Expoziție de pictură Mihai Olteanu la Sinaia

expozitie pictura mihai olteanu sinaia 2015

eveniment liber sa spunLa Galeria Regală din Sinaia (Casino Sinaia) va avea loc sâmbătă, 31 octombrie 2015, la ora 12.00, vernisajul Expoziției de pictură Mihai Olteanu. Prezintă: Costin Tuchilă.

Expoziția, organizată de Casino Sinaia, cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia, va rămâne deschisă până în decembrie 2015. Continuă lectura „Expoziție de pictură Mihai Olteanu la Sinaia”

Pictori români la Sozopol

petre chirea dimineata la sozopol

eveniment liber sa spunLuni, 27 octombrie 2014, la ora 18.00, la Palatul Suțu din București (Muzeul Municipiului București) va avea loc vernisajul expoziției Pictori români la Sozopol, ediția a V-a. Expun: Petre Chirea, Marinela Măntescu, Ștefan Pelmuș, Dumitru Macovei, Vasile Crăiță Mândră, Doina Moisescu, Ioan Oratie. Prezintă: criticii Corneliu Antim și Roxana Păsculescu. Organizator Dorin Mihalache.

Expoziția va rămâne deschisă până în 17 noiembrie 2014.

 

Expoziție de pictură Mihai Potcoavă la Biblioteca Metropolitană București

mihai potcoava expozitie pictura biblioteca metropolitana bucuresti noiembrie 2013

eveniment liber sa spunÎn perioada 11 noiembrie–7 decembrie 2013, la Biblioteca Metropolitană București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va fi deschisă Expoziția de pictură a artistului Mihai Potcoavă. Vernisajul va avea loc miercuri, 13 noiembrie, la oraSigla_BMB_actuala_ 17.30. Prezintă: Costin Tuchilă.

Program de vizitare: Luni–miercuri: orele 12.00–19.00; joi, vineri: 9.00–16.00: sâmbătă: 9.00–13.00. Intrarea liberă.

mihai-potcoava pictori contemporani

Mihai Potcoavă

S-a născut la 6 martie 1948 în București. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, având ca profesori pe Theodor Dan și Afane Teodoreanu. Urmează Academia Română de Aviație „”Aurel Vlaicu”. Devine pilot de linie aeriană și comandant de aeronavă pe curse internaționale la TAROM.

Urmează, în SUA, timp de trei ani, școala pictorului american Marc Chatov, obținând diploma de pictor portretist și, ulterior, timp de o jumătate de an se perfecționează cu pictorul american Nelson Shanks.

I-au influențat cariera și i-au fost prieteni apropiați: Afane Teodoreanu, Spiru Vergulescu și Florin Niculiu.

Membru UAP București, secția Pictură, din 1997.

Portretul, peisajul, compoziția tematică, naturile statice cu flori domină în pictura lui Mihai Potcoavă, unul dintre numele de marcă ale artei contemporane.

Iarna la Bran 2006 pictori romani mihai potcoava

Iarnă la Bran, 2006

• Expoziţii personale:

• Muzeul de Știinte Naturale, FERNBANK MUSEUM, ATLANTA, U.S.A, 1992, 1993;

• CHATEAU ELAN, U.S.A, 1994;

• D. MILES GALLERY, ATLANTA, U.S.A, 1995;

• KENNESAW MOUNTAIN VINEYARDS SHOW, U.S.A, 1996 – unde a obținut Premiul al II-lea;

• T.C. ART GALLERY, București, 2005;

• SALA U.N.E.S.C.O, București, 2005;

• GALERIA DE ARTA „ANA”, București, 2008;

• SALA IRECSON, București, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013;

• GALERIA SCIT ART, București, 2012.

mihai potcoava palaria roz 2013

Pălăria roz, 2013

• Expoziţii colective:

• Expozitia omagială N. Tonitza, Muzeul Colectiilor de Arta, 1996;

• Salonul Național de Artă, Romexpo, 2001;

• Salonul de pictură al Municipiului București, 2002, 2003, 2004;

• Expozitie World Trade Plaza, toate edițiile incepand cu anul 2005;

• Expoziție Galeria Fundației, 2005;

• Expoziție „Interbelicii și continuatorii”, Muzeul Național Cotroceni, partea I (luna mai 2008) și partea a II-a (luna septembrie 2008);

• Expoziție „Ofranda grădinii”, Galeria Veroniki Art, 2010;

• Expoziție ICR Istanbul, Istanbul, Turcia, 2010;

• Expoziție „Iarna în pictura românească din colecții particulare”, SCAR, Muzeul Municipiului București – Palatul ȘuȚu, 2010.

• Expoziție „Istanbulul văzut prin ochii a cinci pictori români”, la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, București, 2011.

• Expoziție „Balcic”, ELITE ART, București, 2012.

• Expozitia Grafica in arta romaneasca, Palatul Cotroceni, 2012.

• Expozitie „De la București la Balcic – 5+1”, Galeriile GAMB, Elite Art, București, 2012.

• Expoziție Galeria Veroniki Art, 2012.

 mihai potcoava vase la Braila 2010

Vase la Brăila, 2010

• Premii

Premiul pentru Cultură la Gala Premiilor VIP, august 2011.

Premiul al II-lea, Kennesaw Mountain Vineyards Show, U.S.A, 1996.

• Lucrări în colecții:

Două tablouri în Muzeul Județean de Istorie si Artă Olt, Slatina.

Două tablouri în Colecția Casei Regale a României.

Două tablouri în Muzeul Golești, Argeș.

Numeroase tablouri în colecții particulare din SUA, Austria, Australia, Spania, Germania, Slovacia, Serbia și Romania.

• Bibliografie:

Lexicon critic și documentar Pictori, sculptori și desenatori din România, secolele XV-XX de Mircea Deac, 2008, pag.388.

Enciclopedia artiștilor români contemporani, Ed. ARC, 2000, vol. VI, 2009, pag.125.

Catalog Salonul Național de Artă, 2001, pag. 182.

Catalogul Expoziției „Interbelicii și continuatorii”, Muzeul Național Cotroceni, 2008.

Grid Modorcea, În căutarea portretului ideal – eseuri de artă plastică, Ed. Sim Art, 2009.

Marius Tița, ziarul „Bursa”, 25 ianuarie 2008, 16 mai 2008, 31 octombrie 2008, 6 martie 2009.

Victoria Anghelescu, „Adevărul literar si artistic”, 16 februarie 2008.

Adina Ștefan, „Adevărul de seară”, 14 noiembrie 2008.

Grid Modorcea, „Tricolorul”, nr. 1410 / 07.11.2008, 1498 / 27.02.2009.

Măriuca Oteteleșanu, Revista „Plai străbun”, nr.16, 2009.

Cartea Gânduri despre Spiru Vergulescu, septembrie 2009.

inceput de primavarade mihai potcoava 2010

„Cred în frumos, chiar atunci când abia se lasă descoperit. Mă simt împlinit şi fericit când dăruiesc şi comunic cu oamenii. Am o mare sete de cunoaştere şi îmi ridic singur ştachete de depăşit. Privesc cu bucurie şi curiozitate viaţa şi natura care mă uimesc continuu.” – Mihai Potcoavă.

portret mihai potcoava magda 1997

Magda, 1997

„Portretul este practicat de mai toţi artiştii plastici, dar puţini demonstrează abilităţi pentru acest gen şi şi mai puţini au talentul special de care scriem. Nu puţini, însă, sunt marii artişti care fac dovada unor calităţi de excepţie în arta lor, dar totul până la portret. Un adevărat portretist preferă chipul expresiv celui celebru şi să lucreze cu modelul în faţă. Proba lui de măiestrie este să redea trăsăturile fizice, dar şi spiritul care le reuneşte, în portret, şi nu să imite o fotografie. […]

De puţin timp am putut remarca apariţia unui nou pictor printre cei care asigură viaţa artistică, ramura activă, de pe la noi. Nu este la vârsta ieşirii de pe băncile şcolii, ci la cea a retragerii din activitatea angajată, nu poartă în spate un bagaj de resentimente şi refulări, ci are un zîmbet neaşteptat de luminos pentru practicile dîmboviţene, pline de talente, dar numai între ghilimele. În plus, prin ce a expus pînă acum, pictorul Mihai Potcoavă ni se arată ca un mare portretist, poate cel mai bun al momentului, din ţara noastră. Există, desigur, explicaţii dar şi frumoase poveşti adevărate despre pictorul Mihai Potcoavă şi înclinaţia sa spre pictarea feţei umane. ” (Marius Tița, Portrete și figuri, „Bursa, nr. 214, 31 octombrie 2008).

eric

Eric, 2013

„[…] artistul se află orientat direct spre sursa de lumină, nu spre umbră. Cinematografic, această tehnică s-ar numi efect de contre-jour, adică artistul lasă ca lumina dintre el şi obiect să fie întreagă, totală, fapt prin care se obţine, pe de o parte, o aură neobişnuită, un fel de pâclă, de peliculă pe spaţiul tabloului, aşa cum se întâmplă când aerul e vizibil, când e ca o pâclă între noi şi obiect, iar pe de altă parte, această atmosferă specială ne induce spre ideea de spaţiu infinit, adică între planul apropiat, rampa tabloului, cum s-ar spune, dacă tabloul ar fi o scenă de teatru, şi finalul său, nu există capăt, spaţiul este fără sfârşit, o deschidere care nu-i obstaculată de nici un obiect. Cum era decorul actului doi din spectacolul lui Pintilie după Livada de vişini. Şi Mihai Potcoavă pictează astfel de livezi, parcă ar proiecta un decor pentru Vlad Mugur, şi el autorul unui astfel de spectacol cehovian. Adică nimic nu se termină, nu este sugrumat sau barat, aşa cum se întîmplă atunci când vedem o natură moartă, de pildă, unde de regulă universul obiectual este închis. Mai mult, toate aceste nume comune, căpiţă, măr, maci, case etc., devin nume proprii, adică sînt chiar titlurile tablourilor, semn că un măr înflorit la Bran, alt titlu, este un miracol. Deci în aceste obiecte banale, insignifiante, pe care un ţăran, de pildă, nici nu le mai observă, pictorul revelează miracolul. Nemaivorbind că aceste urme, măr, maci, fân, iarbă, vie, irişi sau plopi, sunt urme naturale, ţin de miracolul naturii.” (Grid Modorcea, 2009).

mihai-potcoava-mere

Mere, 2003

„De o vreme încoace, în luna octombrie a fiecărui an, Mihai Potcoavă își rezervă simezele galeriei bucureștene «Irecson» pentru a deschide câte o nouă «personală» de pictură. Este un obicei la originea căruia poate sta fie faptul că artistul socotește locul respectiv ca fiind foarte potrivit cu atmosfera lucrărilor sale, fie conlucrarea convenabilă cu gazdele, fie un mod subtil de a-și obișnui publicul cu o anumită manieră de expunere (și implicit cu o anumită lumină) care, prin constantă și repetare, asigură pânzelor semnate de el o șansă în plus de a se fixa în memoria acestuia.

Oricare ar fi însă adevăratul motiv, important de menționat rămâne succesul tuturor vernisajelor de până acum ale expozițiilor de la amintita sală (dar nu numai de acolo) ale lui Mihai Potcoavă, vernisaje la care au participat, printre alții, pictori de cele mai diverse orientări, semn că arta sa a trezit interesul confraților, dar nu neapărat și invidia răutăcioasă a unora dintre ei. De fapt, nici nu s-ar fi putut să se întâmple altfel, de vreme ce artistul a fost și a rămas un figurativ convins, temeinic așezat și permanent autoperfectibil, căruia îi repugnă ideea oricărei încercări de a se aventura în teritorii necunoscute ori de a împărtăși experiențe străine de modul sau de a fi, riscând ieșiri necontrolate din sfera propriei sensibilități.” (Corneliu Ostahie, Mihai Potcoavă – spontaneitate și rafinament, „Literatorul”, nr. 138–139, noiembrie–decembrie 2010).

mihai potcoava ramura de maces 2011

Ramură de măceș, 2011

„Dacă am ţine să-l încadrăm într-un curent anume, ar trebui să ne gândim, ca tehnică şi ca viziune, la postimpresionism. Casele, iarba, cerul, pământul se în cheagă din tuşe scurte, lumina este egală, uşor tamisată, învăluind obiectele. Artistul respectă, de obicei, culoarea locală, dominată, frecvent, de verdele plantelor, în combinaţii armonice, cu rare îndrăzneli contrapunctice. Lumea lui Mihai Potcoavă este calmă, caldă, sentimentul comunicat de artist este unul de împăcată meditaţie asupra existenţei. Lucrările din expoziţia actuală par alese în mod special aşa, dacă ne gândim la peisajele din Franţa, Veneţia, Dubrovnik sau Balcic, de exemplu, cu lumina lor solară, cu sonorităţi de roşuri şi galbenuri, cu ocruri calde.” (Victoria Anghelescu, „Adevărul”, nr. 5472, sâmbătă 16 februarie 2008).

Pușa Roth

mihai potcoava isabela 2008

Isabela, 2008

 Fata cu margele rosii potcoava 2008

Fata cu mărgele roșii, 2008

Sophia 2010 Potcoava

Sophia, 2010

nud mihai potcoava 1994

Nud, 1994

nud mihai potcoava Agrafa rosie 2011

Agrafa roșie, 2011

mihai potcoava Pictorul St.Pelmus in gradina 2003

Pictorul Șt. Pelmus în grădină, 2003

Balcic. Golful mic mihai potcoava 2012

Balcic. Golful mic, 2012

Vezi:

http://www.e-galerie.ro/main.php/v/Mihai+Potcoava/Despre+Mihai+Potcoava/

Vasile Grigore

Luni, 20 februarie 2012, în jurul orei 16.00 a încetat din viață la Spitalul Elias din București pictorul și colecționarul Vasile Grigore (n. 27 ianuarie 1935, București). Destinul a vrut ca ampla Expoziție aniversară Vasile Grigore, vernisată în 26 ianuarie 2012, la Galeria Dialog – Primăria Sectorului 2 București (str. Chiristigiilor nr. 11–13, Parcul Obor) să devină acum un OMAGIU adus marelui artist plecat spre orizonturile fără de sfârșit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Expoziția va rămâne deschisă până pe 7 martie 2012, putând fi vizitată zilnic între orele 10.00–18.00.

Pictor, desenator, profesor, pasionat colecționar de artă, Vasile Grigore a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din București (1946–1953). La Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, absolvit în 1959, i-a avut profesori pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mützner și Ion Marșic. La doi ani de la absolvirea institutului, devine asistent, din 1966, lector la Facultatea de arte bucureșteană, apoi conferențiar, și profesor universitar (până în 2005). Debutează în anii studenției, participând la Expoziția anuală de stat în 1957. În 1961 primește Bursa „Frederic și Cecilia Cuțescu Storck”, acordată de Consiliul Popular al Capitalei. 1963 este anul primei expoziții personale, deschisă la Galeriile „Simeza” din București, prilej pentru Alexandru Ciucurencu de a-l recomanda călduros în Catalogul expoziției:

„Artă izvorâtă dintr-o inimă şi gândire sinceră şi dezinteresată, plină de bucurie, tinereţe şi dragoste de viaţă. O pictură expresivă, simplă şi clară. Un cântec al formei şi culorii născute printr-o inteligentă observaţie şi interpretare a vieţii. Pictură luminoasă, senină, de bun gust, frumos compusă şi bine pictată. Îţi face plăcere s-o priveşti. Pictura sa vădeşte personalitate şi se va impune.”

Această caracterizare și judecata de valoare exprimată aveau să se adeverească în timp. Pictura lui Vasile Grigore nu numai că s-a impus destul de repede în peisajul artelor frumoase românești; originalitatea artistului care pictează de la început folosind forme sintetice, uneori foarte simple, în tușe largi și acorduri cromatice puternice, cu reminiscențe fauviste, este neîndoielnică. Vasile Grigore nu seamănă cu nimeni în pictura românească, amprenta sa stilistică este personală, îl recunoști cu ușurință.

După cea dintâi personală, cele 31 de expoziții de autor s-au succedat într-un ritm constant, în medie la 1-2 ani (1963, 1965, 1966, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 1978, 1979, 1982 ș.a.m.d.), în paralel cu participările la expoziții de grup din țară și din străinătate: 1963, 1967, 1969, 1970, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978, 1979, 1980, 1981, 1982, 1983, 1985 etc. – în România; 1965 –Budapesta; 1966 – Novi Sad, Zagreb, Belgrad, Londra; 1968 și 1984 – Franța; 1969 – Torino, Tel Aviv, Viena, Talin, Helsinki, Varșovia, Köln, Lüdenscheid, Beirut, Roma, Rijeka, Skopje; 1970 – Torino, India, Nepal; 1972 – Bamberg, Freiburg, Varșovia, Palma de Majorca; 1973 – Washington, Chicago, Minnesota, Atena, Bagdad, São Paulo, Montevideo, Buenos Aires, Santiago de Chile, Caracas, Lima; 1974 – Québec, Glasgow, Atena, Phenian, Damasc, Alep, Teheran, Tunis, Cairo; 1975 – India, Pakistan, Portugalia; 1977 – Havana, Varșovia, Berlin, Copenhaga, Cairo, Lisabona; 1978 – Teheran, Praga, Ankara; 1979 – Sudan, Bratislava, Moscova; 1980 – Liège, Roma, Bari, Mantova, Perugia, Neapole; 1982 – Praga, Salzburg ș.a.

Vasile Grigore a făcut călătorii de studii în Italia și Franța. A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici (1963), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române pentru lucrarea Câmp cu flori în violet (1966), Premiul criticii acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Premiul Centrului Cultural „Caravaggio,” Italia (1983). În 2002 i-a fost acordat Ordinul „ Serviciul Credincios” în grad de cavaler iar în 2005 a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Asociaţia Română pentru Patrimoniu i-a înmânat Diploma de excelenţă.

Vasile Grigore – scrie Octavian Barbosa în Dicționarul artiștilor români contemporani (București, Editura Meridiane, 1976) – „este un colorist care refuză disonanțele, deși tonalitățile sunt adesea contrastante. Difuziunea în lumină a tonului local le face aparent opozabile, astfel încât negrul și albul se solicită contrapunctic. Tonalitățile pure se îngemânează melodic, într-o ritmicitate continuă. Liniile apăsate ale unui desen infuzat în culoare, sparg fără să distrugă liniștea împăcată a tonalităților calde. Ele se înscriu în întinderea nedefinită a petelor de culoare, ca niște rapeluri directe la realitatea figurativă a lumii exterioare; culoarea se menține în permanență în perimetrul subiectiv al metaforei.”

Abordând temele tradiționale ale picturii (natură statică, portret, flori, nud, arlechin, chiar scena de gen tratată sintetic), dar și altele, mai puțin frecventate, în cadrul unui gen sau altul (cum este, de exemplu, o natură statică cu Stea de mare și clepsidră, 1976 sau Cupă, scoică și trandafiri, 1980), Vasile Grigore găsește mereu o expresie personală prin tratarea sintetică a formei obiectului, prin geometria care reține doar planurile mari ce permit o redescoperire proprie, o reimaginare a obiectului și valorificarea cromatică conform concepției personale. Firește, această tălmăcire poate avea și un conținut metaforic, dacă trebuie neapărat să-l căutăm. Scriind despre expoziția aniversară deschisă la Galeria Dialog, Iolanda Malamen remarca: „Vasile Grigore este un pasional nestăpânit, ce încarcă emoţional privitorul într-un mod direct şi complice. Lumea reală este pentru acest artist prolific, cu spiritul aflat într-o permanentă «alertă», un tărâm al minunilor şi al descoperirilor, un tărîm pe care îl subjugă cromatic şi-l transformă, cu uimitoare celeritate compoziţională şi cromatică, într-un adevăr armonic. Explozia de roşuri, galbenuri, verzuri sau alburile pure inundă hipnotic pânzele, solidarizîndu-le într-o naraţiune ce pare deşertică, uneori, prin fundalurile negre, inducînd o stare abisală. Stăpânind arta delicată a lirismului sugestiv şi geometria suprafeţelor, Vasile Grigore gesticulează evitând observaţia punctuală şi sporind misterul imaginar.” („Luceafărul de dimineață”, nr. 2/2012).

În albumul editat cu ocazia expoziției retrospective de la Sala Dalles, din aprilie 1985, Vasile Grigore, expoziție retrospectivă de pictură și desen, putem citi reflecții și profesiuni de credință ale artistului (Deschideri către frumusețe), un material foarte util pentru definirea esteticii sale, chiar a imaginarului său și pentru analiza critică a operei, din care citez selectiv:

„Atâta vreme cât omul va fi om, dincolo de suferinţă şi temeri, de greutăți și trecătoare mâhniri, va găsi forţa de a crea, de a da măsura nobleței lui. La temelia oricărei fapte mari stau faptele deschiderii către înălțimile frumuseții.

În artă trebuie să te fereşti de legi, de formule şi să cauţi să înţelegi cât mai repede ce este esenţial, atât în concepţie cât şi în exprimare. Să intuiești și să presimţi cea mai eficace modalitate ce te poate defini pe tine. Aceasta cere studiu, cercetare, contemplare, curaj, pasiune și multă, foarte multă muncă.

Gîndirea prin imagini ocupă aproape trei sferturi din forţa creatoare a omului. Educația prin imagine este esenţială. Memoria, fantezia, conceptul sunt produsul imaginii.

Desenul ca şi culoarea şi compoziţia nu se învaţă pe dinafară ca nişte legi. Ele pot fi doar înţelese, nu memorate, favorizând o posibilă devenire.

Mereu iau în discuţie probleme de culoare – de pictură, care s-au pus, pe care mi le pun şi eu şi se vor pune mereu. Nu încerc să clarific, nici să descopăr noul. Studiile mele vor să păstreze şi să reflecteze mai bine memoria fiorului satisfacţiei spirituale în faţa frumuseţii culorilor.

Ştim, desigur, câtă muncă şi sacrificiu se cer consumate în flacăra idealului, câtă încredere trebuie să dăm în schimbul unei clipe de artă. Câtă ordine şi disciplină, câtă probitate şi educaţie.

Repet mereu alfabetul plastic, linia dreaptă, frântă, curbă, închis, deschis, neutru, galben, roşu, albastru. Este cel mai mic alfabet, dar el cuprinde imaginea permanenței memoriei tuturor lucrurilor și a gîndurilor, este însăsi esența adevărului și contemplării naturii și omului – a spiritualului și omenescului din ele.

Pe artiștii adevărați oboseala nu i-a cuprins decât odată cu moartea trupească.

Există un spirit plastic solar. Nu este el acela care îi arată omului umbra ființei sale și tot el îl face să vadă minunile formelor colorate ale naturii?

Exersând observaţia, putem vedea dincolo de puterea ochilor.

Gândirea artistică poate deveni operă şi opera gândire, numai atunci când forţa lăuntrică devine fapt creator.

Mâinile — lauda vieţii noastre.

Privesc evantaiul degetelor şi taina alcătuirii lor în unghiuri elastice şi lungimi inegale, care îmi răscolesc imaginaţia despre frumuseţea şi rosturile lor în unicitatea armoniei omului. Mâna, o, ce minune a transfiguraţiei mentale, care exprimă imagini şi numere, acorduri cromatice şi forma marmurii în tăcerea unei capodopere. Ce destin şi împuterniciri şi subtilităţi are. Catifelată sau dură, puternică sau delicată, este al doilea portret al fiinţei noastre. Ce miraj optic au putut face cu ea Michelangelo, Rembrandt, Picasso. De la aruncarea pietrei, la un superb desen de Holbein şi la acordurile extraordinare ale unui concert de Mozart, mâna s-a metamorfozat continuu atingând perfecţiunea. Câte taine strînge în palmă omul… Ce forţe extraordinare se ascund într-o clipă a mişcării ei? Cu ea am aprins focul şi dragostea şi semnele ei ne sunt date de la naştere, fiecăruia altfel, irepetabile în infinitul numeric omenesc. Ele sunt mărturia timpului prefăcut în istorii – furişat printre degetele noastre. Cu ele ne citim vârsta şi ne acoperim ochii de lumina soarelui şi ne ascundem faţa de lacrimi. Le-am întins ca simbol al prieteniei şi iubirii şi neastâmpârul vredniciei lor este lauda vieţii noastre. Cu ce daruri şi sărutări le putem onora inegalabila lor îndemânare?

Influenţa artei este extraordinară şi nelimitată. Nu este divertisment şi nici relaxare. Ea determină, acţionează, revoluţionează spiritul şi fixează pentru posteritate nemurirea civilizaţiei.

Aş fi dorit ca măcar un singur arlechin din câţi am pictat să râdă, să cânte, să fie vesel ca un «arlechin» dar ei sunt trişti – cu toate că îi îmbrac în cele mai fastuoase şi colorate costume.

Culoarea-lumină și constrast este o esență a reprezentării naturii. Ea comunică asupra simțirii și gândirii noastre o energie binefăcătoare, contribuind la echilibrul spiritului și ființei umane, tot atât de vital ca aerul și apa.

Lumina ne dă bucuria și misterul culorilor.

Întunericul adoarme culorile.

Prima treaptă a toleranței optice în pictură o fac complementarele. Bazele rămân forțe de șoc – fiind și cel mai greu de folosit și acceptat privirilor.

Originalitatea stă în adâncurile esenței creatoare, se naște din marea trăire și înțelegere a conceptului creator.

Expresivitatea și picturalitatea culorilor nu aparțin senzației vizuale – ci fondului spiritual. Picturalitatea nu este altceva decât modificarea perpetuă, logică și emotivă din noi, a raporturilor de valori-culori ale materiei cromatice.

Erorile s-au în mulțit odată cu ambiția artiștilor de a fi originali. Noul poartă în el și calitate și eroare, doar timpul corectează și selecționează.

Prin structura mea artistică sunt un polifonic – un cromatic – așa m-am născut. Când eram copil, dealtfel și astăzi fa fel se întâmplă, îmi venea foarte greu să aleg o anume floare sau o culoare. Rupeam din grădina părinților mei nu una, ci făceam un buchet de flori diferite.

Dorința de a ajunge la nuditatea spiritului, iată himera artei secolului al XX-lea.”

***

În centrul Bucureştiului, într-o clădire de pe strada Maria Rosetti nr. 29, poate fi vizitat un muzeu realmente fascinant, în primul rând prin caracterul său de unicat în peisajul artei contemporane: Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”.

Unicat, spuneam, pentru că în cele cinci săli ale sale, la două niveluri, parter şi etaj, care comunică printr-o scară interioară, se află donaţia Vasile Grigore. Donaţia făcută statului de artistul-colecţionar însumează numai în spaţiile de expunere 500 de piese, reprezentând „un ansamblu care vizează treptat aproape toate domeniile artelor frumoase”: pictură, grafică, desen, sculptură, icoane pe lemn şi pe sticlă, artă populară (covoare, ceramică), stampe japoneze, artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală. Vizitându-l, după ce ai admirat o serie lungă de lucrări excepţionale, datorate în primul rând unor mari pictori şi sculptori români din perioada interbelică şi contemporană, ai sentimentul, tot mai rar astăzi, al gestului de mare nobleţe, un gest pentru care orice cuvânt rămâne simplă şi nesemnificativă convenţie. Directorul muzeului, Viorel Rău şi muzeograful Cornelia König sunt gazde admirabile – şi specialişti de marcă în domeniu – oferind vizitatorului toate elementele necesare pentru a pătrunde în universul atât de bogat al acestei colecţii.

„Cu ani în urmă, pe o stradă de legătură, pe atunci mai discretă, între Ştirbei Vodă şi Calea Griviţei, la etajul întâi al unei case în care arta plastică şi decorativă aleasă, lemnul lucrat, obiectele de cult sau stampele japoneze se găseau, necăutate, ci răsărite şi împlinite acolo, parcă dintotdeauna, într-un decor interior intim, fascinant, de un rafinament cum rar se mai văzuse, prin el însuşi o operă, putea fi întâlnit Vasile Grigore. Colecţia personală a maestrului Vasile Grigore constituia privilegiul celor apropiaţi, singurii beneficiari ai unui tezaur sistematizat şi coerent, ce prinsese contur pe pereţii atelierului”, citim în prezentarea Muzeului, care a fost deschis oficial în 25 mai 2004. „Vasile Grigore a selectat lucrările nu numai după criterii strict estetice şi afinităţi, dar şi după particularităţile mai mult sau mai puţin evidente ale fiecărei categorii de opere. Părea că tradiţia marilor noştri colecţionari a apus. Vasile Grigore demonstrează contrariul şi aceasta într-o manieră excepţională. Să-i fim recunoscători încă o dată.” (Acad. Răzvan Theodorescu).

„Muzeul a început din septembrie 2003 să prindă contur. Pe măsură ce lucrările bine ambalate şi transportate cu infinită grijă îi treceau pragul, spaţiul vid, pereţii obositor de albi şi goi prindeau viaţă. Intimitatea care exista în expunerea din micul apartament de bloc s-a dizolvat treptat, fiecare lucrare găsindu-şi în muzeu locul bine stabilit pe simeze, dobândind în acest fel prestanţă maximă”, scrie arhitectul Viorel Rău, care împreună cu muzeograful Eugenia Florescu, a realizat acest muzeu-unicat în câteva luni.

De la bun început se cuvine să apreciez sistematizarea impecabilă a colecţiei din punct de vedere muzeografic, modalitatea de punere în valoare a fiecărei lucrări şi piese, creând astfel posibilitatea unui periplu spiritual rafinat. Dl. Viorel Rău mi-a mărturisit că maestrul Vasile Grigore nu acceptase ca în colecţia expusă să existe, în timpul vieţii sale, şi o lucrare a sa. Cele 40 de lucrări ale pictorului urmau să fie ţinute în depozit. Acceptase cu greu doar expunerea Autoportretului şi a portretului Mamei artistului. Până la urmă, una dintre sălile de la etaj îi este dedicată.

Se află în Muzeul din str. Maria Rosetti picturi şi desene de mare valoare semnate Theodor Pallady, Natură statică cu mască şi vasul alb, Nud în fotoliu roşu, Răstignirea lui Isus (creion) şi Autoportretul artistului (desen). Despre Theodor Pallady, Vasile Grigore mărturiseşte: „Îl aşez cu credinţa timpului neiertător lângă Eminescu şi Luchian, Bacovia şi Enescu, mari români moldoveni, făcuţi din aceeaşi ţărână şi calm, din acelaşi timp al neuitării.”

Din creaţia lui Iosif Iser, poate fi admirată o Madonă orientală, din cea a lui Gheorghe Petraşcu, Peisaj citadin. Jean Al. Steriadi este reprezentat de un tablou semnificativ, după părerea mea, pentru creaţia sa: Ghicitoarea.

Din opera lui Ştefan Dimitrescu, sunt expuse Stejarul, Portretul dramaturgului Mihail Sorbul, Balcic. Pot fi admirate Nud de Nicolae Tonitza, Portret de femeie cu maramă, Spania ş.a.de Henri H. Catargi. Apoi, Buchet de flori de Dumitru Ghiaţă, Ghicitoare, Intimitate, Flori şi fructe, Casa artistului, Sere la Căciulaţi ş.a. de Alexandru Ciucurencu, două Peisaje cu case de Lucian Grigorescu.

În Muzeu se află şapte tablouri de mare valoare ale lui Corneliu Baba: George Enescu, Autoportret cu tichie roşie, Portretul soţiei artistului, Iepure pe masă gri, Natură statică pe masă, Veneţia, Nud; o impresionantă serie de sculpturi de Ion Irimescu: Autoportret, Pictorul Vasile Grigore, două Portrete de femei, Compozitorul George Enescu, Femeia cu flamură, Maternitate, Pictorul Corneliu Baba, Nud (tors), Portret, Criticul de artă Lelia Pop, Violonistul Ion Voicu.

Aceasta pentru a da doar câteva exemple, lăsând vizitatorului să descopere multe alte lucrări ale unor nume reprezentative ale artei româneşti interbelice şi contemporane: pictorii Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ion Musceleanu, Ion Popescu-Negreni, Gheorghe Vânătoru, Ion Pacea, Traian Brădean, Ion Sălişteanu, Constantin Blendea, Constantin Piliuţă, Georgeta Năpăruş, sculptorii Miliţa Petraşcu, Corneliu Medrea, Vladimir Predescu, Constantin Popovici, Gheorghe Ionescu-Călineşti ş.a., ceramică, icoane pe sticlă şi pe lemn, obiecte de cult, stampe japoneze, mobilier în stilurile rococo, Ludovic al XV-lea, Napoleon al III-lea, covoare româneşti şi turceşti, piese de porţelan şi faianţă, toate – repet – excelent valorificate prin modalitatea de expunere.

Pe lângă acestea, există şi o „colecţie în colecţie”: o întreagă bibliotecă în primul rând de artă (cărţi şi albume) şi o colecţie de înregistrări discografice. Vasile Grigore a fost şi un pasionat meloman.

Albumul apărut în 2004 sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, realizat de Eugenia Florescu şi Viorel Rău, stă la dispoziţia vizitatorilor, alături de un album Vasile Grigore şi volumul Pasiunile unor colecţionari de Eugenia Florescu şi Viorel Rău.

Muzeul poate fi vizitat de miercurea până duminica, între orele 9,00 – 17,00. Preţul unui bilet de intrare: 2,5 lei. În ultima zi de miercuri a fiecărei luni, intrarea este liberă.

Costin Tuchilă

 Vizitați site-ul Muzeului de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”

 și Pagina de Facebook a Muzeului

Tablouri de Vasile Grigore

Faun și scoică, 1970

Stea de mare și clepsidră, 1976

Tors și flori, 1978

Cupă, scoică și trandafiri, 1980

Nud

Frezii

Obiecte din atelier

Femeie la oglindă

Arlechin cu chitară

Pierrot

Nudul rock

Cupă și rodie

Vas cu flori

Expoziție aniversară Vasile Grigore

Joi, 26 ianuarie 2012, la ora 18.00, la Galeria Dialog – Primăria Sectorului 2 București (str. Chiristigiilor nr. 11–13, Parcul Obor), va avea loc vernisajul Expoziției aniversare Vasile Grigore (n. 27 ianuarie 1935, București), prima din acest an. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Tudor Octavian, David Rău, directorul Muzeului de artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar” din București, colecționarul Armand Voicu, Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2, Ruxandra Garofeanu, consilier artistic al primarului.

Expoziția este organizată de Ministerul Culturii și Patrimonului Național, Primăria Sectorului 2, Muzeul de artă „Vasile Grigore”, Galeria Dialog.

Expoziția va rămâne deschisă până pe 7 martie 2012, putând fi vizitată zilnic între orele 10.00–18.00.