Bloomsday în Bucureşti, ediția a doua

bloomsday

eveniment liber sa spunE.S. domnul Oliver Grogan, ambasadorul Irlandei în România, anunţă cea de-a doua ediţie a Festivalului „Bloomsday în Bucureşti”. Evenimentul dedicat operei literare Ulise a scriitorului irlandez James Joyce va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, ora 19.00, în Piaţa Sf. Anton din Centrul Vechi (în spatele Hanului Manuc).

Bloomsday se sărbătoreşte în întreaga lume, anual, pe 16 iunie (la Bucureşti evenimentul va fi organizat cu o zi înainte), ziua în care se desfăşoară acţiunea din romanul Ulise de James Joyce. Sărbătoarea preia numele personajului principal din roman, Leopold Bloom. Romanul urmăreşte viaţa şi gândurile lui Leopold Bloom, precum şi a altor personaje, pe parcursul zilei de 16 iunie 1904.

Anul acesta, Bucureştiul se va alătura, pentru a doua oară, celor peste 40 de oraşe din lume care sărbătoresc Bloomsday. Evenimentul va cuprinde lecturi din Ulise, precum şi piese muzicale asociate cu opera lui Joyce.

james joyce ulise

Actorii Ilinca Goia, Dorin Andone şi Dan Tudor vor citi pasaje din romanul Ulise. Alături de aceştia, vor fi prezenţi tenorul Florin Ormenişan, acompaniat la pian de Alexandru Răileanu şi un cvartet de coarde compus din muzicieni de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Evenimentul va fi deschis de E.S. domnul Oliver Grogan. „Cititorii români sunt familiarizaţi cu opera lui James Joyce, iar noi încurajăm publicul larg să se alăture acestei manifestări culturale pentru a afla şi mai multe depre acest scriitor irlandez renumit”, a declarat ambasadorul Irlandei în România.

Evenimentului este organizat sub auspiciile Primăriei Municipiului Bucureşti. Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, ArCuB, TVR, BDR Associates, Institutul Cultural Român, Asociaţia Ireland Romania Network, Teatrul Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”, Filarmonica „George Enescu”, Editura Humanitas Fiction şi Societatea Română de Radiodifuziune.

bloomsday ulise joyce bucuresti

Anul acesta, iubitorii de lectură vor avea ocazia să asculte pasaje din James Joyce şi în localul care îi poartă numele, James Joyce Pub, din Str. Walter Mărăcinenau nr. 1-3, sector 1, în aceeaşi zi, începând cu ora 12.30. Textele vor fi citite de studenţi, iar atmosfera specifică începutului de secol XX va fi întreţinută de un cvartet de coarde. Cu această ocazie, vizitatorii vor avea prilejul să viziteze expoziţia de pictură semnată de Diana Brăescu.

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (10)

bucuresti vechi primarii capitalei

N. C. Brăiloiu a stat la Primărie în perioada iunie 1873–septembrie 1873. A avut patru mandate de deputat și senator, a fost Ministru al Justiției și al Educației, dar pentru Capitală nu a realizat nimic notabil.

O perioadă mai lungă a fost primar generalul George Manu, din luna octombrie 1873 şi până în aprilie 1877. Generalul George Manu a condus artileria Armatei pe fronturile Războiului de Independenţă și a ocupat funcția de prim-ministru al României. A demisionat din funcția de primar pentru a merge în război.

Din aprile 1877 şi până în august 1877 revine la Primăria Capitalei C. A. Rosetti. Cel de-al 15 mandat la conducerea Capitalei îi revine lui Dimitrie Cariagdi (decembrie 1878–noiembrie 1883). El este primul edil care conduce Bucureştiul, capitală a unui stat independent.

primaria capitaleiÎn timpul primariatului lui Dimitrie Cariagdi s-a cumpărat una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, o veche casă boierească ridicată după 1810 de vistiernicul Ion Hagi Moscu. Marea sa realizare a constat în obținerea unui credit de 15 milioane lei pentru canalizarea Dâmboviţei. Liberalul Cariagdi a realizat rectificarea şi canalizarea Dâmboviţei, care provocase în fiecare primăvară distrugeri serioase. Primăria a realizat şi reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică. Toate aceste operaţiuni au fost posibile cu împrumuturi de la Casa de Depuneri, costul total al sistematizării Dâmboviţei fiind de 15.150.000 de lei. În 1880 au fost finalizate planurile de rectificare şi de canalizare a Dâmboviţei. Construcţia canalelor, din beton, a început pe 16 septembrie 1881 şi i-a fost alocat un buget de 5 milioane de lei.

Urmează M. Torok, în perioada noiembrie 1883–ianuarie 1884, apoi Nicolae Fleva, din ianuarie 1884 până în aprilie 1886, care şi-a axat aproape toate eforturile pe continuarea lucrărilor de canalizare şi de regularizare a albiei Dâmboviţei. În plus, a amenajat piața Sf. Anton din fața Hanului Manuc. Tot în timpul lui, în februarie 1886, au fost inaugurate localul Băilor Eforiei de pe Bulevardul Elisabeta şi sala pentru serbări, în prima dintre aceste clădiri aflându-se astăzi sediul Primăriei Sectorului 5. A demisionat în aprilie 1886, pe motiv că nu are majoritate în consiliu.

Din iunie şi până în semptembrie 1886 a fost primar N. Manolescu, urmat de Ion Câmpineanu (noiembrie 1886–aprilie 1888). Câmpineanu a ocupat numeroase funcții publice: ministru de externe, ministrul finanțelor şi al domeniilor. Liberalul nu s-a făcut însă remarcat prin proiecte inedite ca primar.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Școala de educațiune a românilor

M-am hotărât ca pentru astăzi, scriind despre istoria Capitalei, să apelez la amintirile lui Dimitrie Papazoglu, oprindu-mă la capitolul 8 din lucrarea Istoria fondărei oraşului Bucureşti, publicată în anul 1891.

Într-un alt episod, am amintit câteva date din biografia autorului cărţii, dar cred că nu ar fi exagerat dacă le-am reaminti, spre cinstea acestui distins om de cultură.

Dimitrie Papazoglu s-a născut la 28 martie 1811, în Bucureşti, în hanul mănăstirii Zlătari, aflat în jurul actualei biserici cu acelaşi nume din Calea Victoriei. A urmat cursurile Şcolii Imperiale şi a învăţat limbile germană, maghiară şi, probabil, engleză, apoi a urmat cursuri la Budapesta şi Viena. După revenirea în ţară, la 16 ani a luat lecţii de desen de la pictorul francez Jacquin, cunoştinţele dobândite folosindu-le mai târziu la realizarea celebrelor stampe în care a reprezentat portrete de voievozi sau ale unor personalităţi ale epocii sale (Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Dimitrie Bolintineanu şi alţii), evenimente istorice (Uciderea lui Bimbaşa Sava la 1821, Unirea Principatelor, Asaltul redutei Griviţa, dat la 30 august 1877 etc.), dar şi Focul din Bucureşti de la 1847. În anul 1830 a intrat în Miliţia pământeană şi apoi în Armată, chiar de la organizarea ei. În anul 1855 a demisionat din armată, cu gradul de maior, dar, în 1884, când s-a reorganizat Armata Română, a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel.

Dimitrie Papazoglu s-a stins din viaţă la 5/17 august 1892 şi a fost înmormântat la mănăstirea Cernica.

Dimitrie Papazoglu a fost preocupat de toate aspectele vieţii din Capitală, de la arhitectură, comerţ la viaţă socială, politică şi culturală.

Revenind la capitolul 8 al cărţii sale Istoria fondărei oraşului Bucureşti, acesta este dedicat educaţiunii, şcolilor şi, cu precădere, celor de formare a meseriaşilor (din păcate ele au fost desfiinţate cu ceva timp în urmă!). Dimitrie Papazoglu vorbeşte despre onoare, reputaţie (era totuşi militar de carieră!), dar revine la educaţie, la modul de comportament al bucureştenilor, la decenţă şi bun-simţ. Vorbim de o lume care a dispărut cu norme morale cu tot? Eu spun că educaţia, morala, bunul-simţ s-au păstrat, numai că din când în când unii oameni, crezându-se zeii libertăţii, le ignoră, ca să demonstreze ceea nu merită demonstrat.

„Comerciul și industria erau școala de educațiune a românilor, căci isnafurile (corporațiunile) de meseriași își aveau particulara lor onoare și activitate: cavafii, șelarii, cojocarii groși și subțiri, croitorii, postăvarii, tabacii, lemnarii, covacii, dulgherii, ișlicarii, tâmplarii, dogarii, găitănarii, căldărarii, bărbierii și plăpumanii se concurau fără preget; lucrul lor era făcut cu soliditate și acurateță, ei între dânșii se înmulțeau, se rudeau și se ajutau unii pe alții. Comercianții, comisionarii mărfurilor europene (lipscanii), marchitanii rusești (cazaclii) și colportorii mărfurilor orientale se întreceau între dânșii cu onoare și credit în cel mai mare grad, încât ridicau unii de la alții sume mari: adesea mii de olandezi și talări, fără nici o poliță sau vreun înscris, iar cârcotele dintre ei se împăcau la starostia [șeful, n. n.] isnafurilor [corporațiilor, n.n.].

Asemenea credite aveau și în străinătate, căci ei [românii, n n.] țineau strict la onoarea și reputațiunea lor, dovadă despre aceasta avem până în zilele nostre, căci la anul 1847, când arse tot târgul Bucureștilor, onorabilii comercianți români plătiră, a doua zi, datoriile lor în străinătate, fără a voi să primească vreun scăzământ ce fabricanții europenii erau dispuși ca să le facă.

Iată amorul-propriu al comercianților noștri, cărora li se cuvenea și încrederea pe acel timp, de aceea boierii cei mari adesea luau de la ei câte un băiat, zis de procopseală, în serviciul casei, pe care, mai târziu, îl treceau în gradurile boierești de a III-a clasă.

Țiu eu minte că, până la anul 1828, piața Bucureștilor era pensionul de bună educațiune a tinerilor; cine îndrăznea să umble noaptea pe la petreceri? Cine îndrăznea să mintă? Cine îndrăznea să se preumble în birje? Cine îndrăznea să nu salute pe preoți și pe bătrâni? Cine îndrăznea să treacă prin Lipscani sau prin târg cu vreun costum mai deosebit de portul său obicinuit? Căci, pe dată, i se zicea că este fiul pieirei; cine îndrăznea să ție dumineca sau sărbătoarea prăvălia deschisă și să nu meargă la biserică în vremea leturghiii? Se întrebau în piață (căci piața se numea tot târgul): – Ce păți boierul ăla care jefui lumea ? – Îl îmbrăcă în opinci și zeghe, îl bătu la falangă și-l trecu la lude [bir, n. n.]. – Ce păți mofluzul acela? – Îl închise la Hătmănie, îi orândui erotocrisie [custozi, n. n.] și îl puse în butuc. – Ce păți plastograful ăla? – Îi tăie mâinele sau îl înfundă în ocna părăsită. – Ce păți omorâtorul de oameni, de a doua oară ? – Îl puse în țeapă sau îl spânzură. – Ce păți brutarul sau simigiul fals? – Îl țintui la ușa prăvăliei lui. – Dar vizitiul care a călcat copilul ăla? – Îl bătu la spete prin mijlocul târgului. – Ce păți răzvrătitorul [revoluționarul, n. n.]? – Îl dete prin târg cu nasul tăiat. – Ce păți calpuzanul [falsificatorul de monedă, n. n.]? – Îl puse pe 10 ani la ocnă.

Casă în București la 1869

Iată dar, Bucureștii cum s-au ținut și cum au rezistat atâtor calamități ce au trecut peste dânsul, iată și de ce a fost iubit de toți străinii ce l-au vizitat. Alfabeturile erau, în adevăr, multe, cu Crucea-ajută, pentru limba română și cea slavonă, iar pricopseala desăvârșită era în limba elenă; aristocrația însă învăța și pe latinește; boierul era într-adevăr protectorul burgheziei; curtea boierească devenea adesea azilul nenorocitului. Boierul însă pretindea de la mai micul său să-și cunoască lungul nasului. Aceste toate erau principiurile românilor, și cele de căpetenie erau: dragostea către domn, frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.

Așadar, orașul nostru de bucurie, păzit de Dumnezeu, cruțat adesea de orice nenorocire, a avut totuși a suferi calamități care uneori, l-au desecat chiar și de populațiune, prin epidemii, băjenii, foamete, războaie și ciume. S-a păstrat, cu toate astea, până în ziua de astăzi numele lui cel frumos, fiindcă moralul principal al românului a fost, totdeauna, drept mângâiere că orice rele îi vor veni sunt de la Dumnezeu și de aceea el le-a primit cu răbdare și speranță.

Ca să poată vedea domnii cititori și îmbrăcămintea veche a locuitorilor, păstrez în galeria mea de tablouri mai multe modele de costume vechi ale orășenilor noștri de ambe sexe, ale clerului și ale oștirei, și, trăind, promit compatrioților mei că le voi publica după puterile și mijloacele mele, precum am lucrat cu destulă trudă și vechea topografie a situațiunei Capitalei, în anii trecuți, după cele mai adevărate documente ce le posed.”

Pușa Roth