Poezia săptămânii: „Parabola deşertului” de Nicolae Grigore Mărășanu

Jacob van Ruisdael haarlem

Parabola deşertuluipoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Dumnezeu te salvează
pe cât este în inima ta. 

Setea Lui se cere adăpată. 

Iubirea Lui mi s-a revelat în deşert.

Călătoream alături
de cel ce plănuia să mă ucidă. 

Somnul îmi era neîntreruptă pândă
Ruga – necontenită veghe. 

Ştiam că de voi adormi
mă va răpune. 

Într-o zi călăul meu
nu şi-a mai putut purta trupul
prin focul deşertului
şi m-am gândit că mi-ar fi uşor
să-l ucid. Dar în loc să-l ucid
i-am purtat leşul în spate până la izvorul
ivit în cale şi l-am salvat. 

Că pustiul în care urma să rămân singur
mi-a revelat sfârşitul meu. 

Şi mi-a revelat măreţia lui Dumnezeu
care cu un ceas mai înainte de-a ucide
m-a învăţat a iubi. 

Astfel am înţeles că moartea
mai înainte de-a te înfricoşa
te va înţelepţi.
Îţi va arăta calea spre desăvârşire. 

Spuneţi-mi
ce e desăvârşirea dacă nu împăcarea
cu cel ce vine cu sabia asupra ta? 

Clipa în care ceri iertare spinului
că te-a însângerat? 

Dumnezeu te călăuzeşte
pe cât este în inima ta. 

Înţelege deci
că totul este accedere! 

Nicolae Grigore Mărășanu

Nicolae Grigore Mărășanu

Nicolae Grigore Mărășanu

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii