Tortura, pe înțelesul tuturor

florin constantin pavlovici tortura pe intelesul tuturor

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului Tortura, pe înțelesul tuturor. Memorii de Florin Constantin Pavlovici, editat de Lidia Vianu.

Editura Contemporary Literature Press publică un volum apărut inițial în anul 2001. Cărții i s-a decernat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Ea a fost tipărită în trei ediții — lucru mai puțin obișnuit într-o lume nerăbdătoare, care difuzează din ce în ce mai greu cartea pe hârtie.

Tortura, pe înțelesul tuturor apare într-un moment în care bântuie povestirile de tip polițist: ele dezleagă cazul pe ultima pagină, iar de acolo înainte e treaba justiției. Cititorul e mulțumit să delege judecata morală, să nu aibă ultimul cuvânt de spus. Într-o vreme în care piața literară a fostelor țări comuniste era inundată de lamentațiile și indignarea firească a memoriilor concentraționare, apărea această carte — la care se râde. Se râde în hohote. Uneori.

inchisoare comunista

De cine râdem? Râdem de ființe dezbrăcate de tot ceea ce înseamnă dreptate, normalitate, de nevoia de „fericire în viitor”, de credința că cineva cândva le va elibera de coșmar. Râdem, mai ales, de privilegiații scenariului: de cei care crapă țeste și sfărâmă oase. De ce râdem? De bâte? De frigul inuman? De înfometare? De lagărele de muncă în care sunt exterminați de-a valma oameni de carte, studenți, preoți, țărani? De faptul că unii dintre ei se lasă zdrobiți și fraternizează cu torționarii? Sau poate de descoperirea că pe alții tortura îi face mai frumoși decât ar fi ajuns ei altfel vreodată? Râdem pentru că descoperim un adevăr pe care mulți îl crezuseră pierdut. Trăind în cel mai aberant, degradant și înspăimântător spațiu cu putință — închisorile politice comuniste, eroii sunt anihilați de mizeria fizică, dar au un refugiu: Die Gedanken sind frei. Iar gândurile lor sunt în primul rând morale. Ei judecă lumea în ale cărei subterane se află. Judecata lor este fără drept de apel.

Fost deținut la nici 23 de ani, om de radio o viață întreagă după eliberare, Florin Pavlovici rupe tăcerea și face la 65 de ani un lucru pe care era hotărât până atunci să nu-l facă niciodată cât va trăi: ne explică Tortura așa încât noi s-o înțelegem. À bon entendeur, salut!

Lidia Vianu

Tortura, pe înțelesul tuturor. Memorii de Florin Constantin Pavlovici, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial vineri, 29 august 2014, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/florin-pavlovici-tortura.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro

Caragiale, scriitorul secolului al XXI-lea

centenar caragiale al gavrilescu studiu caragiale arta controversei

eveniment liber sa spunUn studiu doct, cu perspectivă enciclopedică asupra epocii, este C… de la Caragiale. Arta controversei de Al. Gavrilescu, apărut la începutul lui decembrie 2012. La o sută de ani de la moartea autorului, după atâtea exegeze ale operei sale, cele clasicizate sau altele, de dată mai recentă, care au insistat asupra modernității scriitorului, inclusiv din perspectiva secolului al XX-lea, pare că nu se mai pot spune multe lucruri noi, fie ca judecată de ansamblu, fie cu referire aplicată la un text sau altul. Nimic mai fals. Mai ales în privința esteticii caragialiene, așa cum se desprinde ea din publicistică, dar și implicit din operă, sunt încă multe de spus în contextul de idei și frământări ale epocii. Citind studiul lui Al. Gavrilescu, am avut sentimentul că I. L. Caragiale a fost discutat oarecum izolat, preluând câteva clișee (realism, naturalism, absurd etc.), dar fără a vedea cadrul larg, european în care poate fi înscris scriitorul român, care era de altfel la curent sau intuia perfect mișcarea de idei contemporană. Într-un fel, istoria noastră literară, cu unele excepții, l-a privit și pe Caragiale ca pe un fenomen local, izolat, născut în cadrul specific și determinat al literaturii naționale, fără a face legăturile necesare cu ideile europene, cu controversele și orizontul de așteptare general din epocă. Îndeosebi în ce privește teatrul, fascinația perfecțiunii formei și expresiei caragialiene, caracterul memorabil, „clasicitatea” personajelor puse în acțiune, replicile ajunse pe buzele tuturor au devansat discuția asupra esteticii, asupra fondului de idei care animau spațiul european și la care Caragiale era racordat ca nimeni altul, tot așa cum sunt racordați – îmi permit această comparație – scriitorii secolului al XXI-lea la ideile care ne animă pretutindeni. Citește cronica integral pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Costin Tuchilă

„Ringhişpilul” de Puşa Roth şi Leonard Popovici

Sâmbătă 24 martie 2012, la ora 1.30, la Radio România Cultural, în seria „Mari spectacole, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită ascultați spectacolul Ringhişpilul de Puşa Roth şi Leonard Popovici. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mitică Popescu, Dorina Lazăr, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Alexandru Bindea, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Carmen Stimeriu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din 2002.

Ştiţi ce este ringhişpilul? Vă spun îndată.

Cuvânt cu rezonanţă germană, ringhişpil înseamnă în graiul ardelenesc carusel cu lanţuri, din acelea instalate în bâlciuri şi care fac deliciul „curajoşilor” . „Curajoşii” nu au dureri de cap, nici ameţeli, ei se pot învârti la infinit, inclusiv în lanţuri. Este posibil, uneori, ca personajul însărcinat cu bunul mers al învârtelii să mai uite să-l oprească, ori să se defecteze motorul, ori cine ştie de unde, din senin, să apară elementul neprevăzut… Prin urmare, ringhişpilul, care poate fi o metaforă a vieţii lipsite de orizont, are toate şansele de a conduce la un deznodământ tragicomic. Depinde câţi „curajoşi” se urcă în carusel, cât de bine se instalează ei în lanţuri, cât de norocoşi sunt şi de siguri că nu vor cădea pradă ameţelii, indispoziţiei, că nu vor medita amar la cruda soartă a mersului aerian în cerc, de unde până atunci erau atât de siguri de uriaşa plăcere de a se învârti… Dar câtă metaforă şi ce fel de metaforă se afla în comedia semnată de Puşa Roth şi Leonard Popovici?

Scrisă cu mână sigură, cu virtuozitate stilistică, piesa difuzată în premieră în 17 noiembrie 2002 porneşte de la un fapt real semnalat cândva, prin 1986, într-o comună din Ardeal, într-o primăvară cu alegeri de deputaţi pentru (vă mai amintiţi?) Marea Adunare Naţională.

E mult, e puţin de atunci? Am uitat, suntem pe cale de a uita sumbra rostogolire în cerc din epoca de „măreţe realizări” a Cârmaciului? Cronica vremurilor va estompa grotescul acelor ani, în care orice speranţă părea scufundată în întuneric, în întunericul trăit la propriu? Tăvălite în praful de sub „nevinovatul” ringhişpil, moravurile au murit odată cu regimul de „tristă amintire”?

Se spune, cu o vorba deja comună, ca realitatea întrece ficţiunea. Adică, inventivitatea, fantezia neagră a faptului real depăşesc de multe ori capacitatea noastră imaginativă. Dar în egală măsură este adevărat că ficţiunea este cea care dă coerenţă, certificând astfel întâmplări menite să rămână în categoria efemeră a faptului divers.

Construită ingenios, cu planuri care se succed rapid, într-o foarte bună dinamică radiofonică, Ringhişpilul este o dovadă expresivă a acestor vechi dar mereu actuale adevăruri. Un ziarist plin de responsabilităţi ideologice află că în comuna din Ardeal alegerile nu s-ar fi desfăşurat normal şi cu rezultatul triumfal raportat, acel procent (întotdeauna utopic, inclusiv în epoci totalitare) de aproape sută la sută. Vinovat fusese – cine altul? – diabolicul ringhişpil prin care circarul adusese oraşul, cu toate tentaţiile lui, la sat…

Dar nu e cazul să refac subiectul satirei puse în undă cu măiestrie de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie remarcabilă. Satiră a minciunii, a contrafacerii, a vieţii compuse din clişee de carton, a impenetrabilităţii unui sistem social care nu permitea nici o abatere de la funesta normă, satiră ale cărei personaje groteşti conving prin construcţia tipologică fermă şi prin limbaj, Ringhişpilul este un spectacol de succes al Teatrului Naţional Radiofonic.

Ca întotdeauna în lunga istorie a comicului scenic, râsul are şi puteri vindecătoare.

Costin Tuchilă