Ziua Imnului Național al României

ziua imnului national al romaniei 29 iulie anton pann andrei muresanu

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României, Deșteaptă-te române!, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.

La 29 iulie 1848, Deșteaptă-te române! a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic Un răsunet de Andrei Mureșanu, publicat în numărul din iunie–iulie 1848 al suplimentului Foaie pentru minte, inimă și literatură, pe o melodie compusă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească”.

Continuă lectura „Ziua Imnului Național al României”

Întâmpinarea Naşterii Domnului

colinde

În pragul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vă invită să retrăiți bucuria colindelor şi a poeziilor religioase împreună cu elevi de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” şi de la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea. Grupurile vocale din comuna Malaia şi de la Casa de Cultură Băbeni vor susţine un recital de colinde pe fondul unei expoziţii de artă populară organizată de Bibliotecă.

Evenimentul are loc miercuri, 17 decembrie 2014, la ora 16.00, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii.

Atelierul artelor tradiționale

arte traditionale valcea

Societatea Culturală „Anton Pann” și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vă invită miercuri, 23 iulie 2014, la ora 18.00, la Atelierul artelor tradiționale.

În program: Atelier de icoane pe sticlă. Pictori: Nadire Mecherel, Mădălina Vătășescu și Ionela Maria Dumitrașcu.

Atelier de sculptură populară. Meșter: Vasile Ene

Atelier țesătură. Meșter: Elena Banu

Atelier de opincărie. Meșter: Alexandru Ilinca.

Piese din folclorul românesc, à capella. Vor interpreta: Elena Burcuș, Elena Puiu Trică, Mioara Raica. Ansamblul de dansuri populare „Runculețul”, instructor: prof. Ioana Veștemeanu.

Andreea Soare: „Nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți”

soprana andreea soare

interviu liber sa spunÎntre un drum Râmnicu Vâlcea–București și un avion pe care trebuia să-l prindă a doua zi dimineață, spre Paris, Andreea Soare mi-a îndeplinit dorința de a o cunoaște și de a rememora povești ce merită cunoscute. Orașul natal este Râmnicu Vâlcea. De mică bunicii au fost cei care i-au urmărit îndeaprape pașii și au format-o ca om, a urmat Conservatoire de Strasbourg în paralel cu University Marc Bloch (Licence Musique: Musique et musicologie), pentru ca apoi, îndrumată de profesoara ei de la Conservator, să meargă la Paris, unde a urmat cursul firesc al lucrurilor: Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. Numai anul trecut vocea ei a fost auzită atât în Franța, cât și în Elveția, Polonia, Germania, Japonia, iar ultima vizită în România i-a adus o medalie de argint din partea Altețelor sale Regale Prințul Paul și Prințesa Lia. În prezent, este soprană la Opéra Bastille din Paris, dar este și o româncă pasionată de ceea ce face, foarte naturală, sinceră, ambițioasă, pusă pe glume și cu un stil foarte plăcut de a povesti, un om care știe ce vrea și o personalitate puternică.

Maria Seiculescu: Cum ai ajuns să studiezi muzică clasică la Paris? Care a fost parcursul tău până acolo?

Andreea Soare: Eu am făcut liceul în Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, științe socio-umane. În clasa a douăsprezecea profesoara mea de franceză m-a trimis la Baia Mare, la un concurs de muzică francofonă, muzică ușoară, am reprezentat liceul cântând o melodie de Lara Fabien, Je t᾿aime. La concurs am câștigat marele premiu și aceasta însemna să mă duc în același an, deci în 2004, după bacalaureat, la Rochelle, în Franța, unde este un mare festival: „Les Francofolies de La Rochelle”. Acolo am cântat aceeași melodie, iar un domn din organizare m-a întrebat: „Dar de ce nu studiați muzica la un Conservator? Aveți un timbru care s-ar preta muzicii clasice.” N-am cântat niciodată muzică clasică și nu mă interesa foarte tare la acea vreme, voiam să fac diplomație sau științe politice, voiam foarte mult să lucrez într-o ambasadă, pentru că se călătorește foarte mult, se vorbesc mai multe limbi străine și era absolut perfect.

andreea soare

Andreea Soare

M. S.: Vorbești mai multe limbi? Care?

A. S.: Vorbesc italiana, spaniolă, franceză, engleză și puțin germana. Când am venit în România, unchiul meu mi-a zis: „Uite, eu îți ofer o săptămână”. Acel organizator s-a interesat și am primit acasă trei dosare de înscriere de la Strasbourg, de la Metz și de la Toulouse. „Uite, îți ofer o săptămână într-unul din cele trei orașe, te duci în vacanță și… încerci, să vezi cum e.” Mai departe, am făcut trei cursuri de canto cu o cântăreață de operă din Vâlcea, care era și profesoară, Camelia Sava. M-a învățat un lied de Schubert în românește. Este o mare rușine pentru că liedul de Schubert, de fapt toate ariile sau liedurile se cântă în limba originală. În fine, teorie am făcut, pentru că am făcut școala de muzică, am făcut vioară, am studiat pian și chitară, teorie, în fine… Dar am vrut să fac diplomație și mi se părea o chestie foarte interesantă și care mi se potrivește, am făcut și teatru, îmi trecuse prin minte la un moment dat să dau la teatru.

M. S.: Dar acum te mai gândești într-un fel sau altul să faci diplomație?

A. S.: Cred că prin meseria pe care o am acum fac asta în fiecare zi, călătoresc foarte mult, andreea soare opera bastille pariscunosc foarte mulți oameni, bine… nu facem politică la operă, din fericire, dar în afară de asta cred că fac și diplomație. Eu m-am dus la Strasbourg, pentru că de la Vâlcea pleacă autobuze Râmnicu Vâlcea–Strasbourg… A fost singurul criteriu, absolut singurul criteriu. Am zis că e mai simplu până la Strasbourg, altfel trebuia să schimbăm, să luam un tren până la Toulouse, în sudul Franței, la Metz la fel. Am zis că oricum nu o să iau, oricum eu nu cânt muzică clasică, nu vorbesc franceză, chiar dacă făcusem la școală, una e să înveți franceza la școală și una e să stai într-o țară în care auzi limba vorbită, uneori și în argou.

M. S.: Și cum a fost admiterea?

A. S.: Au fost 65 de candidați pe trei locuri, am fost la admitere, am dat testul de teorie, trebuia să descifrez o partitură și francezii, nu știam, când descifrează o partitură fără cuvinte, zic „la, la, la, la”, toate notele, în România eram învățată să zic „do, re, mi” când descifrez o partitură și într-adevăr erau foarte surprinși. Deci eu chiar știu teorie, chiar foarte bine și a fost perfect ce-am făcut, numai că ei au fost surprinși de modul în care am redat eu numele notelor. După care am cântat liedul de Schubert în românește și toată lumea a murit de râs, nu se așteptau să cânt Schubert în română, adică… a fost o premieră, un… unicat. Apoi am avut interviul, partea cea mai importantă. Bineînțeles că la interviu n-am putut să vorbesc franceză curentă și bineînțeles că m-au întrebat de ce Strasbourg. Am explicat pur și simplu că există un autobuz de la Râmnicu Vâlcea și mi s-a părut ceva foarte normal, și tot așa, au fost foarte amuzați de poveste. Am intrat prima și am zis: „Domne, oamenii aștia au o problemă, ori sunt toți foarte fraieri, dacă eu am intrat prima, eu, care nu știu operă, nu știu muzică clasică, n-am cântat niciodată așa ceva, ori poate că am totuși potențial.” În fine, am zis mulțumesc foarte mult, la revedere, plec în România. Salariile în România nu sunt aceleași cu cele de acolo, eu stau cu bunicii mei de mică, nu știam ce înseamnă să trăiești în altă țară. În fine, ne-am întors în țară și bunica mea a trimis o scrisoare la „Surprize, surprize”, fără să știu evident. Și chiar a fost pe bune, nu a fost nimic aranjat, chiar a fost pe bune. Mi-au dat 4000 de euro și a doua zi am plecat la Strasbourg.

soprane romance andreea soare

M. S.: Și te-ai mutat acolo singură?

A. S.: Cu bunica la început, dar la vremea aia România nu era în Uniunea Europeană și trebuia să se întoarcă în România după trei luni, apoi venea bunicul meu trei luni și se întorcea, venea iar bunica, tot așa, ca și cu un copil mic. Da, am stat la Strasbourg patru ani.

M. S.: Patru ani, cât a durat conservatorul?

A. S.: Nu, sistemul în Franța este total diferit față de România. Un Conservator Național are 4 cicluri, iar fiecare ciclu se poate face între unu și trei ani, iar eu am făcut patru ani și am terminat toate ciclurile, pentru că francezii sunt foarte înceți, le place foarte mult să-și dezvolte talentul, pasiunea într-un timp foarte mare de timp, ceea ce mie nu-mi place deloc. Profesoara mea îmi zicea în fiecare an: „Eu cred că ești pregătită să dai mai departe”. Dacă vrei să faci foarte încet, poți, dar în general fac cam doi ani din fiecare ciclu, cam 4 ani în Conservatorul Național, dar depinde și la ce vârstă începi, eu am început un pic târziu pentru canto, aveam 19 ani. Francezii care vor să facă muzică clasică, încep de pe la 14 ani cu canto coral, niște lucruri intermediare, pentru că nu pot să studieze operă la 14 ani, dar 19 ani era totuși o vârstă destul de înaintată…

M. S.: Nu 14, dar nici 19, undeva între…

A. S.: Exact… dar e foarte bună pregătirea lor, pe care o fac începând de la 14 ani, pentru a face canto clasic mai târziu. La Strasbourg, în anul doi, am făcut o altă facultate, de muzicologie, în paralel și chiar asta îi ziceam unui prieten ieri, că mă gândesc cu nostalgie la vremea de la Strasbourg, când eram și la Conservator și la Facultatea de Muzicologie și eram și profesoară de muzică la două școli. Și mă gândesc acum, cum făceam? Adică sincer, cum făceam? Plecam la 7 jumătate dimineața și veneam la 10 jumătate seara, de luni până duminică și am făcut asta timp de trei ani.

M. S.: Profesoară la două școli?

A. S.: Da, la două școli, aveam 8 ore pe săptămână, erau copii foarte mici, între 5 și 7 ani jumătate, grupa pregătitoare – clasa 0 cred că se numește în România – și clasa I. Dar francezii mi s-au părut inconștienți pentru că era al doilea an al meu în Franța, nu vorbeam franceză perfect și erau 22 de copii în clasă. Și cu clasa aveam două ore, una după alta. Deci, unor copii de 5 ani jumătate să le ții atenția două ore este cumplit de greu și vreo două luni mi s-a părut că fac babysitting mai mult, decât muzică sau orice altceva. Proiectul meu era cu totul și cu totul altfel, eu voiam să fac cor, ei nu, educație muzicală. Le-am zis: „Dar eu n-am diplomă de educație muzicală, n-am diplomă de învățământ, n-am nici o diplomă în domeniu și nici n-am experiență.” Mi-au zis: „Te vei descurca de minune!”

M. S.: Și te-ai descurcat!

A. S.: M-am descurcat pentru că am citit foarte multe cărți, singură. Eram la două școli: una într-un cartier cu probleme, cu foarte mulți străini, dar copiii erau de o inteligență și de un interes pentru muzică ieșit din comun, și alta în cartierul cel mai mic din Strasbourg, unde copiii erau absolut bătuți în cap, n-am reușit să fac absolut nimic cu ei. Erau 15 copii, eram eu și educatoare ale lor și nu puteam să-i ținem o oră, erau… Iar cu ceilalți am înregistrat un CD cu muzică, i-am învățat 14 melodii, au învățat 14 instrumente pe care le-au desenat, pe care puteau să le recunoască. Pentru 5 ani și jumătate aveau cunoștințe de muzică foarte avansate. Am făcut foarte multe lucruri pentru că am fost foarte pasionată și copiii m-au ajutat, am avut cu cine. De exemplu, nu știam dacă am voie să-i pedepsesc sau nu. Pentru mine asta a fost o chestie foarte importantă. Dacă nu mă ascultă, ce pot să fac cu ei? De-asta zic, la început mi s-a părut că fac cam babysitting cu ei, dar după aceea a fost foarte bine. Când m-am dus prima oară la școală, nu știam unde e școala și am întrebat controlorii: „Știți cumva unde e școala?” „Nu vă supărați, vă duceți singură?”, mi-au răspuns ei „Da!” „OK, stăm noi aici și vă urmărim până intrați în școală.” Am crezut că e o glumă. I-am zis directorului. Eram foarte bine plătită, mult peste medie… acum un profesor de liceu la Strasbourg este plătit pentru educație muzicală 18 euro pe oră, iar eu în 2005 eram plătită cu 68 de euro pe oră și i-am zis directorului că „dacă mă plătiți atât de mult pentru a-mi risca viața, de fiecare dată când vin aici… viața mea valorează mai mult decât 68 de euro pe oră.” Mi s-a răspuns: „Dacă veniți singură, nu vi se va întâmpla niciodată nimic, pentru că învățați copiii celor din cartier.” Deci, totuși, trebuie să ai foarte mare curaj și foarte mare inconștiență să faci asta, dar am făcut-o.

concert andreea soare

M. S.: Și după ce ai terminat Conservatorul?

A. S.: Bun… chiar de la începutul anului patru, profesoara mea mea de canto mi-a zis: „Trebuie să te duci la Paris să te vadă cei de acolo, că eu n-am cum să te mai ajut, nu știu mai mult de-atât.” În Franța sunt doar două conservatoare superioare, unul la Paris și unul la Lyon, este o școală de elită în care într-adevăr este foarte greu să intri, iar profesoara mea m-a avertizat: „Nu vei intra din prima pentru că sunt foarte mulți candidați, nu cunoști pe nimeni”, adică nu e vorba de pile, în Franța chiar nu merge sistemul de pile, dar merge sistemul „îți ofer o șansă pentru că te cunosc, nu înseamnă însă că te voi și lua dacă nu ești bun”. Mi-aduc aminte că trebuia să învăț cinci arii și două lieduri și profesoara mea mi-a zis: „Oricum n-o să iei, dacă înveți două e foarte bine.” Am învățat liedurile, am cântat un lied românesc, Ce te legeni și mi-a zis așa: „În primul tur – în primul tur tu propui aria – dacă tu propui aria asta, ei sigur o sa aleagă aria asta” și exact așa a fost. Adică din 5 arii nu știam decât două și exact cele două au picat. Și am dat teorie, tot așa, în trei tururi, canto și finala. La finală am primit răspunsul în anul acela, foarte târziu, foarte mulți candidați, foarte puține locuri și pe mine nu m-a vrut nici un profesor doar pentru că eram româncă, deși avusesem cel mai mare punctaj dintre toți colegii mei. Până la Paris n-am avut niciodată probleme de discriminare. În fine, asta e. Iar profesoara mea și alți profesori aveau fiecare câte un loc liber, erau obligați să mă ia, pentru că eram prima. Au făcut tragere la sorți. La prima oră – mi-aduc aminte foarte bine – „poți să-mi cânți ceva”, dar pe un ton așa… La Strasbourg nu prea făcusem, o iubesc pe profesoara mea de la acolo, o ador, dar cu canto n-are nici o treabă. M-a învățat să vorbesc franceză, m-a învățat orice altceva, dar canto nu, adică mi-am dat seama abia la Paris, neștiind, eu credeam că e bine. Adică n-a fost nici rău, dar n-a fost nici bine. Nu m-a învățat nimic, partea tehnică vocală, nu mi-a vorbit despre respirație, despre impostație, despre nimic.

tineri cantareti romani andreea soare

M. S.: Totuși ați lucrat ceva împreună…

A. S.: Am lucrat niște melodii de compozitori necunoscuți. Ei îi plăceau asemenea rarități, să nu cântăm ce cântă toată lumea.

M. S.: Dar a fost o deschidere, nu-i așa?

A. S.: Profesorii de canto în general sunt foarte periculoși. De ce? Pentru că pot să te formeze sau pot să-ți distrugă vocea pe viață. Deci sunt două categorii, ea nu face parte din nici una dintre aceste categorii. E bine că nu-ți impune obiceiuri sau tehnici pe care tu să le aplici, te lasă să evoluezi lejer, simplu și normal, ceea ce este foarte bine la început, pentru mine mai ales, eu neavând pregătirea colegilor mei, de la 14 la 18 ani, de canto coral și toate celelalte. Dar am participat la foarte multe concerte. Unul dintre ele a fost Seara de Gală a Turului Franței, la intrarea României în Uniunea Europeană. Cântam muzică românească, n-am cântat niciodată muzică clasică, cântam cu chitara, muzică folk românească. Oriunde eram invitată, doar asta mă punea profesoara mea să cânt. În fine, la Paris, în prima oră, am cântat o arie de Ceaikovski, pe care n-ar fi trebuit să o cânt pentru că era prea grea pentru mine. „Deci trebuie să o luăm de la zero, tu nu știi nimic”, a fost prima frază pe care am auzit-o. „Pentru data viitoare să înveți” nu știu ce arie… Și zic: „Pardon?” „Da, din Mozart, mi-a zis ea, aaa… pe deasupra ești și incultă.” „Doooamnee!”, mi-am zis eu uitându-mă lung la ea. Profesoara s-a dus la director și i-a spus: „Eu nu știu de ce a intrat fata asta la Conservator.” După două luni, s-a dus iar la director ca să-i spună că n-a avut în viața ei o studentă ca mine… și că o să devin o mare divă… Sigur, nu știam acea operă de Mozart când am intrat la Conservator, dar am învățat. Asta nu prea înțeleg francezii, că nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți. Și de atunci în fiecare an îmi spunea că trebuie sa dau examenul cu ceilalți, cu cei mari. Am terminat șefă de promoție, cu trei promoții înaintea mea. Această profesoară mi-a oferit posibilitatea de a cânta în concerte, chiar dacă dar nu așa de mult ca la Strasbourg. La Paris am avut foarte mare curaj. În ultimul an m-am înscris la Concursul Internațional de Canto de la Clermont-Ferrand, deși profesoara mea m-a sfătuit să mai aștept. Am trimis CD-ul pentru preselecție și m-am dus cu bunica mea la Clermont-Ferrand, dar am cumpărat bilete ca să ne întoarcem a doua zi dimineața, pentru că eram convinsă că nu o să trec mai departe. Am susținut preselecția și la 2 noaptea am primit un telefon: „Să nu plecați dimineață, pentru că sunteți în finală.” În finală (la Clermont-Ferrand e singurul concurs din Franța în care nu câștigi bani, ci roluri în operă și tocmai pregăteau Don Giovanni), au reținut două cântărețe pentru rolul Donna Elvira, pe mine și pe o soprană care terminase Conservatorul în anul în care am intrat eu, avea vreo 31 de ani și cânta foarte bine. M-am mirat că m-au ales. Am avut repetiție cu orchestra chiar în ziua finalei. La repetiții eu eram ultima, din 16 candidați. Mai reluau, se mai încurcau, le mai spunea dirijorul… M-am plictisit teribil și mi-am zis că, dacă voi cânta bine de prima dată, mă vor lăsa să plec. M-am dus acolo foarte sigură, n-am stat de vorbă deloc cu ei, păream puțin cam încrezută, dar nu eram, eu voiam doar să se termine repede. Am cântat de la început până la sfârșit, dirijorul nu m-a oprit și, după o pauză lungă, de vreo patruzeci de secunde, în care eu credeam că-mi va spune ca n-a fost bine, l-am auzit: „Incredibil.” Apoi, din sală a venit pe scenă o doamnă: „Copila mea, ești incredibilă.” Doamna era Teresa Berganza, o divă în adevăratul sens al cuvântului, care era președinta juriului. Seara a fost finala și am câștigat. Este o arie pe care o cânt natural, n-am studiat-o, n-am lucrat-o foarte mult.

andreea soare opera

M. S.: Era o arie impusă?

A. S.: Da, era o arie impusă. Și am cântat o a doua arie, trebuia să cântăm o arie cu pian și una cu orchestră. Aria cu pian era și ea impusă, dar eu nu o învățasem pentru că nu speram să intru în finală. Nici nu aveam partitura la mine, l-am sunat pe pianistul meu și l-am rugat să-mi trimită partitura pe mail. Când mi-au dat premiul pentru „o interpretare de excepție”, am sunat-o pe profesoara mea de la Paris: „Buna seara, sunt la Clermont-Ferrand. „Ce faci la Clermont-Ferrand?”, „Păi tocmai am câștigat concursul.” „Ei, ți-am zis întotdeauna că vei câștiga.” Nu prea înțelesesem eu când mi-a spus, dar… După aceea, am dat examen la Opéra Bastille. Acolo a fost mai complicat pentru că am fost vreo 460 de candidați, dintre care 200 de soprane și un singur loc. În momentul în care dai examen, nu știi nici câte locuri sunt, nici cine dă examenul, nu știi absolut nimic. Când am dat prima selecție, candidata dinaintea mea a fost oprită după două fraze: „Mulțumim, vă vom suna noi.” „Doamne, mi-am zis, dacă mă opresc doar după două fraze, măcar alea două să le cânt bine…” Am cântat două arii și unul din domnii de acolo, pe care nu-i cunoșteam, îmi spune: „Sunteți singura candidată din finală care sunteți încă studentă (eram în ultimul an la Conservator). Doriți să vă continuați studiile, să faceți un doctorat? Dar ce faceți dacă luați examenul la Bastille?”. Eu i-am răspuns rapid: „Renunț!” „Da, foarte bun răspunsul.” La Opera Studio sau Atelier Liric de la Bastille, Opera Națională din Paris angajează 12 tineri cântăreți, timp de 2, maxim 3 ani, 9 luni pe an, pentru a-i forma, fiind la începutul carierei lor. Și una e să înveți meserie într-un mare teatru de operă, cum este Opera Națională din Paris… Aici avem masterclass-uri, lucrăm cu mari cântăreți de operă, care vin să ne împărtășească din experiența lor bogată. E drept, câteodată e cam complicat, pentru că una e să fii mare cântăreț de operă și alta e să vorbești despre asta și să lucrezi cu un cântăreț. Acum sunt în ultimul an la operă.

M. S.: Și ce vei face după?

A. S.: Am semnat câteva contracte, până în 2016, așa că agenda mea este destul de plină. Noi, cântăreții de operă nu avem spectacol după spectacol, în fiecare zi, precum cei de muzică ușoară, care cântă cu microfon, pot cânta zilnic, și cinci ore dacă vor. La o vioară poți să mai schimbi o coardă, dar la voce e mai complicat, trebuie și ore de odihnă.

opera contemporana andreea soare interviu de maria seiculescu

M. S.: Dacă ai avea posibilitatea să te întorci în timp, ai mai face aceleași lucruri?

A. S.: Da, dar dacă acum aș primi niște bani, nu cred că aș mai avea inconștiența de a mă muta oriunde. Aș sta să mă mai gândesc.

M. S.: A fost poate și un pic de inconștiență, dar contează că ai avut încredere în tine.

A. S.: Da. Asta-i spuneam aseară unui prieten. Când dau un examen, nu mă gândesc dacă o să-l iau sau n-o să-l iau, în schimb mi-am zis că trebuie să le arăt ce știu să fac astăzi, ce nu știu să fac e problema mea, trebuie să învăț. În meseria asta sunt atât de mulți, cel puțin soprane, atat de multe, încât totul e subiectiv, iar la un concurs de canto sau la un concurs pentru un rol ori pentru un post nu contează numai tehnica vocală. Toată lumea se omoară să aibă tehnică vocală perfectă.

M. S.: Pentru tine ce contează în momentul în care urci pe scenă?

A. S.: Contează ca omul care este în sală, să simtă ceva, să înțeleagă ceva. Și să să aibă o opinie. Indiferența mă omoară. Sincer, accept să nu-i placă cuiva de mine, e normal, dar să aibă o opinie!

Interviu realizat de Maria Seiculescu

Caramitru – Mălaele, câte-n lună și în stele

caramitru-malaele-cate_n-luna-si-in-stele1

Cei doi mari actori ai teatrului românesc pornesc din nou în turneu național cu spectacolul Caramitru – Mălaele, câte-n lună și în stele, un seducător duel de poezie, fabule, vorbe de duh, povestiri și amintiri. Spectacolul va avea loc joi, 5 decembrie 2013, ora 19.00, la Teatrul „Anton Pann” (strada Tudor Vladimirescu, nr. 125) din Râmnicu Vâlcea.

Mereu surprinzător, mereu diferit și mereu de excepție, spectacolul Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele este un spectacol de improvizație… „pentru că improvizația este, de fapt, starea de grație a actorului”, cum spune Horațiu Mălăele. Spectacolul este mereu altul, ritmul este diferit, umorul tot mai spumos și ingeniozitatea tot mai evidentă. Amintirea vremurilor trecute este adusă în scenă de un Caramitru care recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și iscusință, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și de un haz efervescent, cei doi avându-i martori pe Shakespeare, Eminescu sau Topârceanu.

spectacol-ion-caramitru-horatiu-malaele

Ion Caramitru, Horațiu Mălăele

Dialogul este întregit de replicile muzicale pline de căldură şi culoare ale violoncelistului Adrian Naidin. Cu tehnica sa desăvârșită, Adrian Naidin i-a impresionat întotdeauna și pe iubitorii de muzică. Sună ca o întreagă orchestră uneori, iar alteori pictează sau soptește versuri. Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit „Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. Deși are o structură și o educație orientate spre clasic, violoncelistul Adrian Naidin a experimentat și alte limbaje, de la conceptele uneori abstracte ale jazz-ului contemporan până la world music sau pop. În etno-jazz a strălucit încă de la prima încercare, în grandiosul spectacol Damian’s Fire, montat de Damian Drăghici în 2001 la București. Este compozitor de muzică de scenă, confirmat, printre altele, în colaborările cu compania de teatru Alekton din Atena.

adrian-naidin

Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, licențiat în Violoncel și Muzică de cameră, Adrian Naidin s-a perfecţionat cu muzicianul Mischa Maisky. A debutat în 1988 la Opera Maghiară din Cluj-Napoca și este, din 2001, membru al Orchestrei Naționale Radio București.

În zeci de ani de excepțională carieră, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele nu au avut ocazia să-și dea replica, nici în film, nici în teatru, deși publicul aștepta un dialog între doi actori care au în comun, pe lângă experiență și har, și dragostea pentru teatru și pentru poezie. Mult așteptatul moment a venit în toamna anului 2011, când cele două forțe s-au unit pentru prima data pe aceeași scenă.

Fragment video din spectacol

Târgul de Carte pentru Copii şi Tineret

biblioteca judeteana antim ivireanul

Începând de miercuri, 4 decembrie până vineri, 6 decembrie 2013, între orele 10.00–18.00, în Holul mare ale Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea se va desfășura a opta ediție a Târgului de Carte pentru Copii şi Tineret.

În cadrul Târgului vor avea loc prezentări de carte, videoproiecţii, ateliere de lectură.

 

„Mirajul fotografiei” la Râmnicu Vâlcea

rasarit de soare

eveniment liber sa spunBiblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea vă invită vineri, 11 octombrie 2013, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei itinerante naţionale Mirajul fotografiei. Expoziţia Mirajul fotografiei va rămâne deschisă publicului în perioada 11–21 octombrie 2013.

expozitie nationala mirajul fotografiei

Expoziţia Mirajul fotografiei ajunge la Râmnicu Vâlcea după ce a poposit pe simezele Bibliotecii Judeţene Argeş şi cuprinde un număr de 51 de lucrări ale unor fotografi amatori şi profesionişti din toată ţara. Ineditul acestui eveniment constă în faptul că expozanţii fac parte din grupul virtual „Mirajul fotografiei”, un grup de oameni pasionaţi de fotografie şi care numără pe Facebook peste 3200 de membri. Din acest punct de vedere, este o manifestare unică în peisajul fotografic românesc. Lucrările se adresează iubitorilor de fotografie şi frumos, fiind realizate cu pasiune, cu dăruire pentru artă, din suflet pentru suflet.

De la Râmnicu Vâlcea, expoziţia va pleca la Bucureşti, Braşov, Brăila, Galaţi, Iaşi, Cluj.

Agendă vâlceană 22 iulie–7 august 2013

arhiepiscopia ramnicului

La Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici” Râmnicu Vîlcea, va avea loc, luni, 22 iulie 2013, Adunarea omagială pentru evocarea generalului de brigadă Nicolae Mazilu. Organizator: Garnizoana Râmnicu Vâlcea.

Joi, 25 iulie, între orele 11.30–13.00, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, va avea loc Memorialul „General de brigadă Nicolae M. Mazilu”, ediţia I.

Program:

Orele 11.30–12.00: Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” – slujbă de pomenire;

Orele 12.10–13.30: Aşezământul Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Calinic”.

Lansarea volumului Personalităţi Militare Române. In Memoriam General de Brigadă Nicolae M. Mazilu (ediţie omagială prefaţată de gl. mr. (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe şi îngrijită de Eugen Petrescu, Dan-Sorin Pancu şi Mihai Sporiş).

Orele 13.30–14.30: Masă frăţească organizată la Cantina Centrului Eparhial.

Organizatori: Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala judeţeană „Matei Basarab” Vâlcea (Centrul de Cercetări Istorice „pr. Dumitru Bălaşa”); Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD si Apărare CBRN ”Panait Donici”; Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”.

Miercuri, 24 iulie, între orele 10.30 –14.00, la Centrul Europe Direct al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, începe cursul „Tinerii vâlceni, lideri europeni. De la bune maniere, la protocol internaţional”, trainer Ioana Mazilu-Manolescu. Organizator: Centrul Europe Direct al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Parcul-Zavoi ramnicu valcea

Între 26–29 iulie 2013, în municipiul Râmnicu Vâlcea se va desfăşura o serie de manifestări sub genericul „Serbările Râmnicului. Ziua Imnului Naţional al României”. Cu această ocazie vor avea loc: Dezbaterea dedicată Zilei Imnului Naţional al României; Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XVI-a – Parcul Zăvoi; Simpozionul Importanţa şi semnificaţia Imnului Naţional în conştiinţa vâlcenilor. Vor avea loc concerte de muzică pop-rock şi muzică populară. La Galeriile „Artex” se va deschide Salonul Judeţean de Artă al UAP, ediţia a XXIII-a.

Luni, 29 iulie va avea loc o procesiune solemnă pe traseul Primăria Municipiului–Parcul Zăvoi, urmată de ceremonialul militar cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României.

Organizator: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Parteneri:Garnizoana Râmnicu Vâlcea ; Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea; Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea; Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea; Forumul Cultural al Râmnicului; Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu; Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale;Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea;Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea; Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România; Societatea Culturală „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea.

calimanesti

Şcoala de Orientare Turistică şi Alpinism, ediţia a III-a (orientare) de la Călimăneşti, se va desfăşura în perioada 26–28 iulie, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea. O altă manifestare care se va desfăşura în perioada 26 iulie–1 august la Centrul de Agrement 2 Mai, se adresează voluntarilor sub deviza „Fii voluntar DJST”. Organizator: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea.

Societatea Culturală „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia Veteranmont România – Filiala Vâlcea, organizează, în perioada 26 iulie–7 august, o excursie în Bulgaria, cu vizitarea staţiunii Nisipurile de Aur şi a localităţii Sliven, oraşul în care s-a născut Anton Pann.

În perioada 27–31 iulie 2013, pe Câmpul Regional „Constantin Gheorghe Costa-Foru” din Perişani va avea loc celebrarea Centenarului Cercetăşiei 2013. Organizator: Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea.

Teatrul Național Radiofonic participă la Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”

goana dupa fluturi

eveniment liber sa spunTeatrul Național Radiofonic continuă programul de prezenţe semnificative în viaţa teatrală naţională prin răspunsul pe care l-a dat invitaţiei de a participa la cea de a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Partener recunoscut al eforturilor locale şi naţionale de a resuscita interesul pentru dramaturgia contemporană originală, Teatrul Național Radiofonic este prezent la această ediţie cu un eveniment inedit: lansarea unui CD promoţional cu spectacolul radiofonic Goana după fluturi de Bogdan Amaru, editat special pentru festivalul vâlcean, în paralel cu iniţiativa Radio România Cultural de a transmite vineri, 10 mai 2013, la ora 14.05, înregistrarea aceluiaşi spectacol. Prin această implicare, Teatrul Național Radiofonic și Radio România Cultural dau un semnal de apreciere a eforturilor depuse de către organizatori pentru încurajarea şi dezvoltarea creaţiei dramaturgice originale, ilustrate şi prin valorificarea memoriei dramaturgului vâlcean Bogdan Amaru.

Teatrul-Anton-Pann

Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea

Programul Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”:

• Vineri, 10 mai, Sala Consiliului Judeţean Vâlcea:

Ora 11.30 – Deschiderea festivalului;

– Prezentarea juriului

– Dezbatere pe tema SOS – dramaturgia românească! Moderator: dramaturgul Mircea M.Ionescu, directorul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu. Participă: membrii juriului, oameni de cultură şi artă, actori, dramaturgi,iubitori de cultură.

– Lansarea volumului Goana după fluturi (IV) – antologie teatrală.

– Spectacol lectură: Democraţia perfectă de Roberto Patilea, laureat al ediţiei precedente. Prezintă: actorii Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea.

14.05 – Audiţie radiofonică în direct – Radio România Cultural transmite spectacolul Goana după fluturi, iar redacţia Teatru lansează CD-ul promoţional Goana după fluturi, editat şi oferit festivalului.

17.00 – Reuniunea juriului pentru deliberare – stabilirea câştigătorilor celei de a VI-a ediţii a festivalului.

19.00–20.30 – Sala Studio a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea: Premiera spectacolului Trilogia belgradeană, în regia lui Cristi Juncu, în interpretarea actorilor Teatrului „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea

• Sâmbătă, 11 mai

11.45–12.15 – Biserica Nenciuleşti: Pelerinaj la mormântul dramaturgului Bogdan Amaru;

12.30–13,15 – Casa Memorială Bogdan Amaru: Festivitatea de premiere a celei de a VI-a ediţii a festivalului; momente artistice susţinute de elevii Şcolii Gimnaziale Tetoiu.

Medalion Paul Angelescu – 90 de ani

Marţi, 10 iulie 2012, ora 17.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va avea loc Medalionul aniversar Paul Angelescu – 90 de ani. Cuvânt de deschidere: Florin Epure, director executiv al Direcţiei pentru Cultură Vâlcea. Vor rosti alocuţiuni: Pr. Constantin Cârstea, preot paroh Biserica „Toţi Sfinţii” Râmnicu Vâlcea; Gheorghe Deaconu, manager al fundaţiei Ateneul „Meşterul Manole”; Av. Monica Livescu, decanul Baroului de Avocaţi Vâlcea; Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea; Ion Soare, vicepreşedintele Forumului Cultural al Râmnicului; Ioan St. Lazăr, preşedinte Fundaţia Culturală „Sf. Antim Ivireanul“ Râmnicu Vâlcea; Petre Petria, scriitor; Nicolae Dinescu, preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”. Moderator: Florin Epure.

Jurist, artist plastic, antrenor sportiv, arbitru naţional polivalent, scenograf, publicist şi animator cultural, Paul Petre Angelescu s-a născut la 8 iulie 1922, la Râmnicu Vâlcea. Între 1945–2009 a fost avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Vâlcea, unde a deţinut şi funcţii de conducere. În paralel, a desfăşurat o serie de activităţi neremunerate, în varii domenii; 1940–1955: arbitru naţional de fotbal, handbal, baschet şi volei, unde, de asemenea, a avut funcţii de conducere, neremunerate, ca preşedinte al unor secţii judeţene sportive şi antrenor la echipele de tineret (elevi şi juniori), cu activitate permanentă în judeţul Vâlcea; din 1953 până în 1959, a desfăşurat acţiuni de artist şi scenograf al Ansamblului de Estradă al municipiului Râmnicu Vâlcea. Din anul 1959, după plecarea în străinătate a regizorului artistic Sandu Iacobson, a fost scenograf şi regizor tehnic la diferite spectacole de operetă şi teatru (regizate de dr. C. Georgescu ş. a.). Pentru reuşita acestor activităţi, a investit sume importante, realizate din exercitarea profesiei de jurist. În perioada 1970–1990 s-a axat cu deosebire pe activitatea de filatelie şi maximafilie (preşedinte al acestei din urmă secţii), obţinând numeroase diplome şi alte distincţii, ca şi în activitatea profesională şi cea artistică.

„«Contemporanul meu» aparţine unei prestigioase familii a Râmnicului din ultima sută de ani, cu trei generaţii de avocaţi (bunicul – Ioan Angelescu, tatăl – Paul I. Angelescu, fiul – Paul Petre Angelescu). O adevărată dinastie de profesionişti ai dreptului, acoperind, până în 2006 (când «personajul» nostru a primit, la împlinirea a şase decenii de activitate, din partea Baroului local – pe care l-a şi condus o vreme, fără să fie membru al partidului conducător! – Diploma de Excelenţă), 126 ani de avocatură neîntreruptă […] Adolescenţa şi tinereţea lui Paul Angelescu au stat sub semnul a două chemări: pe de o parte, avocatura, spre care-l împingeau imperativ tradiţia familiei, modelul părintesc, dar şi «lecţiile» magiştrilor săi de la «Lahovari», N. Angelescu şi P. Apolzan, precum şi lecturi modelatoare; pe de alta, arta plastică, în care a fost iniţiat de profesorul său de desen, pictorul E. Ştefănescu (care i-a şi stimulat talentul, promovându-l la Concursul naţional «Tinerimea Română», fiind premiat la ediţia din 1935) şi spre care s-a simţit atras şi din admiraţiune pentru sculptorul C. Mihăilescu şi pictorul C. Iliescu. Înzestrarea şi tenacitatea i-au îngăduit tânărului Paul Angelescu să dea curs ambelor vocaţii, urmând, concomitent (între 1941–1946), Facultatea de Drept şi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.  Le-a absolvit pe amândouă, graţie unui travaliu întemeiat pe cultul muncii şi al disciplinei, care i-au modelat comportamentul pentru toată viaţa. Iată cum arăta programul cotidian al studentului Paul Angelescu, pe durata celor cinci ani: dimineaţa, devreme, la Belle-Arte (atelier, cursuri şi studii); după amiaza, până seara târziu, la Drept (prelegeri şi seminarii)… La Râmnic, charismaticul tânăr, spirit cultivat şi îndrăgostit de viaţă, s-a dedicat celor două pasiuni din adolescenţă: teatrul şi sportul – activităţi care au dublat, ani de zile, la aceleaşi standarde valorice, avocatura. «Capitolul» sportiv din biografia lui Paul Angelescu este captivant – antrenor, arbitru şi manager în mai toate sporturile – «antrenamente» încorporate în admirabila condiţie fizică a nonagenarului de mâine. «Capitolul» omului de teatru este deopotrivă de fascinant. Pasiunea lui pentru scenă s-a închegat încă din liceu, sub cele mai bune auspicii: împreună cu alţi colegi de la «Lahovari», a jucat în Răzvan şi Vidra de Hasdeu, în regia lui C. Popian, făcând ucenicie pe lângă scenografia Maestrului. Activitatea de scenograf şi regizor tehnic a lui Paul Angelescu s-a desfăşurat pe trei «fronturi» ale artei spectacolului în Râmnicul anilor ’50–’60: teatru, estradă şi operetă – acumulări care au condus la consacrarea Teatrului Popular pe plan naţional […] Experienţa «istoricei» premiere a Operetei vâlcene – Crai nou de C. Porumbescu – care s-a derulat în stagiunea 1960–1961, a fost deopotrivă de spectaculoasă pentru Paul Angelescu, lucrând alături de acelaşi dirijor, E. Ciorăscu, regia fiind acum asumată de către doctorul C. Georgescu […]”. (Gheorghe Deaconu, Paul Angelescu. Verb şi imagine, în „Curierul de Râmnic”, 6 octombrie 2010, p. 4).