Un om BINE informat este un om puternic
Confesiune
Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit…
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?
Mariana Moga
Plimbare în poezie
Mă plimb într-un parc, prin timpuri pierdute de vremuri,
Pălării şi umbrele,
Rochii lungi şi jobene,
Se ascund şi apar, năluci, ieşite din basme uitate,
Trăind în visele dulci, printre cărţi răsfirate,
Tremurătoare umbre se aştern pe alei seculare
Lângă arbori ce râd, lacrimi de ramuri, în floare,
Murmură vântul, adie cu dor,
Şopteşte prin frunze, jucăuş, zâmbitor,
Fluturi albaştri, dantelă, clipesc prin buchete răzleţe
Pe chipuri citesc iubirea seninelor feţe,
O clipă în amurg se coboară roşiaticul soare,
Peste întinderea zării, ca un suflu, o boare,
Desculţă pe iarba ce creşte, respir pământul ce tace sub mine
În liniştea lui mă cuprind, mă învelesc, secunde divine,
Izvor de cuvinte le adun, emoţie, visare,
Vâltoare de aer şi flori le strâng din uitare,
Mă îmbată mirosul în aerul proaspăt
Din zâmbetul florilor, voal de mireasmă,
Aştern curcubeu peste inima mea, nuanţe încurcate
Sentimente adunate, intense şi viu colorate,
În imagini şi viers le scurg pe hârtie,
Dansând sub peniţa zglobie.
Uitare şi dor,
Tăcere, iubire,
Partituri în cuvinte.
E doar o magie, sonet, simfonie?
Eu sunt şi respir… poezie!
Carmen Vințan
Vezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii
cândva, femeia frumoasă îndepărta cu grație coaja întunericului,
purta parfumul îmbrățișării despicat în fâșii mici
sau scria legi pentru umbre înalte ce se zbat și acum
într-un fel de veghe
iar când lucrul acesta se întâmpla, cineva turna vin roșu peste începuturi
și cultiva cu grabă respirații încinse de neamul crucilor
chiar sub inimă
brusc, îți dai seama cât de departe e vremea aceea
despre femeie îți amintești că era slabă,
că prefera caii, nu oamenii,
întindea lumina pe masă doar cu mâna stângă
și amesteca mai apoi culorile vii bine înfipte în soare
și, pentru că icoanele de sărutat trec mereu prin proba focului,
femeia apare rar, doar atât cât să-și incendieze obrajii
apoi pleacă
dar niciodată când pleacă, nu pleacă de tot
uneori așază lucruri vii pe un perete, foarte sus
apoi, sorbind dintr-o rodie coaptă, se face mai frumoasă
atât de frumoasă că nimeni n-o mai vede
în jur se împrăștie vârtejuri din cer și rămâne doar ea…
Daniela Toma
Daniela Toma
Ajun
M-am trezit în ajun, în voci de cocoși taciturni
Prevestind răsăritul în miros de tăciuni,
În glasuri zglobii de copii cu nasuri roșite
Ce cântă colindul cu voci răgușite
Și țanțoși ca niște mini-haiduci,
Umplând ale lor trăstioare,
Cu covrigi, mere și nuci…
Mirosul de lemn și de foc și de lut,
Face să fie atât de cald și de sfânt,
Și toată iubirea ce o primesc și o simt
O pun în cutii de cadou sub brăduț,
Fără vreun schimb, doar cu gânduri cernut.
Arome de iarnă și de cuget curat,
Primesc alb în suflet, îl redau și-l prefac
În lumina divină și-n dragoste mare,
Arhivată în mine, creând un nou Soare.
Trăiesc intens într-o albă poveste,
Ce mintea o scrie și gândul o țese,
Renasc Eu din Mine, pe aripi de Lună,
Pe zboruri de raze și luciu de drum,
E iarnă, e alb, e Crăciun,
Și sunt a mea versiune cea mai bună,
De până acum…
Daniela Pitirim
Daniela Pitirim
Asemenea frunzei
asemenea frunzei
nimic nu înspăimântă nimic
mângâierea brumei pe
fiecare umbră
primeşte ţărâna veşmânt
de toamnă
o rostogolire în gol asemenea
frunzei
că nu îţi este teamă de
cădere
cunoscătoarea dansului
autumnal
bucură-te
priveşte în urmă şi vezi
cât de puţine rămân pentru
paradis
câte mâini sfarmă şi ultima
secundă
de viaţă
ca un puzzle pe care-l refaci
de plictiseală
cu ochii închişi până când te
prinde somnul
şi guşti din linişte
şi guşti.
Denisa Curea Popa
Denisa Curea Popa
Merg
lângă mine merge trecutul
cadenţăm amici
liniştit
uneori prin întuneric
mă strânge de mână
deschide uşi
când e trist stă ascuns
sub sacoul meu vechi
cocoaşă dureroasă la ploaie
la frig
nu vorbeşte
nu îl întreb
noaptea doar îi aud oftatul
din perna vecină
poate de bătrâneţe
sau plictiseală mă mint
ştiu că ar vrea să plece
să-mi găsesc singur paşii
dar protector se teme
că nu am întinerit destul
Adrian Păpăruz
Adrian Păpăruz
Cafea amară
Era mult ger, amarnic şi nătâng,
Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng,
Dar îmi plăcea cafeaua ta amară
Din praf târziu cu armonii de seară!
Când am simţit că-ncep să mă înec,
M-am agăţat de norul cel mai sec;
Şi a plouat cu noi, a câta oară,
Cu hohot ars în dinastii de ceară?!
M-ai luat de mână ca şi cum n-ai şti
Că veacul nostru are doar o zi,
Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare
Lâng-un pian şi-un semn de întrebare.
Şi-acum simt gerul, încă n-a apus,
Căldura s-a-ndreptat în sens opus,
Şi-am îngheţat în straiele de nea,
Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…
Gina Zaharia
Gina Zaharia
Femeia-înger
Sufletul tău e o mireasmă pură,
Azur sorbit din ochi de înger-mire,
Cuvintele şopteşti prin ochi, nu gură,
Iar palma ta-i papirus de psaltire…
Când stele plâng, se tulbură oglinzi,
Ochiul se pierde – salt în infinit,
Îngenunchiat îţi vine să întinzi
Fiinţa ta acestui nou-venit,
Să moară-n tine urma de prihană,
Forme de aripi să-nflorească-n umeri;
Îţi curge,-n loc de sânge, mir din rană,
Lapislazuli adorat de sumeri.
Când mă cuprind aceşti fiori eterici,
În mine să te culci, te-aş aştepta,
Şi, regăsiţi, ne vom iubi-n biserici
De frumuseţi din care crinii-ar evada
În rugăciuni spre umbra ta ce zboară
Din univers în univers, frapant;
Coboară-n mine, îngere, coboară
Şi-mbrăţişaţi să ne-aruncăm în neant!
Alensis De Nobilis
23 iulie 2015
Alensis De Nobilis
Poemul unei tragedii
Prea plină-i de glorii esenţa,
Sunt oameni de piatră pe străzi
Şi binele-i rău şi răul e bine,
În mine-i nevoie de tine.
Se-aşterne urgia-ntre noi,
În linişti lipsite de linişti,
Şi mor repetat, şi mor nedorind,
Trăiesc nemurirea murind.
Speranţele zac pe hârtie,
O lume-i plecată în lume
Şi-mi trece de tot, şi totuşi mă doare,
Lumina-i ucisă în soare.
Sunt voci care nu îmi vorbesc,
Sunt ochi ce din ochi mă feresc,
Şi vino, revino, şi pleacă din mine,
E simplu, e greu fără tine.
Afară mă strigă morminte,
Iar eu le respir dinainte,
Albul e negru, e negru-n veşminte,
Tăcere, furtună, cuvinte.
Dar tu cine eşti?
Mihăiță Macoveanu
29 iunie 2014
Ascultă: Poemul unei tragedii. Versuri: Mihăiță Macoveanu. Cântă: Mădălina Mantu (click pe titlul fișierului audio-video)
https://youtu.be/gL8RMv7KQOQ
Mihăiță Macoveanu
Parabola deşertului
Dumnezeu te salvează
pe cât este în inima ta.
Setea Lui se cere adăpată.
Iubirea Lui mi s-a revelat în deşert.
Călătoream alături
de cel ce plănuia să mă ucidă.
Somnul îmi era neîntreruptă pândă
Ruga – necontenită veghe.
Ştiam că de voi adormi
mă va răpune.
Într-o zi călăul meu
nu şi-a mai putut purta trupul
prin focul deşertului
şi m-am gândit că mi-ar fi uşor
să-l ucid. Dar în loc să-l ucid
i-am purtat leşul în spate până la izvorul
ivit în cale şi l-am salvat.
Că pustiul în care urma să rămân singur
mi-a revelat sfârşitul meu.
Şi mi-a revelat măreţia lui Dumnezeu
care cu un ceas mai înainte de-a ucide
m-a învăţat a iubi.
Astfel am înţeles că moartea
mai înainte de-a te înfricoşa
te va înţelepţi.
Îţi va arăta calea spre desăvârşire.
Spuneţi-mi
ce e desăvârşirea dacă nu împăcarea
cu cel ce vine cu sabia asupra ta?
Clipa în care ceri iertare spinului
că te-a însângerat?
Dumnezeu te călăuzeşte
pe cât este în inima ta.
Înţelege deci
că totul este accedere!
Nicolae Grigore Mărășanu
Nicolae Grigore Mărășanu
Vezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii