Poezia săptămânii: ”Cei trei” de Lucian Dumbravă

Tizian Adam si Eva cca 1550 Prado

Cei trei

Şarpele a mâncat din pomul cu mere,poezia saptamanii rubrica liber sa spun
Eva a muşcat dintr-un măr,
Adam a mâncat mărul Evei,
până la sâmburi, atât,
până la sâmburi. 

apoi s-a scris
şi a rămas scris
să se urască unul pe celălalt,
Şarpele să picure venin
în gleznele oamenilor,
oamenii să zdrobească, după apus,
capul Şarpelui, cu călcâiul gol;
el să o invidieze pe ea
pentru că munceşte mai puţin,
ea să-l pizmuiască pentru că nu naşte. 

s-a mai scris să fie pedepse,
astfel,
cei trei compatrioţi
au ajuns să îl urască pe un al patrulea
din care un vultur rupe
carne şi sânge. 

scris a rămas
să nu se mai cerceteze nimic,
frica a pus stăpânire pe fiinţe,
ochii le sunt goi de adevăr,
tulburi,
îngroziţi. 

nimeni nu mai vrea,
nu, nu, nu!… 

în fiinţe
se usucă merii.

Lucian Dumbravă

iulie, Portimão, Rua Carlos da Maia

Lucian Dumbravă
Lucian Dumbravă

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

„Redondo, cuib de rândunele”, un nou proiect „Contemporanii” la Biblioteca Națională a României

banner-redondo

eveniment liber sa spunJoi, 18 august 2016, ora 19.00, la Biblioteca Națională a României (Symposium și Euphoria, parter) va avea loc vernisajul expoziției Redondo, cuib de rândunele, organizată în cadrul Proiectului „Contemporanii” în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Biblioteca Națională a României.

În deschidere, vor lua cuvântul: domnul Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naționale a României, și Maria Pașc, curatorul expoziției. Vernisajul va include și lansarea catalogului bilingv (româno-portughez). Continuă lectura „„Redondo, cuib de rândunele”, un nou proiect „Contemporanii” la Biblioteca Națională a României”

Șapte zile la Redondo

sapte zile la redondo afis

Marți, 19 aprilie 2016, ora 18.00, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, în foaierul Sălii Media (aripa Intercontinental), vor avea loc vernisajul expoziției de pictură Șapte zile la Redondo și lansarea catalogului cu același nume. La vernisaj vor lua cuvântul: Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, João-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei la București, Daniel Perdigão, reprezentantul Institutului Camões în România, Ion Caramitru, managerul Teatrului Național București „I. L. Caragiale” , Maria Pașc, curatorul expoziției. Continuă lectura „Șapte zile la Redondo”