Fiziologia gustului: Obiceiuri și povețe din Postul Crăciunului

fiziologia-gustului-colinde-colindatori-pusa-roth

„Păzește-te de a limita postul doar de ferirea de la carne. Adevăratul post înseamnă să te îndepărtezi de păcate”, mărturisea Sfântul Vasile cel Mare. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur aducea povaţa: „Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri”. Continuă lectura „Fiziologia gustului: Obiceiuri și povețe din Postul Crăciunului”

Fiziologia gustului: Altădată, în postul Crăciunului

mancare-de-post-craciun-halva-varza-calita-cartofi-copti-dovleac-la-cuptor

Scriam cu câțiva ani în urmă, în aceeași perioadă, despre bucatele de post pregătite de bunica pentru zilele de dinaintea Crăciunului, atunci când ne făcea nouă, nepoţilor, halva turcească, un amestec de ulei, zahăr, făină şi, uneori, cacao, o gustare dulce căreia nu i-am uitat gustul, dar pe care nu am încercat-o niciodată.

Continuă lectura „Fiziologia gustului: Altădată, în postul Crăciunului”

Fiziologia gustului: Amintiri din casa bunicilor. Postul Crăciunului

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele… parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie”, spunea Nică a lui Ştefan a Petrii Ciubotariul din Humuleşti. De ce mi-oi fi adus aminte de minunatele Amintiri din copilărie ale genialului Creangă acum, când din toate colţurile ţării se aud colindele moşilor şi strămoşilor noştri? Poate că acum este momentul să-mi amintesc că pe soba bunicii fierbea încet oala cu borşgros, o fiertură de mălai, cu borş şi leuştean, iar mama fredona încet colinde şi cântece numai de ea ştiute.

Continuă lectura „Fiziologia gustului: Amintiri din casa bunicilor. Postul Crăciunului”

Fiziologia gustului: Postul Crăciunului

nasterea domnului

Despre ce am putea vorbi oare în această perioadă premergătoare marii sărbători a Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos decât despre semnificaţia acestei mari sărbători creştine, despre această perioadă în care se posteşte, fiindcă luna decembrie este cea a postului Crăciunului. Pentru a înţelege semnificaţia postului am ales două exemple care cred că sunt esenţa acestui ritual creştin.

„Păzește-te de a limita postul doar de ferirea de la carne. Adevăratul post înseamnă să te îndepărtezi de păcate”, mărturisea Sfântul Vasile cel Mare. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur aducea povaţa: „Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine vaseochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri.” Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important care anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

colindatori-bucovina liber sa spun

Oare ce ar fi potrivit să prezentăm în această perioadă privitor la rubrica „Fiziologia gustului”, astăzi când pe la uşile creştinilor au început să bată colindătorii, fiindcă aşa-i obiceiul înainte de Crăciun? Mai bine să vorbim de colinde, că ei colindătorii vor fi prezenţi în casele şi în curţile noastre, ăhăă, până dincolo de Anul Nou. De colinde se împart covrigi, colăcei, nuci şi mere pentru ziua de ajun, deşi de la fiecare casă răzbate miros de cozonaci, plăcinte, cârnaţi, sarmale sau chiar fripturi bine şi aromitor împănate. Poate că este momentul să retrăim vremea copilăriei când mergeam cu colindatul sau să-i învăţăm pe copii cu aceste minunate datini, pe care românul le-a păstrat prin veacuri ca pe o zestre spirituală. Astfel, sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului,colind cu steaua binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul Steaua sus răsare…, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul Bună dimineața la Moș Ajun! Casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: Iată vin colindători de Tiberiu Brediceanu, O, ce veste minunată de D.G. Kiriac, Domnuleț și Domn în cer de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în Amintiri din copilărie aventurile mersului cu colindele. Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Iisus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului. Încă un aspect interesant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă. Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească Scoală, gazdă, din pătuț există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé.

Timpul cel mai întrebuinţat pentru umblarea cu colindatul este ajunul Crăciunului, scrie Simion Florea Marian în volumul Sărbătorile la români.

fiziologia-gustului-colinde-colindatori-pusa-roth

Prin urmare, dragii mei, astăzi am să vă colind să ne fie ziua bună împreună.

„Sculaţi boieri şi cuconi,

Că vă vin colindători,

Noaptea pe la cântători”.

Acestea sunt doar trei versuri din zona Rădăuţilor, dar pe la Suceava colinda are alte versuri, însă aceeaşi semnificaţie:

„Să umblăm,colindatori

Să colindăm,

La gazde să închinăm,

Să închinăm spre sănătate,

S-aibă peste an de toate.

Sănătatea întră-n casă,

Bogăţia sus pe masă”.

Tot din aceeaşi zonă am ales un alt fragment de colind:

„Noi umblăm şi colindăm,

Pe la gazde ne-nchinăm,colac

C-aş-a lăsat Dumnezeu

Streşină de busuioc

Da-v-ar Dumnezeu noroc

Streaşină de mintă creaţă,

Da-v-ar Dumnezeu viaţă…”

Ce-mi doresc mie, vă doresc şi dumneavoastră!

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii „Fiziologia gustului” de Pușa Roth

Fiziologia gustului: Postul Crăciunului

Scriam anul trecut, cam în aceeaşi perioadă, de bucatele de post pregătite de bunica pentru zilele de dinaintea Crăciunului, atunci când ne făcea nouă, nepoţilor, halva turcească, un amestec de ulei, zahăr, făină şi, uneori, cacao, o gustare dulce căreia nu i-am uitat gustul, dar pe care nu am încercat-o niciodată.

Am crezut şi mai cred şi acum că unele lucruri sunt irepetabile chiar şi în materie de gust. Mă uit cu nostalgie la calorifer şi mi-aduc aminte de soba pe care mama mai gătea iarna, o sobă ca un picior uriaş, cu plită, din teracotă grena, în al cărei cuptor se lăfăiau cartofii, dovleacul sau chiar sfecla, ultima bună pentru a îndulci turta de mălai. Se coc şi în cuptorul aragazului, dar gustul nu mai e acelaşi sau, poate, e doar o impresie, fiindcă, după părerea mea, întâmplările din copilăria fiecăruia devin poveşti peste timp. Varză călită, scoasă din cuptor, era aurie şi rămânea un fel de mâncare de bază pe perioada postului, alături de fasole, iahnie sau ciorbă şi de mămăliga tăiată cu aţa şi murăturile asortate.

Erau gusturi simple, fiecare fel avea o identitate aparte şi nu prea se amestecau, poate şi pentru faptul că mâncarea era la fel de simplă ca şi existenţa oamenilor. Însă lumea s-a schimbat, gusturile s-au schimbat, legumele şi fructele nu mai au gustul de odinioară (unele sunt modificate genetic), iar moda occidentală ne-a cucerit şi în acest domeniu. Astăzi facem mix-uri din orice, oricum, numai amestec să fie şi cât mai sofisticat, demonstrând, în opinia mea, neliniştea care ne guvernează vieţile.

Cu bine și cu bucurie.

Pușa Roth