Cea mai mare poză de grup la Revelionul Bucureştiului!

stire revelion bucuresti record

logoTrecerea dintre ani va fi marcată în seara de 31 decembrie de momente muzicale şi artistice unice, precum şi de surprize pe măsură. Fiind vorba de o noapte memorabilă, intrarea în Noul An va fi imortalizată în cea mai mare poză de grup făcută vreodată la un astfel de eveniment în România. Rar se întâmplă ca la o petrecere să ai alături peste 40.000 de prieteni şi, apoi, să-i poţi vedea pe toţi în fotografie.

Pentru a apărea în poza de Anul Nou a bucureştenilor, e nevoie doar să fii prezent la petrecere. De restul de ocupăm noi. Uriaşa poză de la Revelionul Bucureştiului va fi pentru toţi un prilej de a se mândri cu atmosfera efervescentă de care s-au bucurat în cea mai importantă noapte din an.

Organizat de 6 ani în Piaţa Constituţiei, Revelionul Bucureştiului dă strălucire nopţii dintre ani, oferindu-le cetăţenilor Capitalei atmosfera de sărbătoare dezlănţuită în celebrele evenimente similare din Time Square (New York) sau Champs-Élysées (Paris). De aceea, petrecerea din Piaţa Constituţiei, recitalurile vedetelor invitate şi reacţiile publicului vor fi transmise live pe ecranele uriaşe, amplasate pe Bulevardul Unirii şi în Piaţa Unirii.

revelion piata constitutiei cea mai mare poza

Primăria Capitalei prin ARCUB îi invită pe toţi locuitorii metropolei să sărbătorească cea mai strălucitoare noapte din an în mijlocul Bucureştiului. Cu mic cu mare, familie, prieteni şi colegi, ne dăm întâlnire în Piaţa Constituţiei să întâmpinăm Noul An aşa cum se cuvine şi să petrecem Revelionul alături de cele mai importante vedete autohtone, cu hituri, dans, jonglerii cu torţe aprinse şi un spectacol magic de focuri de artificii. Începând cu ora 20.00, pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca pe rând: Loredana, Vunk, Delia, Connect-R, Mandinga şi alţi artişti îndrăgiţi.

La miezul nopţii, What’s Up feat. DeMoga Music împreună cu noile nume ale muzicii autohtone Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko, Lally vor crea un moment inedit, acompaniaţi de un număr impresionant de percuţionişti, pe acordurile noului single „La Mulţi Ani!“. După numărătoarea inversă, bucureştenii vor păşi într-un nou an alături de amfitronii serii, Smiley&Friends (CRBL, Alex Velea, Andreea Bănică).

În Piaţa Constituţiei, Revelionului Bucureştiului începe de la ora 20.00. Accesul la eveniment este gratuit. Prietenii Capitalei sunt aşteptaţi să petreacă împreună cele mai importante momentele pentru că, în 2014, fiecare zâmbet contează.

Sponsori: Orange, Apa Nova.

Parteneri media: Antena 3, Antena 1, Jurnalul Naţional. Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, inoras.ro, bigcitylife.ro, orasulm.eu, ziarulmetropolis.ro, hipmag.ro.

Comunicat al ARCUB

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (7)

Continuăm, doamnelor şi domnilor, să prezentăm un alt primar al Capitalei, pe Barbu Ştefănescu Delavrancea (11 aprilie 1858, București–29 aprilie 1918, Iași) scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

A fost primar al Capitalei vreme de aproape doisprezece ani, din 29 iunie 1899 până în februarie 1911.

Pe lângă producţia culturală, Barbu Ştefănescu Delavrancea a lăsat moştenire bucureştenilor iluminatul public, tramvaiele electrice, filtrarea apei potabile, infrastructura marilor bulevarde de azi, a refăcut pavajul cu piatră cubică de pe mai multe străzi importante (printre care Lipscani şi Calea Victoriei), dar şi obligativitatea salubrizării oraşului.

Doru Cristian Deliu, Seara în vechiul București

Marele orator a rămas celebru şi pentru certurile cu membrii consiliului comunal. A fost prieten bun cu Ion Mincu, cu care a colaborat îndeaproape pentru integrarea stilului românesc în arhitectura bucureşteană. De altfel, Barbu Ştefănescu Delavrancea a preţuit şi promovat tot ceea ce era românesc, referindu-se la revista de literatură populară „Şezătoarea”, Delavrancea spunea: „Se cuvine a avea cu precădere înaintea oricărui om cult, literat şi bun român, căci cel mai suveran mijloc de a înţelege un popor este acela de a-i cunoaşte şi aprofunda tradiţiile, ştiinţa şi creaţiunile sale simple, naive, dar adeseori străbătute de un spirit vast şi genial, pe care numai mulţimile şi popoarele îl pot avea.”

 Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Istoria Primăriei Capitalei (2)

Bogdan Calciu, Primăria Municipiului București, desen în tuș

Aşa cum am promis, doamnelor şi domnilor, vom continua povestea prrimăriei din cea mai mare urbe a ţării: Bucureştiul.

Crescând oraşul, au fost necesare şi legi noi. Pentru că prevederile Legii Comunale din 1866 nu mai erau în concordanţă cu Constituţia din 1866 şi cu Legea electorală, au fost necesare o serie de modificări (în anii 1871, 1874) şi promulgarea Legii pentru organizarea Comunelor urbane din 1894. Legea pentru unificarea administrativă din 1925 a reprezentat un progres faţă de legile comunale anterioare, stabilind principii mai largi de autogospodărire a oraşelor. Legea pentru organizarea administraţiei comunale a oraşului Bucureşti din 1926 şi cea din 1929 conferă Capitalei României statutul de municipiu. La 10 februarie 1949 a fost creată Comisia de stat pentru aplicarea Legii sfaturilor populare. Nefiind realizată raionarea administrativ-economică a teritoriului şi statornicirea normelor pentru alegerea deputaţilor în sfaturile populare, s-au instituit Comitetele provizorii care au funcţionat în perioada 10 aprilie 1949–decembrie 1950, fiind investite cu exercitarea atribuţiilor organelor locale ale puterii de stat. Comitetul provizoriu al oraşului Bucureşti era numit şi revocat de către Consiliul de Miniştri.

Ulița Colței

Prin alegerile de la 3 decembrie 1950 a fost ales Sfatul Popular al Capitalei. „Bucureştii n-au avut, în veacurile trecute o casă a oraşului, care să fie o podoabă şi o mândrie a lui, aşa cum sunt frumoasele Hôtel de ville în oraşele franceze sau Rathaus în cele germane”, scria istoricul C. C. Giurescu. În anul 1842, arhitectul Xavier Vilacrosse a construit o clădire destinată adăpostirii „Sfatului” şi care era amplasată în zona străzii Bazaca (perimetrul Unirii de azi) dar „marele foc” din 1847 a distrus-o. O perioadă „Sfatul” s-a mutat într-o clădire de pe uliţa „Magistratului” (primarului) revenind la capătul străzii Bazaca, lângă malul Dâmboviţei. Această casă veche este însă atacată în 1865 de precupeţii revoltaţi, care au distrus arhiva, aruncând-o. În anul 1882, în timpul primariatului lui Dimitrie Cariagdi, s-a cumpărat una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, o veche casă boierească ridicată după 1810 de vistiernicul Ion Hagi Moscu. Casa era situată pe „Uliţa Colţii” nr. 40. Primăria a funcţionat în acest imobil din mijlocul oraşului, în „Văpseaua de roşu” până în 1912 când a fost dărâmat. Serviciile Primăriei au fost mutate în clădirea din Calea Călăraşi colţ cu Calea Văcăreşti, iar sub primariatul lui Dem I. Dobrescu (1929–1934), în una din Casele Assan, cea aflată în str. N. Filipescu.

Palatul Șuțu, scara interioară

Tot în perioada interbelică, o parte a serviciilor Primăriei au funcţionat în Palatul Șuţu. După primul război mondial, când s-au înfiinţat primăriile de sector în imobilul din Calea Călăraşi a rămas Primăria de Negru, cea de Galben şi-a construit un impunător sediu în Piaţa Amzei (1935–1936), cea verde şi-a ridicat în B-dul Banu Manta un edificiu cu o campanilă (în acest adevărat palat a fost instalat în 1939 pentru un timp Ministerul de Interne). Primăria de Albastru s-a aflat într-un local mai modest din Calea Rahovei. În timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, s-a organizat un concurs (1895–1896) pentru ridicarea unui Palat al Primăriei ,care a fost câştigat de arh. Ion Mincu, ideea a fost reluată în 1899, când primar era Barbu Ştefănescu Delavrancea, perioadă în care s-a şi încheiat contractul cu arhitectul Ion Mincu, care însă nu a fost realizat.

Primăria sectorului 1 București

Un nou proiect a fost întocmit de arhitectul Petre Antonescu în 1913, care însă n-a putut fi pus în operă, datorită izbucnirii primei conflagraţii mondiale. Aceluiaşi talentat arhitect Petre Antonescu i-a fost solicitat un nou proiect, care a fost selecţionat la concursul din 1935–1936. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a zădărnicit şi de data aceasta ridicarea unei clădiri proprii pentru administraţia bucureşteană. Fostul sediu al Ministerul Lucrărilor Publice (arhitect Petre Antonescu) a devenit Sediul Primăriei Generale a Capitalei. Primăria Capitalei s-a mutat, în 22 martie 2010, în noul sediu de pe Splaiul Independenţei, unde funcţionează şi Biroul unic pentru cetăţeni. Mutarea a fost determinată de faptul că la vechiul sediu, aflat pe bulevardul Regina Elisabeta, se fac lucrări de consolidare.

Trebuie să recunoaşteţi, doamnelor şi domnilor, că Primăria Capitalei are o istorie interesantă, care merită readusă în atenţia bucureştenilor. Privită din Cişmigiu, clădirea are un farmec aparte în peisajul bucureştean. Vom continua să vorbim despre această instituţie, prezentând primarii care au condus-o de la înfiinţare şi până azi. Se spune că omul sfinţeşte locul, dar şi în cazul de faţă nu întotdeauna a fost cazul. Aşa e viaţa şi aşa suntem şi noi, oamenii!

Pușa Roth

O noapte… călduroasă

Primăria Capitalei îi invită pe toți bucureștenii și nu numai, în Centrul Istoric, la premiera spectacolului O noapte… călduroasă, susținut în aer liber de artiștii Operei Naționale București. Evenimentul, care face parte din Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”, va avea loc duminică, 24 iunie 2012, ora 20.30, în Piața Sf. Dumitru din Centrul Istoric (intersecția străzii Franceză cu strada Poștei). Spectacolul cuprinde fragmente din operele O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu şi O scrisoare pierdută de Dan Dediu, pe un libret de Ştefan Neagrău, după textele lui I. L. Caragiale. Amănunte pe portalul „Centenar Caragiale”.

În 9 iunie 2012 începe Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”

Teatrul Metropolis, alături de Primăria Municipiului București, invită bucureștenii în perioada 9 iunie–20 septembrie 2012, la Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”, ediția I, 2012, dedicat centenarului Caragiale, ce se desfășoară sub motto-ul „100 de ani – 100 de spectacole – 100 de personalități”. Citește mai departe pe portalul Centenar Caragiale.

Din Bucureștiul de altădată: Când leul era leu

Astăzi aproape că am uitat faptul că a existat o vreme când valoarea monedei româneşti era comparabilă cu a valutelor occidentale, leul fiind acceptat ca atare în tranzacţiile comerciale sau în cazinourile de pe litoralul mediteranean al Franţei.

Fără îndoială că au existat momente când preţurile încercau să o ia din loc, dar, aşa cum credem că va reieşi din exemplul următor, erau modalităţi de a le ţine în frâu.

În ziarul bucureştean „Seara” de marţi 16 mai 1916 găsim publicată o ordonanţă a Primăriei Capitalei prin care se stabileau preţuri maximale pentru o categorie de bunuri de primă necesitate. Se preciza în acest document că: „Începând de la 5 mai curent [1916], se vor aplica cu stricteţe următoarele preţuri maxime de vânzare pentru obiectele şi articolele de consumațiune de primă necesitate:

• carnea de vită calitatea I – 1,30 lei kg

• carnea de vită calitatea a II-a – 1,20 lei kg

• muşchi de vacă – 2 lei kg

• antricotul – 1,80 lei kg

• carnea de porc – 1,80 lei kg

• muşchi de porc – 2,20 lei kg

• untul – 6 lei kg.”

Se cuvine precizat faptul că Primăria Bucureştilor a fost nevoită să emită o asemenea ordonanţă deoarece, datorită războiului care începuse cu aproape doi ani în urmă, în Europa, mulţi comercianți erau tentaţi să exporte produsele solicitate pe piaţa europeană, ceea ce crease condiţii de speculă pe piaţa internă. După cum se observă, în urmă cu aproape un secol se practica în Bucureşti o anumită formă de protecţie socială a cumpărătorilor.

În continuare, în ordonanţa respectivă erau enumerate preţurile maximale la alte categorii de produse. Astfel: „Pâinea şi jimbla puse în consumațiune se vor vinde cu următoarele preţuri:

• jimbla făcută din făină de calitatea I – 0,35 bani kg

• pîinea albă făcută din făină de calitatea a II-a – 0,25 bani kg

• pâinea neagră făcută din făină de calitatea a III-a – 0,20 bani kg.”

Alte prețuri menţionate în ordonanţa Primăriei Bucureştilor se refereau la: zahăr, 1,25 bani kg; lapte, 0,50 bani kg; brânza sărată, 2 lei kg; ceapa, 0,40 lei kg; cartofii, 0,15 bani kg; ouă, 6 lei suta şi enumerarea ar putea continua.

În finalul acestui document se preciză că: „Prețurile de mai sus sunt obligatorii şi ele se vor aplica tuturor comercianţilor, atât angrosişti cât şi detailişti, trebuind a fi afişate la vedere în toate localurile sau prăvăliile unde se vând asemenea mărfuri.

Vânzările se vor constata prin note emise dintr-un chitanţier cu cotor, în care se va indica felul și cantitatea mărfii vândute şi preţul cu care s-a vândut și vor purta numele şi firma magazinului iar jos data și semnătura citeaţă a vânzătorului sau ştampila magazinului.”

Să nu se creadă, pe baza prețurilor amintite mai sus, că bucureştenii o duceau pe roze în primăvara anului 1916. Și atunci veniturile majorităţii populaţiei erau foarte mici, de aceea fusese nevoie ca Primăria Capitalei să stabilească prețuri maxime. Un muncitor necalificat putea câştiga până la 2 lei pe zi, un profesor avea între 175–300 de lei pe lună, la fel şi un maistru sau un tehnician. Chiar în ziarul amintit, „Seara”, care costa pe atunci doar 5 bani, găsim un anunţ în care se preciza că: „Adunarea generală a Societăţii de asistență fizică şi morală a strâns un fond de 1605 lei și 35 de bani, cu care a cumpărat haine cu care au fost îmbrăcaţi 128 de elevi săraci.”

Conform datelor documentare, în primăvara lui 1916, un gram de aur echivala cu trei lei. Fără comentarii.

Pușa Roth