Eveniment de excepţie în cadrul ediţiei a IV a a Stagiunii „Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş din Sinaia

sunetul muzicii afis

Eveniment organizat de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş

eveniment liber sa spunSâmbătă, 21 iunie 2014, de la ora 17.00, în Sala de concerte a castelului, vă invităm la o călătorie muzicală în Franţa secolului al XVIII lea, prilejuită de împlinirea a 250 de ani de la trecerea in eternitate a compozitorului şi teoreticianului Jean Philippe Rameau. Protagoniste vor fi soprana Veronica Anusca şi clavecinista Raluca Enea.

veronica anusca

Veronica Anuşca

Soprana Veronica Anuşca, discipolă a lui Ionel Voineag, s-a perfecţionat la cursuri de măiestrie suţinute de: Mariana Nicolesco, Marina Krilovici, Claudio Desderi, Ionel Pantea. Veronica Anuşca a câştigat numeroase premii, printre care: Premiul I la Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice” – Petre Ştefănescu-Goangă, Premiul al II lea la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclee, Brăila, Premiul al III lea la Concursul International „Le Grand Pix de l’Opera” de la Bucureşti, Premiul I la Concursul National al Liedului Romanesc, Braşov, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi”, Timişoara.

raluca enea

Raluca Enea este o clavecinistă cu studii de perfecţionare în Germania, o artistă care a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate pe scene din Norvegia, Germania, Franţa, Ungaria. De asemenea este director artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-iv-editia-a-iv-a/

Programul complet al stagiunii pe:
http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com/

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul „Oportunităţi la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Observator cultural, Casino Life&Bussines Magazine, Europa FM, Port.ro, onlinegallery.ro, Zile şi Nopţi, muzicabuna.ro, e-cultura.info.

Mogoşoaia ClasicFest

mogosoaia clasicfest editia a treia

Palatul Mogoșoaia… Palat al culturii

eveniment liber sa spunDe pe 26 aprilie, până pe 25 mai 2014, pentru cinci week-end-uri, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se va transforma într-un templu al excelenţei  sonore.  Primele întâlniri muzicale vor avea loc pe 26 si 27 aprilie 2014, de la ora 17.00.

Pentru că în acest an se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, vă propunem recuperări sonore ale muzicii timpului, mai precis, în  prima seară, creaţii pentru clavecin solo de Jean Philippe Rameau, creator de la  a cărui dispariţie se împlinesc 250 de ani, iar duminică în afara opusurilor  vocale ale celui deja amintit şi câteva creaţii semnate de Christoph Willibald  Gluck de la a cărui naştere se împlinesc 300 de ani. Protagoniste vor fi clavecinista Raluca Enea şi soprana Veronica Anușca.

Recitalurile vor fi precedate de la ora 16.00, de conferinţe eveniment susţinute  de istoricul de artă Oana Marinache şi de academicianul Constantin Bălăceanu  Stolnici. Aceştia, în cele două zile, vor evoca Așezămintele Brâncoveneşti, opera mai multor generaţii, Spitalul Brâncovenesc, opera Saftei Brâncoveanu şi a urmaşilor săi, respectiv cele două biserici zidite de domniţa Balaşa şi cele  reconstruite în veacul al XIX-lea.

raluca enea

Raluca Enea

Raluca Enea este o clavecinistă cu studii de perfecţionare în Germania, o artistă  care a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate pe scene din Norvegia,  Germania, Franţa, Ungaria. De asemenea, este director artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

veronica anusca

Veronica Anuşca

Soprana Veronica Anuşca, discipolă a lui Ionel Voineag, s-a perfecţionat la cursuri de măiestrie suţinute de Mariana Nicolesco, Marina Krilovici, Claudio Desderi, Ionel Pantea. Veronica Anuşca a câştigat numeroase premii, printre care: Premiul I la Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice” –  Petre Ştefănescu-Goangă, Premiul al II lea la Concursul Internaţional de Canto  Hariclea Darclée, Brăila, Premiul al III lea la Concursul International „Le Grand  Pix de l’Opera” de la Bucureşti, Premiul I la Concursul National al Liedului  Românesc, Braşov, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare  Vocală „Sabin Drăgoi”, Timişoara.

constantin-balaceanu-stolnici

Constantin Bălăceanu-Stolnici

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923) este medic neurolog, pioner în  domeniul neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie şi Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparţinând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German şi i-a concesionat stema.

oana-marinache

Oana Mihaela Marinache

Oana Mihaela Marinache este istoric de artă, preşedinta Asociaţiei Istoria Artei  şi autoarea monografiilor Cristofi Cerchez, un vechi arhitect din Bucureşti şi a celei intitulate Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară. În 2014 îşi va susţine lucrarea de doctorat despre Arhitectura și decoraţia interioară a Reşedinţelor Ştirbey–Bibescu-Brâncoveanu” la U.N.A.R.T.E. Bucureşti. A publicat articole de istoria artei şi  arhitecturii şi a susţinut conferinţe la Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, Simpozionul A.R.A, U.N.A.R.T.E.,  Simpozionul „Petre Oprea”, Casa Schiller, Muzeul Suţu. În 2012 a coordonat  proiectul „Pe urmele arh. Cristofi Cerchez prin Bucureşti”, în 2013 „5 trasee culturale de arhitectură bucureşteană”, iar în 2014 va coordona „Arhiva de  arhitectură 1830-1860”.

Programul complet pe: http://mogosoaiaclasicfest.wordpress.com/

Mogoşoaia ClasicFest ediţia a III a şi Conferințele Academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici şi istoricului de artă Oana Marinache – evenimente oferite de Primăria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociația Pro Valores şi Radio România Cultural.

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Culturală „Pro Valores”, Radio România Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.

Partener: Marconi Relax

Parteneri media: Radio Romania Muzical, Observator cultural, Port.ro, Agenția de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Indiile galante

indiile galante iasi

eveniment liber sa spunSâmbătă, 12 octombrie 2013, la ora 18.30, Opera Națională Română Iași invită publicul la opera-balet Les Indes galantes (Indiile galante) de Jean-Philippe Rameau, spectacol montat pentru prima dată în România de regizorul Andrei Șerban.

La pupitrul dirijoral se va afla Gabriel Bebeșelea.

Din distribuție fac parte: Prologue: Hébé – Cristina Grigoraș, Bellone – Iulian Sandu (debut) Teatrul Muzical ,,Nae Leonard” Galați, L`Amour – Andreea Chinez; Les Incas du Pérou: Huascar – Valentin Marele (debut), Phani – Diana Bucur, Don Carlos – Adrian Ionescu; Le Turc généreux: Osman – Octavian Dumitru, Émilie – Mihaela Grăjdeanu, Valére – Andrei Fermeșanu; Les Fleurs: Tacmas – Alexandru Savin, Zaïre, Fatime – Cristina Grigoraș; Les Sauvages: Adario – Jean-Kristof Bouton, Damon – Alexandru Savin, Don Alvar – Victor Zaharia, Zima – Lăcrămioara Maria Hrubaru.

Regizor secund: Daniela Dima. Scenografia: Marina Drăghici. Scenografie adaptată de Carmencita Brojboiu. Mișcarea scenică: Nicky Woltz și Andrei Șerban. Coregrafia: Blanca Li. Asistent coregrafie: Deborah Torres. Lumini: Andrei Șerban. Asistenți regie: Anca Șerbănuță, Victor Zaharia.

Sangit Chamber Ensemble

sangit chamber ensemble

În cadrul stagiunii muzicale „Iosif Sava” 2012–2013, Fundaţia ACCUMM prezintă miercuri, 6 februarie 2013, ora 19.00, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu), concertul cameral Sangit Chamber Ensemble cu Anne Marie Ene – vioară, Mihai Zamfir – oboi, Cleopatra David – soprană, Ieronim Buga – pian, Alexandra Pascaru – violoncel.

În program, lucrări de: Fr. W. Ferling, J. Ph. Rameau, I. Pleyel, A. Vivaldi, G. Ph. Telemann

Intrarea este liberă.

Nocturne baroce pe esplanada Bibliotecii Naționale a României

Gerard ter Borch, Duo: cântăreață acompaniată la teorbă, 1669

Între 3 si 8 septembrie 2012, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României din vecinătatea bulevardului Unirii, vor răsuna, dupa lăsarea serii, acorduri de Bach, Vivaldi, Scarlatti sau Händel, în cadrul primei ediții a Festivalului „Nocturne Baroce” –, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Culturale Kitarodia.

Prima seară a Festivalului „Nocturne baroce” cu un recital de laută şi teorbă susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, luni 3 septembrie, ora 20.30. În a doua parte a serii, chitariștii Maxim Belciug şi Tiberiu Gogoanţă oferă un program cu lucrări de John Dowland, Antonio Vivaldi si Johann Sebastian Bach.

A doua zi a festivalului propune un recital de vioară și chitară, cu participarea violonistei Natalia Pancec, urmat de spectacolul medieval al trupei Nomen Est Omen.

Miercuri, soprana Rodica Vica și ansamblul său aduc pe malul Damboviței rezonanta serilor de gală, într-un concert cu lucrări de Händel și arii de operă.

Evaristo Baschenis, Instrumente muzicale cu statuetă, 1665–1670

Joi, 6 septembrie va fi o seară specială, cu două recitaluri solistice: chitaristul Maxim Belciug și violoncelistul Răzvan Suma vor prezenta un program cu lucrări de Gaspar Sanz, Ernst Gottlieb Baron, Robert de Visée, François Couperin, Jean Philippe Rameau și Johann Sebastian Bach.

Vineri, Olivia Iancu și Claudiu Lobonț vor renunța la instrumentele de epocă pentru a oferi publicului un recital de chitară în duo, cu compoziții semnate de Domenico Scarlatti sau Santiago de Murcia. Programul continuă cu acordurile nobile ale harpei mânuite de Ion Ivan-Roncea, maestrul desăvârșit al acestui instrument.

Seara de sâmbătă 8 septembrie programează în prima parte un recital de clavecin având-o ca protagonistă pe Irina Nastase. Festivalul se încheie cu recitalul cântăreței Pilar Diaz Romero, în sonoritatea pasională a muzicii napolitane din secolele XVI-XVIII.

Concertele încep la ora 20.30 și se desfășoară pe esplanada Bibliotecii Nationale a României (sediul nou, din Bd. Unirii nr. 22), situată pe latura din dreapta a clădirii, spre Dâmbovița. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală Kitarodia și Biblioteca Națională a României.

„Ariodante” de Händel la Ateneul Român

O operă puțin cunoscută de publicul din România va putea fi ascultată în această seară la Ateneul Român, de la ora 22.30, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” (seria „Concertele de la miezul nopții”): Ariodante de Händel, în interpretarea soliștilor Ann Hallenberg (Ariodante), Roberta Mameli (Ginevra), Ana Quintans (Dalinda), Matthew Brook (Regele Scoției), Anicio Zorzi Giustiniani (Odoardo), Varduhi Abrahanyan (Polinesso), Nicholas Phan (Lurcanio) și a ansamblului „Il Complesso barocco”. Dirijor: Alan Curtis.

Admirat mereu, Georg Friedrich Händel (23 februarie 1685–14 aprilie 1759) este unul dintre primii muzicieni care au scris pentru marele public, ducând la perfecţiune structuri larg răspândite în practica muzicală a vremii. Ideea, formulată în câteva rânduri în istoria muzicii, mai mult sau mai puţin explicit, e demnă de reţinut şi nu aduce vreun prejudiciu gloriei artistice a „omului-munte”, cum îi ziceau englezii. Händel a reuşit, ca nimeni altul, să se adapteze gustului contemporanilor, mai ales în muzica vocal-simfonică şi, parţial, în cea destinată teatrului liric, fără a face totuşi concesii. Aflat, ca şi Bach, la întretăierea unor estetici contradictorii, Handel a ştiut să împrumute creator, de la italieni arta scriiturii vocale, de la germani tehnica, familiară, a cantatei, de la francezi stilul clavecinistic şi formula operei lullyste, realizând o sinteză a tuturor acestor elemente diverse, o sinteză exprimată elocvent şi, mai ales, personal, o sinteză uşor recognoscibilă. „Făcând din acest artist german muzicianul lor naţional, scrie Emile Vuillermoz, englezii au consacrat gloria celui mai internaţional dintre compozitori.”

S-ar zice că Händel a avut o existenţă lipsită de adversităţi, cu glorie constantă. Mărturiile documentare atestă însă că, la Londra, unde s-a stabilit în 1710, nu a fost ferit de intrigi, de piedici, de duşmani. Că desele succese alternau cu momente în care compozitorul se afla în dificultate, uneori în pragul depresiunii.

Cele 42 de opere, în stiluri diferite, compuse de Händel între 1705–1741 au parcurs, și ele, calea de la triumf la primirea reticentă sau chiar la căderea spectaculoasă (ca Imeneo, în 1740, oprită după al doilea spectacol). Opera seria în trei acte, Ariodante a fost compusă pe un libret italian care se bazează pe o lucrare a poetului italian Antonio Salvi, Ginevra, principessa di Scozia. Libretul fusese scris pentru o operă de Perti. Ariodante a fost jucată în premieră la 8 ianuarie 1735, la Covent Garden, marcând astfel începutul colaborării compozitorului cu Teatrul Regal din Londra. Se întrevede aici influența operei-balet franceze, corului i se atribuie un rol important în conducerea acțiunii, psihologia personajelor dobândește un plus de complexitate față de lucrări anterioare. Rolul lui Ariodante a fost interpretat la premieră de unul dintre cei mai apreciaţi tenori castraţi ai epocii, Giovanni Carestini. Jucată cu succes în epocă, Ariodante a fost apoi uitată mai bine de două secole, până în anii ’70 ai veacului trecut (în 1971 a avut loc premiera americană a operei, montată de Societatea Händel din New York, cu mezzosoprana Sophia Steffan în rolul titular şi Judith Ruskin (Ginerva).

Profesor o perioadă îndelungată la Berkeley (California), Alan Curtis este un excelent clavecinist şi dirijor al operelor epocii baroce şi clasice, de la Monteverdi la Mozart. Titlul unui articol despre Orfeu de Monteverdi, dirijat la Berlin avea un titlu elocvent: Avangardistul muzicii vechi. În de pe vremea studenţiei, în anii ’50, a fost primul clavecinist modern care s-a confruntat cu problematica atât de complexă a preludiilor pentru clavecin ale lui Couperin. La scurt timp după aceea, a fost printre primii muzicieni care au pus în practică reîntoarcerea la instrumentele originale şi la interpretarea operelor vechi în stilul şi tehnica barocă. În colaborare cu Shirley Wynne, Curtis a fost primul care a restituit publicului opere de Rameau cu instrumente de epocă şi coregrafia autentică. Reconstrucţia radicală a operei L’Incoronazione di Poppea de Monteverdi, interpretată la Berkeley în anii ’60, a reprezentat prima versiune din ultimii 300 de ani care a ţinut cont de intenţiile compozitorului, adică fără intervenţia modernă asupra orchestraţiei, intervenţie de multe ori greşită.  A comandat construcţia primului chitarrone autentic (Warnock) şi a primului clavecin cromatic (Dowd), realizate în epoca noastră.

După versiunea de la Berkeley, L’Incoronazione di Poppea a fost montată cu mare succes la Amsterdam, Bruxelles, Spoleto, Innsbruck şi Veneţia O interpretare-reper a operei Admeto de Händel la Amsterdam Concertgebouw (înregistrată de casa de discuri EMI şi apoi, 30 de ani mai târziu, relansată pe CD de Virgin Classics) a fost considerată ca fiind prima încercare de succes de a reînvia orchestra de operă a lui Händel, incluzând şi instrumentul archlute, neutilizat în epoca modernă. O generoasă readucere în atenţia publicului contemporan a operei lui Landi, Il Sant’Alessio, la Roma şi Innsbruck în 1981, a fost un success neaşteptat de răsunător, ca şi cele trei producţii diferite ale primei opere de Jommelli montate în epoca modernă: La schiava liberata (Amsterdam, Napoli şi Berkeley).

Dintre operele cunoscute dar pe nedrept neglijate, Alan Curtis a dirijat Armida de Gluck, în trei producţii diferite, printre care una cu orchestra sa la Théâtre Musical de Paris (Chatelet). Tot el a dirijat cele patru producţii ale operei lui Händel, Ariodante (la Scala, în 1981 şi 1982, la Innsbruck în 1982 şi Wexford în 1985) şi prima montare modernă a operei Il Giustino de Vivaldi la Teatro Olimpico din Vicenza, prezentată apoi şi la Versailles, Veneţia, Milano, Buenos Aires, Houston şi Ludwigshafen.

A dirijat la Lisabona premiera operei Fernando de Händel, Il Ritorno di Ulisse de Monteverdi şi Il Re pastore de Mozart, aceasta din urmă pusă în scenă  de Pier Luigi Pizzi. În vara anului 2000, Alan Curtis a dirijat o nouă producţie a operei Radamisto pentru Festivalul Halle Händel, iar la Amsterdam Concertgebouw, aproape necunoscuta operă a lui Händel, Arminio, apărută şi pe CD. Societatea Händel din Londra a ales-o drept cea mai bună înregistrare a unor lucrări de Händel în 2001.

Recent, Alan Curtis şi „Il Complesso Barocco” au înregistrat duete din opera lui Händel, Amor e gelosia, cu Patrizia Ciofi şi Joyce DiDonato, operele Radamisto şi Fernando de Händel, dar și lucrarea compozitorului de curte vienez Francesco Conti, oratoriul David (Virgin Classics).

Fondată în Amsterdam în 1979 de către Alan Curtis, „Il Complesso Barocco” a devenit o orchestră renumită pe plan internaţional, care abordează genurile de operă şi oratoriu baroc,a vînd totodată o discografie impresionantă.

Costin Tuchilă

 Transmisie în direct la radio, 4 septembrie, ora 22.30:

Radio România Muzical, Radio România Cultural

Aria „Scherza infida” din opera Ariodante (actul al II-lea) – Ann Hallenberg, Moscova, 2011