Petre Antonescu şi arhitectura bucureşteană

afis-19-martie conferinta petre antonescu

eveniment liber sa spunO nouă conferinţă va avea loc la Palatul Suţu din București (Muzeul Municipiului București): Petre Antonescu şi arhitectura bucureşteană de Sidonia Teodorescu, joi, 19 martie 2015, de la ora 19.00.

În 2015 se vor împlini 50 de ani de la moartea lui Petre Antonescu. Născut la Râmnicu Sărat în 1873, Petre Antonescu a părăsit în 1893 studiile juridice începute la Bucureşti, pentru a studia arhitectura la Şcoala de Arte Frumoase din Paris, unde obţine diploma în anul 1899, an în care se întoarce în ţară. Arhitect remarcabil, Petre Antonescu s-a distins alături de înaintașul său, Ion Mincu, în afirmarea existenţei unei arhitecturi românești şi în promovarea stilului neoromânesc. A fost profesor la Școala de Arhitectură din București, unde timp de 38 de ani a predat cursul de Istoria Arhitecturii, a activat în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice și ca practician în arhitectură. A fost președintele Societăţii Arhitecţilor Români în 1912 şi între 1919–1921 şi academician începând cu anul 1945. Dintre numeroasele sale opere, amintim câteva, reprezentative pentru arhitectura românească – în Bucureşti: Palatul Primăriei Capitalei, fosta Banca Marmorosch-Blank de pe strada Doamnei, Aşezămintele Brătianu din strada Biserica Amzei nr. 1-5, casa Oprea Soare din str. Apolodor nr. 1, Palatul Facultăţii de Drept, Casa de Cultură a Studenţilor, Palatul Kretzulescu (azi sediu al Ministerului Educaţiei Naţionale), Palatul Societăţii Politehnica din Calea Victoriei nr. 118 (astăzi sediul AGIR), Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Arcul de Triumf de la Şosea, construit provizoriu din lemn și stucatură, în anul 1922 și ridicat în forma de azi, pe o structură de beton armat, în anul 1936, iar în ţară: Palatul Administrativ din Craiova, Catedrala din Galaţi, unde a colaborat cu Ştefan Burcuş, Clădirea Navigaţiei Fluviale din Galaţi, Cazinoul și Hotelul „Palace” din Sinaia, Palatele de Justiţie din Botoșani și Buzău.

Palatul-Bancii-Marmorosch-Blank

Palatul Băncii Marmorosch-Blank

Sidonia Teodorescu este doctor în arhitectură, lector universitar la Facultatea de Arhitectură a Universităţii „Spiru Haret”, autoare a tezei de doctorat Arhitectul Ion D. Berindey, studiu monografic şi autoarea lucrării Ion D. Berindey, apărută la Editura Vremea, colecţia „Planeta Bucureşti”, seria „Mari arhitecţi bucureşteni”.

Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, al Uniunii Arhitecţilor din România, al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române.
De câţiva ani, este redactor al revistei „Bucureştiul meu drag” şi este implicată în proiectul de cercetare sprijinit de Uniunea Arhitecţilor din România – Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (secolele XIX, XX, XXI).

Past event cu Sidonia Teodorescu: https://www.facebook.com/events/1463434170579904/

Intrarea: 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Următoarele conferinţe de joi:

• 26 martie 2015 – Locuirea la margine de Bucureşti – între problema socială şi problema spaţială cu Robert Stoiculescu
• 2 aprilie 2015 – Fotograful Andreas Daniel Reiser cu Emanuel Bădescu
• 16 aprilie 2015 – Răstimpul înnoirii cu Narcisa Ştiucă

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Conferințe

Școala Română din Roma /Accademia di Romania aniversează 90 de ani de la înființare

Cea mai veche instituție românescă de cultură din străinătate, Școala Română din Roma / Accademia di Romania in Roma, aniversează în această toamnă 90 de ani de la întemeiere, 80 de ani de la construirea edificiului său și 130 de ani de la nașterea arheologului român Vasile Pârvan. Aniversarea este marcată în zilele de 26 și 27 octombrie 2012, la sediul instituției, prin organizarea unui colocviu, a unor prezentări de carte, a unei expoziții documentare și a unui concert.

Colocviul Vasile Pârvan şi Şcoala Română din Roma reunește specialiști italieni, români și francezi, propunându-și să evoce figura savantului Vasile Pârvan și activitatea depusă pentru fondarea și organizarea Școlii Române din Roma între anii 1921–1927. Alte comunicări vor trata importanța Școlii în panorama științifică interbelică, aspecte privind clădirea ridicată în centrul Romei de arhitectul Petre Antonescu și reluarea activității științifice și culturale după 1990. În deschidere au luat cuvântul reprezentanți ai celor mai înalte foruri științifice și culturale din țară, dar și ai lumii academice italiene și străine active la Roma. La sesiunea ştiinţifică a fost prezent și domnul Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, care a susţinut comunicarea cu titlul O triplă aniversare și a prezentat noul Program al Institutului Cultural Român.

Deschiderea lucrărilor colocviului a fost precedată de vernisajul expoziţiei documentare Şcoala Română din Roma. 1922–1948, îngrijită de Arhivele Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A fost prezentat volumul Mihai Bărbulescu, Veronica Turcuş, Iulian M. Damian, Accademia di Romania din Roma. 1922–2012, apărut la Roma în toamna acestui an. Au fost prezentate, de asemenea, volumele XIII (2011) şi XIV (2012) ale Anuarului Ephemeris Dacoromana.

Seara zilei de 26 octombrie a fost încheiată festiv de un concert de flaut traversier și clavecin susținut de Pierluigi Tabachin şi Cipriana Smărăndescu. În program: W. Byrd, G. Fr. Händel, A. Corelli.

Din Bucureștiul de altădată: Istoria Primăriei Capitalei (2)

Bogdan Calciu, Primăria Municipiului București, desen în tuș

Aşa cum am promis, doamnelor şi domnilor, vom continua povestea prrimăriei din cea mai mare urbe a ţării: Bucureştiul.

Crescând oraşul, au fost necesare şi legi noi. Pentru că prevederile Legii Comunale din 1866 nu mai erau în concordanţă cu Constituţia din 1866 şi cu Legea electorală, au fost necesare o serie de modificări (în anii 1871, 1874) şi promulgarea Legii pentru organizarea Comunelor urbane din 1894. Legea pentru unificarea administrativă din 1925 a reprezentat un progres faţă de legile comunale anterioare, stabilind principii mai largi de autogospodărire a oraşelor. Legea pentru organizarea administraţiei comunale a oraşului Bucureşti din 1926 şi cea din 1929 conferă Capitalei României statutul de municipiu. La 10 februarie 1949 a fost creată Comisia de stat pentru aplicarea Legii sfaturilor populare. Nefiind realizată raionarea administrativ-economică a teritoriului şi statornicirea normelor pentru alegerea deputaţilor în sfaturile populare, s-au instituit Comitetele provizorii care au funcţionat în perioada 10 aprilie 1949–decembrie 1950, fiind investite cu exercitarea atribuţiilor organelor locale ale puterii de stat. Comitetul provizoriu al oraşului Bucureşti era numit şi revocat de către Consiliul de Miniştri.

Ulița Colței

Prin alegerile de la 3 decembrie 1950 a fost ales Sfatul Popular al Capitalei. „Bucureştii n-au avut, în veacurile trecute o casă a oraşului, care să fie o podoabă şi o mândrie a lui, aşa cum sunt frumoasele Hôtel de ville în oraşele franceze sau Rathaus în cele germane”, scria istoricul C. C. Giurescu. În anul 1842, arhitectul Xavier Vilacrosse a construit o clădire destinată adăpostirii „Sfatului” şi care era amplasată în zona străzii Bazaca (perimetrul Unirii de azi) dar „marele foc” din 1847 a distrus-o. O perioadă „Sfatul” s-a mutat într-o clădire de pe uliţa „Magistratului” (primarului) revenind la capătul străzii Bazaca, lângă malul Dâmboviţei. Această casă veche este însă atacată în 1865 de precupeţii revoltaţi, care au distrus arhiva, aruncând-o. În anul 1882, în timpul primariatului lui Dimitrie Cariagdi, s-a cumpărat una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, o veche casă boierească ridicată după 1810 de vistiernicul Ion Hagi Moscu. Casa era situată pe „Uliţa Colţii” nr. 40. Primăria a funcţionat în acest imobil din mijlocul oraşului, în „Văpseaua de roşu” până în 1912 când a fost dărâmat. Serviciile Primăriei au fost mutate în clădirea din Calea Călăraşi colţ cu Calea Văcăreşti, iar sub primariatul lui Dem I. Dobrescu (1929–1934), în una din Casele Assan, cea aflată în str. N. Filipescu.

Palatul Șuțu, scara interioară

Tot în perioada interbelică, o parte a serviciilor Primăriei au funcţionat în Palatul Șuţu. După primul război mondial, când s-au înfiinţat primăriile de sector în imobilul din Calea Călăraşi a rămas Primăria de Negru, cea de Galben şi-a construit un impunător sediu în Piaţa Amzei (1935–1936), cea verde şi-a ridicat în B-dul Banu Manta un edificiu cu o campanilă (în acest adevărat palat a fost instalat în 1939 pentru un timp Ministerul de Interne). Primăria de Albastru s-a aflat într-un local mai modest din Calea Rahovei. În timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, s-a organizat un concurs (1895–1896) pentru ridicarea unui Palat al Primăriei ,care a fost câştigat de arh. Ion Mincu, ideea a fost reluată în 1899, când primar era Barbu Ştefănescu Delavrancea, perioadă în care s-a şi încheiat contractul cu arhitectul Ion Mincu, care însă nu a fost realizat.

Primăria sectorului 1 București

Un nou proiect a fost întocmit de arhitectul Petre Antonescu în 1913, care însă n-a putut fi pus în operă, datorită izbucnirii primei conflagraţii mondiale. Aceluiaşi talentat arhitect Petre Antonescu i-a fost solicitat un nou proiect, care a fost selecţionat la concursul din 1935–1936. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a zădărnicit şi de data aceasta ridicarea unei clădiri proprii pentru administraţia bucureşteană. Fostul sediu al Ministerul Lucrărilor Publice (arhitect Petre Antonescu) a devenit Sediul Primăriei Generale a Capitalei. Primăria Capitalei s-a mutat, în 22 martie 2010, în noul sediu de pe Splaiul Independenţei, unde funcţionează şi Biroul unic pentru cetăţeni. Mutarea a fost determinată de faptul că la vechiul sediu, aflat pe bulevardul Regina Elisabeta, se fac lucrări de consolidare.

Trebuie să recunoaşteţi, doamnelor şi domnilor, că Primăria Capitalei are o istorie interesantă, care merită readusă în atenţia bucureştenilor. Privită din Cişmigiu, clădirea are un farmec aparte în peisajul bucureştean. Vom continua să vorbim despre această instituţie, prezentând primarii care au condus-o de la înfiinţare şi până azi. Se spune că omul sfinţeşte locul, dar şi în cazul de faţă nu întotdeauna a fost cazul. Aşa e viaţa şi aşa suntem şi noi, oamenii!

Pușa Roth