Cvartetul „Voces” și Orchestra RAI

10 septembrie festival enescu 2013Două concerte se află pe afișul Festivalului Internațional „George Enescu” marți, 10 septembrie. La ora 17.00, la Ateneul Român vom asculta Cvartetul „Voces” interpretând Arta fugii, BWV 1080 de Johann Sebastian Bach.

De la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului este programat al doilea concert al Orchestrei Simfonice Naţionale a RAI, dirijată de Juraj Valčuha. Progamul cuprinde: Ottorino Respighi – Poemul simfonic „Fântânile Romei”; Claude Debussy – „Marea”, trei schiţe simfonice pentru orchestră, L 109; Maurice Ravel – „Daphnis şi Chloe”, fragmente din baletul în trei părţi imaginat de M. Fokin.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 17.00 și 19.30.

valcuha conductor

Juraj Valčuha

Cvartetul „Voces” a luat fiinţă în anul 1973. Instrumentiştii români s-au perfecţionat în ţară şi în străinătate – Italia, Ungaria, Israel, Germania… – sub îndrumarea unor mari artişti reprezentativi pentru viaţa muzicală camerală internaţională. Între anii 1981–1983, „Voces” a frecventat cursurile de măiestrie susţinute de celebrul Cvartet „Amadeus” la Academia din Köln. Premiile obţinute la concursurile de la Colmar (Franţa, 1974), Bordeaux (Franţa, 1976) şi „Karl Klinger” (Hannover, Germania, 1979)) au confirmat valoarea internaţională a ansamblului. Integralele Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms ca şi repertoriul divers şi variat, discografia bogată şi consistenta listă de lucrări româneşti unde, la loc de frunte, se situează prima integrală a creaţiei camerale enesciene, fac din „Voces” o formație de referinţă în viaţa muzicală românească şi internaţională. Muzicienii sunt oaspeţi ale celor mai mari festivaluri muzicale din lume, sunt membri de onoare ai Academiei de Muzică din Würzburg (Germania), ai Academiei de Muzică din Cluj şi ai Orchestrei de cameră din Kerkrade /Olanda.

cvartetul voces

Cvartetul „Voces”

„Voces”, cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, sărbătoreşte în 2013 40 de ani de la înfiinţare! Cvartetul înseamnă astăzi: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel şi este formație a Societăţii Române de Radiodifuziune (http://orchestre.srr.ro/cvartetul_voces-46).

„Voces” este o marcă sinonimă cu calitatea absolută, „o stîncă în/ peste timp”, cum a numit Anatol Vieru acestă formaţie camerală unică în peisajul muzical românesc şi un punct de referinţă pentru viata muzicală camerală internaţională.

 „…un extraordinar simţ pentru verva ritmică şi pentru frazarea melodică…” – FonoForum

„Condus de foarte atentul şi calm-virtuozul Bujor Prelipceanu, Cvartetul „Voces” cântă cu siguranţa, comunicarea şi bravura unui parteneriat de foarte lungă durată….. şi cu precizia unui mecanism de ceasornic.” – Hampstead & Highate Expres, Londra.

„Interpretarea Cvartetului «Voces» dovedeşte o mare maturitate şi o măiestrie tulburătoare.” – Le Dauphine Libere, Avignon.

„La sala Auditorium, Cvartetul «Voces», extraordinara formaţie românească – un Șostakovici de antologie!”- La Stampa Torino.

 „Cvartetul «Voces» are talentul, calitatea şi cea mai corectă atitudine profesională.” – prof. Uzi Wiesel, Juillard School of Music, New York.

Costin Tuchilă

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Un clujean este primul român care va face înconjurul lumii cu autostopul

timotei rad cluj ocolul lumii autostop

După trei experienţe similare în Europa, care au însumat 30.000 de kilometri, îşi ţine prietenii la curent pe reţeaua de socializare Facebook. A terminat Facultatea de Geografie, secţia Cartografie, iar visele din copilărie s-au combinat cu studiul din timpul facultăţii şi rezultatul este o aventură în jurul lumii. „A început cu o idee ca în Jules Verne sau cu un Singur pe lume, cu un roman citit în copilărie, cu un Coliba unchiului Tom. Îţi faci curaj în timp”, spune Timotei Rad. „Bănuiesc că este cam la fel pentru toată lumea. Mai e nevoie să fii şi o persoană fără prea multe frici sau griji. Umblasem destul de mult cu autostopul în România, aşa că mi-am zis: «Bă, cât e să te duci până la Viena, după aceea de la Viena la Praga şi tot aşa, încet, până la Paris câteva zile şi ajungi înapoi, că nu ai ce păţi.» Am făcut asta şi mi-a plăcut foarte mult. S-a întâmplat să fie nevoie să dorm în sacul de dormit pe plajă, la Veneţia. A fost fain pentru că a fost cald, era iulie. Nu a fost nici o problemă. Mâine dimineaţă o să pornesc spre Sahara şi îmi fac bagajul din seara asta. Nu sunt o persoană pretenţioasă.”

Plaza-de-Espana

Călătoria a început anul trecut şi va urma încă doi ani, după spusele şi planurile lui Timotei. „În momentul de faţă am venit în Spania să lucrez, să cobor în Maroc şi Sahara Occidentală săptămâna viitoare, aşa că nu mă întorc direct, ci pe ocolite, şi atunci din Spania o iau spre Insulele Britanice. Vreau să văd Irlanda, Nordul Scoţiei, Amsterdam, Berlin şi Polonia. Nu mă mai întorc în nici o altă parte. Pornind din România, spre est, planific să stau vreo trei luni prin Rusia, vreo lună prin Mongolia şi vreo 2-3 luni prin China. Asta ar însemna circa 6 luni. Din Vietnam în Laos şi Cambodgia. Ideea e să mă întorc de pe cealaltă parte: să o iau spre est şi să vin dinspre vest. Deci din Indochina vreau să cobor în Indonezia, apoi în Australia, din Australia să trec Oceanul Pacific în America de Sud şi să iau Americile de la Sud la Nord. În America de Sud şi America Centrală vreau să petrec mult timp. Din America de Nord – de undeva din Canada – de unde e distanţa mai scurtă, să trec în Europa cu vaporul.”

autostrada in munti

O idee, o aventură care ne va aduce cu siguranţă altfel de poveşti din toate colţurile lumii, prin ochii lui Timotei. „Nu sunt primul care face asta. Sunt oameni care au reuşit să facă înconjurul lumii pe jos. Sunt 4 români care în 1911 au început o călătorie care a durat 6 ani şi doar unul dintre ei a ajuns înapoi în viaţă. Are un muzeu undeva, în apropiere de Bacău. Înconjurul lumii a mai fost făcut şi de alţii. Eu am această noutate cu autostopul. Unii consideră că e mai periculos cu autostopul, dar nu e.”

L-am întrebat pe Timotei cum îl primesc oamenii din localităţile în care se duce şi le spune că a plecat să vadă lumea pe jos, cu autostopul? „Oamenii sunt amabili. Tuturor li se pare fain şi faptul că am cartea asta de vizită, toată lumea care te ia cu maşina ca să intre în vorbă, te întreabă: «Ce faci? De unde vii? Unde mergi?» şi spui că mergi în Sahara sau, mă rog, la Madrid şi te întrebă: «Cum? De la ce aeroport vii?» Omul se gândeşte care o fi oraşul mai mare în care a aterizat avionul cu care am venit… Sunt unii care nu pricep de la început. Li se pare de nerealizat. M-a luat un soldat american undeva în Italia, lângă Vicenza şi îi spuneam că vin din România şi nu îi venea să creadă. Îi ziceam că merg la Paris şi mi-a propus, la modul cel mai serios, să îmi cumpere bilet de avion din Milano la Paris şi nu am vrut. Îmi plac poveştile, îmi place ca experienţele să fie cât mai variate şi să fie cât mai multe de învăţat din ele.”

sahara

Din Spania, Timotei Rad a plecat spre Sahara. „Da, o să ajung. Nu îmi fac nici o problemă. Am prieteni care au mai fost în Maroc cu autostopul şi spun că marocanii sunt oameni amabili. Nu-i o problemă. E mai greu de circulat cu autostopul în Spania, pentru că spaniolii sunt mai reticenţi, însă britanicii sunt cei mai reticenţi. E foarte greu în Marea Britanie pentru că stai ore în şir până să te ia cineva. Dar se zice că în Maroc e foarte bine. Şi drumurile sunt foarte bune. Prefer de cele mai multe ori să nu mă informez decât minimum necesar, ca să existe sentimentul acela de a descoperi singur. Punându-te în situaţiile noi, îţi dezvolţi orientarea şi anumite instincte. Mă rog, o călătorie în ziua de astăzi, în 2013, o poţi planifica în cel mai mic detaliu dacă vrei şi aloci timp. Stai pe internet şi găseşti tot ceea ce te interesează. Atunci pierzi farmecul, pentru că până la urmă e farmec şi în a te pierde.”

timotei rad

Am vrut să mai aflu de la Timotei dacă a avut momente în care a vrut să renunţe. „Sunt situaţii dificile pentru că mergând multe ore, se întâmplă să adormi. Omul nu cunoaşte foarte bine drumul, zona şi pierzi ieşirea. Dacă eşti pe autostradă, trebuie să te lase undeva, într-un Peco, înaintea joncţiunii care se face între drumul tău şi drumul lui. Chiar să zicem: el o va lua spre sud, tu spre nord. Şi atunci omul a uitat să te trezească sau tu ai adormit, aşa că te lasă în următorul Peco şi de acolo fă bine şi întoarce-te. Nu-i la fel de uşor ca la noi, pentru că la noi, dacă ai luat-o într-o direcţie opusă, te dai jos din maşină şi treci pe partea cealaltă a drumului. Dar nici măcar nu mi-a trecut prin cap până acum să nu fac asta şi să mi se pară că e greu. E drept, poate fi greu din punct fizic, psihic, emoţional, poți fi foarte obosit. La un moment dat m-am ambiţionat să fac 3100 de km în continuu, 65 de ore şi a fost foarte obositor, dar oricât de greu a fost, nu mi-a trecut prin cap să renunț. Deci numai chiar constrâns, nu ştiu, adus înapoi acasă cu escortă… Eu am studiat Cartografie. În meseria asta eşti un tehnician care învaţă să facă hărţile folosind un calculator. Munca de teren e ceva concret. Te duci şi măsori, dar astea sunt informaţii tehnice care nu ţin de orientare. Am fost într-o situaţie în care am luat o mașină de ocazie şi am adormit. Șoferul m-a trezit şi mi-a zis că am ajuns la destinaţie şi, cum eram buimac de somn, am mulţumit, am salutat şi m-am dat jos. După aceea mi-am dat seama că nu ştiu unde sunt. Şi ziceam: «No, acum hai să vedem cum stai cu orientarea. În ce parte e Franţa, în ce parte e Spania!» Sau în alte situaţii întrebi localnicii unde e cutare loc, unde vrei să ajungi şi te îndrumă greşit pentru că nu ştiu. Ca eu să circul cu autostopul prin Europa de Vest, trebuie să stau în benzinării care sunt pe marginea autostrăzii. De multe ori nu e ușor să ajungi la aceste benzinării, pentru că nu au fost amplasate ca să ajungi la ele pe jos. Trebuie să o iei poate un pic pe câmp, pe marginea autostrăzii, să mergi pe jos, pe unde poţi şi atunci oamenii, chiar dacă sunt din localitate, îți zic: «Ştiu că acolo e o benzinărie, dar nu ştiu cum să ajungi acolo pentru că tot timpul am mers cu maşina» sau îţi zic: «Du-te şi încearcă pe acolo», direcția indicată e în contradicţie cu orientarea ta în teren şi de fiecare dată trebuie să mergi pe unde știi tu. Îţi dezvoltă instinctele.”

Între timp Timotei a ajuns în Sahara şi se pregăteste pentru un nou traseu care să-l aducă cu fiecare zi mai aproape de împlinirea visului său. Îi urăm mult succes şi îl aşteptăm cu poveşti din jurul lumii.

Mădălina Corina Diaconu

Program Mozart cu Cvartetul „Voces” la Sala Radio

Marţi, 22 mai 2012, ora 19.00, vă invităm la Sala Radio pentru a asculta cea mai importantă formaţie românească de cvartet, „Voces”. Bujor Prelipcean (vioara I), Vlad Hrubaru (vioara a II-a), Constantin Stanciu (violă) şi Dan Prelipcean (violoncel) ne propun un program integral Mozart: patru cvartete vieneze compuse în anul 1773 – Cvartetul în Mi bemol major, KV 160, Cvartetul în Fa major, KV 168, Cvartetul în La major, KV 169 şi Cvartetul în Do major, KV 170.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe  www.eventim.ro.

Cea mai importantă formaţie românească de cvartet, „Voces”, şi-a început activitatea acum trei decenii, în 1973. Alcătuită din absolvenţi ai Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, formaţia s-a impus imediat prin valoarea sa potenţială, desăvârşită prin studii de specializare în ţară cu W. G. Berger şi peste hotare la cursuri de măiestrie în Israel, Italia, Ungaria, Germania şi cu Cvartetul Amadeus din Londra. Premii prestigioase îi confirmă valoarea în ascensiunea spre o notorietate internaţională: Colmar – Franţa (1974), Bordeaux – Franţa (1976), „Karl Klinger” Hanovra – Germania (1979). Un repertoriu deosebit de vast reuneşte integrale clasice, romantice, opusuri româneşti şi universale ale compozitorilor secolului XX şi muzici recente de cea mai elevată calitate. Cvartetul “Voces” este adesea prezent în mari turnee sau la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc.

Făcând parte din sistemul naţional al formaţiilor Societăţii Române de Radiodifuziune, Cvartetul susţine stagiuni permanente la Bucureşti, face înregistrări radio şi pe disc (Electrecord, Marco-Polo, EMI-Electrola). A fost distins cu Premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Membrii săi susţin şi o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj.

Recital Szőcs Botond la Ateneul Român

Sâmbătă, 12 mai 2012, ora 19.00, în Sala Mică a Ateneului Român va avea loc recitalul tânărului pianist Szőcs Botond, elev al profesoarei Stela Drăgulin. În program: Franz Liszt: Rapsodia ungară nr. 15 în la minor, Studiul transcendental nr. 7 în Mi bemol major, „Eroica”, „Rigoletto”, parafrază de concert, Mephisto-Vals nr. 1; Serghei Rahmaninov: Momente muzicale, op. 16.

În vârstă de 16 ani, pianistul Szőcs Botond este elev în clasa a X-a la Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, clasa prof. Rápolti Irma. A început studiul pianului la vârsta de 7 ani cu prof. Perini Annamaria, continuând cu prof. Tatar Gergely.

Din anul 2010, Botond se pregăteşte şi sub îndrumarea prof. univ. dr. Stela Drăgulin, nume de referinţă al şcolii pianistice româneşti şi mondiale, decan al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov.

Pe parcursul celor 10 ani, a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, câştigând zece premii I, ultimele fiind Premiul I şi Trofeul Concursului Naţional „Victor Giuleanu”, ediţia a III-a, 2012, precum şi Premiul „Remember Enescu”, acordat de Fundaţia „George Enescu”. A susţinut numeroase recitaluri în ţară, apariţiile sale fiind primite cu entuziasm atât de către specialişti, cât şi de public.

Szőcs Botond este dotat cu aptitudini muzicale şi tehnice cu totul deosebite, precum şi cu o capacitate intelectuală remarcabilă, absolut necesară abordării unui repertoriu vast, cuprinzând toate stilurile muzicale. Cu toate că studiază în mod constant la liceu, neavând pian acasă, este perseverent şi dedicat artei pianistice.

Tânărul pianist posedă toate calităţile necesare unei excelenţe pianistice de mare valoare pentru şcoala interpretativă din România.

În activitatea sa, Szőcs Botond este sponsorizat de către Fundaţia Kiwanis din Sfântu Gheorghe.

Recent, în 30 aprilie 2012, Szőcs Botond a susținut un apreciat recital la Biblioteca Metropolitană București, în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” (director artistic: Mirela Zafiri).

Costin Tuchilă

Cristina Anghelescu și Dana Borșan în recital la Sala Radio

Marţi, 20 martie 2012, ora 19.00, la Sala Radio va avea loc recitalul a două cunoscute artiste: pianista Dana Borșan și violonista Cristina Anghelescu, soliste concertiste ale Formațiilor Muzicale Radio.

Programul va cuprinde Sonata în Mi bemol major pentru vioară şi pian, K.V. 380 de W. A. Mozart, Sonata nr. 7 în do minor pentru pian şi vioară, op. 30 nr. 2 de L. van Beethoven și Sonata nr. 1 în Sol major pentru pian şi vioară, op. 78 de J. Brahms.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Interpretă fascinantă, cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Profesor univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Dana Borşan este din anul 2000, solistă concertistă al Formaţiilor Muzicale Radio. Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene la Hochschule der Künste din Berlin, discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava, Dana Borşan a urmat cursuri de măiestrie cu Hans Leygraf, la Mozarteum- Salzburg şi Helene Boschi, la Weimar. Debutul pe podiumul de concert, la doar 12 ani cu Rondo-Concert pentru pian şi orchestră în Re major de Mozart, confirma apariţia unui talent neobişnuit. Un moment decisiv în cariera sa l-a constituit dobândirea Premiului II şi a Medaliei de argint la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, Concursul „Robert Schumann” de la Zwickau. Numele Danei Borşan apare constant, de peste 35 de ani, pe afişele tuturor filarmonicilor din România şi în programe de concert din străinătate. A susţinut, în 17 ţări (Germania, Franţa, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.), peste 900 de concerte şi recitaluri, propunând de fiecare dată programe de substanţă, cu repertorii diverse, adevărate provocări pentru evoluţia oricărui pianist. A cântat pe scene de prestigiu din Berlin, Dresda, Stuttgart, Essen, Paris, Bruxelles, Varşovia, Viena, Sydney, Budapesta, Oslo, Hong-Kong, Bologna, Assisi, Aberdeen, Cork etc. Numele Danei Borşan a apărut pe afişele festivalurilor de la Aberdeen, Potsdam, Faenza, Chişinău, Bucureşti – Festivalul „George Enescu”, Festivalul „Dinu Lipatti”, Cluj – Festivalul „Mozart”. Dana Borşan a încheiat în anul 2006 un proiect deosebit – Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, eveniment în premieră în viaţa muzicală românească, concretizat în concerte susţinute alături de Orchestra de Cameră Radio şi o serie de 8 CD-uri editate de Casa Radio. Un alt proiect realizat este Integrala Sonatelor pentru vioară şi pian de W.A. Mozart, împreună cu violonistul Alexandru Tomescu, recitaluri deosebit de bine primite de public şi de presă. În paralel cu activitatea artistică, Dana Borşan susţine şi o activitate didactică remarcabilă: conduce din 1990 o clasă de pian, studenţii săi obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale.

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vîrsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ştefan Gheorghiu şi în prezent este solista Formaţiilor Muzicale Radio. Este câştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius” – Helsinki 1990, „Alberto Curci” – Napoli 1983, „Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar 1985 – Chile şi Andria 1991. A mai câştigat de asemenea premiul V la Concursul „J. Thibaud” – Paris 1981, premiul IV la „Tibor Varga” – Sion 1983 şi premiul IV la Concursul „P. I. Ceaikovski” – Moscova 1986. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovsky Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, Finlandia Hall din Helsinki, cu orchestre importante. A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români. A susţinut numeroase turnee de concerte şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud. A realizat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră „Philharmonia” din Londra.

Operă inedită de James Joyce, publicată de o editură irlandeză

Cercetarea academică românească, prin Contemporary Literature Press, Editura online a Universității din București, în avangarda cercetării europene și a fenomenului literar internațional

Lumea literară europeană și internațională este tulburată de un eveniment de excepțională importanță culturală: recent, în ianuarie 2012, a fost publicată, la o editură irlandeză, o operă necunoscută a lui James Joyce, posibil ultima. Este vorba despre The Cats of Copenhagen, povestire scrisă de Joyce și inserată, într-un autentic stil joycean, într-o scrisoare către nepotul său, din 5 septembrie 1936.

A descoperi, la 71 de ani (împliniți în ianuarie 2012) de la moartea lui Joyce, o operă a marelui scriitor este cu adevărat un eveniment demn a emoționa lumea culturală mondială. Importanța scoaterii la lumină a unei scrieri necunoscute este cu atât mai mare cu cât este vorba despre un autor genial, care a influențat în mod decisiv literatura secolului XX, situându-se în avangarda modernismului european. Prin noua perspectivă asupra literaturii și scriiturii, prin tehnica fluxului conștiinței (the stream of consciousness), prin care investighează labirinturile universului interior, prin geniul cu care abordează limba și creează fabuloase universuri lexicale și filosofice, Joyce revoluționează literatura secolului XX. Cu toate acestea, autorul unor opere precum Dubliners (1914), The Portrait of the Artist as a Young Man (1916), Ulysses (1922), Finnegans Wake (1939) nu a primit Premiul Nobel… Publicarea unei scrieri inedite a lui James Joyce, deși comportă unele aspecte încă neclare din punctul de vedere al drepturilor de editare, este, în acest context auctorial, un eveniment de senzație pentru literele mondiale.

Nu trebuie să uităm un lucru foarte important: această povestire, devenită celebritate mondială prin subita sa publicare recentă, face parte dintr-o scrisoare. Scrisoarea era adresată copilului la care scriitorul Joyce ținea cel mai mult și al cărui nume, Stephen J. J., l-a făcut celebru prin cel puțin două din marile sale romane. Lumea întreagă nu a auzit încă ce are de spus acest nepot al marelui scriitor, care se întâmplă că, în momentul de față, este singurul și unicul moștenitor legal al tuturor drepturilor. Să așteptăm, deci, și părerea lui. Aceasta înseamnă că articolul de față va avea cu siguranță o urmare.

Pentru cultura română, pe lângă miza estetică, opera lui Joyce și scriitorul însuși prezintă un motiv special de interes prin prietenia marelui irlandez cu Brâncuși, considerat, la rândul lui, părintele artei moderne, cel mai mare sculptor al secolului XX. O prietenie exemplară, între două genii, culturi și limbi, care a lăsat urme adânci în Finnegans Wake – ultimul roman, straniu și impenetrabil, al irlandezului –, printr-o lungă serie de cuvinte românești.

Marele scriitor irlandez rămâne un univers încă neinvestigat în toate dimensiunile și virtualitățile sale estetice, filosofice, culturale și lingvistice. Complexitatea și profunzimea unei opere precum Finnegans Wake, de pildă, constituie, de la apariția scrierii, o provocare continuă pentru critici și exegeți din Europa și din întreaga lume. Este absolut remarcabil doi angliști de prestigiu ai culturii românești, profesorii universitari C. George Săndulescu și Lidia Vianu, întreprind o hermeneutică fără precedent în cadrul studiilor joyceene, la nivel european și mondial, a operei Finnegans Wake. Până în prezent, Contemporary Literature Press, Editura online a Universității din București, care funcționează în parteneriat cu British Council și Institutul Cultural Român, proiect inițiat și coordonat de prof. univ. dr. Lidia Vianu, a publicat patru lexicoane dedicate enigmaticei opere joyceene: A Lexicon of Romanian in „Finnegans Wake” de C. George Săndulescu; A Lexicon of the German in „Finnegans Wake” de Helmut Bonheim; A Lexicon of Common Scandinavian in „Finnegans Wake” de C. George Săndulescu; A Lexicon of Allusions and Motifs in „Finnegans Wake”, editat de C. George Săndulescu. Demersul științific și cultural al autorilor și Editurii Contemporary Literature Press promovează o abordare critică, estetică și filosofică de mare complexitate, inter-disciplinară, într-o viziune comparată integratoare, bazată pe o hermeneutică de înaltă rezoluție, desfășurată în spațiul cunoașterii academice și cercetării științifice de elită, într-un orizont multidimensional al interpretării savante și al unei rafinate inteligențe critice.

Se poate afirma că profesorii C. George Săndulescu și Lidia Vianu se află, prin cercetările lor, în avangarda europeană a studiilor joyceene, altfel spus în avangarda abordării critice a unei opere de avangardă, care și-a depășit cu mult epoca și nu încetează să fascineze nici astăzi, în epoca post-postmodernismului și a globalizării culturale. Iată că, prin recuperarea din labirintul timpului a unei scrieri ca The Cats of Copenhagen, Joyce surprinde din nou un public, pe care, de aproape un secol, îl provoacă și uimește cu himerele sale estetice, filosofice, psihologice și lingvistice… O performanță culturală precum a celor doi angliști români de prestigiu, exemplară în cadrul studiilor academice avansate în domeniul literaturii și criticii literare, pe plan european și mondial, nu face decât să ne dea speranțe pentru viitorul cercetării universitare și culturii românești în termenii excelenței și deschiderii universale.

Sorin Ivan

Articol preluat din „Tribuna învățământului”, nr. 1135, 20–26 februarie 2012