Sorin Zlat la Parmigiani Montreux: Jazz Solo Piano Competition

sorin zlat

Pianistul Sorin Zlat va participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în perioada 13–16 iulie 2014, la Parmigiani Montreux: Jazz Solo Piano Competition, în cadrul Festivalului de Jazz de la Montreux. Muzicianul român se numără printre cei 12 interpreți selecționați dintr-un număr de 200 de pianiști înscriși în competiție.

Festivalul de Jazz de la Montreux, unul dintre cele mai importante din lume, se desfășoară anual, începând din 1967. Printre artiștii faimoși prezenți de-a lungul timpului la Montreux s-au numărat Al Di Meola, Alanis Morissette, Annie Lennox, B.B. King, Bob Dylan, Bill Evans, Carlos Santana, Chicago, Chick Corea Elektric Band, Ella Fitzgerald, Eric Clapton ș.a.

Sorin Zlat a absolvit Conservatorul „George Enescu“ din Iași, secția suflători (clarinet) și masterul la Universitatea de Muzică din Bucuresti, secția pian-jazz, avându-l ca profesor pe Mircea Tiberian. A debutat în jazz în 2009 la Concursul internațional de la Tîrgu-Mureș, unde a obținut Marele Premiu. A mai fost distins cu Marele Premiu la concursul de jazz de la Sibiu (2010), Marele Premiu la Concursul internațional Europafest (2011), Premiul pentru cea mai bună trupă și cel mai bun solist la concursul internațional de jazz GETXO-Spania 2011, Marele premiu și Premiul publicului la Concursul internaţional de jazz de la Monaco, în 2013 ș.a. A susținut, în diverse formule (combo, cu big-bandul radio, trio, solo pian) numeroase concerte la festivaluri de jazz din țară, precum și în Europa, alături de artiști prestigioși.

Zilele Lipatti 2012

Cea de-a doua ediţie a Zilelor Lipatti, eveniment organizat de Asociaţia Opus prin grupul MuziCArte se apropie de punctul culminant.

Evenimentul central al ediţiei din 2012 este Maratonul de recitaluri găzduite de Ateneul Român, în ziua de 2 decembrie, când va fi comemorat marele pianist Dinu Lipatti.

În faţa publicului vor evolua artişti de prim nivel ai lumii muzicale româneşti şi internaţionale – Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu, Andrei Licareţ, seara culminând cu recitalul celebrului pianist rus Nikolai Lugansky. Se vor reuni astfel, pe aceeaşi scenă, două promiţătoare tinere talente româneşti cu două staruri internaţionale.

Pianistul Mihai Ritivoiu, câştigătorul din 2010 al Concursului Naţional de Pian din cadrul primei ediţii a Zilelor Lipatti se specializează în prezent la faimoasa Guildhall School of Music din Londra.

Andrei Licareţ, care a urmat cursuri de măiestrie în Statele Unite ale Americii şi la Berlin, câştigător al unor importante premii naţionale şi internaţionale, urmează să susţină un recital în celebra Carnegie Hall în februarie 2013. Pianistul chilian Alfredo Perl, unul dintre muzicienii de elită ai lumii, este un excelent interpret al lucrărilor de Beethoven şi Ravel – autori care se vor regăsi şi în programul de la Bucureşti. Mai recent, dedică din timpul său şi dirijatului. Nikolai Lugansky este unul dintre cei mai profunzi si rafinaţi pianişti contemporani, un artist stăpân pe o tehnică formidabilă, care poate fi ascultat pe toate marile scene ale lumii.

În data de 2 decembrie, la Ateneul Român, începând cu ora 16.00 îi puteţi urmări pe Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu şi Andrei Licareţ propunând publicului bucureştean lucrări semnate de Beethoven, Schumann, Ravel, Enescu, Bach, Lipatti şi Chopin iar de la ora 21.00, Nikolai Lugansky prezintă pe un program spectaculos şi divers ce reuneşte opusuri din creaţia lui Leoš Janáček, Franz Liszt şi Serghei Rahmaninov. Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Ateneului Român, Str. Franklin nr.1-3, sector 1, Bucureşti.

Omagierea legendarului pianist Dinu Lipatti, de la a cărui naştere marcăm în 2012 împlinirea a 95 de ani este completată în acest an şi printr-un Concurs de muzicologie ale cărui obiective principale se axează pe o cunoaştere mai cuprinzătoare a marelui muzician şi promovarea celor mai talentaţi participanţi, prin publicarea eseului câştigător în programul de sală al seriei de recitaluri-maraton care vor încheia Zilele Lipatti în 2 decembrie 2012, la Ateneul Român, precum şi în publicaţii de specialitate.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare despre Festivalului Zilele Lipatti puteţi accesa site-ul  www.dinulipatti.org.

Recital Andrei Vieru

Marți, 30 octombrie 2012, la ora 18.00, la Banca Națională a României, în cadrul „Zilelor Culturale”, va avea loc recitalul pianistului Andrei Vieru. În program: J. S. Bach, Partita nr. 6; Johannes Brahms, Intermezzo op. 118, nr. 6; Schubert, 6 momente muzicale; Wagner-Liszt, Moartea Isoldei.

Andrei Vieru a absolvit Liceul „George Enescu” și Conservatorul din București, avându-l ca profesor pe Dan Grigore, printre alții. Deși poate fi considerat ca un reprezentant al școlii Florica Musicescu, filiația sa muzicală este legată și de Busoni, Schnabel și Neuhaus, întrucât a frecventat cursurile de perfecționare pianistică ale lui Lev Naumov și Carlo Zecchi.

S-a exilat în Franța în 1988, unde a şi debutat, la Grand Auditorium de Radio France, remarcat fiind de critica muzicală. A cântat de nenumărate ori în Franța: la Paris – Salle Gaveau, Auditorium du Châtelet, Grande Salle de la Cité de la Musique –, dar și la Reims, Strasbourg, Rouen, Vichy, Nantes, Nancy. A susţinut de asemenea concerte în Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania, Republica Cehă, Portugalia, Finlanda, România.

Primul său disc apărut în Franța, la INA, Mémoire vive cuprinde, printre altele, Arta Fugii de J. S. Bach și Sonata în si minor de Liszt, înregistrate în concert. Acest dublu CD a primit cele mai înalte recompense în „Le Monde de la Musique”, „Répertoire” etc. Radio Europe 1 și „Le Monde” l-au inclus în selecția lor de „discuri ale anului”.

Critica muzicală l-a comparat adesea cu iluștrii săi compatrioți Dinu Lipatti, Clara Haskil și Radu Lupu. A fost de asemenea comparat, grație interpretărilor sale non-conformiste, cu artiști atât de diferiți precum Wanda Landowska, Glenn Gould, Sergiu Celibidache, Thelonious Monk, Keith Jarrett și Jean-Luc Godard.

Celebrul René Martin spunea despre Andrei Vieru: „Acest pianist român este unul din cei mai formidabili interpreți ai lui Bach. Bach e universul lui. Sunt convins că Andrei Vieru este cel mai original și mai interesant dintre soliștii care-l cântă pe Bach.”

Despre versiunea sa a Variațiunilor Goldberg cunoscutul site www.bach-cantatas.com vorbeşte ca de cea mai bună versiune, comparabilă doar cu versiunile lui Gould şi a lui Tureck.

Giovanni Boldini, Pianista

Andrei Vieru este cunoscut și pentru recitaluri de muzică contemporană la Festivalul Musica din Strasbourg sau la IRCAM (Institut de Recherche et Coordination Acoustique/Musique). Laureat al prestigiosului Premiu „Nadia et Lili Boulanger”, decernat de Académie de Beaux-Arts din Paris, a publicat eseuri în „Nouvelle Revue Française”, „Magazine littéraire”, „Cahiers de l’Herne”, „Observator cultural”.

În 2007 a publicat la Editura Seuil volumul Le gai Ecclésiaste, culegere de eseuri și pamflete, salutate de criticii literari, care-i compară puritatea limbii franceze cu cea a lui Cioran. În perioada 2005–2011 s-a consacrat, printre altele, cercetării matematice.

Pianul călător a plecat alături de Horia Mihail de la Sala Radio

Muzica lui Liszt înseamnă poezie, înseamnă vibraţie, înseamnă emoţii la intensitate maximă. Exact cum a redat-o Horia Mihail în seara de 15 aprilie 2011, în cadrul celui de-al şaptelea recital din turneul „Pianul Călător”. Publicul prezent în Sala Radio a apreciat interpretarea pianistului, răsplătindu-l cu minute întregi de aplauze.

Bogăţia culorilor, interpretarea rafinată şi intensitatea nuanţelor au purtat publicul în pelerinaj pe urmele lui Liszt din Capela lui Wilhelm Tell, printre Ceasurile din Geneva şi până pe Valea lui Obermann, pe aripile celebrelor Vis de dragoste şi Consolation.

Recitalul de vineri seara a marcat deopotrivă mijlocul turneului demarat la 1 aprilie şi începutul călătoriei propriu-zise a pianului. Instrumentul călător a pornit astăzi la drum, însoţit de Horia Mihail şi de o echipă care va ajuta la transportul său şi la menţinerea calităţii tehnice.

„Pianul este nerăbdător să plece” – declara Horia Mihail într-un interviu acordat înainte de recital – „şi a prins viaţă de când a început turneul”. Corespondenţa virtuală a instrumentului cu prietenul său, pianistul, pot fi urmărite în paginile jurnalului de călătorie de pe site-ul proiectului – www.pianulcalator.ro, precum şi pe pagina de facebook dedicată.

În drumul său până la Mediaş, destinaţia finală, unde va fi încredinţat de Societatea Română de Radiodifuziune comunităţii locale pentru o perioadă de 3 ani, pianul călător va poposi şi va încânta publicul din alte patru oraşe – Hunedoara, Deva, Alba Iulia şi Dumbrăveni.

Turneul, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, în 12 oraşe din ţară între 1 şi 21 aprilie, marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt şi este realizat după exemplul turneului susţinut de compozitorul maghiar între anii 1846 şi 1847 în ţările Române. Acesta călătorea şi susţinea concerte pe un pian Érard ce-l însoţea peste tot.

Următoarele recitaluri vor avea loc astăzi, 17 aprilie, în Castelul Corvinilor din Hunedoara, la Deva pe 18 aprilie, la Alba Iulia pe 19 aprilie, la Dumbrăveni pe 20 aprilie şi la Mediaş pe 21 aprilie.

„Până acum a fost un turneu interesant. Nu ştiam la ce să mă aştept, deoarece este primul turneu în România în care călătoresc singur, însă am fost primit în fiecare oraş cu multă bucurie şi mult entuziasm, publicul a fost numeros de fiecare dată. Iar din punctul de vedere a ceea ce s-a întâmplat pe scenă am simţit un crescendo de la un concert la altul”, a declarat Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Proiectul „Pianul călător”, iniţiat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, nu va rămâne un eveniment singular. El se bucură de susţinerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi pentru următorii doi ani. “Este în intenţia noastră să reuşim să dotăm cât mai multe săli de concert cu instrumente performante. Dorim să valorificăm într-un mod cât mai semnificativ şi mai vizibil aceste piane.” – Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi director artistic Orchestrele şi Corurile Radio.

La lansarea proiectului, Preşedintele Director General al Radio România, András István Demeter, a vorbit despre importanţa proiectului: „Rolurile principale în această ecuaţie aparţin unor extraordinari artişti care au, pe lângă talent si har, şi iniţiative fezabile, simple, nu imposibil de susţinut. O iniţiativă prin care se poate demonstra că, atunci când există valoare şi talent, atunci nu există obstacole care să împiedice acest talent să circule. Acest proiect vine să dovedească faptul că, indiferent ce s-ar întampla din punct de vedere politic, social, la începutul mileniului trei cultura, arta, în cazul nostru arta interpretativă se poate afla într-o continuă mişcare.”

Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo

Partener oficial: Porsche Romania

Sponsori: Romgaz, JTI, BCR, Denmark Design, Nissa

Coproducător: TVR Cultural

Parteneri: Radio România Regional, Noeland şi Orchestrele şi Corurile Radio.

Parteneri media: Antena 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Adevărul, Dilema veche, Şapte seri, România liberă, Observator cultural, Artmark, Jurnalul Naţional, Liternet.ro, ArtAct Magazine, Agenţia de carte

Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Braşov, Centrul Cultural Reduta Braşov, Filarmonica „Transilvania” Cluj-Napoca, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Liceul de Artă Baia Mare, Filarmonica de Stat Târgu Mureş, Filarmonica de Stat, Filarmonica „Moldova” Iaşi, Muzeul Castelul Corvinilor, Casa de Cultură Deva, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Catedrala Armenească Dumbrăveni, Institutul Naţional pentru Dezvoltare Integrată a Ariilor Protejate din România, Fundaţia Armenească Dumbrăveni, Primăria Mediaş, Asociatia „St. L. Roth”.

Eveniment recomandat de Radio România.

Dan Grigore revine la Sala Radio

Dan Grigore revine pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vineri 25 martie 2011, de la ora 19.00. Sub bagheta dirijorului Jin Wang, pianistul va interpreta Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu, lucrare pe care a prezentat-o la Montpellier (Franţa), în toamna anului trecut.

În partea a doua a serii, publicul va putea asculta Simfonia a III-a în Fa major, op. 90 de Johannes Brahms.

„Cavaler al Artelor şi Literelor”, Dan Grigore a urmat studiile Conservatorului „Rimski-Korsakov” din Sankt-Petersburg (1962–1964) şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1964–1966). Ulterior, la recomandarea academicianului Mihail Jora, a obţinut bursa Herder la Academia de Muzică din Viena.

De-a lungul carierei sale, a susţinut concerte şi recitualuri în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Tonhalle – Zürich, Sala Conservatorului „Ceaikovski” şi Sala „Ceaikovski” a Filarmonicii din Moscova, Marea Sală a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta din Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical de Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Gasteig – München, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall din Tokyo, Chopin Hall in Jerusalim etc.

După 1990 este invitat să susţină concerte în colaborare cu Ambasadele României, fie cu ocazia Zilei Naţionale, fie cu alte ocazii oficiale, în Italia, Vatican, Polonia, Tailanda, Belgia, Elveţia, Statele Unite ale Americii (unde a susţinut în ultimii doi ani şi concerte în memoria eroilor americani de la 11 septembrie).

A realizat înregistrări la Radio şi Televiziune în România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franţa.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute: orchestrele simfonice radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.

A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale printre care Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).

Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste ale publicului prezent în număr neobişnuit de mare, ale muzicienilor cu care a colaborat şi ale presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: Variaţiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.