Radio România – 86

aniversare radio romania 86 de ani

calendarAstăzi, 1 noiembrie 2014 Radio România împlinește 86 de ani de existență. 

Joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17.00, s-a difuzat oficial prima emisiune a postului Radio România, auzindu-se pentru prima dată apelul: „Aici, București, Radio România”. Emisiunea a început cu discursul profesorului Dragomir Hurmuzescu, președintele Consiliului de Administrație al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, denumirea de până în 1936 a radioului românesc. Profesorul Hurmuzescu insista asupra rolului extraordinar al radiofoniei în dezvoltarea unei țări și a unui popor: „Radiofonia este de o mare importanță socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleață a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.”

dragomir hurmuzescu

Dragomir Hurmuzescu

După discursul inaugural, pînă la ora 19.00, s-au difuzat versuri de Horia Furtună, muzică de dans și muzică românească cu Cvintetul Radio, informații de presă, o conferință ținută de Horia Furtună. Emisia s-a reluat la ora 21.00, până la miezul nopții difuzându-se muzică interpretată de solista Băicoianu, buletin meteorologic, știri sportive, muzică de Johann Strauss, interpretată de Cvintetul Radio. Șeful serviciului muzical era Mihail Jora. Programele erau alcătuite de un consiliu alcătuit din Dragomir Hurmuzescu, I. Al. Brătescu-Voinești, Dimitrie T. Alleseanu, Mihail Jora. Primul crainic al Radioului: Margareta Marinescu, care era și secretară a programelor.

bogdan calciu desen primul sediu al radio romania str general berthelotSocietatea de Difuziune Radiotelefonică din România (numele de până în 15 august 1936 al Radioului românesc) – clădirea veche Radio din str. G-ral Berthelot. Desen de Bogdan Calciu

În zilele următoare programele, asemănătoare, au fost transmise între orele 17.00–19.00 și 20.30–24.00. Schema de programe a primei săptămâni era: ora 17.00: muzică de dans; 17.45: știri de presă și bursă; 18.00: muzică de ansamblu; 18.05: lecturi literare sau conferințe; 18.35: muzică în interpretarea orchestrei studioului radiofonic, dirijată de Mihail Jora; apoi, de la ora 20.30, soliști vocali, instrumentali, coruri; 22.30: buletin meteo și știri; 23.00: muzică cu orchestra horia furtunaRadio.

În 2 şi 3 noiembrie 1928 programele au anunţat recitări, fără să ştim cine a interpretat. În schimb, duminică, 4 noiembrie, între orele 18–19, s-a difuzat muzică uşoară, între melodii recitând Victoria Mierlescu, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Tot ea citea povestirea lui Horia Furtună, Sufletul copiilor, în 10 noiembrie, iar în 11 noiembrie recita Făt-Frumos de acelaşi poet şi Calendarul lui Aghiuţă de George Coşbuc. În aceste ultime două emisiuni găsim în embrion „Ora copiilor” şi „Ora satului”.

Vineri, 9 noiembrie 1928 a apărut primul număr al revistei săptămânale „Radiofonia”, organ de publicitate al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România.

Remember

Istoria Radio România la Radio 3Net „Florian Pittiș”

sigla radio 3 netVineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 7.00 la ora 24.00, la Radio România 3Net „Florian Pittiș” ați putut urmări istoria de 85 de ani a Radio România, de la prima emisiune difuzată, joi, 1 noiembrie 1928 până la 1 noiembrie 2013. Evoluția instituției, programele și emisiunile devenite branduri ale radioului românesc, principalele evenimente din istoria Radio România, personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării radiofoniei românești și a instituției Radio România au fost prezentate în ordine cronologică timp de 17 ore. Fiecare oră de emisie a fost rezervată unui interval de cinci ani: 1928–1933, 1934–1938, 1939–1943, 1944–1948 ș.a.m.d.

sigla liber sa spunÎn același timp, în ziua de 1 noiembrie 2013, pe site-ul „Liber să spun” a fost publicat din oră în oră materialul documentar care a stat la baza acestor emisiuni, rămânând permanent la dispoziția voastră.

Materialul documentar a fost realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva Radio România 85