Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (7)

Continuăm, doamnelor şi domnilor, să prezentăm un alt primar al Capitalei, pe Barbu Ştefănescu Delavrancea (11 aprilie 1858, București–29 aprilie 1918, Iași) scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

A fost primar al Capitalei vreme de aproape doisprezece ani, din 29 iunie 1899 până în februarie 1911.

Pe lângă producţia culturală, Barbu Ştefănescu Delavrancea a lăsat moştenire bucureştenilor iluminatul public, tramvaiele electrice, filtrarea apei potabile, infrastructura marilor bulevarde de azi, a refăcut pavajul cu piatră cubică de pe mai multe străzi importante (printre care Lipscani şi Calea Victoriei), dar şi obligativitatea salubrizării oraşului.

Doru Cristian Deliu, Seara în vechiul București

Marele orator a rămas celebru şi pentru certurile cu membrii consiliului comunal. A fost prieten bun cu Ion Mincu, cu care a colaborat îndeaproape pentru integrarea stilului românesc în arhitectura bucureşteană. De altfel, Barbu Ştefănescu Delavrancea a preţuit şi promovat tot ceea ce era românesc, referindu-se la revista de literatură populară „Şezătoarea”, Delavrancea spunea: „Se cuvine a avea cu precădere înaintea oricărui om cult, literat şi bun român, căci cel mai suveran mijloc de a înţelege un popor este acela de a-i cunoaşte şi aprofunda tradiţiile, ştiinţa şi creaţiunile sale simple, naive, dar adeseori străbătute de un spirit vast şi genial, pe care numai mulţimile şi popoarele îl pot avea.”

 Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (4)

Primăria Capitalei a fost condusă de primari care au realizat ceva pentru oraş, dar şi de primari care doar au ocupat vremelnic fotoliul de edil. În această prezentare am ales doar primarii care s-au implicat în viaţa oraşului. Într-un alt episod, ultimul, dedicat Primăriei Capitalei, îi vom reaminti pe toţi cei care au câştigat de lungul vremii conducerea acestui important edificiu, vital pentru viaţa şi buna funcţionare a oraşului.

Dimitrie Cariagdi*) a condus primăria între decembrie 1878–noiembrie 1883, fiind unul dintre cei mai longevivi primari. El este primul edil care conduce Bucureştiul, capitală a unui stat independent. Liberalul Cariagdi a realizat rectificarea şi canalizarea Dâmboviţei, care provocase în fiecare primavară distrugeri serioase, ieşind din matcă. Tot în această perioadă s-a realizat şi reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică. Toate aceste operaţiuni au fost posibile cu împrumuturi de la Casa de Depuneri.

Bogdan Calciu, Palatul CEC din București, desen în tuș

Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că preţul total al sistematizarii Dâmboviţei a fost de 15.150.000 de lei. În anul 1880 au fost finalizate planurile de rectificare şi de canalizare a Dâmboviţei. „În ziua de 2 noembrie 1880 au început lucrările pentru rectificarea Dâmboviţei. Erau de faţă Domnitorul, colonel Dabija, ministrul de lucrări publice, d. Cariagdi, primarul Capitalei, alte notabilităţi şi un foarte numeros public. Serviciul divin şi toată solemnitatea s-a săvârşit într-un pavilion înalţat pe axa proiectată a Dâmboviţei, aproape de podul de fer de pe calea Văcăreşti, lângă fântâna apelor zise «apele dela Văcăreşti». Apoi, în faţă erau tribunele pentru invitaţi.

După discursul primarului şi răspunsul Domnitorului, primarul prezentă Domnului o lopată cu care acesta, făcând câţiva paşi înainte, ridică o cantitate de pământ. Lumea izbucni în urale şi imediat lucrătorii, înşiruiţi pe amândouă rândurile, începură lucrarea. Lopata cu care Domnitorul ridică cea dintâi bucată de pământ era un obiect de artă: limba era de argint şi coada de abanos de care era încovoiată o lamă iarăşi de argint. Pe limbă era scris: «Casma întrebuinţată la începerea lucrărilor Dâmboviţei în ziua de 2 Noembrie 1880, sub domnia lui Carol I. Preşedinte al consiliului de ministri, I.C. Brătianu.» În urma licitaţiunei publicate de primărie, lucrările pentru rectificarea Dâmboviţei au rămas asupra antreprenorului francez d. Boisguerin care a oferit 11 la sută sub deviz.” (Constantin Bacalbaşa, Bucureștii de altădată, 4 volume, publicate între 1927 și 1932).

O altă realizare majoră a mandatului lui Cariagdi a fost sistemul de canalizare din Bucureşti. Construcţia canalelor, din beton, a început pe 16 septembrie 1881 şi i-a fost alocat un buget de 5 milioane de lei.

Şef al lucrărilor din partea primăriei în proiectul sistematizarii Dâmboviţei a fost numit inginerul Dimitrie Matac, care era chiar nepotul primarului. Dar ce să faci? Nepotul nu putea fi lăsat pe dinafară! Primăria e primărie, ca o mare pălărie! A fost doar începutul, lecţia s-a învăţat şi de-a lungul timpului doar… s-a repetat! Glumim, glumim, dar Dimitrie Cariagdi a fost unul dintre primarii care au schimbat înfăţişarea oraşului Bucureşti.

Pușa Roth

*) Dimitrie Cariagdi, 1815–9 octombrie 1893, București. Ministrul justiției și cultelor în guvernul Nicolae Creţulescu (14 iunie 1865–11 februarie 1866); ad-int. (14–27 iunie 1865, 27 iunie 1865–11 februarie 1866).

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (1)

În prima duminică ploioasă din august m-am plimbat, evident cu maşina, prin Cartierul Drumul Taberei, acolo unde locuiesc, cu un gând aproape copilăresc: să văd stadiul lucrărilor de la metrou, magistrala 5, cea care va salva de la cozile infernale de pe dealul Academiei acest cartier de dimensiunile unui oraş. Brusc mi-au venit în minte fragmente de informaţii din istoria Capitalei şi în mod special despre primarii generali care au condus această urbe şi care, mai mult sau mai puţin, şi-au lăsat amprenta asupra oraşului.

M-am întrebat ce ar fi spus primul primar al oraşului Bucureşti, generalul Barbu Vlădoianu, sub mandatul căruia s-a dat în funcţiune prima linie de tramvai trasă de cai, ce-ar fi spus dacă ar fi văzut metroul? Ce întrebare? Dar de ce să nu întreb? Aşa, sau poate doar aşa înţelegem devenirea unui oraş. Dar să revenim la generalul Barbu Vlădoianu care a avut două mandate: primul din august 1864 până în octombrie 1865, iar cel de-al doilea din decembrie 1872 până în luna mai 1873. Oraşul de acum 148 de ani avea 16.000 de case. Primele probleme ale mandatului său au fost inundaţiile din primăvara anilor 1864 și 1865.

În timpul administraţiei Vlădoianu se modernizează Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), se creează Oficiul de Stare Civilă, începe construcţia liniei de cale ferată Bucureşti–Giurgiu şi se dă în funcţiune, aşa cum am precizat, prima linie de tramvai, trasă de cai. Majoritatea acestor realizări a avut loc în cel de-al doilea mandat.

Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că prima atestare documentară a Bucureştiului datează din anul 1459. Vlad Ţepeș scrie un hrisov „în septembrie 20 în cetatea Bucureşti, în anul 6968 (1459)”. Bucureştiul devine reședinţă regală în timpul lui Radu cel Frumos.*) Două secole mai tirziu, Gheorghe Ghica**) mută capitala Ţării Româneşti de la Târgovişte la Bucureşti. În anul 1859, Bucureştiul devine capitala Principatelor Unite. Primăria Bucurestiului a fost înfiinţată pe 7 august 1864, prin aplicarea noii legi comunale, după model francez.

Continuăm istoria primarilor Capitalei reamintindu-vă că timp de un an, 16 martie 1866–1 martie 1867, primăria a fost condusă de Dimitrie C. Brătianu, primul reprezentant al „dinastiei” Brătienilor. Deşi mandatul său a durat doar un an, el a fost martorul unui eveniment major din istoria ţării: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde, de altfel, a ţinut un discurs în faţa a peste 30.000 de oameni veniţi să-l întâmpine pe rege. Alţi primari, altă poveste, aşa, cam ca în O mie și una de nopţi! Glumim şi noi!

Pușa Roth

*) Radu al III-lea cel Frumos, cunoscut și sub numele de Radu cel Frumos, este domn al Țării Românești de patru ori (1462–1473, 1473–1474, 1474, 1474–1475. Este fiul lui Vlad Dracul și vine la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș.

**) Gheorghe Ghica (1600–1664), a fost domnitor al Moldovei: 3 martie 1658–2 noiembrie 1659 și al Munteniei: 20 noiembrie 1659–1 septembrie 1660. Este fondatorul familiei Ghica, fiind albanez de origine din părțile grecești, de condiție modestă și este strămoșul diverselor ramuri ale familiei care va avea un rol important în istoria Munteniei și Moldovei. În noiembrie 1659, este numit în domnia Moldovei Ștefăniță Lupu, în timp ce Ghica trece în Muntenia. Aici, din ordin turcesc, mută capitala la București, dărâmând reședința din Târgoviște.