„Comedia măgarilor” de Plaut

comedia magarilor analiza asinaria plaut comediile lui plaut

tnr-logoDuminică, 16 februarie 2014, la ora 14.00, la  Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați Comedia măgarilor de Plaut. Traducere de Nicolae Teică. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică:logo rrc Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Mircea Constantinescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu, Coca Bloos, Claudiu Istodor, Bogdan Caragea, Marius Rizea. Muzică originală de George Marcu. Interpretează Radio Brass Quintet (Oleg Răileanu, Bogdan Ionescu, Vlad Buzdugan, Constantin Burdun, Mihai Ceascai). Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Regia tehnică: Magdalena Barabaş. Producător: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2005.

plaut

Plaut

Nonconformistului Plaut (cca 250 î. Hr.–184. î. Hr.) i s-au atribuit 130 de piese. Dintre acestea, numai 21 au fost considerate autentice, aşa cum s-a stabilit în urma analizei inventarului făcut de Varro în secolul I î. Hr., într-un prim studiu dedicat dramaturgului (Questiones Plautinae). Este posibil ca aceste fabulae varronianae, cum au fost numite, să fi fost şi cele mai bune, cu un relief artistic superior celorlalte. Asupra lor nu plana nici o îndoială, conform mărturiilor erudiţilor şi mai ales tradiţiei pe care Marcus Terentius Varro (116–27 î. Hr.) le-a luat în considerare ca singurele surse autoritare. Într-un titus maccius plautuseseu publicat în 1843–1844, cercetătorul german Friedrich Wilhelm Ritschl presupune că Varro a împărţit în trei categorii piesele suspectate în vremea sa ca aparţinând lui Plaut. Cele 21 de comedii cu paternitate sigură aparţin ultimelor trei decenii din viaţa dramaturgului, când reputaţia sa era neîndoielnică. Ele s-au bucurat de ecouri considerabile. În celelalte două categorii ar intra piesele atribuite de mai multe surse lui Plaut, fără certitudinea paternităţii şi, în fine, cele a căror paternitate plautină fusese respinsă, ele aparţinând mai degrabă altor autori. Dar nici pe cele din a treia categorie Varro nu le elimină, considerându-le ca potrivindu-se spiritului comediilor lui Plaut („adductus filo atque facetia sermonis Plauto congruentis”). Ritschl, care, cercetând Palimpsestul ambrosian de la Milano, a fost primul care a identificat în 1842, numele real al scriitorului, T. Macci Plavti, şi nu M. Acci Plauti, aflat într-un manuscris al pieselor, enumeră, urmându-l pe Varro, titlurile a încă 19 comedii care ar aparţine lui Plaut (Saturio, Addictus, Boeotia, Nervolaria, Fretum, Trigemin, Astraba, Parasitus piger, Parasitus medicus, Commorientes, Condalium. Gemini leones, Foeneratrix, Frivolaria, Sitellitergus, Fugitivi, Cacistio, Hortulus, Artemo). Din acestea nu a ajuns nimic în epoca modernă. Celelalte aproximativ 90 de piese, ale căror titluri le cunoaştem în mică măsură (12-13), sunt mai degrabă apocrife. Evident, lucrurile sunt departe de a fi lămurite, inclusiv asupra periodizării creaţiei plautine, singura certitudine rămânând cele 21 de comedii pe care le avem astăzi la dispoziţie, cu speranţa că interpolările şi falsurile datorate copiştilor nu au fost de natură să le denatureze. Restabilirea textelor este rodul unei efort filologic de amploare desfăşurat în secolul al XIX-lea. (V. în acest sens prefaţa lui E. Benoist la Morceaux choisis de Plaute, Paris, 1877.)

teatru latin roma plaut tipuri de personaje

S-au păstrat aproape integral 20 de comedii, din manuscrisul Aululariei lipsind finalul, iar din Cistellaria o bună parte. A douăzeci şi una, Vidularia, a dispărut aproape în totalitate. Dintre acestea sunt riguros datate Stichus, din anul 200 î. Hr. şi Pseudolus din 191, acceptând „didascaliile” păstrate (scurte însemnări ale grămăticilor făcute pe baza manuscriselor rolurilor, aflate în posesia trupelor dramatice). Urmând sugestia lui Pierre Grimal (Le théâtre à Rome, în Actes du IX-e Congrès de l’Association Guillaume Budé [Rome, 13–18 avril 1973], vol. I, Paris, 1975), , Eugen Cizek e de părere că „datarea majorităţii acestor comedii este foarte complicată. Este aproape imposibil de stabilit o cronologie exactă a comediilor plautiene”. (Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I, Bucureşti, Societatea „Adevărul” S.A., 1994).

Se pare că prima este Asinaria (tradusă, potrivit cu trama piesei, Comedia măgarilor; Eugen Cizek propune titlul Catârgioaica), a cărei dată posibilă ar fi 212 î. Hr., urmată până în anul 200 de Mercator, Rudens, Amphitruo (206),Menaechmii (206), Miles gloriosus, Cistellaria, Stichus. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragment audio-video din Comedia măgarilor.

Pușa Roth

 

A Lexicon of Selective Segmentation of Finnegans Wake

james joyce finnegans wake

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, anunță publicarea lucrării A Lexicon of Selective Segmentation of Finnegans Wake (The ‘Syllabifications’), în 19 volume (4.150 pagini). Editat de C. George Sandulescu. Redactat de Lidia Vianu.

A Lexicon of Selective Segmentation of  Finnegans Wake

Segmentarea selectivă a elementelor lexicale ale cărții Finnegans Wake de James Joyce

După ce ne-am ocupat de foarte multe aspecte ale cărții Finnegans Wake – muzică și povestire, motive și aluzii literare –, mai rămânea de făcut o operație, care este de fapt cea mai importantă dintre toate. Ea este chiar mai importantă decât toate cele 40 de limbi străine Lexicon joycela un loc. Este vorba de segmentarea cuvintelor cărții în mai multe unități cât mai mici.

Operația aceasta fusese deja făcută, însă, cu mult timp în urmă: ea pusese în ordine alfabetică segmentele lexicale obținute. Acest lucru se întâmplase la începutul anilor 1960. Rezultatul a fost inclus în partea a doua a volumului A Concordance to Finnegans Wake (de la pagina 345 la pagina 459), sub titlul de Silabificări. Autorul cărții era un lexicograf deosebit de competent, și anume Clive Hart. În ceea ce ne privește, am optat pentru termenul „Segmentare”, care este de altfel termenul tehnic pentru această operație, așa cum este el folosit cu exactitate de acel domeniu al lingvisticii numit „Formarea cuvintelor”. Segmentarea selectivă a elementelor lexicale ale cărții Finnegans Wake de James Joyce în forma ei prezentă, linearizată și contextualizată, cuprinde 19 volume, cu 4.150 de pagini în total. După părerea noastră, această amplă operație este în ultimă instanță de importanță maximă.

C. George Sandulescu și Lidia Vianu

A Lexicon of Selective Segmentation of Finnegans Wake (The ‘Syllabifications’), editat de C. George Sandulescu și redactat deLidia Vianu, se lansează oficial luni, 9 septembrie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: 
http://editura.mttlc.ro/sandulescu-segmentation-of-fw.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro. 

 

Ziua bloggerilor la Masca

ziua bloggerilor teatrul masca

Teatrul Masca va invită miercuri, 13 februarie 2013, ora 19.00, la Ziua bloggerilor la Masca, ediția a treia. Cu această ocazie va fi vizionat în avanpremieră spectacolul Militarul fanfaron, adaptare după Plaut, în regia lui Mihai Mălaimare, care va avea premiera oficială pe data de 16 februarie 2013.

Ziua bloggerilor la Masca este un eveniment care a început ca mascatweetmeet, organizat împreună cu DreamTeamRo. În primul an aţi văzut spectacolul Slugă la doi stăpâni, iar anul trecut Comedia erorilor. Intrarea s-a făcut cu invitații, iar după spectacole a avut loc o întâlnire mai mult decât cordială a bloggerilor cu actorii.

La fel ca şi anul trecut, înscrierile se fac pe mailul anca_florea2000@yahoo.com, persoană de contact: Anca Florea. În mail trebuie să specificaţi dacă doriţi 1 loc sau 2 locuri. Mai mute detalii găsiți pe blogul teatrului: http://teatrulmasca.wordpress.com/.
Acest anunţ este doar pentru cei care au blog și scriu pe el cu o anumită constanţă, cu dăruire şi cu bucuria de împărtăşi.

Slugi isteţe şi bufoni

Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele

Duminică 25 martie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi recitalul „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele.

Spectacolul realizat în 2005 de Costin Tuchilă şi Puşa Roth cuprinde fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Regia artistică: Cristian Munteanu. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Realizatorii, Costin Tuchilă şi Puşa Roth, le-au programat alternativ cu emisiunile din seria Clasicii dramaturgiei universale, în ultima duminică a lunii, la Radio România Cultural.

Această serie de recitaluri nu poartă un nume. De ce ar fi trebuit să poarte? Orice generic ar fi fost inutil, pentru că fiecare dintre cele nouă emisiuni de până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În ,,Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice. Şi mai cu seamă, să se înscrie în rigorile expresive cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic.

Publicăm mai jos fragmente din reportajul realizat Bogdan Guţă în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii cu ocazia înregistrării spectacolului Slugi isteţe şi bufoni (apărut în revista „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 [411], 20 ianuarie 2005):

„Am început cu Plaut – spunea Puşa Roth – pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi la Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii – e vorba de «nebunul teatral». Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am ajuns apoi la Vicleniile lui Scapin, unde am comparat o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.

Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă o sinteză în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circumscrisă comicului. Fără doar şi poate, există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – sunt interpretate magistral de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu.”

Horaţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şi axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”