Proces-verbal

satira parodie stil administrativ note proces verbal caragiale pusa roth momente

Acest proces-verbal seamănă cu reclama „ciorapi de dame lungi” sau, ca să fiu mai concisă şi să mă apropii de o idee estetică, bunăoară cea a lui Titu Maiorescu, aş putea spune „beţie de cuvinte”. Mi-am adus aminte şi de o poantă ce circula cu ani în urmă şi care se referea la gradul de inteligenţă al unor poliţişti (nu mă refer la oamenii prezentului, aşa că nu trebuie să se necăjească nimeni!).

– Primul: Ştiţi de câţi miliţieni e nevoie ca să schimbe un bec?

– Al doilea: De zece.

– Primul: Păi, nu sunt prea mulţi?

– Al doilea: Nu, pentru că unul pune becul şi ceilalţi învârt scaunul pe care stă omul, ca să-l înşurubeze. (Păstrăm stilul, de!). Citește comentariul integral, textul lui Caragiale, cu note de Costin Tuchilă pe Portalul Centenar Caragiale, Radio 3Net „Florian Pittiș”.

Pușa Roth

Întâmplări vesele și triste din viața lui I. L. Caragiale

e greu viata domnu  ispector nicolae urs intamplari vesele si triste din viata lui i l caragiale

eveniment liber sa spunSâmbătă, 23 februarie 2013, la ora 19.00, în Sala Mică a Teatrului Tineretului (Palatul Național al Copiilor din București) va avea loc premiera spectacolului Întâmplări vesele și triste din viața lui I. L. Caragiale. Cel care a acceptat provocarea de a transforma un autor emblematic al literaturii române în personaj este actorul Niculae Urs, cunoscut publicului pentru rolurile din O noapte furtunoasă, Take, Ianke și Cadâr și Măscăriciul.

Spectacolul s-a născut din pasiunea actorului Nicolae Urs pentru personalitatea plurivalentă a lui Caragiale şi mai ales pentru scrierile acestuia cu care publicul este mai puţin familiarizat. Tocmai în aceste texte se conturează profilul unei vieţi şi al unei minţi care nu are pereche în cultura românească. Iar scenariul, construit pe baza acestor texte rareori citite, se dezvoltă într-un spectacol plin de farmec. Citește integral pe Portalul „Centenar Caragiale”, Radio 3Net „Florian Pittiș”.

 

Temă și variațiuni

i l caragiale tema si variatiuni centenar caragiale

Textul publicat de Caragiale ca foileton în 1885, în „Voința națională” este, astăzi, cum poate că a fost mereu, exemplul de clasic al nebuniei generale cu care un eveniment poate fi răstălmăcit în presă. Aproape că nu-ți mai trebuie să citești sau să vezi cum va fi prezentat un fapt până la urmă banal în funcție de interesul politic. Sub forma temei cu variațiuni, procedeu larg întrebuințat de autor, mai mult sau mai puțin explicit, pentru a arăta cât de rizibil poate deveni delirul verbal în diverse împrejurări, este imaginată reflectarea în câteva ziare cu orientări diferite a unui eveniment în fond mărunt. „Universul” prezintă tema: un incendiu în Dealul Spirii, stins repede de pompieri și soldați, fără pagube însemnate. La fel cum vedem, astăzi și ieri, pretutindeni, e suficient – am zice noi, cu termenii actuali – ca goana după senzațional să se dezlănțuiască. Opoziția nu pierde ocazia să transforme incidentul într-un cataclism: de vină nu poate fi decât puterea și ziarul opozant „fără programă, nuanță liberal-conservatoare” (fiind „fără programă”, poate fi oricum, și liberal și conservator deopotrivă!) se lansează într-o acuză bombastică. Parodia e totală: textul confecționat de Caragiale este alcătuit în această primă variațiune dintr-o singură frază, care urcă și coboară nebunește, amestecând totul: discursuri parlamentare fără noimă, promisiuni politice, economice, ton patriotard, citate latinești, „judecata istoriei”, pentru a încheia absurd și ridicol: „daca pompierii, opera venerabilului și bătrânului general Florescu, nu stingeau focul, cine știe cât mai ardea!!!” Într-adevăr, concluzie demnă de antologia prostiei universale! Citește comentariul integral și textul lui Caragiale pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Cu fișier audio: Temă și variațiuni. Interpretează: Mircea Albulescu, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu.

Costin Tuchilă

Caragiale văzut de caricaturiștii lumii

Cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea scriitorului Ion Luca Caragiale (9 iunie 1912), Consiliul Județean Olt, Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, Muzeul Județean Olt și Muzeul de Artă Craiova organizează expoziția Caragiale văzut de caricaturiștii lumii.

Amănunte și caricaturi pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Radu Beligan și Neagu Djuvara despre Caragiale pe portalul „Centenar Caragiale”

Interviurile acordate în exclusivitate de Radu Beligan și Neagu Djuvara lui Gabriel Bassarabescu și difuzate la Radio România Actualități sâmbătă, 9 iunie 2012 (emisiunea Matinal de weekend) pot fi ascultate pe portalul Centenar Caragialehttp://centenarcaragiale.radio3net.ro/?p=407.

În 9 iunie 2012 începe Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”

Teatrul Metropolis, alături de Primăria Municipiului București, invită bucureștenii în perioada 9 iunie–20 septembrie 2012, la Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”, ediția I, 2012, dedicat centenarului Caragiale, ce se desfășoară sub motto-ul „100 de ani – 100 de spectacole – 100 de personalități”. Citește mai departe pe portalul Centenar Caragiale.

Eveniment: Portalul multimedia „Centenar Caragiale”

Începând de astăzi, 7 iunie 2012, puteți accesa portalul multimedia Centenar Caragiale, o nouă și, sperăm, atrăgătoare ofertă a Radio3Net „Florian Pittiș”.

Acest proiect se va desfăşura în cadrul Anului Caragiale, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea scriitorului (9 iunie 1912), în spiritul misiunii radioului public de promovare a valorilor culturii naţionale.

Pornind de la îndemnul lui Caragiale de a se adresa generaţiilor viitoare, pentru a consolida lucrarea înaintaşilor, s-a hotărât că Proiectul „Centenar Caragiale” se va derula în cadrul postului Radio 3Net „Florian Pittiș”. Alegerea acestui post al Societății Române de Radiodifuziune drept gazdă a proiectului s-a făcut ţinând cont de faptul că publicul său este unul preponderent tânăr, putând beneficia astfel şi de informaţii care să completeze educaţia şcolară şi să contribuie la consolidarea culturii generale, la familiarizarea tinerilor ascultători cu opera caragialiană în toată complexitatea ei, de la teatru, proză literară, poezie la proza jurnalistică, cu genurile şi speciile literare şi jurnalistice abordate de Caragiale. Nu în ultimul rând, la cunoaşterea esteticii caragialiene, desprinsă din reflecţiile autorului despre teatru, literatură, muzică, artă în general.

Acest proiect constă în realizarea unui portal multimedia: biografie, activitate, opera literară (teatru, proză, publicistică, poezie), opinii critice, corespondență, iconografie, informaţii de actualitate despre evenimente din Anul Caragiale. Accesând aceste pagini, veți putea citi și reciti cele mai importante scrieri ale lui Caragiale și despre Caragiale, cu note și comentarii edificatoare.

Într-o pagină separată vor fi postate 12 emisiuni de circa 30 minute, în format audio-video, realizate timp de un an. Autorii acestui proiect au în vedere în primul rând valorificarea înregistrărilor Radio România, de la cele aflate în Fonoteca de Aur până în prezent, dar și realizarea unor înregistrări în premieră, cu fragmente din opera caragialiană care nu se regăsesc în Fonoteca Radioului.

Realizatori: Costin Tuchilă (responsabil de proiect) și Pușa Roth. Imagine și montaj video: Adrian Jumugă. Web designer: Adi Gheorghe. Regizor artistic: Vasile Manta. Redactor șef Radio 3Net „Florian Pittiș”: Florin Dumitru.

Portalul Centenar Caragiale poate fi accesat la adresa: http://centenarcaragiale.radio3net.ro/ 

Prima emisiune postată pe portalul Centenar Caragiale face parte dintr-o serie dedicată unuia dintre cele mai importante momente din istoria teatrului românesc: Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu. Prima dintre cele patru emisiuni evocă montările regizorului pe scena Teatrului Național din București, în perioada 1948–1952 și prima versiune a radiofonică a comediei D’ale carnavalului, difuzată în premieră în 28 decembrie 1951. Realizatori: Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Pe site-ul Liber să spun veți găsi informații și, evident, linkuri, cu fiecare nouă postare de pe portalul Centenar Caragiale.

Imagini din emisiunea Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu