„…cu flori de păpădie” de Lică Barbu

cu flori de papadie de lica barbu proza scurta liber sa spun

Premiul al III-lea la Concursul de poezie și proză scurtă (15 ianuarie–15 august 2015) organizat de revista „Occidentul Românesc”, publicație independentă care apare în Spania

proza scurta rubrica liber sa spun– Lucrare de control! – tună, ca o comandă soldăţească, vocea profesoarei de matematică de cum a intrat în clasă. Fără a mai răspunde la salutul elevilor din clasa a cincea, dădu drumul catalogului să cadă pe catedră şi trecu direct la enunţul problemei de matematică.

De le cădea în cap elevilor tavanul clasei şi nu ar fi fost aşa de şocaţi ca de „furtuna” profesoarei, iar zgomotul sec al căderii catalogului pe catedră, veni ca un tunet al unui fulger pornit din senin.  Copiii erau obişnuiţi cu exigenţele doamnei profesoare. Foarte severă. Pic de zâmbet nu vedeai la ea. Era un militar convins în disciplina şcolară şi nimeni nu mişca în front la ora ei. Până şi îmbrăcămintea ei era ca un echipament special de luptă. Pantaloni pană traşi în cizme mulate pe picior, jachetă cu epoleţi şi nasturi de metal închisă până-n gât, iar pe cap purta întotdeauna o şapcă de soldat din legiunea străină. Lipseau doar un pistol şi o grenadă la brâu şi ca să fie tabloul complet, ar fi mers şi o mitralieră rabatabilă cu foc automat. O lopăţică de tranşee, nu e cazul. Avea nişte unghii cât cupele de excavator. Continuă lectura „„…cu flori de păpădie” de Lică Barbu”

„Maica-mare, poveste din Bucureștiul de altădată” de Dana Fodor Mateescu

dana fodor mateescu proza scurta bucuresti de altadata

proza scurta rubrica liber sa spunFerestrele erau larg deschise. De afară venea, ca un hoț, aerul curat, care trăgea după el un miros de iasomie și de brad ars. Cineva dăduse foc unor crengi. Era pe la sfârșitul lui mai, când Bucureștiul înnebunea de dor, s-ar fi smuls cu totul din rădăcini, ar fi fugit și s-ar fi iubit pe câmp cu te miri ce localitate proaspătă din apropiere. Dar Bucureștiul rămânea pe loc și doar zbuciumul lui se transmitea oamenilor care trăiau și visau în el.  Continuă lectura „„Maica-mare, poveste din Bucureștiul de altădată” de Dana Fodor Mateescu”

Femeia și copacul

Federico Zandomeneghi portret tanara scriind

rubrica nou liber sa spun proza scurta

Îşi propusese, nu o costa nimic, să se depărteze de televizor, de radio, de internet, de politică şi să se concentreze asupra unor chestiuni care pot da o altă dimensiune vieţii. S-a gândit să scrie un roman, unul de dragoste, aşa cum îi stă bine unei femei cu oarece înclinaţii literare, dar romanul trebuie încadrat în realitate, într-o realitate şi, evident, aşa tot nu va scăpa de lumea pe care dorea să o evite. Continuă lectura „Femeia și copacul”

Seară António Lobo Antunes

seara antonio lobo antunes

Marţi, 4 noiembrie 2014, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes, apărut la Editura Humanitas, în traducerea lui Dinu Flămând. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe. Dezbaterea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Antonio_Lobo_Antunes

 António Lobo Antunes

Copilăria surprinsă în momentele ei de graţie sau de teroare comică, un album de familie emoţionant, centrul lumii de la Plaja Merilor, scene din viaţa unor cupluri fracturate, gândurile unor bărbaţi şi femei a căror disperare provine fie din lipsa iubirii, fie din cauza îmbătrânirii, evocări ale vechii Lisabone cu pitorescul mahalalelor şi al cafenelelor-patiserii… Aceste scurte proze nostalgice, dramatice, ironice sau poetice îşi trag substanţa din fulguraţii reale sau imaginare, din culoarele ascunse ale memoriei şi din singurătatea unei vieţi dedicate scrisului.

„Dacă punem împreună romanele şi cronicile putem observa cum ele se completează deseori, dar compoziţiile scurte aduc şi o diversificare notabilă pe paleta tematică a lui Lobo Antunes. Multe dintre ele se prezintă ca sâmburi de posibile romane sau ca fragmente ale unor compoziţii viitoare. Dar chiar şi în aceste texte de mici dimensiuni simţim stilul şi vocea distinctă ale romancierului, sau observăm câteva din tehnicile de compoziţie polifonică pe care el le aplică în romane. E arta lui narativă extrem de elaborată, care ştie să «reţină» informaţia pentru a dramatiza acţiunea; şi e arta lui stilistică inconfundabilă, aceeaşi acurateţe a exprimării ce manifestă oroare de adjective, dar şi de vacuitatea metaforică, fiindcă preferă densitatea emoţiei restituite prin forţa enunţului.” – Dinu Flămând.

lisabona veche

„M-am născut într-o mahala a Lisabonei, la Benfica, pe atunci o strânsură de mici gospodării, despărţite de străduţe înguste, cu case scunde, loc unde le auzeam seara pe toate mamele ţipând:

— Viiiiiiiictor!

o strigare care plecând din strada Ernesto da Silva, atingea berzele cocoţate pe vârfurile celor mai semeţi arbori şi îneca păunii în lacul de sub plopi. Am crescut în preajma micului castel de la Portas care ne separa de Venda Nova şi de Drumul Militar, într-un ţinut ale cărui posturi de frontieră erau drogheria domnului Jardim, băcănia Chelului, patiseria domnului Madureira şi merceria havaneză a domnului Silvino, iar după-amiezile îmi plăcea să lălăi prin atelierul de cizmărie al domnului Florindo, care pingelea pantofi într-o odaie întunecată înconjurat de câţiva orbi aşezaţi pe taburete, toţi îmbibaţi cu un amestec de miros de piele şi de mizerie ce-mi rămâne în amintire, singurul miros de sfinţenie cunoscut de mine.”– Inima inimii de António Lobo Antunes.

Adela Onete, un talent autentic în spaţiul virtual

adela onete

Moto: „Să mocnească focul, din nou, în vechea vatră,

şi dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste.”

cronica literara liber sa spunÎţi trebuie, să o recunoaştem, ceva curaj dar, mai ales, nişte certe argumente pentru a te încumeta să sfidezi prejudecata după care „Facebook”-ul nu este decât un spaţiu al pălăvrăgelilor fără rost (numite, pedant şi preţios, socializare), al cochetăriei demi-mondene şi al deliciilor, mai mult sau mai puţin erotizante aflate cam la limitele vulgarităţii. Şi totuşi uite că sunt şi „facebook”-işti (scuzaţi barbarismul, dar aşa e „trendy”!) care se încumetă şi reuşesc să pună pe pagină lucruri consistente, demne de tot interesul. Cinste lor – ruşine nouă, ăstora care încă ne mai complacem în dulcea capcană a prejudecăţii!

O asemenea prezenţă de o temerară consecvenţă este Adela Onete, a cărei pagină o citesc nu de azi, de ieri. Mărturisesc, nu i-am întâlnit numele în presa literară, dar asta nu mă împiedică să afirm că Adela Onete este certitudine, prin reperele şi valorile pe care ni le propune şi, în egală măsură, al seriozităţii cu care îşi ţine promisiunea. Promisiune pe care aş pune-o sub semnul unui vers pe care l-a postat nu demult: „Mă ninge primăvara în flori de cais.”

Este în scrisul Adelei Onete o aparte naturaleţe a trăirilor sufleteşti, o prospeţime cuceritoare a mărturisirii acestor experienţe sufleteşti, la care aş adăuga siguranţa scrisului şi buna sa ştiinţă de a spune lucrurilor pe nume, în cuvinte atent cumpănite şi nimerit alese.

adam baltatu margine de sat

Adam Bălțatu, Margine de sat

O dovadă convingătoare mi se pare povestirea Copilul din flori. De fapt, o retrospectivă a unor fapte şi întîmplări, o re-trăire, în timp, a unui anumit episod din viaţa unor oameni dintr-un sat oltenesc. Cea care evocă şi retrăieşte fiind Andrada, o copiliţă care, aflată la vârsta poveştilor frumoase, ia cunoştinţă despre lucruri pe care cu greu le-ar mai putea păstra în sipetul fermecat al viselor curate.

Subiectul este foarte simplu: într-o familie cu mai multe femei – dintre care bunica rămâne personajul emblematic, aceea care dă măsura tuturor lucrurilor şi temeiul ferm al spunerilor din obşte – „se întâmplă o ruşine”. Frumoasa Marioara „se iubeşte” o vreme cu Fane al lu’ Iepure, iar din această întâmplare rămâne însărcinată. După cum nici nu este prea greu de bănuit, Fane nu o va lua de nevastă pe viitoarea mamă şi nici copilul nu îl va recunoaşte. Am scris „după cum este uşor de bănuit” pentru că, după obiceiul acelor vremi, grobianul Fane vroia să se facă miliţian, iar o asemenea faptă „îi strica dosarul”.

nicolae-vermont-la-carciuma-satului

Nicolae Vermont, La cârciuma satului

Pentru cine a avut norocul să mai cunoască satul românesc din vremea când acesta trecea starea sa poematică de „vatră a tradiţiilor şi a datinilor sufletului românesc” spre o altă condiţie, inevitabilă noului curs al evenimentelor, este o rară plăcere să citească secvenţele de povestire în care se vorbeşte despre „ruşinea” Marioarei, faptă necugetată, poate, dar, la fel de bine, sincer recunoscută şi cinstit asumată de către fată. Are, Adela Onete, o reală înzestrare epică datorită căreia, pe rând, ea – excelent întruchipată de fetiţa Andrada – povesteşte despre „ruşinea” care răscoleşte familia fetei. Ruşine care aţâţă ambiţii, trufii şi orgolii şi intră în morişca „gurii satului.” Faptele înseşi trec într-un plan secund, iar ceea ce vine în faţa cititorului este atmosfera, tensiunea morală şi sufletească a tuturor personajelor aflate în miezul întâmplărilor. Rând pe rând intră în joc cutume ale obştii, aşa încât toate cele pe care le săvîrşesc, în primul rând Marioara şi bunica, vor fi trecute prin filtrul unor judecăţi şi prejudecăţi care, la rândul lor, se înfruntă şi se contrazic, în acel creuzet neiertător numit „gura satului”.

Într-un sfârşit, Marioara va naşte un băiat pe care îl va boteza Florin – era doar copil din flori, nu-i aşa? – iar, mai târziu, acest copil va fi înfiat de către nişte oameni de bine şi va creşte frumos, ferit de răutăţile lumii şi de bicisnicia condiţiei vorbei de ocară, „copil de fată mare”. La rândul ei, Marioara se va mărita, va avea un cămin fericit şi un copil. Iar pentru ca totul să se încheie cu revanșa binelui, nemernicul de Fane al lu’ Iepure nu se va face miliţian şi va rămâne tot în sat, ca un terchea-berchea ce îi este felul!

Cu certitudine, Adela Onete este un talent autentic în spaţiul virtual, o semnătură care merită a fi urmărită şi citită cu toată atenţia.

Şerban Cionoff

Incubatorul de condeie

AdLittera a lansat luni, 1 octombrie a.c., o nouă ediţie a Concursului literar naţional „Incubatorul de condeie”, ce se va desfăşura în mediul online în perioada 1 octombrie–24 noiembrie 2012, competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară.

Concursul, aflat la a treia ediție, este structurat pe două secţiuni: Poezie şi Proză scurtă.

Înscrierile au loc în intervalul 1 octombrie–11 noiembrie 2012, la adresa: www.IDC.AdLittera.com.

Jurizarea va avea loc în perioada 12–18 noiembrie 2012.

Vor fi premiate, în data de 24 noiembrie a.c., cele mai creative, originale şi inovative lucrări.

Juriul este compus din scriitori cu experiență, dar şi dintre „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţia anterioară a concursului.

Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC în ediție hard-copy și în format digital.

În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscriși în concurs vor putea participa în fiecare sâmbătă, în perioada 1 octombrie–12 noiembrie a.c., la Bucureşti, la o serie de ateliere de creaţie literară, coordoonate de poetul Răzvan Țupa.

De asemenea, în paralel, vor fi organizate şi concursuri literare pe reţelele de socializare Facebook precum si pe Google+ pentru câştigarea participării la aceste atelierele creative.

AdLittera este un proiect amplu, îndeplinind totodată și funcțiile unei agenții culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură și artă. Proiectul promovează și dezvoltă campanii de cultură literară și căută surse de finanțare pentru proiecte editoriale.

Conceptul, planificarea acțiunilor și comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală. Fundația pentru Tineret DANUBIUS este organizația care a pus la dispoziție platforma desfășurării competiţiei.

Mai multe informații despre concurs pot fi accesate pe website-ul dedicat Concursului IDC, la adresa  http://idc.adlittera.com