Temă și variațiuni

i l caragiale tema si variatiuni centenar caragiale

Textul publicat de Caragiale ca foileton în 1885, în „Voința națională” este, astăzi, cum poate că a fost mereu, exemplul de clasic al nebuniei generale cu care un eveniment poate fi răstălmăcit în presă. Aproape că nu-ți mai trebuie să citești sau să vezi cum va fi prezentat un fapt până la urmă banal în funcție de interesul politic. Sub forma temei cu variațiuni, procedeu larg întrebuințat de autor, mai mult sau mai puțin explicit, pentru a arăta cât de rizibil poate deveni delirul verbal în diverse împrejurări, este imaginată reflectarea în câteva ziare cu orientări diferite a unui eveniment în fond mărunt. „Universul” prezintă tema: un incendiu în Dealul Spirii, stins repede de pompieri și soldați, fără pagube însemnate. La fel cum vedem, astăzi și ieri, pretutindeni, e suficient – am zice noi, cu termenii actuali – ca goana după senzațional să se dezlănțuiască. Opoziția nu pierde ocazia să transforme incidentul într-un cataclism: de vină nu poate fi decât puterea și ziarul opozant „fără programă, nuanță liberal-conservatoare” (fiind „fără programă”, poate fi oricum, și liberal și conservator deopotrivă!) se lansează într-o acuză bombastică. Parodia e totală: textul confecționat de Caragiale este alcătuit în această primă variațiune dintr-o singură frază, care urcă și coboară nebunește, amestecând totul: discursuri parlamentare fără noimă, promisiuni politice, economice, ton patriotard, citate latinești, „judecata istoriei”, pentru a încheia absurd și ridicol: „daca pompierii, opera venerabilului și bătrânului general Florescu, nu stingeau focul, cine știe cât mai ardea!!!” Într-adevăr, concluzie demnă de antologia prostiei universale! Citește comentariul integral și textul lui Caragiale pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Cu fișier audio: Temă și variațiuni. Interpretează: Mircea Albulescu, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu.

Costin Tuchilă

Din Bucureştiul de altădată: Însemnările unui ofiţer norvegian

În toamna anului 1876, capitala României devenise un centru de interes atât pentru reporterii celor mai importante publicaţii din vestul Europei, cât şi pentru reprezentanţii armatelor din ţările respective datorită evenimentelor politico-militare ce se desfăşurau în Peninsula Balcanică.

În această perioadă, alături de alţi observatori militari, se afla în Bucureşti Gunnar Sölfest Flood, ofiţer de Stat Major al Armatei Norvegiene.

În acestă calitate, el a vizitat România în două rânduri. Prima vizită a avut loc în perioada 9/21 decembrie 1876–26 ianuarie/7 februarie 1877, iar cea de a doua s-a desfăşurat între mijlocul lunii octombrie 1877 şi sfârşitul lunii ianuarie 1878.

În această a doua perioadă, Gunnar Sölfest Flood a însoţit trupele române aflate pe frontul de la Plevna, Rahova şi Vidin. În patrimoniul Muzeului Militar Naţional se află o copie a notiţelor sale zilnice realizate cu prilejul deplasărilor în România. Pe lângă interesul lor militar, acestea conţin şi o serie de elemente interesante pentru ilustrarea vieţii bucureştenilor şi Bucureştilor între anii 1876–1878.

Deşi au trecut peste 130 de ani de când au fost scrise, notiţele lui Gunnar Flood se dovedesc foarte interesante, reprezentând adevărate documente de epocă, cu caracter obiectiv, ce au surprins aspecte ale vieţii cotidiene bucureştene din acea perioadă. În notiţele sale, călătorul norvegian a consemnat momentul în care a ajuns în capitala ţării noastre, sosind cu ternul de la Viena:

„7/19 decembrie 1876. La 7/19 decembrie am părăsit Viena, dimineaţa, pe calea ferată, prin Cracovia, Roman, Galaţi, Bucureşti, unde am sosit la amiază, în ziua de 9/21 decembrie.

De la Roman încolo, ţara este o câmpie fertilă. Partea de nord a Moldovei accidentată şi foarte frumoasă. În România nu se vede decât rar o adevărată casă la ţară, numai bordeie mizerabile. Dar în depărtare se vede strălucirea clopotniţelor oraşelor.

10/22 decembrie 1876. De la gară şi până în centrul Bucureştilor nu sunt decât case sărace. Centrul oraşului e europenesc. Mare circulaţie de trăsuri. Birjele sunt întotdeauna înhămate cu doi cai, deseori de rea calitate. Chiar în centrul oraşului se văd căruţe înhămate cu boi sau cu doi cai. Atât trăsurile cât şi călăreţii merg în galop, chiar în mijlocul oraşului. Întinderea oraşului este foarte mare, din cauza felului cum sunt construite casele care, mai întotdeauna, nu au decât un singur etaj. Numai străzile din centru sunt pavate. Celelalte sunt groaznic de noroioase. Centrul oraşului este iluminat cu gaz aerian. Multe magazine bogate. Amestec destul de pronunţat de bogăţie şi de sărăcie.

11/23 decembrie 1876. Sâmbătă. Am văzut astăzi un ursar care se plimba cu patru urşi mari prin centrul oraşului.

Marele Hôtel du Boulevard, unde locuiesc, este cu totul la înălţimea hotelurilor din Paris.”

Tot în notiţele sale se găsesc însemnări despre viaţa culturală bucureşteană, desprinse din evenimentele la care a participat. Astfel, duminică 12/24 decembrie 1876, Gunnar Flood notează: „Pentru întâia oară ies, în mare ţinută, la Bucureşti. Vizitat Comandamentul, Ministrul de Război, Şeful de Stat Major General, Comandantul de Divizie, Marele Mareşal al Curţii. Seara am asistat la reprezentaţia dramei naţionale «Moartea lui Constantin Brâncoveanu», scrisă pe româneşte de un francez.”

Dacă urmărim cu atenţie evenimentele culturale consemnate de presa vremii, vom afla că duminică 12/24 decembrie 1876 a avut loc la  Teatrul cel Mare premiera dramei istorice Moartea lui Constantin Brâncoveanu, piesă în patru acte scrisă de domnul Rocques.

Cazat în plin centrul Capitalei, la Grand Hôtel du Boulevard (clădire care se mai păstrează şi astăzi, aflată la intersecţia Bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar Naţional), Gunnar Flood nu o evitat mahalalele bucureştene, descriind locuri, oameni şi comparând viaţa de mahala cu cea din centrul Capitalei:

„15/27 decembrie 1876. Astăzi m-am plimbat cu trăsura în mahalalele nord-estice ale oraşului. Străzile sunt pline de noroi, din care cauză cei mai mulţi mahalagii şi ţărani poartă cizme înalte, pantaloni largi şi un soi de haină destul de largă. Aceşti oameni seamănă cu pescarii de pe coastele noastre, dar sunt mai vioi şi mai înalţi. În genere, bărbaţii sunt mai frumoşi ca femeile. Centrul oraşului are un caracter european, mahalalele consistă din căsuţe mici, mizerabile, cu un singur cat (etaj), destul de numeroase pe străzile mai importante, aiurea mult risipite. Cocioabele acestea sunt însă foarte bine adaptate climei de aici. Din stradă se pot vedea lucrătorii în interiorul caselor. Am văzut astăzi doi fierari lucrând, stând turceşte pe jos. Nicovala era băgată în pământ. Din timpul unei plimbări de trei sferturi de ceas am trecut pe lângă două trăsuri cu roţile stricate.

În colţul străzii marelui hotel Boulevard trec, în mijlocul zilei, cam 600 de trăsuri înhămate cu câte doi cai, deci cam 1200 cai pe oră.

Ţăranii vin la oraş cu carele înhămate cu doi sau patru boi. Adeseori se pun doi cai înainte şi doi boi la oişte. Alteori patru cai înainte şi doi la oişte, toţi mici, cum sunt caii noştri în fiorduri.”

După ce face o prezentare a unor activităţi militare la care a participat în aceeaşi zi, ofiţerul norvegian notează: „Am văzut astăzi o revistă a pompierilor. Fiecare pompă e înhămată cu doi cai şi e întovărăşită de 12 oameni, care poartă coif de alamă galbena şi cizme mari. După pompă urmează două sacale cu apă înhămate cu câte un cal de fiecare pompă. În fine aparate de salvare şi oameni purtând topoare şi târnăcoape.”

A doua zi, Gunnar Flood a vizitat terenurile şi cazarma Batalionului de Geniu, aflată lângă câmpul de tragere al artileriei, ce se găsea în apropierea palatului de vară al principelui Carol (Palatul de la Cotroceni). Seara, se pare, a fost din nou la teatru, deoarece însemnările zilei de 16/28 decembrie 1876 se încheie cu următoarea notiţă:

„La Teatrul Naţional ofiţerii plătesc jumătate de preţ, doi lei fotoliul de orchestră şi un leu la parter. De asemenea la Operă. Se văd adeseori doamne stând în lojă cu spatele întors dispreţuitor spre scenă.”

Interesat şi de alte aspecte ale vieţii bucureştene, ofiţerul norvegian a vizitat Spitalul Colţea, sâmbătă 18/30 decembrie 1876, aşa cum reiese din nota cu aceeaşi dată: „Vizitat un spital pentru bolnavi săraci. Spitalul este întreţinut dintr-o avere care dă un venit de trei milioane lei. Consultaţia şi medicamentele gratuite pentru sărăci; patru sute de paturi. Tot soiul de bolnavi se primesc. Laborator pentru farmacişti. […] Aici se găseşte un turn unde este instalată paza contra incendiilor. […] Vizitat orfelinatul «Elena Doamna» situat pe un deal lângă oraş. Foarte frumos. 200 de fete. Aspect curat şi simpatic cu o frumoasă capelă şi o grădină vastă…”

Aceste câteva aspecte despre viaţa Bucureştilor şi a bucureştenilor, extrase din notele zilnice ale ofiţerului norvegian Gunnar Flood, ne îndreptăţesc să afirmăm că „trecutul este uşa viitorului”.

Puşa Roth