Concurs: Povestiri despre ie

povestiri despre ie concurs

Foto: creație Valentina Vidrașcu, copyright Marius Bărăgan, styling Marian Pălie

Dragi consumatori de cultură pe pâine, se apropie Noaptea Institutelor Culturale, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Anul acesta vom sărbători pe 14 iunie, aproape toată noaptea, așa cum v-am obișnuit la edițiile precedente.

Nu vă dezvăluim acum programul Institutului Cultural Român, dar vă invităm să participați la un concurs de texte literare Povestiri despre ie, organizat în parteneriat cu Revista de Povestiri.

Uneori curajul contează mai mult decât talentul literar. Tot ce aveți de făcut este să scrieți un text de 2000 semne (+/- 5%), în care să ne spuneți o poveste – din realitatea sau irealitatea imediată – despre ie. Da, despre ie – acel obiect vestimentar tradițional românesc, readus în discuție de mulți designeri contemporani. Căutăm povești despre ii moștenite, ii desenate, ii cumpărate sau ii purtate în momente care merită împărtășite.

Vă rugăm să ne trimiteți textele voastre la adresa povestiri@icr.ro, până luni. 10 iunie 2013, ora 10.00 și să ne scrieți numele complet și datele de contact (e-mail, telefon) pentru a putea fi contactați.

Juriul va fi compus din Simina Diaconu (editor, „Revista de Povestiri”) și un reprezentant ICR.

ie romaneasca

Și încă ceva important! Ca recompensă, nu veți câștiga doar experiență și o opinie despre textul vostru literar, ci și premii oferite de Bitdefender și Editura ICR. Cele mai bune trei texte vor primi licențe antivirus de la cea mai apreciată companie românească din domeniul IT, precum și albume de la Editura ICR. Iar dacă veți reuși să impresionați juriul, Revista de Povestiri vă va publica textul pe site. Nu în ultimul rând, studioul de fotografie HeartMatesStudio va transpune cea mai frumoasă povestire în imagini, într-o ședință foto artistică.

De ce ne-am gândit să organizăm un concurs de texte despre ii? Fiindcă la Noaptea Institutelor Culturale vom organiza și o expoziție de obiect, în parteneriat cu Designist, și tot atunci vă vom oferi și cărți poștale cu lucrări ale unor tineri designeri care folosesc în creațiile lor elemente tradiționale. Și pentru că ne plac iile. Și pentru că ne place să citim povești.

Succes!

Partener: Radio România Cultural

Ion Miclea – povestea unui fotograf

annie musca ion miclea

Joi, 21 martie 2013, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul central, str. Tache Ionescu nr. 4, lîngă Piața Amzei) va avea loc lansarea volumului Ion Miclea – povestea unui fotograf de Annie Muscă (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012). Cartea va fi prezentată de Irina Margareta Nistor.

annie musca

Annie Muscă

„Viaţa unuia dintre cei mai titraţi fotografi de dinainte de 1989 a fost cuprinsă în paginile unei cărţi scrisă de Annie Muscă: Ion Miclea – povestea unui fotograf. Originar din Cluj, cu rădăcini austriece dinspre mamă, a venit în Bucureşti la revista «Contemporanul» şi de aici a intrat la începutul anilor ’60 în cercul îngust al fotografilor şi jurnaliştilor oficiali ai regimului. Acolo l-a găsit venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, fiind mai bine de un deceniu fotograful oficial al cuplului prezidenţial. În această calitate a călătorit pe toate meridianele, în Africa, America şi în misterioasa Chină. Dincolo de imaginea oficială, Ion Miclea era un mare artist fotograf, în timpul călătoriilor de serviciu evadând cu mari riscuri din delegaţie pentru a realiza cadre şi imagini care se vor transforma în faimose albume din şi despre ţările pe unde a trecut. Dacă amintim că a publicat în timpul vieţii aproape 100 de albume, nu am spus totul. A îndrăgit natura şi lumea artistică a Bucureştiului, fotografiind oamenii de teatru, dar şi marile glorii ale literaturii române, în frunte cu Tudor Arghezi. A publicat şi lucrări pentru copii, însoţite de versuri semnate de Ion Brad. A colaborat cu istoricul Radu Florescu la realizarea unor albume fascinante despre istoria României: România antiqua (Editura Meridiane, 1969), Daco-romanii (Editura Meridiane, 1980), Tezaure Transilvane la Kunsthistorisches Museum din Viena (Editura Meridiane, 1979), Histria (Editura Meridiane, 1989) şi cele 4 volume cu titlul Strămoşii românilor. Nu mai vorbim despre volumele dedicate marilor oraşe ale Europei, ca şi cele închinate oraşelor şi satelor istorice din România. La acestea se adaugă cele 12 volume despre civilizaţia monastică românească, mănăstirile din Nordul Moldovei şi Hurezii voievodului Constantin Brâncoveanu. A avut expoziţii peste hotare şi vernisaje cum greu ne mai putem imagina astăzi. Sutele de cronici în marile publicaţii culturale ale vremii, în ţară şi în fostul lagăr socialist arată aprecierea de care se bucura artistul în epoca sa de glorie. Pe ultimii metri a fotografiat «Revoluţia română», realizând o incitantă expoziţie la Universitatea din Heidelberg (Germania). Din păcate, marginalizarea de care a avut parte în ultimii ani ai regimului comunist, ca şi posteritatea nefericită de după 1989, când locul fotografilor clasici a fost ocupat de figuranţi, au tras prea repede cortina peste opera unui artist care va rămâne peste timp prin cele aproape 100 de titluri în bibliotecile din România şi din Europa, unde albumele au ajuns prin intermediul ambasadelor româneşti. ” (Andrei Milcoveanu, „Ziarul de Vrancea”, 3 ianuarie 2013).

Un toast cu Diavolul

Un toast cu Diavolul afis

Diavolul secolului XXI abandonează veșmintele cornutului medieval și se recomandă drept un business-man stilat și șarmant, directorul singurei corporații subpământene. Alături de două nimfe demonice, Diavolul destăinuie povestea sinceră a succesului său, având drept cadru o petrecere de senzație. Comic, subtil și tranșant, spectacolul Un toast cu Diavolul vă invită să ciocniți paharele cu V.I.P-urile istoriei, clienți fideli ai companiei, prezenți în arhivele SatanCorp, sâmbătă, 16 februarie 2013, ora 19.00, la Bistro Tirebouchon din București. Distribuția: Diana Buluga, Raluca Lupan, Mihail Onaca. Regia: Cristian Pascariu.

„The AfterMode. Present Day English Fiction” de Lidia Vianu

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea volumului The AfterMode. Present Day English Fiction de Lidia Vianu.

Literatura a început cu o Poveste și un oftat. Atunci când ea a devenit joc, s-a născut critica literară. Când Vorba a luat locul Poveștii, s-a născut Joyce. Acest AfterMode al scrisului din ziua de azi este colacul de care au izbutit scriitorii să se agațe după Potopul numit Joyce.

Cartea Lidiei Vianu se adresează tuturor celor ce vor să înțeleagă literatura contemporană. Autoarea urmărește soarta Poveștii în romanul englez de azi. Jocul cu narațiunea, cu uneltele ei tradiționale are atâtea chipuri câți scriitori există. Volumul de față alege pentru analiză următorii romancieri în ordine alfabetică: Peter Ackroyd, Martin Amis, Julian Barnes, Malcolm Bradbury, A.S. Byatt, Angela Carter, Tracy Chevalier, Jonathan Coe, Helen Fielding, Laura Hird, Kazuo Ishiguro, Hanif Kureishi, Doris Lessing, David Lodge, Ian McEwan, Timothy Mo, Salman Rushdie, Graham Swift, Rose Tremain și Jeanette Winterson. Aceștia sunt cu toții ucenicii-vrăjitori ai lui James Joyce.

Contemporary Literature Press s-a ocupat pe larg de Finnegans Wake în trei Lexicoane – german, român și scandinav (seria continuă).

The AfterMode urmărește un singur lucru, de fapt: să analizeze povestirea cu unelte ușor de mânuit. Autoarea ocolește cu bună știință limbajul critic al anului 2012. Joyce, Eliot și Ezra Pound erau îndreptățiți să cultive jocul cu vorbe, așa cum sunt îndreptățiți să jongleze cu povestirea scriitorii de azi. Materia primă a scriitorului sunt Povestea și Cuvântul. Regula după care merge volumul de față este aceea că un critic literar, pe de altă parte, are o obligație față de limbaj. Obiectul muncii lui este în final să explice celor care îl citesc Jocul Autorului.

Volumul The AfterMode. Present Day English Fiction de Lidia Vianu se lansează oficial la data de 1 februarie 2012, dar el poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/Lidia.Vianu-The-AfterMode.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul http://www.editura.mttlc.ro/. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidiavianu@yahoo.com.