„De-a Lansare de Carte” de Lică Barbu

desen 4 lumea lui licuta

proza scurta rubrica liber sa spunPoveste întâmplător întâmplătoare, scrisă la o întâmplare, inspirată dintr-un fapt real întâmplător de întâmplător. Orice asemănare cu personajele nu este deloc întâmplătoare.

Bună ziua, Oameni Mari! Am făcut-o şi p’asta!
Nu pasta de pix, dragii mei. Şi nici pasta de morcovei fierţi care nu-mi place şi i-o dau lui Pufuleţ să-şi coloreze ochii. Ştiind de intenţia mea, miorlăie ca un scârţâit de cretă pe tablă.
Până la urmă, mănânc eu pasta, ce să fac?… ca să opresc dezastrul ce va urma. Adică, se dărâmă casa pe noi.
Deci, am făcut-o şi p’asta, cum spuneam.
Asta ce? – veţi întreba. Cum ce? Vaaaai! Ştiu toţi prietenii mei din lumea mea că am scris o carte şi voi nu? Măi, Oameni Mari! Glumiţi?
Staţi să vă povestesc!

coperta-lica-barbu-lumea-lui-licuta
Mi-am făcut cunoscută lumea mea în cărticica Lumea lui Licuţă. Cum? Simplu! Printr-un joc jucăuş de frumos pe care l-am numit, în fuga unui gând copilăresc dar şi în fuga unei steluţe rebele căzută întâmplător în mintea mea, De-a Lansare de Carte. Pam-pam!
Dar, până la acest joc am trecut prin multe. Multeee… să le spunem aventuri. E mai captivant. Continuă lectura „„De-a Lansare de Carte” de Lică Barbu”

„Femeia și copacul: Dincolo de iluzie” de Pușa Roth

proza scurta dincolo de iluzie pusa roth

proza scurta rubrica liber sa spun„Gândul meu pentru tine a murit într-o joi, fără explicații de ce și cum. La miezul nopții, când inima mă îndemna să te caut, am auzit cântecul cucului și, nedumerită, am fugit afară să văd păsărea ciudată ce cântă în crucea nopții, în noapte de decembrie. Alergând după ispită, m-am vindecat de întuneric, m-am vindecat de teama de întuneric, m-am vindecat de mine și de tine. S-a rupt vraja macului găsit într-un sfârșit de vară la margine de vis și de mare. Cam așa și cam atât ar trebui să-i scriu, fiindcă va înțelege că lumea noastră fragilă a fost înghițită de lumea reală. Știam de la început că totul nu e decât un vis, dar am avut răbdare să văd cât de puternică este iluzia, cât de mult poate inventa o minte omenească pentru a atinge «sublimul» prag al neputinței. Dar inima nu a vrut să asculte, e și ea de genul feminin, și s-a păcălit singură, crezând că poate, poate…”. Femeia stătea ghemuită în fotoliu și scria cu creionul, lucru rar, căci aproape nu mai folosea acest obiect, scria și făcea pauze mari, ca și cum orice cuvânt trebuia adus din altă dimensiune. Continuă lectura „„Femeia și copacul: Dincolo de iluzie” de Pușa Roth”