„Materia sufletului, o evoluție armonică” – expoziție de sculptură și pictură Riccardo C. Raimondi

Riccardo C. Raimondi, Peisaj în mișcare

În perioada 24 noiembrie–15 decembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de sculptură și pictură a artistului Riccardo C. Raimondi (Italia), intitulată Materia sufletului, o evoluție armonică. Vernisajul va avea loc sâmbătă 24 noiembrie, la ora 11.00. Prezintă: Dr. Ezio Peraro și Costin Tuchilă. Recital de pian: Aida Chiciudeanu. În program: Suita în stil vechi de George Enescu, Partita I de Bach, Elegie de Rahmaninov.

Expoziția este realizată în colaborare cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” din București. Sponsor: Cantina Soc. Coop. „P. Tauro”, Via Cavour n. 88 – 70011 Alberobello (BA). Tel. / Fax: +39080 4321285; +39080 4321067. e-mail: cantina.oleificio.tauro@virgilio.it

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

„Identitatea mea artistică nu este altceva decât o influență constantă și o mărturisire a ceea ce suntem și a ceea ce ne înconjoară.

Contaminările muzicii, reminiscențele istorico-arheologice, miturile antice și observarea atentă a naturii stau la baza emoțiilor mele, a creativității mele.

Materia în formă de plasmă devine sensibilă și renaște; aceasta devine conștientă și absoarbe din univers elementele lingvistice și simbolice și se manifestă în mod autonom.

Acest lucru permite inconştientului să se exprime prin intermediul materiei pentru ca invizibilul să devină vizibil şi sensibil; iată cum trebuie să arate o operă de artă.” (Riccardo C. Raimondi, sculptor).

Riccardo C. Raimondi

Artistul plastic Riccardo C. Raimondi s-a născut la 24 decembrie 1981, în oraşul San Cataldo din provincia Caltanissetta (Sicilia). Copil fiind, este atras mai mult de desen şi de pictură decât de jocurile copilăriei, pasiune moştenită de la tatăl său care este pictor şi decorator. Artistul lucrează cu materiale diverse ca argila, ipsosul, lemnul, plasticul şi piatra, dovedind o mare versatilitate.

În anul 2000 termină Liceul de Artă Aplicată „Filippo Juvara” din oraşul natal San Cataldo, urmând apoi cursurile Accade¬miei di Belle Arti din Catania (Sicilia).

În anul 2004, tânărul Raimondi îl cunoaşte pe marele sculptor Giuliano Vangi, care îi insuflă pasiunea pentru sculptură. Peste doi ani, în 2006 îşi ia licenţa cu specializarea în sculptură.

Între anii 2006–2008 este masterand la Accademia di Belle Arti din Reggio Calabria. După această perioadă, devine profesor la Institutul Statal de Artă „Bernardino di Betto” din Perugia, iar din anul 2011 predă cursul de sculptură în lemn și ebenistică.

 Jocuri de război

Expoziţii personale şi de grup:

• aprilie 2005, expoziţie de pictură, Enna, Sicilia

• septembrie 2005, expoziţia Talente ascunse, Caltanissetta, Sicilia

• februarie 2007, expoziţie de artă în domeniul reciclării la Accademia di Belle Arti, Reggio Calabria

• martie 2007, expoziţia Sperietoarea, Artă şi Riciclare, Sculpturi realizate cu diverse materiale, Reggio Calabria

• octombrie 2007, expoziţie colectivă de sculptură şi pictură, San Cataldo, Sicilia

• mai 2008, a participat la concursul pentru Premiul Nascimben, Treviso

• iulie 2008, expoziţia Metamorfoza Artei IV, patru secole de atestare documentară a oraşului San Cataldo (1607–2007)

• 8 martie 2010, expoziţia Pasiunea femeilor, Caltanissetta, Sicilia

• 19–20 martie 2011, expoziţia de artă figurativă Spice de Artă, San Cataldo, Sicilia

• în 2012 a deschis o expoziţie permanentă la Biserica Maria din Nazareth din oraşul San Cataldo, Sicilia

• 21 aprilie–13 mai 2012, expoziţie colectivă de pictură şi sculptură la Studioul de Arte Liberty, Angera (Varese).

Timpul, 3, ipsos patinat

„Noi avem aceeași pasiune pentru sculptura tradițională și aceeași reciprocă pasiune și admirație profundă pentru marele sculptor Adolf Wildt. Caracteristicile artei lui Riccardo C. Raimondi sunt legătura cu tradiția artistică și dorința de a inova.” (Luca Santanicchia, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Modalitatea de exprimare a lui Riccardo C. Raimondi se poate rezuma astfel: a face, dar mai ales a educa și a transmite știința sa, gest înțelept, cu adevărat cultural.” (Marco Mariucci, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Pictura lui Riccardo C. Raimondi este una senzorială și imprevizibilă, în care lumina evidențiază culorile sidefate.” (Atanasio Giuseppe Elia, pictor – San Cataldo, Caltanissetta, Italia, Investigaţii într-o lume nouă).

Nike, tehnică mixtă pe carton vegetal

„Operele lui Riccardo C. Raimondi sunt pline de speranță. Chipul din tabloul intitulat Nike apare pe neașteptate într-o lucrare care folosește descompunerea pentru a reda spațiul, mișcarea, viitorul, în contrast cu privirea întoarsă spre trecut.” (Claudia Bottini, istoric de artă – Perugia, Italia).

„Riccardo C. Raimondi desenează și pictează formele sufletului și armoniile universului intim. Geometria sa compozițională caută articulații constructive care sunt mărturia unei cercetări profunde. În producţia lui artistică recentă este interesant de notat că artistul merge dincolo de aspectul formal şi caută să obțină un echilibru pe care îmi place să-l definesc muzical. Liniile riguroase, ca notele unei muzici care curge prin vene, caută lumina infinitului şi se regrupează pentru a da forță și energie materiei. Culorile galben, roșu și albastru se caută în spaţiul iconic, iar lumina le compune așa cum ai compune partitura unei muzici pline de culoare. Lumea lui picturală se bazează în mare măsură pe abstracțiune, pe magia viselor şi pe misterul călătoriei. Pânzele sale, pline de tensiune, sunt compuse din texturi care depăşesc limitele imaginaţiei. Visul lui creator merge de fapt dincolo de imaginaţie. Fiecare compoziție este o surpriză, având forța elementelor care alcătuiesc universul. Actul său creator este o continuare sigură a acțiunii generatoare a naturii. Pe de altă parte, artistul este continuatorul autorizat al acţiunii creatoare a Universului. Pentru tânărul artist care are în ochi lumina Siciliei, galbenul sulfului aprinde orice suprafață, roşul aurorei dă foc pânzelor, iar albastrul mării închide orizontul. Lucrările sale sunt o călătorie în lumea culorilor, în formele secrete ale naturii, în mirosuri, în sunete, în nuanțele insesizabile ale mamei noastre, Terra, generatoarea vieții noastre. Îi urez lui Riccardo Raimondi mult succes, succesul pe care îl merită visul lui creator și dorinţa lui de a fi şi de a face.” (Prof. Univ. Paolo Giansiracusa, Docente Ordinario presso l’Accademia di Belle Arti di Catania, Italia, Storico dell’Arte, Catania, 22 octombrie 2012).

Soarele și Luna, relief în ipsos și praf de marmură, culori de apă

Orchestra Simfonică din Londra, Christian Zacharias și Orchestra de Cameră din Lausanne

Una dintre marile orchestre simfonice ale lumii, două orchestre de cameră, un spectacol de balet la Cluj și prima finală din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” sunt ofertele Festivalului „Enescu” pentru ziua de vineri 9 septembrie.

La ora 19.30, la Sala Palatului din București va avea loc al doilea concert din festival al Orchestrei Simfonice din Londra (London Symphony Orchestra), la pupitrul căreia se va afla dirijorul Nikolaj Znaider. În program: Uvertura operei „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Wagner, Concertul nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră, op. 15 de Beethoven (solist: Saleem Abboud Ashkar), Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98 de Brahms.

La ora 17.00, la Ateneul Român are oaspeți coreeni: dirijorul Min Kim și Orchestra Coreeană de Cameră, avându-i ca soliști pe violoniștii Liviu Prunaru și Vlad Stănculeasa (laureat al Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2007), în interpetarea cărora vom asculta Concertul pentru două viori şi orchestră de cameră, op. 77 de Malcom Arnold. Celelalte două lucrări din program sunt Prolog și Variațiune pentru orchestră de coarde de E. T. Zwilich și Sonata pentru orchestră de coarde de William Walton.

Baletul Național Chilian continuă turneul în România. În sala Operei Naționale din Cluj va avea loc vineri la ora 19.00 spectacolul Noche Bach, creaţie coregrafică în două părţi de Gigi Căciuleanu, pe muzică de Johann Sebastian Bach.

Foarte așteptate de public sunt cele trei concerte ale Orchestrei de Cameră din Lausanne programate în acest week end la Ateneul Român, la ora 22.30 („Concertele de la miezul nopții”), cu muzică, în exclusivitate, de Robert Schumann. Dirijorul și pianistul Christian Zacharias și ansamblul elvețian sunt vechi cunoștințe ale publicului românesc, de la edițiile anterioare ale Festivalului „George Enescu”. La această ediție, muzicienii din Lausanne vor interpreta toate cele patru simfonii ale lui Schumann, alături de piese concertistice ale compozitorului german. În prima seară, vineri, Christian Zacharias își va începe programul cu Allegro şi Introducere în re minor pentru pian şi orchestră, op. 134, urmată de Concertul pentru violoncel şi orchestră în la minor, op. 129 și, în partea a doua, Simfonia nr. 2 în Do major, op. 61. Dirijor: Christian Zacharias.

Vineri 9 septembrie, la ora 16.00, în Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti va avea loc finala secțiunii Violoncel a Concursului Internațional „George Enescu. Participă orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, dirijată de Radu Popa.

Alcătuită din 43 de muzicieni, Orchestra de Cameră din Lausanne are un repertoriu care cuprinde patru secole de muzică. OCL susține circa 100 de concerte pe an în sala Métropole din Lausanne, în Elveția și în turnee internaționale: SUA, Japonia, America de Sud (Brazilia, Argentina, Uruguay) și Europa (Frankfurt, Wiesbaden, Viena, Berlin, Zagreb, Paris). Începând din 2001, orchestra este invitată în fiecare an la Théâtre des Champs-Elysées din Paris, la Roma, Bruxelles, Londra (Festivalul „BBC Proms”). Participă la mai multe festivaluri prestigioase: „Quincena Musical” de la San Sebastián, Festivalul de la Edinburgh, Festivalul de la Zermatt, Festival ulde la Rheingau, Festivalul „George Enescu”, „Folle Journée” de la Nantes, „Folle journée de la Tokio ș.a.

Înființată în 1942 de violonistul și dirijorul Victor Desarzens, OCL a colaborat cu dirijori ca Otto Ackermann, Ernest Ansermet, Günter Wand, Yehudi Menuhin, cu Paul Hindemith și Frank Martin. După Armin Jordan, Lawrence Foster și Jesús López Cobos, Christian Zacharias a fost numit director artistic și dirijor permanent începând cu stagiunea 2000–2001. Din stagiunea 2009–2010, Fabio Biondi este dirijor invitat permanent, printre șefii de orchestră cu care concertează frecvent fiind Michel Corboz, Neeme Järvi, Bertrand de Billy, Josep Pons, Jeffrey Tate, Heinz Holliger, Jukka-Pekka Saraste, Emmanuel Krivine, Roger Norrington, Ton Koopman, Mario Venzago, Krzysztof Penderecki.

Dintre evenimentele stagiunii 2008–2009, trebuie amintit concertul aniversar (50 de ani de carieră) Martha Argerich și Charles Dutoit. În stagiunea următoare, orchestra a cântat la Roque D’Anthéron, Ascona, la Fundația Gianadda din Martigny, la Festivalul „Enescu” din București, la Davos, în cadrul World Economic Forum (WEF), în Austria, Belgia, Germania, la Paris și Vichy.

OCL este partenerul privilegiat al Operei din Lausanne, participând la majoritatea producțiilor acestui teatru liric.

Cele mai multe dintre concertele sale sunt înregistrate de Radio Suisse Romande. Discografia Orchestrei de Cameră din Lausanne este impresionantă: aproximativ 250 de discuri – odată cu venirea lui Christian Zacharis începând colaborarea cu Casa germană MDG. În calitate de dirijor și pianist, Christian Zacharias și OCL au înregistrat discuri cu muzică de Mozart, Schumann, Michael Haydn, Chopin. Orchestra de Cameră din Lausanne est subvenționată de Primăria din Lausanne și de administrația Cantonului Vaud, beneficiind de asemenea de susținere financiară din partea unor fundații private.

Christian Zacharias (n. 1950) este considerat unul dintre marii pianiști contemporani, totodată și un remarcabil explorator muzical. În 1969 câștiga Concursul de la Geneva. În 1975 devenea laureat (Premiul I) al Concursului „Ravel ” de la Paris. Acesta este anul în care pianistul german și-a început cariera internațională, cu recitaluri și concerte în principalele centre muzicale europene, apoi ca dirijor. După 1992, a dirijat cele mai importante orchestre din Europa, în anul 2000 s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Los Angeles iar în 2006, al celei din New York. Începînd cu stagiunea 2002–2003, este dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Göteborg iar din 2009, „partener artistic” al Orchestrei de Cameră St. Paul (Minnesota).

Christian Zacharias a cântat alături de Cvartetul „Alban Berg”, Cvartetul „Guarneri”, Cvartetul de coarde din Leipzig, alături de Heinrich Schiff și Frank Peter Zimmermann.

Christian Zacharias est director artistic al Festivalului „Mozart” de la Barcelona, care se desfășoară anual, în compania Orchestrei Simfonice din Barcelona, cu care în 2008, când tema festivalului a fost „Parisul și spiritul francez”, a interpretat muzică de Mozart, Haydn, Ravel, Gounod, Poulenc.

Până în 1997, muzicianul a făcut înregistrări pentru Casa de discuri EMI, apoi cu MDG (Musikproduktion Dabringhaus & Grimm). A primit numeroase premii ale discului – printre ele: „Diapason d’Or” pentru CD-ul cu fantezii, rondo-uri și sonate pentru pian de Mozart. În 2007, Christian Zacharias a înregistrat Sonata în La major, D 959 de Franz Schubert iar în 2008, al treilea album cu concerte de Mozart, în compania Orchestrei de Cameră din Lausanne.

Costin Tuchilă

 Programul transmisiilor radio în direct, 9 septembrie:

Radio România Muzical, Radio România Cultural