Memo

Condeiul portăreţ fără sfârşit

memo-istoria-stiloului-pusa-roth

memo-pusa-roth-rubrica-liber-sa-spunDe dimineață, căutând prin sertarele biroului, am găsit suportul cu creioane, pixuri, stilouri, stând ca niște relicve așezate de istorie la umbra zilelor moderne și mi-am dat seama că rareori eu mai scriu ceva cu unul dintre aceste obiecte, că hârtia stă la locul ei și că scriu aproape exclusiv pe calculator. Să fi rămas oare aceste minunate invenții undeva, în trecutul nostru recent? Spun recent, că domnia-sa, calculatorul, nu a apărut de o sută de ani în viața noastră, dar toți am tăbărât pe el (ei, nu chiar toți, dar milioane de oameni folosesc acest instrument de lucru!). Recunosc, aș vrea să mai scriu de mână, măcar o scrisoare, dar ce să fac dacă mailul e mai la îndemână!? Să fi pierdut stiloul bătălia cu calculatorul? E adevărat că mai vedem pe la televiziuni cum se semnează protocoale între diferiți oameni de stat, și stiloul e la mare cinste, dar în viața noastră de toate zilele mai semnăm ici și colo câte un act, contract etc., în rest, semnătura virtuală. Continuă lectura „Memo”

Gândit în România

album-carte Mari români de pretutindeni

eveniment liber sa spunInstitutul Cultural Român din București vă invită joi, 21 ianuarie 2016, ora 17.00, la lansarea seriei de filme documentare intitulată Gândit în România, dedicată unor mari inventatori români: Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia. Cu acest prilej, va fi prezentat și albumul bilingv Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanians Far and Wide, publicat în condiții grafice de excepție la Editura Alexis, în 2015.  Continuă lectura „Gândit în România”

Memo

Doamnelor şi domnilor, distinşi cititori, trecem astăzi la o altă invenţie care a revoluţionat istoria scrisului: stiloul.

Stiloul are o istorie la fel de interesantă ca şi creionul. Prima unealtă de scris care aducea cu un stilou a apărut, după cum am mai spus cu altă ocazie, în Egiptul antic. Scribii dar şi marii preoţi foloseau trestii cu vârfurile ascuţite sub forma unor filamente capabile să reţină cerneala. Dar oamenii nu s-au oprit aici şi odată cu trecerea timpului, dar şi pe măsură ce calitatea pigmenţilor s-a îmbunătăţit, stilourile s-au transformat în instrumente ascuţite cu fante tăiate la capăt. În secolul al XVI-lea au apărut peniţele obţinute din pene de pasăre, de preferinţă pene de gâscă, această invenţie reprezentând un salt considerabil al calităţii instrumentelor de scris. Aceste peniţe puteau să fie ascuţite, erau mai elastice şi se rupeau mai greu sub presiunea exercitată de mâna celui ce le folosea. În anul 1692 bijutierul parizian Dalesme fabrică primele peniţe de scris din metal. Procedeul a fost perfecționat în anul 1772 de Fontaine.

Însă înainte cu 24 de ani, adică în anul 1748 J. Jansen din Aachen, Germania, inventează peniţa de scris din oţel moale, dar care abia în 1802 intră în fabricație industrială.

Un prim brevet de stilou datează însă de la 1709. Pe timpul lui D’Alembert*) şi al lui Diderot**) se pare că erau folosite tot un fel de de stilouri primitive. Chiar şi Ecaterina cea Mare***) a Rusiei nota în Memoriile sale că a folosit o „pană” fără sfârşit. Aproape fără nici o legătură cu subiectul în cauză, dar de dragul istoriei, vă reamintesc că în anul 1773, la 60 de ani, după îndelungi ezitări, filosoful francez Denis Diderot sosește la Sankt Petersburg, la invitaţia împărătesei.

Dar să revenim la subiectul nostru, la istoria stiloului. Între 1800 şi 1900 au fost depuse peste 400 de brevete care aveau ca subiect stiloul.

Această stare de fapt a durat până în 1827, când românul Petrache Poenaru (1799–1875), absolvent al Şcolii Politehnice din Paris, brevetează primul toc rezervor din lume. Această invenţie a fost înregistrată mai întâi la Viena, apoi la Paris, sub titulatura „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.

Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument de acest fel din lume, perfecţionat ulterior, în 1863, de Brissant şi Coffin şi mai apoi, în 1884, de Watterman.

Pușa Roth

 *) Jean le Rond d’Alembert (16 noiembrie 1717, Paris–29 octombrie 1783, Paris), matematician, fizician și filosof francez. D’Alembert a fost, alături de Denis Diderot, inițiator și editor al Enciclopediei (Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers).

**) Denis Diderot (5 octombrie 1713, Langres, Champagne-Ardenne–31 iulie 1784, Paris), filosof și scriitor francez, a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea.

***) Ecaterina a II-a, cunoscută și ca Ecaterina cea Mare (21 aprilie 1729, Stettin [Szczecin], Polonia–6 noiembrie 1796, Sankt Petersburg, Rusia), născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou), după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei la 17 noiembrie 1796 (stil nou).

Din Bucureștiul de altădată: Grădina Bordeiului

De o parte şi de alta a actualului Bulevard al Aviatorilor, numit în perioada interbelică Şoseaua Jianu, Grădina Bordeiului se întindea de la piaţa în care se află monumentul Aviatorilor şi până la lacul Herăstrău, cam pe unde este construit stăvilarul dintre lacurile Herăstrău şi Floreasca.

Grădina avea o suprafaţă de peste 40 de mii de hectare şi era proprietatea familiei Hrisoscoleu până în anul 1846, când a întrat în proprietatea lui Petrache Poenaru, prin căsătoria acestuia cu Caliopi, una dintre fiicele paharnicului Constantin Hrisoscoleu. Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea–2 octombrie 1875, Bucureşti), pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru titular al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, este considerat organizatorul învăţământului naţional românesc. Petrache Poenaru este şi inventatorul tocului rezervor, numit „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi brevetat de Guvernul francez în mai 1827, sub titlul „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”.

Petrache Poenaru este primul român care a călătorit cu trenul. La 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831, tânărul Petrache Poenaru spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…”

Dar să revenim la Grădina Bordeiului care, în anul 1875, a fost vândută fiului pictorului Constantin Lecca. Conform descrierilor făcute pe la 1880, existau pe acest teritoriu arbori bătrâni şi pajişti minunate. Aflându-se în apropierea unui lac natural format din apele râului Colentina, grădina era foarte căutată, mai ales vara, de către populaţia oraşului. Aici era locul petrecerilor tradiţionale de Paşti, Sfântul Gheorghe, Armindeni, Sfinţii Petru şi Pavel, unde venea să se distreze lumea mahalalelor bucureştene.

După primul război mondial, porţiunea cuprinsă între monumentul Aviatorilor şi Piaţa Aviatorilor a fost parcelată şi vândută pentru construirea ansamblului Jianu, loc în care au apărut vile cochete, fiecare având câte o grădină.

Cam pe unde se termina Calea Herăstrăului, actuala Cale Dorobanţi, în zona Televiziunii Române, au apărut la acea vreme mai multe cârciumi, punct de atracţie pentru petrecăreţii oraşului. Ce a mai rămas din fosta grădină a fost cuprins, în anul 1937, în Parcul Herăstrău, numit la început Parcul Naţional.

Pușa Roth