Sunetele unei simfonii tragice

gina patrichi 20 de ani de la moarte

calendarAstăzi s-au împlinit 20 de ani de la despărțirea de Gina Patrichi. Revista Teatrală Radio a dedicat luna martie 2014 marii actrițe, publicând începând din 8 martie, ziua sa de naștere, articole cu caracter monografic, amintiri, interviuri. În această zi, revista s-a deschis cititorilor, încă de la primele ore ale dimineții, cu un articol de Pușa Roth despre un spectacol unicat din Fonoteca de Aur, Vocea umană de Jean Cocteau, în interpetarea Ginei Patrichi. (C.T.)

gina patrichi comemorare 20 ani revista teatrala radio

Gina Patrichi în Vocea umană de Jean Cocteau

Poet, prozator, dramaturg, artist plastic (desen, ceramică, litografie, tapiserie, sculptură etc.), Jean Cocteau este considerat un artist complet.

jean cocteau

Jean Cocteau

Vocea umană, piesă într-un act, s-a jucat pentru prima dată la Théâtre-Français, în  17 februarie 1930, în interpretarea actriţei Berthe Bovy. Vocea umană este un text invadat de tăceri. Femeia care vorbeşte nu are nume, ea nu este decât o voce. Dacă pe scena de scândură te poţi „sprijini” pe un decor, chiar dacă este minimal, pe jocul de lumini sau chiar pe mişcarea scenică, la radio, toate acestea trebuie suplinite prin nuanţe, prin inflexiunile vocii, ca să poţi da credibilitate textului.

Acest text este scris pentru un tip deosebit de actriţă, de aceea nu multe s-au încumetat să joace acest rol, infernal prin tăcerile care „vorbesc”, prin schimbările de comportament ce generează un fel de mişcare asemănătoare fluxului şi refluxului mării, prin stări la vedere ce ascund, temperează, acutizează dialogul femeii cu ea însăşi, sau cu El, presupus, real sau imaginar. El, iubitul, a părăsit-o în favoarea alteia. Ea, femeia, are doar telefonul la îndemână pentru a-l întreba, pentru a-l convinge sau, de ce nu, pentru a-i spune adio.

gina patrichi in vocea umana de jean cocteau pusa roth

Ce a realizat Jean Cocteau, aşezând pe scenă o femeie şi un telefon? A reuşit să descifreze sufletul uman, să-l pună la încercare, să-l destrame şi să-l recompună, în egală măsură. O femeie singură, undeva, la capătul firului, un bărbat, poate o iluzie, sau poate chiar o minciună. Rolul acesta a fost interpretat la Radio de Gina Patrichi, o actriţă ca o metaforă, ca un fior, ca un strigăt, ca o iubire, o mare actriţă cu ştiinţă şi înţelegere a textului. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragment audio-video din spectacol. 

Pușa Roth