Poezia săptămânii: „Merg” de Adrian Păpăruz

Johann_Heinrich_Schönfeld_-_Allegory_of_Time_(Chronos_and_Eros)_

Mergpoezia saptamanii rubrica liber sa spun

lângă mine merge trecutul
cadenţăm amici
liniştit
uneori prin întuneric
mă strânge de mână
deschide uşi
când e trist stă ascuns
sub sacoul meu vechi
cocoaşă dureroasă la ploaie
la frig
nu vorbeşte
nu îl întreb
noaptea doar îi aud oftatul
din perna vecină
poate de bătrâneţe
sau plictiseală mă mint
ştiu că ar vrea să plece
să-mi găsesc singur paşii 

dar protector se teme
că nu am întinerit destul

Adrian Păpăruz

adrian păpăruz

Adrian Păpăruz

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Taina sufletului

ploaie pe lipscani peisaj de petre chirea

Petre Chirea, Ploaie pe Lipscani

cronica plastica liber sa spunDacă ar fi să definesc creaţia artistului Petre Chirea aş folosi două versuri din poezia Dreptul la timp de Nichita Stănescu: „Tu ai un fel de paradis al tău / în care nu se spun cuvinte.”

Taina sufletului, cum sensibil şi-a intitulat expoziţia vernisată luni, 20 aprilie 2013, la OSIM, a cincea expoziţie personală a lui Petre Chirea, este o continuare ideatică a expoziţiei ce tocmai s-a încheiat, pe care artistul a denumit-o Freamăt şi zbor. Ceea ce creează artistul este deopotrivă taină, freamăt, zbor, vis, viziune, nelinişte, pictori contemporani petre chirea expozitierafinament şi culoare, o multitudine de sentimente transpuse pe pânză şi definite prin culoare. Chiar dacă tablourile vorbesc prin linie şi culoare, ele rămân taine împărtăşite de sufletul privitorului. Dacă ar trebui să facem tablouri din cuvinte, am putea spune că Petre Chirea vorbeşte cu roşu, una din culorile preferate de artist, dar astăzi vorbește cu galben, portocaliu, verde, în armonie cu celelalte culori ce dau contururi precise creaţiei sale. Petre Chirea pictează oraşul, spun eu, fără teama de a greşi prea mult, pictează portrete ale oraşului, în accepţiunea generală, peisaje. Pictorul rememorează, defineşte şi redefineşte prin actul artistic o stradă, o clădire, un loc ce peste ani va rămâne doar în tablou. Petre Chirea excelează în arta peisajului, folosind tonuri rafinate, creând un spaţiu cromatic special, o stare sau o taină. Dacă ar trebui să vorbim despre curentele artistice, Petre Chirea îşi trage seva, taina din impresionişi sau neoimpresionişti, dar înscrierea într-un curent artistic şi estetic este relativă, este doar un reper la care ne raportăm, nu noi, privitorii, ci specialiştii, pentru că fiecare creaţie în parte este unică în felul ei.

taina sufletului expozitie petre chirea osim

„Portretul, spune Petre Chirea, este măsura valorii unui artist plastic.” Da, dar peisajul nu este un portret al naturii, al locului ales? Este adevărat că atunci când pictezi în natură nu trebuie să fotografiezi, ci să redai o stare, în acest caz, o taină. Toţi privim în jurul nostru, vedem, ne bucurăm, dar taina locului o ştie doar artistul. Acesta este avantajul, aceasta este diferenţa. Petre Chirea aduce în faţa privitorului tainele sufletului său, armonii cromatice profund originale, viziunii proprii, creaţii care îl definesc şi care nu pot fi confundate. Spune Petre Chirea că „trăieşti degeaba dacă permanent te supui unor reguli ce nici macăr nu sunt ale tale.” Da, artistul şi-a ales calea, este taina lui de suflet, pusă pe pânză după propriile sale reguli şi se dovedeşte şi astăzi că pictorul a ales bine. Mă opresc la Toreadorul, o lucrare emoţionantă şi prin tonurile de roşu, dominante, sugerând tensiunea, jocul pe marginea morţii dintre animal şi om. Mișcarea pe care o surprinde pictorul și tratarea cromatică sugerează exotismul în Dans pe o plajă sălbatică.

toreador-petre-chirea

Petre Chirea, Toreador

Toamnă la Breaza, 1 – de la galben spre carmin sau incursiune în memoria afectivă. O altă taină a sufletului artistului, aş spune eu. Mi-a plăcut explicaţia lui Petre Chirea pe care vreau să o repet aici. „Ce am reţinut eu din acea zi magică?… Copacii de o parte şi de alta a străzii, îmbrăcaţi în straie diferite, atât de diferite, şi cum unii dintre ei le aruncaseră pe jos formând un adevărat covor de frunze… şi noi ne afundam încălţările în mormanele aurii, arămii…” Toamnă la Breaza, 2, o altă viziune, o altă emoţie estetică, a altă taină, un alt spaţiu cromatic.

casuta de la nr 14 petre chirea peisaj

Petre Chirea, Căsuța de la nr. 14

Căsuţa de la nr 14. Aici Petre Chirea foloseşte culori prin care să ne imaginăm liniştea locului, întoarcerea la matcă, la natură. Un loc binecunoscut bucureștenilor, podul din Parcul Cișmigiu, este văzut de pictor în anotimpuri diferite, iarna, primăvara, tot așa cum altădată impresioniștii căutau jocurile de lumină dintr-un peisaj la ore diferite ale zilei. Un alt loc din București care revine în tablourile lui Petre Chirea este strada Lipscani, într-o revărsare de lumină, la ora unei după-amieze fierbinți sau în ploaia caldă a verii.

petre-chirea-zi-insorita-la-balcic-peisagistica

Petre Chirea, O zi însorită la Balcic

În iunie 2012, pictorul a participat la Tabăra internațională „Orizonturi europene” de la Balcic. Pe urme ilustre, înscriindu-se într-o tradiție bogată, Petre Chirea aduce o viziune personală a Balcicului, surprinzând fie un detaliu, o poartă, case, dincolo de care se întrezărește albastrul mării. Acorduri cromatice puternice, tonuri de roșu și verde explodează în O zi însorită la Balcic, evocând pitorescul coloristic al locului. O schiță făcută într-o călătorie în Grecia se află la originea tabloului Livadă de măslini în floare, în armonii de verde și albastru. Dacă în alte peisaje impresionează cromatica vie, explozivă, aici, mai ales prin modul de tratare a umbrelor, pictorul pare a medita la tainele naturii.

Pușa Roth

Expoziția poate fi vizitată până pe 30 mai 2013, la Sala de lectură a Bibliotecii OSIM, str. Ion Ghica nr. 5, București

Tablouri de Petre Chirea

 petre chirea livada cu maslini in floare grecia pictura contemporana

Livadă de măslini în floare

toamna la breaza 1 petre chirea

Toamnă la Breaza, 1

toamna la breaza 2 peisaj petre chirea

Toamnă la Breaza, 2

primavara in cismigiu impresionism petre chirea

Primăvară în Cișmigiu

pod in cismigiu iarna petre chirea

Pod în Cișmigiu iarna

iarna in cartier peisaj pictura de azi

Iarna în cartier

dans plaja balerina petre chirea

Dans pe o plajă sălbatică

irisi petre chirea

Iriși

culori la balcic petre chirea orizonturi europene

Culori la Balcic

castel la balcic

Castel la Balcic

casa veche la balcic petre chirea

Casă veche la Balcic

„Ars amandi”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu

andreea gheorghiu primavera expozitie cercul militar national

Andreea Gheorghiu, Primavera

eveniment liber sa spunÎn perioada 4–17 martie 2013, în Sala Foaier a Palatului Cercului Militar Național din București (intrarea prin Bd. Elisabeta) va fi deschisă expoziția de pictură a Andreei Gheorghiu, intitulată Ars amandi. Vernisajul va avea loc marți, 5 martie 2013, la ora 17.00. prezintă: Costin Tuchilă. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 10.00–18.00.

Andreea Gheorghiu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Asociației Artiștilor Plastici București. Născută la 26 ianuarie 1966, în Sinaia, județul Prahova, a început studiul picturii încă din școala generală, sub îndrumarea profesoarei Liana Mihail.

A expus la: București – Oglinzile clipei, expoziție personală, Biblioteca Metropolitană; Dincolo de cuvinte (împreună cu plasticiana Cristina Tămaș), Galeria Elite Prof Art; Tablouri de vis, Palatul Parlamentului; Lumea florilor, Galeria Elite Prof Art; Toamna satului românesc – Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici București, Culorile sărbătorilor, Pullman Hotels & World Trade Center, toate în 2012 • Pitești (2011) • Curtea de Argeș (2011) • Köln – Touch the Rainbow (2006) • Paris – Fierté brisée (1990) • Sinaia – Out of Yourself (1986) • Bușteni – Blue Moon Gallery (1984). Lucrările sale au fost apreciate în Germania, Franța, Turcia, Grecia, unele aflându-se în colecții particulare.

andreea gheorghiu

Andreea Gheorghiu

Un univers plastic original, în care exprimarea artistică este ferită cu grijă atât de alunecarea în experimentul facil, cât și de repetarea unor formule vizuale epuizate ne întâmpină în  tablourile Andreei Gheorghiu. Pictorița are deopotrivă forță, putere de sugestie, dar și rafinament, inclusiv în imaginile tratate exploziv din punct de vedere cromatic. Acordurile puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările sale (acrilice, ulei, acuarelă): portrete, flori, peisaje, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat. Portretele expuse până acum, cu siguranță doar câteva dintr-o serie care se anunță bogată, au impresionat în mod special pe cei care au zăbovit asupra lucrărilor sale. Portrete care ar putea fi numite tematice, ele pornesc de la o idee, o stare sau o experiență cromatică: Lună albastră, Philippe, Pas de douleur, Sidef, în care o culoare minerală dovedește a avea nebănuite resurse de expresivitate în ordine afectivă, Noaptea Sânzienelor sau tabloul recent, intitulat Primavera.

sidef

Sidef

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi profunde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman, Lumină și culoare, cărămizi pentru o lume de pace şi bucurie, „Casa Lux”, nr. 10, octombrie 2012).

amurg violet andreea gheorghiu

Amurg violet

„«Un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul», așa a recomandat-o actorul și omul de excepție Mircea Albulescu pe Andreea Gheorghiu la vernisajul expoziției sale, Oglinzile clipei, care a avut loc recent în atât de ospitalierul spațiu al Bibliotecii Metropolitane «Mihail Sadoveanu» din Capitală.

Și nu a fost singurul care s-a rostit, în cuvinte bine alese și simțite, despre picturile Andreei Gheorghiu, prezență distinctă și larg apreciată în lumea artelor plastice. Fiindcă despre Andreea și despre această «fereastră deschisă larg către lumea de afară» (după cum ea însăși își definește universul de culori de suflet transpuse pe pânză) s-au rostit, cu același prilej, rafinați cunoscători, oameni care își aleg cu mare atenție și își cumpănesc cu grijă spusele.

de cealalta parte a ploii andreea gheorghiu pictura contemporana

De cealaltă parte a ploii

Așa încât recomandarea lor nu este un simplu «cec în alb», cât mai ales o invitație adresată fiecăruia dintre noi de a privi cu ochii sufletului și de a descifra cu puterea minții scrutătoare mesajul de frumos și dorința de a se mărturisi a creatoarei de îngemănări coloristice și de imagini la care ne uităm îndelung anume spre a nu le mai uita multă vreme, care este pe cât de fragilă pe atât de stăpână pe puterile sale, Andreea Gheorghiu.” (Șerban Cionoff, Andreea Gheorghiu, „un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul”, Revista VIP, 19 octombrie 2012).

Costin Tuchilă

 ars amandi andreea gheorghiu

„Don’ director, chică!”

don director chica regizorul constantin dinischiotu anecdote

simple intamplari rubrica liber sa spunFire voluntară, greu de abătut de la proiectele pe care şi le propunea, expeditiv când era vorba de mărunţişurile vieţii, acelea care adesea te sufocă, regizorul Constantin Dinischiotu (11 mai 1927–19 iunie 2008, Bucureşti) era un om plin de umor. N-ai fi bănuit sub aparenţa severităţii.

Înainte de a vă relata o întâmplare pe care Constantin Dinischiotu o povestea cu umor sec, în diverse împrejurări, nu pot să trec peste nedreptatea sorţii. Omul care a străbătut multe mii de kilometri în slujba teatrului românesc, cu o energie debordantă, care nu-l părăsise nici la anii senectuţii, a murit uitat de toţi. La înmormântare au participat, pe lângă membrii familiei, doi-trei foşti colegi. Atât. Cât despre recunoştinţă… Vorba unui actor: „Băi, ţie n-o să-ţi facă funeralii UNITER-ul, ci CFR-ul!”

C. Dinischiotu deţine mai multe recorduri, de la numărul de premiere absolute cu piese româneşti (aproape 80), la numărul de teatre în care a fost angajat ca regizor şi director. A locuit tot timpul în Bucureşti, unde avea familia şi, se subînţelege, străbătea ţara cu trenul, în lung şi-n lat. Dacă ar fi ţinut o socoteală, câţiva ani din viaţă i-a trăit în vagoanele CFR.

constantin dinischiotu

Constantin Dinichiotu

În toamna anului 1974, fusese numit director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, după şapte ani petrecuţi la Piteşti. La câteva zile după instalare, omul de serviciu, care îl pândise când intrase în sala teatrului, găsi prilejul să-i spună: „Don’ director, chică!” „Ce chică, măi Vasile?” „Di la ploaie, don’ director!” „Şi unde chică, măi Vasile?” „Pi şcenă, don’ director!” Omul de serviciu urcă pe scenă şi îi arătă directorului: „Iaca aicea chică!” „Şi chică mult, Vasile?” „Distul, don’ director, că e spart!” Şi Vasile arătă în sus. Va să zică, pe lângă toate celelalte, trebuia reparat şi acoperişul. Sigur, pentru că directorul nu trebuie să creadă chiar tot ce-i spun subalternii, la prima zi cu ploaie, se duse în sală. Într-adevăr, „chica”.

La Comitetul Judeţean de Partid existau de câteva luni mai multe cereri de reparare a acoperişului. Dar, nefiind bani şi teatrul neaflându-se printre priorităţi, continua să „chice”. C. Dinischiotu încercă să intre la primul-secretar, dar nu reuşi. Activiştii mai mici răspundeau plictisiţi: „Ştim, tovarăşu’ director, dar acum e campanie agricolă şi ştiţi, poate la anul, să alocăm bani din buget… acum nu se poate face nimic, doar să mai cârpim oleacă…” Se mai cârpea, dar tot „chica”. Pe 7 noiembrie, care cădea într-o vineri, urma ca sala teatrului să găzduiască festivitatea respectivă. În prezidiu, urmau să ia loc primul-secretar şi celelalte mărimi ale judeţului. Activiştii Cimpoi şi Curcan, care se prezentaseră la tovarăşul director pentru a face pavoazarea scenei, fură expediaţi de îndată. „De pavoazare se ocupă oamenii mei!”, le spuse C. Dinischiotu privindu-i încruntat peste ochelari. Şi oamenii se ocupară sub directa supraveghere a directorului. Adică masa prezidiului, roşie, din recuzita teatrului, fu aşezată exact în locul unde „chica”. „Don’ director, da’ dacă plouă, taman aicea…” „Las’ să chice, măi Vasile! Pune masa unde ţi-am spus!”, se auzi glasul directorului. Mai rămânea ca a doua zi, 7 noiembrie, să plouă. Şi a plouat. Sâmbătă dimineaţă, patru muncitori descărcau deja dintr-un camion tabla pentru acoperiş.

Costin Tuchilă

„Joyce’s Dublin English in the Wake” de C. George Sandulescu

Al șaisprezecelea volum al seriei James Joyce Lexicography

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei anunță publicarea volumului Joyce’s Dublin English in the Wake de C. George Sandulescu.

Cu exact patruzeci de zile în urmă, ziarul „The Times Literary Supplement” a publicat un articol despre un singur cuvânt din Finnegans Wake. Articolul analiza cuvântul grecesc mavro exact în maniera în care textul lui Joyce este studiat de întreaga serie lexicografică publicată de Contemporary Literature Press. Aceasta ne dă mai mult curaj să continuăm.

Al șaisprezecelea volum al seriei noastre, James Joyce Lexicography, se ocupă de o formă specială a limbii engleze, extrem de importantă pentru Joyce, formă care ridică probleme majore, atât lingvistice și sociale, cât și – mai ales – politice. Am ales din volumul lui Richard Wall doar partea care se ocupa de limba engleză vorbită în Dublin, capitala Republicii Irlanda, în perioada celor șaptesprezece ani cât a lucrat James Joyce la Finnegans Wake. Am extins mult și am prelucrat după principii pur lexicografice textul inițial al lui Wall.

Joyce a început să scrie Finnegans Wake în anul în care Irlanda și-a câștigat cu greu independența, separându-se de Imperiul Britanic și devenind o republică de sine stătătoare. În momentul în care James Joyce a terminat de scris cartea, a izbucnit, în același an, al doilea război mondial: la 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a dat ordin Germaniei să invadeze Polonia.

Dublin, 1900

Drept urmare, nu se poate spune că la Dublin se vorbea și se vorbește un „dialect anglo-irlandez”! Titlul acestui volum pe care îl publicăm acum încearcă să caracterizeze felul de a vorbi engleza în capitala irlandeză, fără a intra în definiții ce țin mai mult de politică.

Cartea aceasta rămâne în mai multe sensuri „deschisă”: locuitorii orașului Dublin vor avea fără îndoială multe de adăugat,și poate că nu vor fi de acord cu unele afirmații. Să nu uităm însă că Joyce a învățat limba engleză așa cum se vorbea ea la Dublin cu 120 de ani în urmă!

Norman Garstin (1847–1926), Ploaia din fiecare zi

Cu toate acestea, James Joyce a rămas în sufletul lui locuitor al acelui oraș tot restul vieții sale. Engleza pe care a cunoscut-o el reprezintă tot ce ceea ce a învățat în primii douăzeci de ani din viață, întrucât a părăsit Irlanda definitiv la vârsta de numai douăzeci de ani! Tot restul vieții sale – fie că a locuit la Paris, Trieste ori Zürich – a recreat irlandeza vorbită la Dublin, punându-și personajele din Finnegans Wake să rostească expresii învățate în primii lui ani de viață. Se simte peste tot nostalgia lingvistică a adolescentului. Engleza lui locală vorbită era, cu alte cuvinte, pură amintire. Cu atât mai mare este meritul lui Richard Wall de a fi încercat cu deosebită pricepere să surprindă ceea ce era de fapt aproape imposibil de surprins: îi mulțumim din inimă pentru tot ce a făcut.

Lidia Vianu

Joyce’s Dublin English in the Wake, de C. George Sandulescu, se lansează oficial la data de joi, 29 noiembrie 2012, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/sandulescu-dublin-english-in-the-wake.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

Despre ploaie

Ploaie urbană

                                de Ion Minulescu

                                                                     lui Corneliu Moldovanu

Plouă!…

În oraşul nostru românesc

Plouă aşa cum ştim cu toţi că plouă –

Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză…

Pietonii pe trotuare se răresc,

O trăsură cu un „Chrysler” în viteză,

Trec în sens invers

Şi se ciocnesc…

Iar un popă cu sutana nouă

Stă lipit de chioşcul de ziare,

Ca un Crist de abanos într-o vitrină

Plină

Cu tot felul de obiecte rare…

Plouă…

Şi-n oraşul nostru ploaia cântă,

Cântă ca un fonograf stricat…

De trei zile şi trei nopţi, neîncetat,

Un tenor cu vocea falsă se frământă

Şi pe străzi,

Şi-n curte la palat…

Un tramvai se-ntoarce de la gară,

Şi-n tramvaiul plin de pasageri

Toată lumea cântă-n cor pe dinafară,

Ce-a cântat şi ieri,

Şi-alaltăieri…

Plouă!…

Şi-n oraşul nostru românesc,

Bântuit de gripă şi ftizie,

Tinerii fumează şi tuşesc,

Iar bătrânii dorm în veşnicie,

Ca soluţiile puse-n… (paranteză)…

Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză…

„Universul literar”, XLI, nr. 10, 7 martie 1926

„La Pioggia” („Ploaia”), muzică de Corrado Conti, Daniele Pace și Mario Panzeri. Versuri de Daniele Pace și Gianni Argenio. Interpretează: Gigliola Cinquetti. Locul 6, Festivalul de la San Remo, 1969 

„La Pioggia”, înregistrare video din festival, 1969. Dirijor: Ruggero Cini (1933–1981)

„Ballade à la pluie” („Balada ploii”), muzica și versurile: Salvatore Adamo, 1964. Interpretează: Salvatore Adamo

Claude Debussy, „Jardins sous la pluie” („Grădini în ploaie”, „Stampe”, nr. 3, 1903). Interpretează: Claudio Arrau, înregistrare din 1939