Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (8)

marius bunescu vedere din bucuresti

Marius Bunescu, Vedere din București

Cel de-al 53-lea edil, care a ocupat funcţia de primar în perioada februarie 1929–ianuarie 1934, a fost Dem I. Dobrescu, numit de presa vremii „primarul târnăcop” pentru numeroasele proiecte urbanistice pe care le-a derulat. În Memoriile sale, primarul mărturisea dem i dobrescu primar bucuresti interbeliccă a fost surprins de atmosfera care domnea acolo, o atitudine lipsită de entuziasm, dar şi de speranţe pentru viitor: „Am găsit în primărie o atmosfera defetistă, care credea ca în Bucureşti nu se poate face nimic, deoarece Capitala noastră ar fi condamnată la o banalitate eternă.” Sub mandatul său, Primăria Capitalei a funcţionat în una din Casele Assan, cea aflată în strada N. Filipescu. Ioana Pârvulescu amintea în cartea sa Întoarcere în Bucureștiul interbelic (Humanitas, 2003) că a fost „un primar ingenios, pus pe treabă […], fără îndoială cel mai energic primar al capitalei, a schimbat faţa Bucureştilor mergând şi el în sensul acelor de ceasornic, adică în sensul timpului său.”

El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927–1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.

 dem i dobrescu primarul tarnacop

Dem I. Dobrescu, „primarul târnăcop”

Pentru a elimina scăldatul în Dâmboviţa, locul de unde provenea şi apa potabilă pentru o mare parte din bucureşteni, Dobrescu a iniţiat construcţia de ştranduri. Faptul că Dobrescu a dispus construirea ştrandurilor din Capitală nu a fost pe placul tuturor. Acest obicei nu era privit cu ochi buni la vremea respectivă. A fost ameninţat cu moartea pentru că a vrut să amenajeze lacurile din zona Colentinei, pentru că se presupunea că acolo s-ar fi scăldat Mihai Viteazul. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor. Dem I. Dobrescu a lărgit marile artere ale Bucureştiului, spre exemplu, Calea Victoriei, şi a amenajat parcurile Snagov şi Băneasa. În mandatul său au fost transformate și modernizate: Șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci. A fost acuzat că a realizat lucrările din zona Unirii doar pentru a-şi sluji grupurile de interese: pavajele s-au deteriorat repede şi trebuiau refăcute. Tot el a fost cel care a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport. Tot Primăria deschide, pe spezele ei, o maternitate.

stranduri dem i dobrescu istoria primarilor bucurestiului

În cartea Viitorul Bucureştilor, publicată în 1934 la Editura „Tribuna Edilitară”, primarul îşi expune concepţia urbanistică şi, dacă ar fi apucat să-şi ducă la îndeplinire ideile, oraşul ar fi devenit cu adevărat o mare şi civilizată capitală europeană. Tot în timpul mandatului său s-a înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.

bucuresti vechiA salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: „Când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: «ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie».” Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Dacă ceilalţi primari care i-au urmat ar fi continuat modernizarea Capitalei în ritmul impus de Dem I. Dobrescu, vă imaginaţi cum ar fi arătat acest oraş supranumit, la un moment dat, Micul Paris? Dobrescu intenţiona chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni, urmând să rezulte „grădina noastră zoologică”. Un alt proiect al primarului era chiar construirea unui metrou! Ideea Lui Dem I. Dobrescu a fost materializată mult mai târziu, în anii de tristă amintire. Primarul s-a gândit şi la studenţi, la un cartier universitar pentru aceştia pe Dealul Piscului, unde să se ridice cetatea universitară, care „izolează pe studenţi şi îi fereşte de tentaţiile vieţii marilor oraşe”. Cartierul universitar aşezat „la Pisc” ar fi avut în vale „parcurile şi lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare uşurinţă”.

piata victoriei bucuresti trasuri cai iarna

La ceremonia de depunere a jurământului care a avut loc la Palatul Şuţu, pe 8 februarie 1929, Dem I. Dobrescu (Demetru Ion Dobrescu) declara: „Primăria trebuie să aibă nu numai un caracter administrativ, ci şi social”, susţinând că scopul lui este acela de a şterge impresia unui oraş aflat în mijlocul unui sat imens. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul”.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Chioșcuri și cișmele în secolul al XVIII-lea

Alexandru Moruzi (1793–1796; 1799–1801) înlocuieşte chioşcul de lemn de la Herăstrău, construit de Alexandru Ipsilanti, cu unul din zidărie.

Într-un act din 1805 sunt amintite grădina şi cişmeaua chioşcului „cu îndestulă apă pentru norodul care pururea mergea acolo”. La 1 septembrie 1800, Alexandru Moruzi a acordat scutire de dări la 4 „liude” (contribuabili), la „oameni beccii” (paznici) şi la grădinari care să aibă, în schimb, grijă de întreţinerea chioşcului, a grădinii şi a gardului împrejmuitor.

Cam prin zona unde este astăzi Piaţa Victoriei, prin anul 1786 se afla chioşcul lui Mavrogheni, o construcţie de zid şi lemn, cu parter şi etaj, cu cişmea şi havuz, cu apă bună de izvor, adusă de departe prin tuburi de ceramică. La sud de acest chioşc se afla o grădină de circa două hectare şi jumătate, de formă pătrată, desenată de însuşi Nicolae Mavrogheni şi plantată cu lalele, garoafe şi trandafiri. Grădina era străbătură de alei cu pomi, împărţind simetric întreaga suprafaţă în 16 triunghiuri egale. În centrul grădinii exista un spaţiu în formă de cerc. Zece oameni, scutiţi de dări, aveau grijă de întreţinerea acestei grădini.

La 30 aprilie 1792, Mihai Suţu, confirmând scutirea dată de Mavrogheni, scria că ea s-a acordat pentru „lucru grădinei de la cişmeaua apelor et zoodopighi (Izvorul tămăduirii) şi pentru paza şi curăţenia de sus şi de jos… spre podoaba şi mângâierea privelei de obşte”. Alexandru Moruzi întăreşte şi el această scutire la 7 iunie 1793, precizând ca pe cei 10 oameni să-i „metahirisească [folosească] epistatul la lucrul grădinei, silindu-se a o drege şi a o aduce la stare nouă şi la paza şi curăţenia toată”.

În anul 1793, un anume Keimers, unul dintre însoţitorii lui Kutuzov, ambasador rus care s-a oprit la Bucureşti în drum spre Constantinopol, spunea că „grădina era luminată cu lampioane şi că la sfârşit s-a dat foc de artificii, rachetele explodând cu mult zgomot”.

Pușa Roth

Revolutia mea

Da, sunt mama de copil mare si ii povestesc Revolutia. Brusc, ma copleseste un entuziasm la fel ca la concertele Iris si Compact de la Polivalenta. Alex, fiul meu m-a intrebat pentru ce am iesit eu in strada, care a fost visul meu de la acel decembrie.
I-am povestit. Am fost in strada, atunci, zilnic. La Televiziune, la Piata Victoriei, la Senat. Imbracata in geaca de blugi imblanita (le mai stiti?) si cu banderola tricolora pe mana. Le duceam mancare sau ceai revolutionarilor, stateam printre ei, ne mai alungau, ne intorceam.
Aveam 17 ani. Eram intr-o clasa de la unul dintre cele mai bune licee bucurestene. Olimpici. Stiti pentru ce am iesit in noi in strada? Sa nu radeti, va rog. Am iesit pentru voiam si noi Coca Cola, voiam sa gasim casete cu muzica rock, sa citim carti necenzurate si sa vedem filme bune.
Noi, generatia de 17 ani, clasa mea, nu am iesit in strada pentru idealuri marete. Cred ca nici nu le intelegeam. Am iesit pentru ca se respira Occident, in ochii oamenilor vedeam speranta si pentru ca voiam sa mergem in vizita si in alte tari.

Ma uit la ce s-a ales de tara asta si stiti ca imi pare rau?