Expoziție de pictură David Croitor

david croitor expozitie vatra dornei

La Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, va avea loc joi, 1 august 2013, ora 17.00, vernisajul expoziţiei artistului plastic David Croitor. Organizator: Primăria Municipiului Vatra Dornei.

odihna david croitor

David Croitor, Odihnă

strada la balcic david croitor

 David Croitor, Stradă la Balcic

„Emoții”, expoziție de pictură Adina Popescu

Afis Adina Popescu

Miercuri, 6 martie 2013, la ora 18.30, la Galeria ARTIS a Muzeului Județean Olt din Slatina va avea loc vernisajul expozitiei de pictură Emoții a artistei Adina Popescu.

Expoziția va fi deschisă până în 28 martie 2013.

Expoziție de pictură Ammar Al Nahhas

ammar femeie

Sâmbătă, 2 martie 2013, la ora 19.00, la Galeria Basil din București (str. Popa Soare nr. 9) va avea loc vernisajul expoziției de pictură Mândria Orientului a artistului Ammar Al Nnahas. Expoziția va fi prezentată de dr. Virgil Mocanu și dr. Marius Tița.

ammar expo

„Numele lui Ammar Al Nahhas a început să circule pe simezele galeriilor de artă bucureştene în urmă cu doar doi ani şi câteva luni. Iniţial, cu o discreţie vecină cu timiditatea, fără a atrage atenţia prea multor obişnuiţi ai sălilor de expoziţii, apoi, o dată cu trecerea timpului şi cu intensificarea ritmului apariţiilor sale publice (trei în 2011, şapte în 2012), cu tot mai multă pregnanţă şi vizibilitate.

Artistul s-a născut în anul 1976 în oraşul Hasaka, situat în partea de nord-est a Siriei, la graniţa cu Irakul. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Frumoase din Damasc între anii 1997–2001, absolvind secţia de sculptură. A expus lucrări de grafică, pictură şi, evident, sculptură în ţara natală (2001, 2002, 2004, 2005, 2006) şi în Spania (2004). La Bucureşti, unde un frate farmacist şi un unchi inginer se stabiliseră deja de mai multă vreme, a venit în 2006 şi după cum arată toate indiciile s-a decis să rămână pentru o perioadă nedefinită de timp. Contactul cu civilizaţia de aici, cu lumea artistică românească nu a fost unul dur sau complicat. Nu se poate spune însă nici că s-a produs de la sine ori că mediul social şi cultural local nu i-a creat probleme de adaptare. Mai întâi de toate, nemaiavând la dispoziţie un atelier adecvat, a trebuit să renunţe la sculptură şi să se manifeste doar ca pictor şi grafician, lucrând în apartamentul în care locuieşte împreună cu un alt frate al său, sosit şi el relativ de curând în ţara noastră.

ammar al nahhas muzica ninive

Ammar Al Nahhas, Muzica Ninive

Faptul în sine nu a rămas chiar fără urmări în ceea ce priveşte modul personal de comunicare artistică, sculptura fiind, totuşi, cea dintâi vocaţie a lui şi forma de exprimare prin care a reuşit să se impună în anii imediat următori debutului. Lucrările sale din această categorie, realizate în bronz, fier, polistiren şi piatră, dezvăluie o tematică atent aleasă (portrete, trupuri feminine, schelete de peşti, scaune), capabilă să furnizeze maximum de expresivitate în ceea ce priveşte poziţionarea în spaţiu şi valenţele atitudinale ale personajelor în sine, sau ale acestora în raport cu obiectele din proximitate. Zvelte şi rafinate, degajând deopotrivă vigoare şi graţie, sculpturile lui Ammar Al Nahhas ies în evidenţă şi prin calităţile lor decorative, nefiind deloc exclusă ipoteza ca unele dintre ele să fi fost gândite de la bun început dintr-o perspectivă cu tentă pragmatică, urmând a fi integrate în ambiente domestice personalizate, mai ales că artistul s-a arătat a fi în mod cert interesat de designul multidisciplinar, ocupându-se de o serie întreagă de proiecte de amenajări interioare şi exterioare la Damasc şi continuând chiar şi aici, la Bucureşti, în condiţiile în care nu dispune nici de un spaţiu corespunzător şi nici de dotări tehnice performante, să proiecteze şi să confecţioneze diverse obiecte de mobilier de artă.

pictura ammar al nahhas

Constrâns aşadar de împrejurări aparent nu tocmai favorabile să stea mult mai mult timp decât de obicei în faţa şevaletului, poate că sculptorul Nahhas a avut pentru moment ceva de pierdut, însă pictorul care răspunde la acelaşi nume a avut cu siguranţă numai de câştigat. Orientat doar ocazional spre analiza şi interpretarea datului vizual, însă aplecat permanent către explorarea lui prin prisma trăirilor fruste, a jubilaţiei şi mirării spontane, pline de sinceritate în faţa metamorfozelor adesea neaşteptate ale realului, acesta din urmă şi-a reactivat într-un mod spectaculos instinctul de «vânător» de imagini rare, cu adevărat remarcabile, pe care le aşază pe pânză nu numai cu multă pricepere, ci şi cu o naturaleţe fără cusur, în spatele căreia se află cu siguranţă un principiu cognitiv orientat spre imaginarul fecund şi un tip de reacţie sensibilă bazat în întregime pe cultul autenticităţii.” (Corneliu Ostahie, Un pictor sirian se afirmă la Bucureşti: Ammar Al Nahhas, Artindex, 2 ianuarie 2013).

Expoziție aniversară

danaart galery expozitie aniversara

Piața artei contemporane are nevoie de un impuls prin realizarea unor magazine de artă, galerii sau case de licitații. Danaartrgallery.ro s-a gândit să ofere iubitorilor de artă posibilitatea de a cumpară, prin intermediul art-shopului ce va fi inaugurat pe site-ul galeriei virtuale de artă, opere de artă realizate de o serie de artiști tineri .

Artiștii au viziuni foarte diferite, motiv pentru care veți găsi o varietate mare de picturi, grafică și fotografie. Ei au un portofoliu bogat, bine susținut, ca urmare a studiilor de artă realizate și experienței dobândite în timp prin participarea la multe expoziții personale sau de grup, în țară sau în străinătate.

Început în urmă cu trei ani, odată cu lansarea proiectului Conexiuni prin artă, drumul grupului de artiști reuniți sub sigla Danaartgallery.ro s-a intersectat deseori cu cel al numeroșilor iubitori ai artelor plastice care au participat la cele peste 50 de expoziții deschise în spații culturale sau alternative ale Bucureștiului.

galeria danaart

Din octombrie 2011 Galeria Odeon, o inițiativă culturală susținută de Teatrul Odeon din București, a devenit principala gazdă a acestor expoziții și evenimente.

Tot Galeria Odeon va fi și gazda evenimentului aniversar, o expoziție cu titlul sugestiv Celebration, ce va fi deschisă publicului în perioada 19 februarie–20 martie 2013 și vernisată marți, 19 februarie, ora 18.30. Expun: Andreea Vintilă, Daniela Zbarcea, Otilia Canavra, Gabriela Aniței, Mirela Bichigeanu, Eugen Vasile Iovan, Raluca Polea , Matei Enric, Laura Avramescu Cherciu, Antoaneta Zoltan, Ramona Stanca Virtosu, Daniel Crăciun, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Bogdana Contraș, Dominic Virtosu, Violeta Chirculescu, Florin Ghebosu, Anca Mitroi, Mirela Momanu, Raluca Deca Caragea, Cristina Țintă.

Mădălina Corina Croitoru

Magia gestului

pictura grafica magia gestului

Uniunea Artiştilor Plastici din România, în parteneriat cu Muzeul „Dunării de Jos” din Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi anunţă deschiderea Expoziţiei de pictură şi grafică Magia gestului, semnată de artiştii plastici: Ion Truică, Laszlo Botar, Florentina Rizea, Dan Tudor Truică.

Expoziţia este deschisă iubitorilor de artă până la data de 5 martie 2013 în Foaierul „Barbu Ştirbei” al Consiliului Judeţean Călăraşi.

Proiectul este conceput şi susţinut de Truicart Events. Manager: Dr. arhg. Marian Neagu.

Expoziție Marcel Voinea

marcel voinea expozitie relief pictura

Joi, 24 ianuarie 2013, la ora 13.00, la Galeria Artis din Slatina va avea loc vernisajul expoziției de relief-pictură a artistului Marcel Voinea. Expoziția este organizată de Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, Muzeu de Artă Craiova, Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Craiova. Expoziția va fi deschisă până în 15 februarie 2013.

Marcel Voinea s-a născut la 8 iulie 1951, la Băileşti, Dolj. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj în 1977. Din 2010 este președinte al Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

De-a lungul carierei sale a avut numeroase expoziţii personale și de grup, a participat la numeroase tabere și simpozioane de sculptură şi a fost distins cu numeroase premii. Are lucrări în colecţii din ţară şi străinătate: Grecia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Croaţia, Australia, Statele Unite ale Americii.

marcel voinea

Este recunoscut ca un inovator în arta plastică contemporană prin introducerea motivului dezvoltat în ciclul Personajul-Fereastră.

„La început, Marcel Voinea a fost doar sculptor, cioplindu-şi viziunile în piatră, dar cel mai adesea modelându-le în gips sau ciment. Culoarea însă l-a fascinat dintotdeauna, iar actuala serie a reliefurilor pictate pe pânză sau carton îşi are originea în adolescenţă. […] Suntem în faţa unui artist «povestitor» care ne împărtăşeşte în imagini bi şi tridimensionale, propriile sale trăiri, vise, nelinişti şi chiar atitudini.” (Cătălin Davidescu).

Zilele Europene ale Patrimoniului, ediția a XX-a, 2012

Oficializate în anul 1985, Zilele Europene ale Patrimoniului au început să fie organizate din 1999 ca demers cultural comun al Comisiei Europene şi al Consiliului Europei. Cele 50 de state semnatare, între care şi România îşi dau concursul participând la susţinerea acestui proiect cultural şi asigurând evenimente spirituale ce au ca notă distinctivă aprofundarea valorilor patrimoniului cultural mobil, mobil şi imaterial din comunitatea lor culturală.

Tema sub care se vor desfăşura evenimentele culturale din România în anul 2012, „Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural” îşi propune să aducă în atenţia publicului interesat tradiţii, meşteşuguri, valori arhitecturale şi artistice din diverse spaţii geografice.

Patrimoniul cultural reprezintă nu doar o parte esenţială a diversităţii noastre culturale şi a istoriei comune, ci ne şi ajută să conştientizăm că patrimoniul „naţional” are valenţe europene.

În acest sens, în perioada 20–22 septembrie 2012, Muzeul Judeţean Olt îşi deschide cu generozitate porţile oferind celor interesaţi activităţi cultural-educaţionale (expoziţii, colocviu, proiecţii de filme) care îşi propun să contribuie la o mai bună cunoaştere a patrimoniului istoric, artistic şi arhitectural local.

Programul evenimentelor:

• Joi, 20 septembrie 2012, ora 19.00, Galeria „Artis”, Slatina:

Vernisaj expoziţie de pictură „Paul Tudor-Balş – 60”.

• Vineri, 21 septembrie 2012, ora 10.00, Protoieria I Slatina, Sala ASCOR:

Colocviu: „Bisericile de lemn din judeţul Olt – bijuterii ale arhitecturii olteneşti”.

Biserica de lemn din Leleasca, județul Olt

• Vineri, 21 septembrie 2012, ora 11.30, Muzeul Judeţean Olt:

Vernisaj expoziţie: „Ceramica de pe valea Olteţului – meşteşug, artă, document”.

• Sâmbătă, 22 septembrie 2012, programul de vizitare al muzeului va gratuit şi prelungit între orele 10.00 şi 21.00. Cei interesaţi vor putea participa la proiecţii de filme documentare realizate în colaborare cu TVR („Alfabetul betelor”, „Şnur de lut”, „Broderie în lemn”).

Dr. Laurenţiu Guțică, Muzeul Judeţean Olt

„Rencontre”, expoziție la Muzeul de Artă din Constanța

Gabriela Aniței, Cale stelară, pastel

DanaArtGallery deschide seria de evenimente programate în această toamnă cu o expoziție de grup în spațiul Muzeului de Artă din Constanța. Vernisajul va avea loc miercuri, 5 septembrie 2012, la ora 18.30. Expun: Andreea Vintilă – pictură; Daniela Zbarcea – pictură; Otilia Canavra – grafică, pictură; Gabriela Aniței – pictură; Valeria Diaconu – pictură; Eugen Vasile Iovan – colaj; Florica Andreescu – pictură; Cornelia Gherlan – pictură; Antoaneta Zoltan – pictură, colaj; Laura Avramescu Cherciu – pictură.

Expoziția va fi deschisă în perioada 5–18 septembrie 2012.

Întâlnirea (Rencontre) dorește să sublinieze existența unor tineri artiști cu aspirații comune, dar cu stiluri diferite, propunând o descoperire a expresiilor plastice diferite, dar foarte clare, pe care fiecare artist le afișează prin opera sa.

DanaArtGallery este o galerie virtuală de artă care reușește să adune persoane diverse, din diferite domenii, cum ar fi artiști, colecționari, iubitori de artă, critici de artă, arhitecți, designeri sau scenografi. Tocmai din acest motiv, DanaArtGallery devine locul unde artiștii colaborează unii cu ceilalți spre a crea un cadru plăcut, în care publicul poate admira o operă de artă într-o atmosferă culturală.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.danaartgallery.ro .

Arta campează la BestFest

Anul acesta, BestFest, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din Europa Centrală și de Est devine partener DanaArtGallery pentru realizarea conceptului expozițional din segmentul „Arts & Crafts” al festivalului.

Pentru al doilea an consecutiv, festivalul se deschide tuturor artelor oferind publicului o paletă generoasă de artiști atât din domeniul muzicii, precum și din domeniul artelor vizuale.

BestFest a devenit un simbol al varietății, bogăției și calității stilurilor muzicale. Artiși important de pe scena internațională participă în fiecare an la festival și împart entuziasmul pentru muzică cu miile de fani veniți să-i asculte.

2012 este anul SummerCamp și pentru DanaArt Gallery care, împreună cu BestFest, aduce pe scena artelor plastice a festivalului peste 20 de artiști intr-un concept inovator: „Arta campează la Bestfest”.

Cortul Arts&Crafts, un spațiu generos de peste 200 metri pătrați va găzdui pentru trei zile, 6, 7, 8 iulie 2012, artiștii plastici precum și workshop-uri de creație interactive în care profesioniștii artelor plastice vor interacționa și vor lucra cu bucurie, voie bună și mult umor, împreună cu publicul BestFest Summer Camp, Tunari.

Fotografie, grafică, pictură, instalație, sculptură, artă video, toate artele vizuale se întrunesc la Bestfest sub tutela DanaArtGallery și cu sprijinul organizatorilor festivalului.

Alina Manole, Dantelă neagră

Spațiul expozițional neconvențional va fi amenajat special și construit pe conceptul „street art”. Inovator, tânăr și fără inhibiții, ca și publicul venit să se distreze la festival. Traseul artelor va conduce vizitatorii prin universul fantastic al picturii tematice și abstracte, al fotografiei de caracter și al instantaneelor inedite sau fashion. Fiecare colț din parcurs va fi condimentat de amalgamul vizual al asamblajului artistic și de atmosfera muzicii festivalului.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 7 iulie 2012, la ora 18.30.

DanaArtGallery este o galerie de artă dinamică și tânără, care găzduiește artiști români din toate domeniile artelor vizuale, sub conceptul central „Creăm conexiuni prin artă”. Acest concept a fost pus în aplicare în numeroase colaborări cu instituții de prestigiu precum Teatrul Odeon, Opera Națională București, Festivalul „George Enescu” și Festivalul SIMN. Galeria dorește a fi mijlocul prin care artiștii se pot conecta cu publicul lor, iar BestFest Summer Camp 2012 este un partener important al demersului nostru de sprijinire al artei.

Andreea Vintilă, Mască africană 7

Expun: Daniel Ioniță – fotografie, Cătalin Filip – obiect, Mirela Chiriac – colaj, Ștefan Cociovrei – fotografie, Raluca Crăciun – grafică, Otto Constantin – pictură, Mădălina Gogoriță – origami, Cristina Mihaela Rădulescu – instalație & pictură, Alex Csiki – fotografie, Ioana Șerban – pictură, Anca Mitroi – fotografie, Andreea Chiru – fotografie, Andreea Vintilă – artă digitală, Bogdana Contraș – pictură, Daniela Zbarcea – pictură, Daniel Crăciun – pictură, Eugen Vasile Iovan – desen, Mădălina Corina Diaconu – fotografie, Otila Canavra – instalație, print, Raluca Nicoleta Deca – fotografie, Raluca Polea – instalație – foto instalație, Alina Manole – instalație și pictură, Dominic Vîrtosu – pictură.

Dominic Vîrtosu

Tablouri de Corina Chirilă

O plimbare prin Herăstrău poate fi un bun pretext pentru a vedea expoziţia organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici din Bucureşti în Pavilionul B, expoziţie care poate fi vizitată în fiecare zi între orele 10.00– 19.00, până la data de 12 iulie 2012. Pe simezele acestei galerii sunt expuse lucrările pictorilor: Corina Chirilă, Carmen Ungureanu, Mihai Mafteuţă, Vasilica Adăniloaie, Gheorghe Ionescu şi Georgeta Tudoran.

Vis auriu

Corina Chirilă este prezentă cu 26 de lucrări, două în tempera, celelalte în ulei, iar fiecare lucrare este însoţită de o mică poveste, o motivaţie pentru fiecare tablou în parte. Printre lucrările Corinei Chirilă descoperim peisaje cosmice, lumini şi umbre, pământul şi galaxia, planetele Saturn şi Uranus etc. Teme tulburătoare pentru noi, oamenii mileniului trei. Corina Chirilă foloseşte culori tari exprimând sentimente puternice, acordând ca într-o simfonie galbenul, movul, roşul, verdele, albastrul, auriul, albul etc. Sunt  tablouri fascinante ca temă şi mod de abordare. Mărturisirea artistei este lămuritoare în ceea ce priveşte arta sa:

„Mă numesc Corina Chirilă şi am început să desenez şi să pictez în anul 2000, când aveam 13 ani, fiind inspirată de poezia Dorinţa de Mihai Eminescu, poezie care m-a făcut să văd cu ochii minţii acea imagine de vis şi să-mi imaginez că sunt eu acolo în codru, în locul poetului. Îmi place să desenez şi să pictez toate lucrurile la care visez şi la care nu pot să ajung. […] Nu am făcut niciodată studii de specialitate şi am ales un alt drum în viaţa mea profesională, dar pentru mine pictura va rămâne cea mai plăcută modalitate de petrecere a timpului liber şi cel mai frumos mod în care eu îmi exprim cele mai profunde trăiri. Îmi place să aştern pe carton, hârtie, pânză, toate sentimentele mele, toate dorinţele şi fanteziile mele, toate lucrurile la care aspir dar nu pot să ajung, toate lucrurile la care pot doar să visez.”

Planetă devorată de steaua sa mamă

 

Floare albastră

Stele neutronice ciocnindu-se

Singur

Vezi: corinazon