24 august 1944, zi dramatică în istoria Radioului românesc

prima-cladire-radioului

calendarÎn urmă cu 70 de ani, în 24 august 1944, Radio România (Societatea Română de Radiodifuziune, titulatură pe care o avea din 4 aprilie 1936) a parcurs cea mai dramatică zi din istoria sa: bombardarea și distrugerea sediului său, clădirea din str. General Berthelot nr. 60 (în imaginea de sus), lângă locul unde se află actuala clădire, vecină cu curtea Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.

Să recapitulăm desfășurarea evenimentelor.

Miercuri, 23 august 1944, Vasile Ionescu, director general al Radioului, împreună cu ing. Alexandru Lohan, înregistrează pe disc la Palatul regal Proclamaţia către ţară a Regelui Mihai I, difuzată pe post în aceeaşi seară la ora 22.25. Crainicul de serviciu care a anunțat că regele se va adresa națiunii a fost Mihai Zirra, viitorul mare regizor al Teatrului radiofonic, care a rostit de mai multe ori de la microfon: „Peste puţin timp vom da un comunicat important pentru ţară.”

regele-mihai

Regele Mihai I. Fotografie din 1946

„Când s-a transmis acest discurs al Regelui – spune istoricul Ion Scurtu – a fost o explozie de entuziasm. În primul rând, a fost reacţia Armatei. Regele era comandantul Armatei, conform Constituţiei. Armata a trecut de partea forţelor democratice. A fost,mihai-zirra apoi, explozia de entuziasm a populaţiei, care a ieşit în Piaţa Palatului pentru a-l aclama pe rege. Asta s-a întâmplat timp de câteva ore, trecând graniţa zilei de 23 spre 24 august, pentru că în dimineaţa zilei de 24, pe la ora 5.30, deja au început bombardamentele germane şi s-a distrus inclusiv partea din Palatul Regal unde a fost arestat mareşalul Antonescu. Regele însă plecase noaptea din Bucureşti, la Poiana Gorj.”

Clădirea Radioului a fost bombardată de mai multe ori, începând din dimineața zilei de joi, 24 august 1944 și emisia s-a întrerupt. 16 lucrători ai Radioului au murit în clădirea din str. G-ral Berthelot.

Relatarea dramatică a evenimentelor, păstrată în Fonotecă, a fost făcută de Vasile Ionescu, directorul din acea perioadă al Radiodifuziunii Române:

„La Bucureşti, cu fostul Radio Bucureşti atacat şi ocupat de trupele germane la ora 11.00 şi cu sediul Radiodifuziunii şi studiourile distruse prin ultimul bombardament aerian de la ora 16.20, am plecat, cu toate că aviaţia germană bombarda încă Capitala, la comandantul militar al Capitalei, să informez şi să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanșase după bombardare. Nu am putut obţine sprijinul solicitat, pentru că pompierii erau evacuaţi în comunele suburbane şi blocaţi de trupe inamice care asediau Bucureştiului. A trebuit să informez guvernul de noua situaţie creată prin scoaterea din funcţiune a studiourilor și a Radio Bucureşti şi găsind pe primul-ministru, generalul adjutant Constantin Sănătescu, în adăpostul Băncii Naţionale, adăpost care prezenta singurul garanţia de a rezista chiar şi la o bombă de 2.000 de kg, i-am raportat starea de fapt şi am propus că pentru continuarea misiunii începute este necesar să trec munţii Carpaţi şi acolo să duc mai departe opera de informare şi orientare a opiniei publice româneşti şi străine asupra actului de la 23 august ’44, prin posturile Radio România Bod, Dacia România, Bucegi şi Piatra. Primul ministru, felicitându-mă pentru acţiunea întreprinsă şi reuşită până atunci, servind cauzei naţionale, mi-a aprobat «planul temerar» – expresia sa – şi în acest scop, înapoindu-mă la fostul sediu al Societăţii de Radiodifuziune, care acum nu mai era decât o mare movilă de moloz fumegând, am luat măsurile pentru continuarea lucrărilor de scoatere a răniţilor şi morţilor de sub dărâmături şi transportarea răniţilor la spitale, de stingere a incendiului ce începuse să ia proporţii, întrucât explozia bombelor a aprins şi rezervorul de combustibil al societăţii, de a întreprinde anumite măsuri gospodăreşti şi de a ţine legătura cu autorităţile. Utilizând una din maşinile disponibile ale instituţiei, care fusese distrusă complet de bombardament, am plecat în seara de 24 august 1944, ora 19.30–20.00, spre zona de dispersare a Radiodifuziunii, aflată pe Valea Timişului şi în împrejurimile Braşovului, utilizând via Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Făgăraş – Braşov, nefiind accesibilă calea cea mai directă şi apropiată pe Valea Prahovei.”

vasile-ionescu director radio romania

Vasile Ionescu, director al Societății Române de Radiodifuziune (5 septembrie 1940–15 februarie 1945)

În aceeași zi de 24 august 1944, locaţiile posturilor Societății Române de Radiodifuziune au fost atacate concomitent de armatele germane: postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detaşament de 120 de persoane, în timp ce postul de la Băneasa (Radio București, de care vorbește Vasile Ionescu) a fost cucerit de germani, la ora 11 și avea să fie eliberat abia pe 29 august.

La puțin timp după întreruperea din prima parte a zilei de 24 august, Radio România și-a reluat transmisia din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov până la 28 august, când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Gh. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal).

statia-bod

Stația Bod, al cărei emițător de 150 KW a fost pus în funcțiune la 1 ianuarie 1936

Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-o casă din str. G-ral Berthelot nr. 71. Cele trei posturi pe unde scurte vor funcţiona până în data de 31 august, când sunt repuse în funcțiune posturile Radio București I și II.

Până la construirea noului sediu (pe vechiul amplasament, str. G-ral Berthelot nr. 60, planurile fiind aprobate din timpul administrației Vasile Ionescu), inaugurat în 28 octombrie 1946 și dat în folosinţă parţial în 1947, și chiar și după aceea, Radio România şi-a continuat activitatea din studiourile improvizate la etajul al II-lea al Liceului „Sfântul Sava”, aflat pe str. General Berthelot, din imobilul din strada G-ral Berthelot nr. 41, devenit în anii comunismului sediul Editurii Cartea Românească și din apartamentul cu 6 camere din str. Ştirbei Vodă nr. 108. Mutarea la Liceul „Sf. Sava” s-a făcut la puțin timp după încetarea luptelor din București dintre trupele române și cele germane (așa-numita „bătălie de la București” din 24–27 august 1944). liceul-sf-sava-bucuresti

Liceul „Sf. Sava” din București

Condițiile erau, desigur, mult mai dificile, pentru că se pierduseră în clădirea bombardată aparatura, o parte din arhivă, instrumente muzicale, o parte din colecția de discuri cu muzică, o parte dintre discurile pe care erau înregistrate, începând din anii ’30, unele emisiuni transmise în direct, considerate ca importante de arhivat (odată cu rostirea la microfon, în regia tehnică se înregistra pe o matriță de disc), discurile cu zgomote și efecte necesare teatrului radiofonic, difuzat atunci în direct din studio, obiectele de recuzită ale teatrului radiofonic etc. Dar în ciuda acestor dificultăți enorme, cu eforturi eroice și cu eforturi materiale considerabile, Radio România a continuat să funcționeze la parametri normali, nu numai sub aspect informativ, ci și al emisiunilor de comentarii și cronici. La puțin timp, spre sfârșitul anului 1944, în clădirea Liceului „Sf. Sava” s-au amenajat un studio muzical și chiar un studio pentru teatrul radiofonic, cu toate că izolarea lor fonică față de alte încăperi ale liceului lăsa de dorit. La sfârșitul anului 1944 se înființează Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii. Deși recuzita pentru realizarea zgomotelor („culisa sonoră”, cum se numea) lipsea, emisiunile de teatru radiofonic, foarte ascultate, au fost reluate rapid, în 10 ianuarie 1945, cu piesa Destin de Mihai Tican-Rumano, urmată de un scenariu al aceluiași autor, în 20 februarie (O răpire romantică) și de Asmodée de François Mauriac în 27 martie 1945.

radio-romania

Clădirea actuală a Societății Române de Radiodifuziune (str. G-ral Berthelot nr. 60–64), construită după planurile arhitecţilor Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral, a fost inaugurată oficial joi, 27 noiembrie 1952. Construcția începuse în 1949, lucrările au continuat însă până în 1955. Ansamblul de clădiri a fost terminat în 1961, ultima fiind dată în folosinţă Sala de Concerte, marți, 12 septembrie 1961, cu ocazia celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.

Pușa Roth și Costin Tuchilă