Peisajul unui vis

peisajul unui vis afis

Revista „Art Out” are deosebita plăcere să vă invite joi, 7 august 2014, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei de pictură Peisajul unui vis a artistei vizuale Laura Lucia Mihalca. Evenimentul va fi găzduit de Centrul Cultural Jean Louis Calderon al Primăriei sector 2 din Bucureşti.

În expoziţie vor fi prezentate într-o selecţie inedită peisaje reale sau virtuale care reflectă diferite etape de lucru şi stadii ale artistei.

Expoziţia va putea fi vizitată de luni până vineri, în perioada 7–14 august 2014, în intervalul orar 8.00–20.00.

Expoziție de pictură Sorin Adam

peisaj de sorin adam

eveniment liber sa spunLuni, 24 februarie 2014, la ora 17.30, la Sala „Galeria Artelor” a Cercului Militar Naţional din Bucureşti,va avea loc vernisajul expoziţiei a pictorului Sorin Adam. Noua expoziţie personală are, de această dată, ca subiect central Bretania.

sorin adam

Membru al Uniunii Artistilor Plastici, Filiala Bucureşti, Sorin Adam are deja un impresionant palmares de expoziţii personale şi de grup atât în România, cât şi în străinătate. Una dintre temele spre care s-a îndreptat în ultimii ani a fost lumea mediteraneană, pictorul realizând compoziţii din Maroc, Egipt, Israel, Grecia. Un alt subiect predilect a fost Istanbulul, ca urmare a stagiilor de cercetare realizate cu sprijinul Institutul Cultural Român din Istanbul. Pentru celebrarea capitalei culturale europene 2010, Istanbul, Sorin Adam a făcut parte dintr-un grup de cinci artiști alături de Mircea Doinaru, Vadim Crețu, Mihai Potcoavă și Minu Movilă care au realizat o expoziție de pictură dedicată metropolei de pe Bosfor. Sorin Adam este unul dintre artiştii momentului cu o deosebită sensibilitate a culorii şi cu o impresionantă forţă de cuprindere a imaginii orientului, fiind considerat de Vasile Grigore drept „un talentat pictor cu destin de mare artist şi continuator al iluştrilor pictori europeni Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Corneliu Baba”.

flori de sorin adam

În expoziția care va putea fi vizitată în următoarele două săptămâni se apleacă de această dată către Occidentul catolic, aducând o notă diferită în creația sa.

„Iubirea care mișcă soarele și stelele!”

andreea gheorghiu sunetul culorilor

Andreea Gheorghiu, Sunetul culorilor

„L’amor che move il sole e l’altre stelle” (Dante Alighieri, Divina Commedia, Paradiso XXXIII, 145)

cronica plastica liber sa spunPentru că și-a numit noua expoziție personală Ars amandi, mulți ar fi tentați să așeze pânzele Andreei Gheorghiu sub semnul lui Ovidiu, cel exilat la Tomis din voința împăratului Augustus.

În ceea ce o privește pe Andreea Gheorghiu – pe care un Om și un Artist cu adevărat de excepție, domnul Mircea Albulescu, a numit-o „un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul” – eu aș vedea-o, mai degrabă, exilată, dimpreună cu sevaletul și culorile sale de suflet, într-o Lume a Iubirii Absolute, o lume ocrotită de idealul dantesc al „Iubirii care mișcă soarele și alte stele”.

pas de douleur andreea gheorghiu nud

Andreea Gheorghiu, Pas de douleur

Pentru că, într-un contrast binefăcător cu o lume în care ura și dezbinarea, murdăria și neîncrederea, zgomotul și furia, dar, mai ales, vulgaritatea agresivă și suficientă sieși, par să ne fi subjugat și să ne hărțuiască fără contenire, Andreea Gheorghiu ne invită într-un cu totul alt spațiu cromatic și sufletesc.

Un spațiu în care seninul și armonia, echilibrul formelor și complementaritatea crâmpeielor de realitate se vor și reușesc să fie o replică dată unui real în care și față de care condiția umană se simte tot mai străină și mai înstrăinată. De ceilalți și de sine.

andreea gheorghiu primavera expozitie cercul militar national

Andreea Gheorghiu, Primavera

De aceea, poate, chiar și atunci când tușele mai închise de culoare apar în peisajele Andreei Gheorghiu, ele sunt încadrate, armonios și unitar, într-o densitate de tonuri și de nuanțe care le estompează orice urmă de tristețe sau de precaritate, de dizarmonie sau de stridență neavenită, contrară și străină mesajului sufletesc al tablourilor Andreei. Citește integral în Revista VIP, 7 martie 2013.

Șerban Cionoff

Expoziția de pictură Ars Amandi poate fi vizitată la Centrul Militar Național din București, Sala Foaier (intrarea prin Bd. Regina Elisabeta), până duminică, 17 martie 2013, între orele 10.00–18.00 (inclusiv sâmbătă și duminică).

Evenimente culturale românești la Praga

david croitor iarna la foresta vatra dornei

David Croitor, Iarna la Foresta, Vatra Dornei

Deşi locuiesc la Praga, şi încă din octombrie 1989, mă pot lăuda că am avut norocul să nu pierd prea multe seri culturale româneşti. Aceasta datorită activităţii deosebit de bogate a Institutului Cultural Român şi a Ambasadei României la Praga.

De exemplu, pe 13 decembrie a.c. s-au suprapus două – ba chiar trei – activităţi culturale cu totul deosebite pentru iubitorii de film, artă modernă, dar şi de carte.

Am să încep cu ICR din Praga, unde sub conducerea superactivului director Dan Mircea Duţă s-a desfăşurat între orele 13.30 şi 23.30 Retrospectiva festivalului internaţional al filmului de scurt-metraj „Cei şaisprezece de la Brno” (Brněnská šestnáctka), cu o masă rotundă la care au fost invitaţi: Miroslav Maixner, directorul festivalului B16; Miloš Henkrich, producător al festivalului B16; Viktoria Dzurenková, autoarea filmului Kolo života (Roata vieţii); Viktor Portel, regizorul filmului Kaiser Kanen Dirigent; Tereza Adamková, autoarea filmului Tak dobrou (Atunci noapte bună); Peter Bruenner (Austria), regizorul filmului In Our Hands.

S-au proiectat cele mai bune filme româneşti; Oxigen în regia lui Victor Dragomir, Draft 7, r. vltavska-saga-by-david-gernstein-aecLuiza Pârvu, Apele tac, r. Anca Miruna Lăzărescu, Outrageously Disco, r. Nicolae Tănase şi Strung Love, r. Victor Dragomir.

În sala de cursuri a ICR a avut loc la ora 17 vernisajul expoziţiei artistului şi designerului israelian David Gernstein, al cărui tată a fost român. Expoziţia a fost organizată în colaborare cu galeria pragheză „Vltavská Sága„. La ambele manifestări intrarea a fost liberă.

Masa rotundă a avut ca temă situaţia filmului de scurt-metraj în România şi succesul de care se bucură cinematografia românească de toate genurile la festivalurile internaţionalele.

În aceeaşi zi, la ora 18, Ambasada României din Praga a avut deosebita plăcere de a servi unui nobil ţel cultural – acela de lansare a traducerii în limba slovacă a lucrării lui Lucian Boia, lucian boiaRomânia, ţară de frontieră a Europei (a treia ediţe, completată, apărută la Editura Humanitas în anul 2007), în impecabila traducere a distinsei traducătoare din limba română şi fostă diplomată la Ambasada Slovaciei în România, doamnei Hildegard Bunčáková. Traducerea a apărut la una dintre cele mai prestigioase edituri slovace, Kalligram.

La lansare au participat Excelenţa sa, Doamna Ambasador Daniela Gîtman, Dl. ataşat cultural Gabriel Mareş, Prof. Dr. Doc. Jiří Felix, preşedintele Asociaţiei de prietenie Cehia-România, traducătoarea PhDr. Hildegard Bunčáková şi PhDr. Libuše Valentová de la secţia de Românistică a Universităţii Caroline din Praga.

Cartea a fost publicată cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român din Bucureşti.

Scrisă la ideea unui editor englez, care solicitase o scurtă prezentare a istoriei României pentru străini, România, ţară de frontieră a Europei a apărut mai întâi în engleză, fiind ulterior tradusă în română (trei ediţii, 2002, 2005 şi 2007) şi în franceză.

Excelenţa sa Doamna Ambasador Daniela Gîtman a menţionat importanţa acestui eveniment cultural pentru cititorii cehi şi slovaci şi onoarea pe care i-o fac distinşii promotori ai culturii hildegard buncakova praga romanaromâneşti în Cehia.

Prezentarea cărții a fost făcută într-o manieră captivantă de Hildegard Bunčáková, care consideră că este vorba de un bestseller al istoriografiei româneşti. Prezentarera a început cu cele mai importante momente din viaţa profesională a autorului, menţionând şi prima sa carte, intitulată Relaţiile dintre români, cehi şi slovaci în anii 1848–1914, rezultatul unei burse în Cehoslovacia în anii 1968–1969, oferită de prof. Josef Macurek, directorul Institutului de Istorie a Europei Răsăritene de la Praga. Bineînţeles, s-a atras atenţia şi asupra lucrării impresionante a prof. Lucian Boia, Istorie şi mit în istoria românească, o nouă viziune asupra istoriei naţionale, fiind menționate şi celelalte lucrări din domeniul mitului şi imaginarului, cât şi lucrările de istorie universală şi naţională ale autorului, apărute în ultimii anii, mai ales eseul De ce este România altfel.

mihai olteanu peisaj acuarela

Mihai Olteanu, Peisaj, acuarelă

A urmat prezentarea succintă a fiecărui capitol din traducere, accentuându-se diferenţa dintre interpretarea istoriei în această lucrare şi în manualele clasice de istorie. După substanțiala prezentare, traducătoarea a citit capitolul Primul Război Mondial şi fondarea României Mari.

A fost una din cele mai interesante seri culturale româneşti la Praga.

Lidia Sofica-Našinec

„Materia sufletului, o evoluție armonică” – expoziție de sculptură și pictură Riccardo C. Raimondi

Riccardo C. Raimondi, Peisaj în mișcare

În perioada 24 noiembrie–15 decembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de sculptură și pictură a artistului Riccardo C. Raimondi (Italia), intitulată Materia sufletului, o evoluție armonică. Vernisajul va avea loc sâmbătă 24 noiembrie, la ora 11.00. Prezintă: Dr. Ezio Peraro și Costin Tuchilă. Recital de pian: Aida Chiciudeanu. În program: Suita în stil vechi de George Enescu, Partita I de Bach, Elegie de Rahmaninov.

Expoziția este realizată în colaborare cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” din București. Sponsor: Cantina Soc. Coop. „P. Tauro”, Via Cavour n. 88 – 70011 Alberobello (BA). Tel. / Fax: +39080 4321285; +39080 4321067. e-mail: cantina.oleificio.tauro@virgilio.it

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

„Identitatea mea artistică nu este altceva decât o influență constantă și o mărturisire a ceea ce suntem și a ceea ce ne înconjoară.

Contaminările muzicii, reminiscențele istorico-arheologice, miturile antice și observarea atentă a naturii stau la baza emoțiilor mele, a creativității mele.

Materia în formă de plasmă devine sensibilă și renaște; aceasta devine conștientă și absoarbe din univers elementele lingvistice și simbolice și se manifestă în mod autonom.

Acest lucru permite inconştientului să se exprime prin intermediul materiei pentru ca invizibilul să devină vizibil şi sensibil; iată cum trebuie să arate o operă de artă.” (Riccardo C. Raimondi, sculptor).

Riccardo C. Raimondi

Artistul plastic Riccardo C. Raimondi s-a născut la 24 decembrie 1981, în oraşul San Cataldo din provincia Caltanissetta (Sicilia). Copil fiind, este atras mai mult de desen şi de pictură decât de jocurile copilăriei, pasiune moştenită de la tatăl său care este pictor şi decorator. Artistul lucrează cu materiale diverse ca argila, ipsosul, lemnul, plasticul şi piatra, dovedind o mare versatilitate.

În anul 2000 termină Liceul de Artă Aplicată „Filippo Juvara” din oraşul natal San Cataldo, urmând apoi cursurile Accade¬miei di Belle Arti din Catania (Sicilia).

În anul 2004, tânărul Raimondi îl cunoaşte pe marele sculptor Giuliano Vangi, care îi insuflă pasiunea pentru sculptură. Peste doi ani, în 2006 îşi ia licenţa cu specializarea în sculptură.

Între anii 2006–2008 este masterand la Accademia di Belle Arti din Reggio Calabria. După această perioadă, devine profesor la Institutul Statal de Artă „Bernardino di Betto” din Perugia, iar din anul 2011 predă cursul de sculptură în lemn și ebenistică.

 Jocuri de război

Expoziţii personale şi de grup:

• aprilie 2005, expoziţie de pictură, Enna, Sicilia

• septembrie 2005, expoziţia Talente ascunse, Caltanissetta, Sicilia

• februarie 2007, expoziţie de artă în domeniul reciclării la Accademia di Belle Arti, Reggio Calabria

• martie 2007, expoziţia Sperietoarea, Artă şi Riciclare, Sculpturi realizate cu diverse materiale, Reggio Calabria

• octombrie 2007, expoziţie colectivă de sculptură şi pictură, San Cataldo, Sicilia

• mai 2008, a participat la concursul pentru Premiul Nascimben, Treviso

• iulie 2008, expoziţia Metamorfoza Artei IV, patru secole de atestare documentară a oraşului San Cataldo (1607–2007)

• 8 martie 2010, expoziţia Pasiunea femeilor, Caltanissetta, Sicilia

• 19–20 martie 2011, expoziţia de artă figurativă Spice de Artă, San Cataldo, Sicilia

• în 2012 a deschis o expoziţie permanentă la Biserica Maria din Nazareth din oraşul San Cataldo, Sicilia

• 21 aprilie–13 mai 2012, expoziţie colectivă de pictură şi sculptură la Studioul de Arte Liberty, Angera (Varese).

Timpul, 3, ipsos patinat

„Noi avem aceeași pasiune pentru sculptura tradițională și aceeași reciprocă pasiune și admirație profundă pentru marele sculptor Adolf Wildt. Caracteristicile artei lui Riccardo C. Raimondi sunt legătura cu tradiția artistică și dorința de a inova.” (Luca Santanicchia, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Modalitatea de exprimare a lui Riccardo C. Raimondi se poate rezuma astfel: a face, dar mai ales a educa și a transmite știința sa, gest înțelept, cu adevărat cultural.” (Marco Mariucci, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Pictura lui Riccardo C. Raimondi este una senzorială și imprevizibilă, în care lumina evidențiază culorile sidefate.” (Atanasio Giuseppe Elia, pictor – San Cataldo, Caltanissetta, Italia, Investigaţii într-o lume nouă).

Nike, tehnică mixtă pe carton vegetal

„Operele lui Riccardo C. Raimondi sunt pline de speranță. Chipul din tabloul intitulat Nike apare pe neașteptate într-o lucrare care folosește descompunerea pentru a reda spațiul, mișcarea, viitorul, în contrast cu privirea întoarsă spre trecut.” (Claudia Bottini, istoric de artă – Perugia, Italia).

„Riccardo C. Raimondi desenează și pictează formele sufletului și armoniile universului intim. Geometria sa compozițională caută articulații constructive care sunt mărturia unei cercetări profunde. În producţia lui artistică recentă este interesant de notat că artistul merge dincolo de aspectul formal şi caută să obțină un echilibru pe care îmi place să-l definesc muzical. Liniile riguroase, ca notele unei muzici care curge prin vene, caută lumina infinitului şi se regrupează pentru a da forță și energie materiei. Culorile galben, roșu și albastru se caută în spaţiul iconic, iar lumina le compune așa cum ai compune partitura unei muzici pline de culoare. Lumea lui picturală se bazează în mare măsură pe abstracțiune, pe magia viselor şi pe misterul călătoriei. Pânzele sale, pline de tensiune, sunt compuse din texturi care depăşesc limitele imaginaţiei. Visul lui creator merge de fapt dincolo de imaginaţie. Fiecare compoziție este o surpriză, având forța elementelor care alcătuiesc universul. Actul său creator este o continuare sigură a acțiunii generatoare a naturii. Pe de altă parte, artistul este continuatorul autorizat al acţiunii creatoare a Universului. Pentru tânărul artist care are în ochi lumina Siciliei, galbenul sulfului aprinde orice suprafață, roşul aurorei dă foc pânzelor, iar albastrul mării închide orizontul. Lucrările sale sunt o călătorie în lumea culorilor, în formele secrete ale naturii, în mirosuri, în sunete, în nuanțele insesizabile ale mamei noastre, Terra, generatoarea vieții noastre. Îi urez lui Riccardo Raimondi mult succes, succesul pe care îl merită visul lui creator și dorinţa lui de a fi şi de a face.” (Prof. Univ. Paolo Giansiracusa, Docente Ordinario presso l’Accademia di Belle Arti di Catania, Italia, Storico dell’Arte, Catania, 22 octombrie 2012).

Soarele și Luna, relief în ipsos și praf de marmură, culori de apă

Expoziție de pictură Victor Crețu

Vineri, 5 octombrie 2012, ora 16.00, în Holul Mare al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va avea loc vernisajul expoziției de pictură a artistului Victor Crețu.

Organizatori: Asociatia „PlopART” și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.

„Tablouri de vis”, cea mai mare expoziție de tablouri a anului

Mihai Ionescu organizează a doua ediție a expoziției Tablouri de vis, al cărei vernisaj va avea loc marți 14 august 2012, la ora 17.00, în Sala „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului din București (intrarea prin str. Izvor). Expoziția va fi prezentată de Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, Irina Marin Cajal și vă rămâne deschisă până în ziua de 30 august 2012. La vernisaj vor fi organizate o tombolă, open bar și va avea loc un concert live.

Tablouri de vis este cea mai mare expoziție de tablouri a anului, la care expun: Mara Alexandra, Andrei Maria, Elena Bissinger, Breteanu Cristina, Mihaela Buică, Bullmar Henciu Daniel, Corina Chirilă, Emil Cojocaru, Emil Ciubotaru, Dima Ionuț, Laura Duță, Geletu Dan, Andreea Gheorghiu, Mihai Ionescu, Doina Iovănel Spineanu, Lupu Nicoleta, Horațiu Mălăele, Raluca Nedelcu, Mihai Noroc, Platinca Gilbert, Radu Pământ, Bogdan Purec, Roban Ștefan Claudiu, Alex. Sebastian Rozsa, Ioana Stana, Liviu Stelian, Daniela Simona Vizitiu.

Prima ediție a expoziției Tablouri de vis a avut loc în aceeași sală, în perioada 11–31 iulie 2011 și a fost vizitată de peste 4000 de persoane.

 

Expoziție de pictură Cornelia Victoria Dedu

Marți 13 septembrie 2011, la ora 18,00, la galeria U ART GALLERY din București, situată în B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8, et. 7, va avea loc vernisajul expoziției de pictură semnată de Cornelia Victoria Dedu. Expoziția va fi deschisă până la data de 30 septembrie a.c. .

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1967, secția pictură, clasa profesorilor Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Ion Marsic, Grigore Vasile, Cornelia Victoria Dedu a participat, începând din 1967, la expoziții de grup și personale organizate în țară și străinatate. Artista are lucrări în colecții de stat și particulare din Franța, Germania, Elveția, SUA, Olanda, Italia, Iugoslavia, Polonia, Canada, Belgia, Turcia, Spania, Slovacia, Japonia, Israel.

„[…] Pictura Corneliei Victoria Dedu este asemenea autoarei ei: dinamică, spontană şi expansivă – la o primă vedere –, retractilă, introspectivă şi elaborată la o examinare mai profundă. Etapele constituirii şi limpezirii limbajului său artistic pot fi tratate cronologic, fireşte, dar la fel de bine ele pot fi descoperite prin analiza atentă a lucrărilor de dată recentă. Multe dintre acestea sunt, de altfel, rezultatul unor reveniri repetate, ale unor insistente reevaluări întinse pe parcursul mai multor ani, fapt ce denotă o preocupare de tip perfecţionist, dar, deopotrivă, şi o conştientizare a inevitabilei defazări care intervine între timpul obiectiv şi timpul interior, atunci când artistul are suficient curaj şi destulă obiectivitate pentru a-şi judeca reperele propriei anteriorităţi.

Nu este vorba aici de o încercare de a «actualiza» stilistic un produs artistic din teama că el ar putea «expira» din punct de vedere estetic, ci de nevoia de a îmbogăţi sau pur şi simplu de a completa, în eventualitatea unei omisiuni, datele experienţei care a generat crearea lui. Aşa se face că într-o pânză semnată de artistă cu doar o zi înainte putem identifica nu numai straturi de culoare vechi şi noi, dar şi achiziţii de vocabular plastic care definesc cu mai multă rigoare articulaţiile sintactice ale imaginilor, imagini care nu se modifică însă în esenţă. Această evoluţie spiralată a demersului artistic, retrăită integral ca o experienţă de sine stătătoare ori de câte ori procesul este reluat, face posibilă coexistenţa între limitele aceleeaşi exprimări a mai multor moduri de a compune câmpul plastic, unele care amintesc de verva cromatică a postimpresionismului, altele trimiţând la adrese ce figurează în teritoriul constructivismului sau chiar al minimalismului, deasupra tuturor situându-se însă poetica unificatoare a expresionismului liric. Un astfel de amalgam stilistic poate fi riscant pentru orice artist care se foloseşte de el în mod programatic pentru a demonstra existenţa unei compatibilităţi organice între direcţii şi abordări care altfel se declară a fi independente unele de altele. În cazul Corneliei Victoria Dedu lucrurile stau însă altfel. Ea nu se revendică de la niciun program estetic foarte clar definit, susţinând în schimb că practică o pictură «muzicală» (ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că a existat totuşi măcar un model precedent din care s-a inspirat, acela putând fi, de pildă, orfismului practicat de Robert Delaunay), în care tot ceea ce contează este armonia cromatică şi compoziţională, pentru obţinerea căreia îşi permite libertatea de a alege elementele constitutive din orice zonă stilistică simte nevoia. Aparent, o astfel de «ars poetica» este privită cu îngăduinţă de teoreticienii obsedaţi de criterii taxonomice nete, care văd în ea cel mult o metaforă izbutită pe jumătate, nicidecum o autoevaluare riguroasă. Cu toate acestea, pictoriţa nu se hazardează în ceea ce spune, dovedind chiar o bună cunoaştere a noilor tendinţe care îşi găsesc locul în planul expresiei artistice generale. În muzică, de exemplu (nu întâmplător deci artista îşi caracterizează pictura ca fiind «muzicală»), este bine cunoscut fenomenul «Fusion», un mod de comunicare artistică spontană care îmbină sonorităţile tradiţionale cu cele sintetizate electronic, precum şi melosuri provenind din cele mai variate şi aparent incompatibile culturi. Cu toate acestea, pictura Corneliei Victoria Dedu nu are nicio clipă aerul că şi-ar nutri substanţa din beneficiile improvizaţiei sau ale experimentelor mai mult sau mai puţin spectaculoase.

Dimpotrivă, arta sa este puternic ataşată tradiţiei, inspiră temeinicie şi simplitate. Foarte sugestivă în această privinţă este o lucrare realizată într-o manieră gestualistă, puternic temperată însă, care constă într-o succesiune de tuşe ce pornesc de la negru diluat şi trec prin roşu, galben şi maro, contrastând pe alocuri cu pete de albastru, indigo şi verde. Pare un pumn de jăratic rezultat din arderea unei substanţe de origine incertă, dar la fel de bine seamănă cu o imagine captată din profunzimile universului de telescopul spaţial Hubble. Orice artist şi-ar fi intitulat o astfel de pânză Geneză astrală sau măcar Misterele incandescenţei. Cornelia Victoria Dedu i-a spus însă mult mai banal: Moţul curcanului, un titlu care denotă nu numai o viziune cât se poate de pământeană a autoarei lui, ci şi intenţia acesteia de a se raporta constant, tematic vorbind, la natură şi la lucrurile obişnuite care dau identitate existenţei sale de fiecare zi. În acest fel, pictoriţa consideră că poate ajunge la gradul maxim de libertate pe care un artist îl poate atinge. «Mi-am dat seama de acest adevăr în urmă cu mulţi ani, în perioada în care prin pictura românească bântuia moda griurilor. Mi-aduc aminte că atunci un confrate, uitându-se la lucrările mele mustind de viaţă şi de culoare, m-a întrebat, cu aerul condescendent cu care te interesezi de cum îi merge unui handicapat, dacă eu chiar nu am nicio angoasă. Angoase am avut, ca fiecare om, dar cu cât mi-a fost mai greu, cu atât am pictat mai luminos. Am reuşit să depăşesc momentele grele ale existenţei mele privind în jurul meu, minunându-mă de frumuseţea desăvârşită a fiecărei fiinţe şi a fiecărui lucru şi cinstind această frumuseţe prin lumina pe care am pus-o din belşug în culorile mele. Numai aşa am reuşit să devin liberă. Liberă să pictez doar ceea ce simt şi vreau eu.»” – Corneliu Ostahie, Artiști, ateliere, galerii (Ghid facultativ de încântat privirea), Editura Karta-Graphic, 2009.

 Tablouri de Cornelia Victoria Dedu

Iarna bunicilor

Iarna gutuiului

Vas cu flori

Autoportret cu ghips

Bărci la asfinţit

Bucătăria de vară

Călţunaşi

Casa ruptă

Curtea olarului

Pictor monah

Plaiul

Amfora casei

Calendar: John Constable

Romantism, studiul naturii, intimism, prefigurarea impresionismului, viziune eliberată de canoanele academice sunt termenii frecvenți în istoriile artei pentru pictura lui John Constable, tratată adesea în paralel cu cea a lui Turner. Constable este peisagistul prin excelență, un fel de portdrapel al pictorilor englezi care descoperă la  începutul secolului al XIX-lea natura de dincolo de orizontul convențional al grădinii sau parcului, fascinația jocurilor de lumină care pot da identități diferite aceluiași loc, stările sufletești răsfrânte într-un cadru natural, norii, cerul, curcubeul, imaginile familiare ale copilăriei, mirajul unui ținut. Toate acestea se înscriu fără echivoc într-o viziune romantică și mai ales sunt modalități de desprindere de temele tradiționale ale picturii și de raționalismul iluminist. Totodată, o forțare vizionară a limbajului picturii, care va fi folosită din plin și dezvoltată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O moară, un far, o catedrală văzută din diverse unghiuri, din dorința, parcă, de a o plasa mereu în alt context, de a-i schimba referința, un golf, un car cu fân traversând un râu, o fermă, o căsuță pe câmp, un trunchi de copac înlocuiesc temele de altădată, religioase, istorice, mitologice, scenele de gen, compozițiile monumentale ce străbătuseră veacurile. Este desigur o altă mentalitate, o altă sensibilitate care se răsfrânge acum în pictură, anunțând fără echivoc arta modernă. Dar mai ales modul în care Constable și mult mai exaltatul Turner se apleacă asupra peisajului, inovațiile tehnice, expresia plastică depășesc epoca, anunțând chiar abstractizarea din pictura modernă. Un cer pictat de John Constable este un studiu aproape naturalist al stărilor sufletești, pe care se poate broda o întreagă literatură. Ochiul lui Constable nu constată pentru a reproduce, ci interpretează pentru a proiecta trăirile sentimentale. Cerul este pentru el „cel mai insesizabil dintre fenomenele universului iar dorința pictorului este de a „determina informul”. Scientismul veacului nu îi este străin pictorului romantic, dimpotrivă, el ajungând să formuleze astfel: „Pictura este o știință, ea ar trebui să fie o permanată cercetare a legilor naturii. Și de ce să nu considerăm arta peisajului ca una dintre ramurile filosofiei naturii, ale cărei experiențe nu ar fi altceva decât tablourile?” Era, aceasta, o modalitate de a învinge dificultățile de mentalitate, totodată, de formulare a unui crez superior, care să depășească simpla vecinătate decorativă a naturii în pictură. „Mă străduiesc să înving toate dificultățile, iar aceea de a picta cerul este una dintre cele mai anevoioase”, spunea Constable. Pentru el, „pictura nu este decât un alt cuvânt pentru sentiment”, iar când începi să faci o schiță după natură, primul lucru este să uiți că ai văzut vreodată vreun tablou.

Ținutul natal, Suffolk, în estul Angliei, cu văile, câmpurile, morile, țărmul mării, reprezintă universul lui predilect, spațiul preferat pentru proiecția sentimentelor. Sunt imaginile copilăriei la care pictorul se va întoarce frecvent mai cu seamă în ultima parte a vieții. Va picta moara din Flatford, care era una dintre proprietățile familiei, câmpuri în care apare, ca o amintire din alt veac, o căsuță, golful Weymouth, cu forme aproape cubiste, cu nori care sugerează încleștări dramatice, farul din Harwich, în comitatul Essex. Stonehenge, monumentul neolitic din Wiltshire, datând probabil din jurul anului 1600 î. Hr., este tratat aproape abstract, tabloul putând fi foarte bine o creație ieșită din penelul unui pictor expresionist, pentru care modelul – imaginea reală – a fost de mult abandonat. Catedrala din Salisbury e un pretext peisagistic pentru compoziții care să aibă în prim-plan abordarea din unghiuri diferite, cu schimbări ale cadrului natural, ca într-un studiu de metamorfoză.

Transpare în peisajele lui Constable ceva mai mult decât dorința de a studia efecte de lumină și umbră, de a pătrunde în miezul ascuns al imaginii pe care o oferă contemplarea îndelungă a naturii. Natura pare a se reinventa, a renaște când e vizitată de ochiul pictorului. Uneori aceste imagini sunt tratate în tonuri destul de sumbre, în degradeuri de umbre misterioase, dar totul cu o stranie senzație de suprafață umedă, de lume care se zămislește sub ochii noștri, cu o prospețime pe care nu o putem atinge. E aproape miraculos să observi totuși că aceste culori aproape „lichide” pot sugera adâncimi insondabile, un fel de zbucium subconștient. Studiile de nori din anii 1820 sunt elocvente în acest sens. Nori în plină lumină, nori de furtună, nori deasupra mării, cerul învolburat peste orizontul unor arbori, amenințător, funest sau, dimpotrivă, invitând la calm și contemplație visătoare – reprezintă o experiență impresionistă avant la lettre, o experiență care, și din punct de vedere strict tehnic, a influențat puternic pictura romantică franceză și, prin ea, pe impresioniști.

Constable s-a dedicat treptat peisajului, după ce pictase subiecte istorice și portrete, în care personalitatea pictorului răzbate cu claritate. Se născuse în 11 iunie 1776, la East Bergholt, în comitatul Suffolk, într-o familie înstărită. Tatăl era morar și comerciant. Valea Dedham, subiect de inspirație și motiv de revenire la imaginile fixate în copilărie, este până azi „Țara lui Constable”. Destinat unei cariere ecleziastice, în 1795, la insistențele lui Sir Georges Beaumont, este trimis la Londra, la Royal Academy, unde studiază cu Farrington și Reinagh. Primele tablouri sunt acuarele și schițe în ulei. În 1816 se căsătorește cu Maria Bricknell, fiica unui apropiat al Casei regale, care nu îl considera prea talentat și se opusese timp de cinci ani căsătoriei. Ultimele două decenii de viață, 1816–1837, sunt cele în care viziunea pictorului asupra naturii se desăvârșește. Întâmpină, firește, suficiente critici, mediile academice fiind adesea refractare la tablourile sale, pe care le consideră neterminate.

În 1824 Constable expune la Salonul de la Paris, fiind primit cu mult interes și influențându-i puternic pe Millet și pe pictorii Școlii de la Barbizon. Dar mai ales, tablourile sale produc o puternică impresie asupra lui Delacroix, care remarcă în primul rând tehnica diviziunii tentelor din peisajele lui Constable. Se spune că, după ce analizase îndeaproape tablourile pictorului englez, Delacroix a refăcut în patru zile Masacrul din Chios.

În ultimii ani de viață, John Constable se ruinează făcând investiții neprofitabile, mai ales în transpunerea tablourilor sale în tehnica gravurii negre. Moare în 31 martie 1837, la Londra. Valea Dedham

Costin Tuchilă

Valea Dedham

Moara din Flatford, 1817

Car cu fân, 1821

Căsuţă în East Bergholt

Farul din Harwich

Moara Parham la Gillingham, 1826

Fată cu spatele

Portretul doamnei James Pulham

Portret de femeie, 1818

Mary Fischer, 1816

Inaugurarea podului de la Waterloo, 1832

Catedrala din Salisbury

Catedrala din Salisbury şi Leadenhall văzute dinspre râul Avon, 1820

Catedrala din Salisbury văzută din luncă, 1831

Stonehenge, 1836

Peisaj cu dublu curcubeu

Studiul unui trunchi de ulm

Ferma Glebe

Cerul

Orizont cu arbori, 27 septembrie 1821

Plajă la Brighton, 1824–1828

Furtună pe mare, 1824–1828

Corabie şi cer în furtună, 1824–1828

Studiu de nori, 11 septembrie 1821




Pictorița Silvia Onișa a încetat din viață

În ediția de miercuri 27 aprilie 2011, „Adevărul de seară” anunță încetarea din viață a pictoriței Silvia Onișa.

„Vestea trecerii în neființă a pictoriței Silvia Onișa a surprins întreaga comunitate a urbei și deopotrivă, comunitatea artiștilor băimăreni. O viață întreagă dedicată educației artistice, cultivării frumosului, cu ajutorul culorilor prin pictură, Silvia Onișa a avut, de asemenea, realizări importante pe tărâmul creației plastice și al picturii.

S-a născut la 10 martie 1947 în Dorohoi, județul Botoșani. A absolvit Facultatea de Desen din cadrul Institutului Pedagogic de Artă al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 1970. Din acest an se stabilește în Borșa, județul Maramureș și înființează, ca profesor de desen si pictură, primul atelier de creație în cadrul Casei Pionierilor și al Casei de Cultură din localitate.

În 1981 a absolvit cursurile de specializare ale Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, Sectia Muzeologie – Istoria Artei. După 10 ani, vine la Baia Mare și lucrează ca muzeograf în cadrul Secției de Artă a Muzeului Județean Baia Mare, implicându-se în realizarea fișelor de autor ale artiștilor prezenți cu creațiile lor în muzeu, publicând de asemenea studii de specialitate în „Revista Muzeelor si Monumentelor” din București, precum și în presa locala, informând publicul despre activitățile culturale, expoziționale din oraș și din județ.

A avut de asemenea o activitate pedagogică remarcabilă, începand ca profesor de educație plastică la Școala Generală nr. 8 și Liceul Teoretic din Borșa, 1970–1981; continuând ca profesor de pictură la Școala de Artă „Liviu Borlan” și apoi la Liceul de Artă din Baia Mare, la catedra de pictura și istoria artei. A realizat numeroase expoziții de grup și personale ale elevilor, precum și ale absolvenților de la universitățile de artă, ce i-au fost elevi.

La 25 mai 1996, înființeaza Fundația „Onișa Art”, cu scopul declarat al păstrării și valorificarii patrimoniului artistic plastic local și al descoperirii tinerilor talente, ce se vor consacra ca viitori artiști. Organizează în acest scop cursuri intensive de pictură (inclusiv copii cu dizabilități), organizând cu lucrărilor acestora, 18 expoziții în țară și străinătate (Belgia, Italia, Germania, Spania, Ungaria, SUA, Australia). Adaugăm la acestea cele trei ediții ale taberelor de creație pentru copii și tineret din Baia Mare și Maramureș. La propunerea și susținerea Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Județului Maramureș, ing. Gheorghe Marcaș, Sivia Onișa devine Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare.

Activitatea profesională a pictoriței Sivia Onișa cuprinde numeroase expoziții personale de pictură în țară și în străinătate (Borșa, Iași, Baia Mare, Botoșani, Bucuresti, Rotterdam – Olanda, Roma – Italia, München, Freising – Bavaria, Berlin – Germania, Lyon, Paris – Franța, Bruxelles, Diest – Belgia), precum și participarea la importante selecţii, pentru expoziţiile colective din ţară şi din străinătate (Baia Mare, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bucureşti, Braşov, Suceava, Cluj Napoca, Bistriţa, Sibiu, Oradea, Timişoara etc., Olanda, Belgia, Anglia, Germania, Tailanda, Ecuador, Franţa, Italia, Ungaria, Canada, SUA, Israel).

Participă, de asemenea, la Simpozioane şi Tabere de creaţie plastică în ţară, şi totodată la numeroase excursii de documentare artistică, în România şi în străinătate. Prestigioasa activitate didactică, cât şi cea de creaţie artistică, au fost răsplătite cu numeroase diplome şi importante premii. Este consemnată în Enciclopedia artiştilor români contemporani, în albumul catalog Centenarul Centrului Artistic Baia Mare, în dicţionarul enciclopedic Personalităţi române şi faptele lor, 1950–2000, precum şi în numeroase pliante şi albume realizate de către Filiala UAP Baia Mare.

Breasla Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare îi aduce un ultim şi pios omagiu pictoriţei Silvia Onişa, cea care mărturisea despre crezul său în pictură: «Fără culoare şi formă, fără armonie interioară şi exterioară, arta mea n-ar avea o verticalitate creatoare… Iubesc oamenii, iubesc natura şi florile, iubesc anotimpurile care mi-au fost mereu subiect de inspiraţie şi meditaţie creatoare».

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Pușa Roth: Maramureşul are o lumină aparte, are o culoare aparte, pe care nu le găseşti chiar în toată România…

Silvia Onișa: Aveţi perfectă dreptate fiindcă albastrul de Maramureş, nuanţele de verde, cele de răsărit şi de asfinţit de soare, umbra dealurilor, a brazilor, a munţilor Rodnei, totul se vede extraordinar şi aşa consider şi eu în peisagistica mea, mai ales că am prezentat peisaje din cele patru anotimpuri, dar ideea de bază o reprezintă simbolul şi tradiţia maramureşeană. Simbolul este casa ţărănească şi mă refer la casa veche, casa din chirpici, casa din lut, din bârne, din piatră, casa învelită cu draniţă, cu paie, mai nou cu material lemnos, casa în toate ipostazele ei, aşa ca o bătrânică ce se „lansează” peste decenii în tehnologia arhitecturii tradiţionale maramureşene.”

„Pictura este esența vieții mele”, interviu cu Silvia Onișa, realizat de Pușa Roth (intregral). Data postării: 10 martie 2011