Promenada scriitorilor

Volumul Promenada scriitorilor. Almanah ilustrat, editat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu prilejul Centenarului Ion Luca Caragiale și apărut în aceste zile la Editura Eikon, a fost lansat vineri, 15 iunie 2012, la sediul Filialei Cluj a USR, în prezenţa unui numeros public alcătuit din reputaţi oameni de litere şi reprezentanţi ai mediului academic.

Cele 600 de pagini ale volumului Promenada scriitorilor. Almanah ilustrat sunt rezultatul răspunsurilor date de autori de renume, clujeni şi din ţară, invitaţiei Irinei Petraş, preşedintele Filialei Cluj a USR, critic literar, eseist şi traducător, de a edita un nou volum colectiv. Cartea reuneşte creaţii semnate de 180 de scriitori.

Volumul e ilustrat cu câteva imagini ale Clujului vechi (însăşi ideea de promenadă are un parfum retro), dar mai ales cu fotografii de grup, un fel de promenadă în imagini.

Cartea editată de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România în cadrul proiectului „Scriitorul în cetate”, cu prilejul Centenarului Caragiale, a apărut cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca.

Volum alcătuit de Irina Petraş. Semnează (în ordine alfabetică): Diana Adamek, Gabriela Adameşteanu, Paul Aretzu, Nicolae Avram, Ioan Pavel Azap, Nicolae Balotă, Sânziana Batişte, Balla Zsófia, Balázs F. Attila, Balázs Imre József, Nicolae Băciuţ, Horia Bădescu, Alexa Gavril Bâle, Ana Blandiana, Mariana Bojan, Ştefan Borbély, Hanna Bota, Corin Braga, Codrina Bran, Nicolae Breban, Teofil Bugnariu, Constantina Raveca Buleu, Leo Butnaru, Viorel Cacoveanu, Jehan Calvus, Ruxandra Cesereanu, Dumitru Cerna, Doina Cetea, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Minerva Chira, Aura Christi, Dan Mircea Cipariu, Al. Cistelecan, Cornelia Cistelecan, Ion Cocora, Denisa Comănescu, Eugen Cojocaru, Sanda Cordoş, Cornel Cotuţiu, Ion Cristofor, Grigorie M. Croitoru, Constantin Cubleşan, Dan Damaschin, Ştefan Damian, Nichita Danilov, Iulian Dămăcuş, Lucia Dărămuş, Vasile George Dâncu, Péter Demény, Andrei Doboş, Gellu Dorian, Tatiana Dragomir, Rodica Dragomir, Andrei Fischof, Tompa Gábor, Horia Gârbea, Mircea Goga, Vasile Gogea, Nicolae Goja, Mariana Gorczyca, Leon Iosif Grapini, Adrian Grănescu, Ioan Groşan, Gabriela Genţiana Groza, Aurel Gurghianu, Săluc Horvat, Vasile Igna, Doina Ioanid, Martha Izsák, Vera Ieremiaş, Letiţia Ilea, Maria Jorj, Alexandru Jurcan, Karácsonyi Zsolt, László Noémi, Virgil Leon, Gabriela Leoveanu, Gabriela Lungu, Ştefan Manasia, Nicolae Manolescu, Dacia Maraini, Radu Mareş, Rodica Marian, Valentin Marica, Ioan Marinescu Puiu, Mircea Măluţ, Mihai Măniuţiu, Victor Constantin Măruţoiu, Alexandra Medrea, Virgil Mihaiu, Alexandru Cristian Miloş, Nicolae Mocanu, Gavril Moldovan, Ioan Moldovan, V.E. Moldovan, Molnos Lajos, Daniel Moşoiu, Ion Mureşan, Dafin Mureşeanu, Marcel Mureşeanu, Sânziana Mureşeanu, Vasile Muste , Ioan Muşlea, Mircea Muthu, Victor Nicolae, O. Nimigean, Ioan Nistor, Virgil Nistor, Olimpiu Nuşfelean, Maria Olteanu, Maria Pal, Aurel Pantea, Mihai Pascaru, Dora Pavel, Gheorghe Pârja, Ovidiu Pecican, Mircea Petean, Irina Petraş, Marta Petreu, Ioan Pintea, Luigi Pirandello, Ion Piţoiu Dragomir, Laura Poantă, Petru Poantă, Ioan Es. Pop, Anamaria Pop, Ion Pop, Lucian Pop, Adrian Popescu, Titu Popescu, Mircea Popa, Horea Porumb, Nicolae Prelipceanu, Ilie Rad, Virgil Raţiu, Teofil Răchiţeanu, Aurel Rău, Dan Rebreanu, Andra Rotaru, Persida Rugu, Romulus Rusan, Constantin Rusu, Lucia Sav, Grigore Scarlat, Miron Scorobete, Alexandru Sfârlea, Horia Stanca, Virgil Stanciu, Arcadie Suceveanu, Robert Şerban, Aurel Şorobetea, Mil. Ştiopu, Grete Tartler, Vasile Tarţa, Flavia Teoc, Adriana Teodorescu, Mircea Tomuş, Marian Nicolae Tomi, Victor Ţarină, Adrian Ţion, Radu Ţuculescu, Cornel Ungureanu, Mihaela Ursa, Horia Ursu, Maria Vaida Voevod, Mircea Vaida Voevod, Echim Vancea, Ion Vartic, Lucian Vasiliu, Dinu Virgil, Visky András, Alexandru Vlad, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Mircea Zaciu, Andrei Zanca.