Cu bastonul prin București

cu bastonul prin bucuresti

ARCEN lansează duminică, 7 august 2016, de la ora 18.00, a 7-a ediție a proiectului de trasee culturale pietonale Cu bastonul prin București, propunând bucureștenilor un nou traseu.
Din 7 august până pe 11 septembrie 2016, în fiecare duminică de la ora 18.00, de la Palatul de Justiție din Splaiul Independenței nr. 4 (punct de plecare: Biserica Domnița Bălașa) și până în str. George Georgescu, ghizii ARCEN îi vor conduce pe bucureșteni prin una dintre cele mai surprinzătoare zone istorice ale Bucureștiului.  Continuă lectura „Cu bastonul prin București”

Din Bucureștiul de altădată: „București… Fratele meu ești” (II)

bucuresti in 1956

Referindu-mă la București am reamintit, am citat, am interpretat date despre istoria acestui oraș, capitala României, cunoscut în perioada interbelică drept Micul Paris. Când te naști, crești sau locuiești într-un loc, în cazul de față, București, faci parte integrantă din lumea lui, din viața lui și, de ce nu, din istoria lui, pentru că ești o părticică din el. Vorba cântecului: ,,București, București,/Fratele meu ești.” Am reamintit satele care formau Bucureștiul, mahalalele, sectoarele, barierele, artere importante din oraș, și acum a venit rândul cartierelor bucureștene, mai bine zis proveniența numelor acestora. Ei, eu vreau să fie ca o poveste și nu ca un document, luând fiecare cartier la rând și ținând cont de locul unde se află, de sector etc., ci, așa, punând degetul pe harta Bucureștilor, ca într-o joacă.

Statia de metrou Dristor

Stația de metrou Dristor

De această dată o să trecem imaginar, firește, prin cartierul în care se află Liceul Internațional de Informatică – unul dintre cele mai prestigioase licee din România, în cartierul Dristor, în apropiere de cartierele Dudești, Vitan, Văcărești, Titan. Vă invit să circulăm cu metroul având ca punct de reper stația Dristor, unde ne vom opri să depănăm istoria acestui cartier din sectorul 3 al Capitalei. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: „București… Fratele meu ești” (II)”

Din Bucureştiul de altădată: Vechile mahalale (II)

Continuăm călătoria imaginară prin vechiul Bucureşti, mai precis prin mahalalele sale, aşa cum sunt ele menţionate în primele catagrafii ale oraşului.

Mahalaua Cărămidarilor este menţionată în documente încă din anul 1668. Fiind situată pe malul Dâmboviţei, mahalaua era renumită în epocă prin calitatea cărămizilor care se făceau acolo, pentru a fi folosite la construirea marilor case boiereşti şi a unor hanuri celebre. Amintirea ei s-a păstrat prin biserica zidită în 1711 de boierii Herăşti, având hramul Sfântului Gheorghe şi cunoscută sub denumirea de Cărămidarii de Jos.

Mahalaua Colţei este cunoscută sub acest nume încă din vremea lui Duca Vodă (1674–1678) şi era situată pe malul Bucureştioarei, între actuala Piaţă Sfântul Gheorghe şi Piaţa Universităţii. Numele ei provine de la Biserica Colţea, după numele unui boier care a ctitorit biserica de lemn care se afla „de la târgul de sus înainte”. Într-un document semnat de Şerban Cantacuzino este menţionată ca fiind biserica lui Colţea Clucerul. Un urmaş al lui Radu Colţea, împreună cu Mihail Spătarul Cantacuzino, a refăcut din piatră această biserică la începutul secolului al XVIII-lea. În anul 1715 a fost terminat turnul Colţei şi zidul de împrejmuire al bisericii. Turnul Colţei a fost multă vreme un etalon de măsură, fiind frecventă expresia – astăzi dispărută – „înalt cât turnul Colţei”. Partea de sus a celebrului turn s-a dărâmat în timpul marelui cutremur de marţi 14 octombrie 1802, ora 13,00, când „s-a surpat foişorul cu turnurile din jos şi cu un colţ de zid până în foişorul din piatră, şi au dărâmat patru chilii în rând”. Este vorba de câteva dintre chiliile construite pentru îngrijirea bolnavilor, Colţea fiind în acea vreme un renumit spital, mai ales pentru cei săraci. Prin mahalaua Colţei trecea Uliţa Mare, principala arteră comercială a Bucureştilor din acele timpuri.

Mahalaua Delea Nouă este menţionată pentru prima dată în condica de judecăţi a Mitropoliei, în anul 1793. În această mahala, Nicolae Inimă Rea ctitoreşte, în 1798, Biserica Delea Nouă cu hramul Buna Vestire. Exista şi o mahala Delea Veche cu o biserică zidită în anul 1773 de preotul Bălaşu, având hramul Sfintei Treimi.

Mahalaua Dudescului îşi trage numele de la boierii Dudeşti care, în secolul al XVII-lea, au primit de la Constantin Brâncoveanu o porţiune din locul domnesc pe care acesta îl avea în zona din stânga Podului Calicilor. În documentele din epocă se menţionează faptul că pe aceste locuri boierii Dudeşti au construit cele mai mari case boiereşti din oraş. Grădina din jurul acestor case era făcută după modelul parcurilor englezeşti şi apreciată ca fiind printre cele mai frumoase din oraş. Astăzi, doar Calea Dudeşti mai aminteşte de vechea mahala.

Mahalaua Bălăceanului era cunoscută în secolul al XVIII-lea şi sub numele de Mahalaua Bisericii de Jurământ. Este vorba de biserica din mahala cu hramul Sfântul Dumitru, clădită din lemn de boierii Bălăceni, în secolul al XVI-lea şi reparată de Badea Bălăceanu în 1674. Avea denumirea de Biserica de Jurământ pentru că aici se făceau jurămintele solemne, pârâtul sau acuzatorul încingându-se în faţa arhiereului şi preoţilor cu brâul Prea Curatei, jurând lângă uşa altarului că vor spune adevărul şi numai adevărul. Mahalaua Bălăcenilor este considerată una dintre cele mai vechi mahalale bucureştene. De altfel, Bălăcenii sunt atestaţi printre primii boieri care şi-au făcut case în Bucureşti. În anul 1713, cumplita epidemie de ciumă care s-a abătut asupra Bucureştilor a afectat cel mai mult locuitorii acestei mahalale. Principala arteră de circulaţie a mahalalei era cunoscută în secolul al XVII-lea sub numele de „uliţa care duce spre Poarta de sus a Curţii domneşti”, în secolul al XVIII-lea sub numele de Uliţa işlicarilor, apoi în secolul al XIX-lea sub numele de Uliţa franţuzească.

Mahalaua Popa Dârvaşi, numită aşa după preotul care a ctitorit biserica din zonă, se întindea în dreapta Podului Mogoşoaiei (Calea Victoriei), începând din apropierea Hotelului Athenée Palace, Hiltonul de astăzi. Pe locul vechii biserici se află astăzi cunoscuta Biserica Albă, cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul.

Mahalaua Fântâna Boului se afla în spatele actualului parc Cişmigiu şi îşi trage probabil numele de la un loc de adăpat vitele ce era amenajat odinioară în zonă. Este menţionată încă din anul 1733 în documente în care se precizează că această mahala era plină de grădini şi de vii. Biserica din mahala, numită Biserica Fântâna Boului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicată în 1760 de Mihail Cantacuzino. Mai era cunoscută şi sub numele de Popa Tatu, după numele preotului care a depus stăruinţe deosebite pentru renovarea ei în secolul al XIX-lea. Astăzi, în această zonă se află strada Popa Tatu.

Puşa Roth

Din Bucureştiul de altădată: Vechile mahalale (I)

În secolele XVI–XVII, oraşul Bucureşti nefiind prea întins, oamenii se orientau după biserici, după casele mari boiereşti, o cârciumă vestită sau un copac mare şi bătrân. Cu timpul, oraşul extinzându-se, a apărut necesitatea organizării lui pe mahalale sau cartiere, cum le numim astăzi.

Într-o lucrare apărută la Frankfurt şi Leipzig în anul 1778, intitulată Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie, scrisă de Friedrich Wilhelm von Bauer, aflăm că pe timpul voievodului Alexandru Ipsilanti, oraşul Bucureşti era împărţit în 67 de mahalale şi avea 28 de mănăstiri, 31 de biserici din piatră, 20 din lemn, 10 paraclisuri, un palat domnesc, o şcoală publică (vechiul Colegiu de la Sf. Sava), 35 de case mari boiereşti şi şapte hanuri zidite din piatră.

Conform Catagrafiei poliţiei Bucurescilor ce s-au făcutu la 1798, oraşul era împărţit în cinci plăşi: plasa Târgului, plasa Gorganului, plasa Broşteni, plasa Târgului de Afară, plasa Podului Mogoşoaiei, fiecare împărţită la rândul ei în mai multe mahalale.

Plasa Târgului avea 1682 de case; plasa Gorganului, 1142 de case; plasa Broştenilor, 1482 de case; plasa Târgului de Afară, 608 case şi, în sfârşit, plasa Podului Mogoşoaiei, 1092 case, deci în total 6006 case. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea erau 13 bariere de intrare în oraş: Bărbătescu, Dealu Spirei, Dudeşti, Calici, Cărămidari, Târgul de Afară, Iancului, Mogoşoaiei, Podul de Pământ, Târgoviştei, Vergului, Herăstrău şi Bariera Nouă.

Mahalaua Aga Niţă era numită astfel după cel care a contribuit masiv la zidirea Bisericii Sfânta Vineri, pe la anul 1645. După 1749 numele Bisericii Sfânta Vineri a înlocuit numele lui Aga Niţă şi în denumirea mahalalei. Spre răsărit, mahalaua Aga Niţă se învecina cu via domnească, iar spre nord cu viile Mănăstirii Stelea.

Mahalaua Antim, numită iniţial Mahalaua Popei lui Ivaşcu, a luat numele de Antim după zidirea Bisericii Tuturor Sfinţilor de către mitropolitul Antim. Această mahala se întindea între Podul Calicilor şi dealul viilor Lupeştilor, a căror amintire este păstrată de Şoseaua Viilor.

Mahalaua Arhimandritului purta pe la 1615 numele de Mahalaua Mănăstirii Târnovului şi era situată în apropiere de Podul Cilibiului. Într-o vreme i s-a zis şi Mahalaua Sfinţilor Apostoli, după hramul bisericii cu acelaşi nume. Întrucât multă vreme a fost egumen al bisericii un arhimandrit, mahalaua a căpătat acest nume sub care o găsim în primele catagrafii bucureştene.

Mahalalei Biserica Albă i se mai zicea şi Postăvari pentru că în zonă erau numeroase locuri unde se spălau postavurile. A luat denumirea de Biserica Albă de la biserica cu acelaşi nume din mijlocul mahalalei.

Mahalaua Batiştei era numită astfel după Biserica Batiştei. Pe aici trecea Bucureştioara, care, în această zonă din spatele actualului Teatru Naţional şi a Hotelului Intercontinental, făcea nişte bălţi, „bătelişti”, unde negustorii ţineau vitele până le duceau la scaunele măcelarilor aflate tot în acest perimetru.

Mahalaua Bărbătescu îşi luase denumirea după proprietăţile pe care le aveau aici boierii Bărbăteşti şi după schitul cu acelaşi nume, ctitorit de aceştia.

Numele mahalalei Boteanului trimitea la familia boierilor Boteni, ale căror proprietăţi din această zonă sunt menţionate încă de pe vremea lui Matei Basarab. După un document de la 1688, ştim că alături de această mahala era livada Văcăreştilor şi „locul Văcărescului”. Mahalaua a devenit renumită în anul 1741 printr-o faptă nemaipomenită. Popa Herea, care locuia aici, a spart Biserica Bradu-Boteni şi a furat potirul sfânt făcut din aur împodobit cu pietre preţioase. Când era să-l prindă, popa Herea a aruncat potirul într-o umblătoare (cum i se spunea pe atunci grupului sanitar), nelegiuire pentru care a fost caterisit şi afurisit. Întâmplarea a rămas multă vreme în memoria bucureştenilor. În această mahala locuia, pe la 1784, îngrijitorul cişmelelor bucureştene, Dumitru Suilgi-Başa, marele cişmigiu.

Până pe la 1701, Mahalaua Brezoianu purta numele de Mahalaua lui Popa Stoica. În acel an, voievodul Constantin Brâncoveanu a dat un loc de casă boierului Pătraşcu Brezoianu, în apropierea actualului lac Cişmigiu, cam pe unde se află astăzi Palatul Universul. Documente de la 1741 şi de mai târziu menţionează această mahala sub numele de Mahalaua Brezoianu, amintirea ei fiind păstrată până în zilele noastre de actuala stradă Brezoianu.

Puşa Roth