Istoria bradului de Crăciun

Cred că în această perioadă, în apropierea Sfintei zile a Naşterii Domnului, fiecare îşi aduce aminte de copilărie, de bradul îmbodobit, de jucării, de cadouri, de beculeţe, globuri, lumânări, dulciuri, dar şi de micile artificii care făceau deliciul serii din jurul bradului. Mi-aduc aminte de copilărie – la acea vreme, la sat, nu se prea împodobeau brazi – de jucăriile pe care mi le aducea tata, de prăjiturile făcute de mama, de atmosfera de atunci. A venit vremea să fac brad pentru fiul meu, iar acum de acest Crăciun, băiatul meu împodobeşte bradul pentru minunea de copil, de numai 13 luni, pentru Eric, iubitul meu nepoţel. Poate că la anul sau peste doi ani o să mă întrebe care este povestea bradului de Crăciun, aşa că m-am pregătit îndeajuns şi pentru el dar şi pentru dvs., dragii mei cititori.

Povestea bradului îşi are rădăcinile tocmai prin Roma antică, atunci când, în timpul sărbătorilor, romanii îşi împodobeau locuinţele cu un brad care era prins de tavan cu vârful în jos. Bradul era prezent la romani în anumite momente importante ale vieţii: naştere, căsătorie şi moarte, ca pom al vieţii. Potrivit cercetătorilor, până în secolul al XII-lea, bradul de Crăciun nu era împodobit, dar cu timpul au apărut printre crengi fructe, flori de hârtie, biscuiţi, ca mai târziu să se orneze cu lumânări şi globuri colorate. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878.

Primul brad de Crăciun împodobit a apărut în anul 1510, în Lituania. În Franța apare în 1521, după ce prinţesa Hélène de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orléans, iar în Anglia, în anul 1841. Familia regală a adus primul brad de Crăciun în castelul Windsor, însă oamenii au adoptat acest obicei ceva mai târziu. Familia regală îşi decora pomul de iarnă nu doar cu luminiţe, ci şi cu bomboane, fructe şi oameni din turtă dulce. Conform documentelor, în anul 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În anul 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian, împodobeşte primul brad de Crăciun, cam cum arată el astăzi.

Bradul de Crăciun ajunge în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. Dar îmbodobirea bradului a fost legalizată în 1836, în statul Alabama.

În anul 1866, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, primul brad din ţara noastră a fost adus în palatul principelui Carol I de Hohenzollern. După alte surse, istoria pomului de iarnă îşi are rădăcinile în secolul al XVI-lea, în Germania. Sfântul Bonifaciu a mers în acele locuri pentru a încerca să convertească oamenii la creştinism. În timp ce mergea prin păduri, acesta a întâlnit nişte păgâni care îşi venerau zeii în jurul unui stejar. Într-o versiune a acestei relatări se spune că acei păgâni îşi sacrificau copiii, ca ofrandă adusă zeilor. Înfuriat, Sfantul Bonifaciu ar fi dărâmat imediat copacul cu pumnul său. După ce copacul a fost dărâmat, în locul lui a răsărit din pământ un brad. Sfântul Bonifaciu l-a luat drept un semn şi de atunci se spune că a început tradiţia pomului de iarnă. Într-o altă versiune, se susţine că, într-o noapte, Martin Luther a ieşit la plimbare şi a fost încântat de priveliştea oferită de brazii care străluceau la lumina stelelor. Atunci el s-a hotărât să taie unul şi să-l ducă în casă decorându-l cu lumânări aprinse, iar conform legendei, aşa a început tradiţia lumânărilor puse în pomul de Crăciun. Sigur, acum nu prea mai are importanţă unde a apărut primul brad de Crăciun, ci mai important este faptul că el uneşte familiile, aduce bucurie în suflet şi, după posibilităţi, cadourile mult aşteptate.

Pușa Roth