Din Bucureștiul de altădată: „Podurile”

calea mosilor

Doamnelor şi domnilor, vă invit iar şi iar la o plimbare imaginară prin Bucureştii sfârşitului de secol XIX, mai exact în luna octombrie a anului  1878, atunci când armata română, victorioasă în războiul împotriva turcilor, intra triumfător in Bucureşti. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: „Podurile””

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (10)

bucuresti vechi primarii capitalei

N. C. Brăiloiu a stat la Primărie în perioada iunie 1873–septembrie 1873. A avut patru mandate de deputat și senator, a fost Ministru al Justiției și al Educației, dar pentru Capitală nu a realizat nimic notabil.

O perioadă mai lungă a fost primar generalul George Manu, din luna octombrie 1873 şi până în aprilie 1877. Generalul George Manu a condus artileria Armatei pe fronturile Războiului de Independenţă și a ocupat funcția de prim-ministru al României. A demisionat din funcția de primar pentru a merge în război.

Din aprile 1877 şi până în august 1877 revine la Primăria Capitalei C. A. Rosetti. Cel de-al 15 mandat la conducerea Capitalei îi revine lui Dimitrie Cariagdi (decembrie 1878–noiembrie 1883). El este primul edil care conduce Bucureştiul, capitală a unui stat independent.

primaria capitaleiÎn timpul primariatului lui Dimitrie Cariagdi s-a cumpărat una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, o veche casă boierească ridicată după 1810 de vistiernicul Ion Hagi Moscu. Marea sa realizare a constat în obținerea unui credit de 15 milioane lei pentru canalizarea Dâmboviţei. Liberalul Cariagdi a realizat rectificarea şi canalizarea Dâmboviţei, care provocase în fiecare primăvară distrugeri serioase. Primăria a realizat şi reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică. Toate aceste operaţiuni au fost posibile cu împrumuturi de la Casa de Depuneri, costul total al sistematizării Dâmboviţei fiind de 15.150.000 de lei. În 1880 au fost finalizate planurile de rectificare şi de canalizare a Dâmboviţei. Construcţia canalelor, din beton, a început pe 16 septembrie 1881 şi i-a fost alocat un buget de 5 milioane de lei.

Urmează M. Torok, în perioada noiembrie 1883–ianuarie 1884, apoi Nicolae Fleva, din ianuarie 1884 până în aprilie 1886, care şi-a axat aproape toate eforturile pe continuarea lucrărilor de canalizare şi de regularizare a albiei Dâmboviţei. În plus, a amenajat piața Sf. Anton din fața Hanului Manuc. Tot în timpul lui, în februarie 1886, au fost inaugurate localul Băilor Eforiei de pe Bulevardul Elisabeta şi sala pentru serbări, în prima dintre aceste clădiri aflându-se astăzi sediul Primăriei Sectorului 5. A demisionat în aprilie 1886, pe motiv că nu are majoritate în consiliu.

Din iunie şi până în semptembrie 1886 a fost primar N. Manolescu, urmat de Ion Câmpineanu (noiembrie 1886–aprilie 1888). Câmpineanu a ocupat numeroase funcții publice: ministru de externe, ministrul finanțelor şi al domeniilor. Liberalul nu s-a făcut însă remarcat prin proiecte inedite ca primar.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Strada Smârdan (1)

Doamnelor şi domnilor, continuăm periplul nostru prin Bucureştiul de altădată şi ne vom opri în centrul istoric, la strada ce poartă un nume simbolic: Smârdan. Numele străzii aminteşte de una dintre bătăliile câştigate de oştirea română în satul Smârdan de lângă Vidin. În anul 1878 s-a hotărât ca Uliţa Nemţilor sau Uliţa Nemţească sau Strada Germană să poarte numele de Strada Smârdan, denumire pe care o are şi astăzi. Cred că nu este lipsit de interes să amintim cititorilor că Războiul de Independenţă a avut loc între anii 1877 şi 1878 şi a fost dus împotriva Imperiului Otoman. Războiul s-a terminat cu victoria României şi Rusiei împotriva turcilor, obţinerea independenţei României şi unirea Dobrogei cu România. Însă Rusia a anexat sudul Basarabiei. Un alt fapt demn de semnalat ar fi declaraţia ministrului de externe român, nimeni altul decât Mihail Kogălniceanu, la data de 9/21 mai 1877. Sosit la Parlament, acesta declară independenţa României faţă de Înalta Poartă: „Domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă…”. Atât Camera Deputaţilor cât şi Senatul au votat moţiunea de independenţă.

Revenind „pe linia frontului”, amintim că în lupta de la Smârdan, unul dintre cele mai puternice puncte de apărare ale Vidinului, în câteva ore soldaţii români au reuşit să cucerească trei redute puternice, au capturat 4 tunuri, au răpus 500 de turci şi au făcut 250 de prizonieri, alungând trupele inamice din localitate. Denumirea unei străzi cu numele localităţii unde soldaţii români au repurtat victoria este, în ultimă instanţă, un gest de recunoştinţă pentru sacrificiul făcut de armata română în Războiul pentru Independenţă.

Strada Smârdan, cea pe care o ştim şi noi, cei de azi, apare pentru prima dată în documentele istorice încă din secolul al XVII-lea, fiind atestată pentru prima oară într-un document din 1 mai 1672, „drept uliţa care merge de la Curtea Domnească spre Biserica Grecilor”, iar în documentele din secolul al XIX-lea apare ca Uliţa Germană şi este trecută astfel şi în Planul Bucureştilor din anul 1871.

Dar istoria străzii Smârdan nu se opreşte la acest an, ci va continua, de ea legându-se un alt eveniment istoric major: dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Dar asta e o altă poveste.

Pușa Roth