Avem nevoie de cultură

dezbatere icr

Joi, 8 octombrie 2015, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc a doua întâlnire din seria Avem nevoie de cultură. Invitații ICR la această dezbatere sunt acad. Răzvan Theodorescu, Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti’’, Alina Sâmpetru, expert în comunicare și strategie, și Filip Lucian Iorga, istoric și publicist. Continuă lectura „Avem nevoie de cultură”

Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii

mircea ciobanu

eveniment liber sa spunMuzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 18 noiembrie 2014, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la o seară dedicată lui Mircea Ciobanu: sculptor, pictor, scriitor și grafician. Invitații serii vor fi: acad. Răzvan Theodorescu, Alex Ștefănescu, Mugur Popovici și Ada-Michaela Ciobanu. Amfitrion: Virgil Ștefan Nițulescu.

Evenimentul va cuprinde: proiecția filmului Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, regia Tudor Mărăscu; prezentarea romanului Estetica morții, cartea de capătâi scrisă de artist, apărută postum la București în anul 1995; prezentarea volumului de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, publicat de Ada-Michaela Ciobanu, în 2014, la editura ALLFA.

„Născut la București în 1950, Mircea Ciobanu s-a expatriat în 1981 și a murit la Geneva în 1991. În cei zece ani petrecuți în străinătate, a făcut senzație cu pictura sa, deopotrivă vizionară și sarcastică.‟ (Alex. Ștefănescu).

„Pictorul Mircea Ciobanu, fost elev al lui Corneliu Baba, un talent copleșitor, a trăit în cei doar 41 de ani ai săi grandoarea și decandența unei cariere mondiale strălucite și aventura unei existențe în care bogăția s-a învecinat cu mizeria. Mircea Ciobanu, ciudat și măreț creator de lumi vizionare, se înrudește, prin harul și stranietatea sa, cu un Van Gogh, Gauguin sau Modigliani.” (Sanda Faur).

Filmul Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, coprodus de Ada-Michaela Ciobanu, Stem Cell Sciences Inc.-New-York și Televiziunea Româna, în regia lui Tudor Mărăscu (care a luat premiul UCIN-1997 pentru acest film), reclădește, prin numeroasele mărturii românești, belgiene, franceze, elvețiene, braziliene și new-yorkeze, destinul său uman, dar, mai ales, traiectoria sa artistică.

Mircea-Ciobanu-Une-presence

Mircea Ciobanu, O prezență

„În toată cariera mea de 38 de ani în calitate de director al Muzeului de Arta din São Paolo, nu am mai văzut un alt artist cu o asemenea măiestrie în stăpânirea mijloacelor tehnice.‟ (Pietro Maria Bardi).

„Romanul lui Mircea Ciobanu Estetica morții, publicat postum la editura Mașina de scris, în aprilie 1995, este o satiră de mare anvergură, lirică și mistică, o antimetafizică a secolului XX. Autorul ei poate fi considerat un Swift al lumii contemporane.‟ (Alex Ștefănescu).

Volumul de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, scris de ziarista Ada-Michaela Ciobanu, văduva artistului, a fost publicat la editura ALLFA și lansat la Salonul de carte Bookfest, în mai 2014.

Aurul alchimistului ne conduce parcă prin toate cele nouă cercuri ale Infernului dantesc, ne prezintă – uneori cu candoare, însă cel mai adesea cu obiectivitate și talent – parcursul artistului, preocupat de arta sa, printr-o lume nouă, până atunci necunoscută celor veniți din estul Europei, o lume în care drumurile, deși păreau a fi pavate cu bune intenții, s-au dovedit a fi presărate cu capcane. După lectura ultimei pagini a cărții, cititorul poate declara că a înțeles, în sfârșit, care a fost drumul acestui om și artist invidiat, bârfit și controversat. Mărturie a adevărurilor cuprinse în carte stau chiar operele create în cei zece ani de viață în Occident, adevărate avataruri ale existenței artistului. ‟ (Ioan Popescu, autorul prefeței).

Intrarea este liberă.

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TV City, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 24Fun, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro,

Puterea viziunii – Elena Murariu expune la Palatul Mogoșoaia

elena murariu brancoveanu

Anul 2014 este anul comemorativ al SFINȚILOR MARTIRI BRÂNCOVENI, când se împlinesc 300 de ani de la Martiriul lor pentru Credință, Neam și Țară. Elena Murariu ne face o sinteză a vieții și pătimirii lor, prin culoare și credință.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 16 august 2014, ora 17.00, la Palatul Mogoșoaia, iar expoziția va fi prezentată de către academician Răzvan Theodorescu.

Expoziţia constituie un demers iconografic unic pornind de la viaţa Sfinţilor Brâncoveni și va fi deschisă până la data de 1 octombrie 2014.

Simpozion omagial „Centenar Ion Dumitrescu (1913–1996)”

ion dumitrescu

eveniment liber sa spunJoi, 20 şi vineri, 21 iunie 2013, începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul „I. H. Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125, București), va avea loc Simpozionul omagial „Centenar Ion Dumitrescu (1913–1996)”, organizat de Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei.

Participă personalităţi ale vieţii culturale din ţară şi străinătate: acad. Răzvan Theodorescu, acad. Mircea Petrescu, prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma, membru corespondent al Academiei Române, dr. Vasile Tomescu, prof. univ. dr. Viorel Cosma, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, scriitorul Ion Brad, compozitorul Șerban Nichifor, dirijorul Mihail Ștefănescu, director al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, muzicologul dr. Ruth Ben-Zwi (Israel), prof. univ. dr. Pavel Țugui, compozitorul și dirijorul Sabin Pautza (SUA), compozitorul Doru Popovici, compozitorul Theodor Grigoriu, prof. univ. dr. Titus Vîjeu, muzicologul Florian Lungu, prof. dr. Al. I. Bădulescu, director onorific al Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, compozitoarea Carmen Petra Basacopol, dirijorul și profesorul Octav Calleya (Spania), Augustina Sanda Constantinescu, director al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Alexandru Leahu, scriitorul Costin Tuchilă, scriitoarea Pușa Roth, muzicologul dr. Sanda Hârlav Maistorovici, prof. univ. dr. Vasile Vasile, scriitorul Valeriu Râpeanu, muzicologul dr. Laura Manolache, prof. univ. dr. Gabriela Munteanu, prof. univ. dr. Lavinia Tomulescu-Coman, conf. univ. dr. Iulia Cibișescu-Duran, compozitoare, muzicolog dr. Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, prof. dr. Gheorghe Deaconu, director al Editurii Meșterul Manole din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Mihai Cosma, muzicologul Mircea Ștefănescu, muzicologul Petre Codreanu, lect. univ. dr. Camelia Pavlenco, soprană și pianistă, preotul prof. dr. Marin Velea, muzicologul dr. Vasile Donose. Moderator: dr. Ilinca Dumitrescu.

Nobleţea morală, umanismul cu ample reverberaţii în viaţa publică şi o veşnică tinereţe spirituală l-au caracterizat pe Ion Dumitrescu, de la nașterea căruia s-au împlinit recent 100 de ani. Născut în 20 mai 1913, la Oteşani, Vâlcea, mort în dimineaţa zilei de vineri 6 septembrie 1996, la ora 7.30, la Bucureşti, Ion Dumitrescu, fostul student al Academiei de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca dascăli pe Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu, George Breazul, devenea în scurt timp profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Membru corespondent al prestigioasei Académie des Beaux-Arts de l’Institut de France şi al aniversare ion dumitrescuAcademiei Tiberine din Roma, Ion Dumitrescu, artist de vastă cultură şi rigoare clasică, a condus o lungă perioadă obştea muzicală românească. Lui i se datorează organizarea şi susţinerea personalităţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România într-o perioadă aspră, acţiunea sa practică, răsfrântă în viaţa publică timp de un sfert de veac (a fost secretar, apoi preşedinte al Uniunii între 1954 şi 1977), având o influenţă hotărâtoare. Ion Dumitrescu a construit cu migală și abilitate Uniunea Compozitorilor din România, într-o formă ideală pentru vremea respectivă și apărând demnitatea și independența estetică a muzicienilor. Destul, poate, să amintesc contribuţia sa la elaborarea şi aplicarea Legii drepturilor de autor în domeniul muzical, structura cuprinzătoare şi elastică a uniunii de creaţie, cu specificul ei distinct, înfiinţarea Editurii Muzicale, care a avut, un timp, tipografie proprie – lucru deloc neglijabil, având în vedere particularităţile tipăriturii muzicale. Şi multe altele, pe care care cei ce au beneficiat de generoasa sa îndrumare le-ar putea readuce în discuţie. În 3 februarie 1977, Ion Dumitrescu era înlăturat brutal de la conducerea Uniunii, din ordinul lui Ceaușescu, tocmai pentru independența sa, iar reparaţia morală care i s-ar fi cuvenit după 1990, nu s-a produs…

Ion Dumitrescu, care absolvise Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi intrase la Conservator, nu s-a dezis niciodată de formația sa, a refuzat să devină membru PCR, l-a înfruntat pe Ceaușescu, care i-a cerut imperativ să intre în partid, spunându-i că nu poate face asta, tocmai pentru are formație teologică și e credincios. A rezistat până în acea zi de martie 1977, când a fost dat afară în urma unei ședințe cu final previzibil.

Cu Ion Dumitrescu se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, un-clasic-modern-ion-dumitrescu-editie-de-costin-tuchila-si-pusa-rothLucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame Bovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

Costin Tuchilă

Vezi și: Portret în amurg.

„Flori tropicale”, expoziție de pictură Luminița Gliga

luminita gliga floare tropicala expozitie bucuresti

eveniment liber sa spunLuni, 20 mai 2013, la Filiala pentru tineret și copii „Ion Creangă” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Christian Tell nr. 10) s-a deschis expoziția de pictură Flori tropicale a artistei Luminița Gliga. Expoziția va putea fi vizitată până pe 7 iunie 2013. Program de vizitare: de luni pînă vineri, între orele 9–17.

Printre cele 37 de picturi prezentate aici se află și o parte dintre lucrările pe care Luminița Gliga le-a expus recent în SUA, la Miramar (Florida) – vernisajul a avut loc în 13 aprilie a.c.

Născută la 23 octombrie 1975, în Brașov, Luminița Gliga a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Brașov. În 2002 a absolvit Facultatea de Arte Plastice, secția Pictură (clasa prof. Sorin Ilfoveanu) din cadrul Universității Naționale de Arte București. Este membră a Uniuni Artiștilor Plastici din România și a Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (A.R.A.). Luminița Gliga este doctor în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte București (coordonator științific: prof. univ. dr. Zamfir Dumitrescu).

flori tropicale luminita gliga

Expoziții personale:

1997 – Icoane din Ţara Bârsei, Braşov; 1997 – Locuri şi flori, Sala Arta, Braşov; 1998 – Cântând natura, Sala Arta, Braşov; 1998 – Expoziţie de pictură , Club Ford, Braşov; 2000 – Expoziţie de pictură, Muzeul de Artă Braşov; 2001 – 21, International Trade Center, Braşov; 2001 – expoziţie de pictură, Casa Baiulescu, Braşov; 2001 – Fragmentarium – Efes, Muzeul de Artă, Braşov; 2001 – Expoziţie de pictură, Biblioteca „George Bariţiu”, Braşov; 2001 – expoziţie de pictură, Casa Armatei, Braşov; 2002 – Apocalipsa, Atelier 35/Eforie, Bucureşti; 2002 – Apocalipsa de 4 ceasuri, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov; 2003 – Grecia din noi, Centrul Cultural Arcuş, Covasna; 2003 – Spirit transilvan, Forumul German, Braşov; 2003 – Expoziţie de pictură, Casa „Friedrich Schiller”, Bucureşti; 2003 – Expoziţie de pictură, Muzeul de Artă Braşov; 2005 – Prolegomene la Apocalipsă – grafică, Biblioteca „George Bariţiu”, Braşov; 2005 – Expoziţie de pictură, „Saint-Exupéry”, Marsilia-Marignane, Franţa; 2005 – Personala viziune, Muzeul de Artă Braşov; 2007 – Nestatornik, Turn luminita gligaBRD-Société Generale, Bucureşti; 2007 – Hello, painting!, Chainsaw Europe, Bucureşti; 2007 – Expoziţie de pictură, Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Aula Universităţii din Braşov, România; 2007 – Nestatornik, Galeria InterPallas, Montréal, Canada; 2007 – Nestatornik, Muzeul de Artă Piteşti; 2007 – Viziuni canadiene, Centrul Cultural Zărneşti, Braşov; 2007 – Terravision, Galeria Europe, Brașov; 2007 – Nestatornik 2, Muzeul Municipiului Bucureşti; 2008 – Autobiografie in imagini, Galeria UNA București; 2008 – Terravision, Gold Art Gallery, Hotel Hilton Athénée Palace, București; 2008 – Expozitie de pictură, Banca Națională a României, Filiala Brașov; 2008 – Terravision, Muzeul de Artă Brașov; 2008 – Terravision, Galeria Simeza, București; 2009 – Terravision 009, Institutul IRECSON, București, România; 2010 – Mirabilis Mundus, Galeria Simeza, București; 2010 – Mirabilis Mundus, Green City, București; 2010 – Urban Stories, Galeria GoldArt, Hilton Athénée Palace, București; 2010 – Terravision, Galeria Artis, Teatrul Național din București; 2011 – Subselenarium, Muzeul Municipiului București; 2012 – 4/12, Galeria Goldart-Hilton, București; 2012 – Paintings, New Art Center, New York, SUA; 2012 – Din imperiul gândului / Din imperiul culorii, Biblioteca Metropolitană București; 2012 – Eseuri cromatice, Centrul Cultural pentru UNESCO, București; 2012 – Constelația culorii, Casa de Cultură a Sectorului 3, București; 2012– Fantasmele culorii, Mediateca „G. Enescu”, Sector 2, București.

luminita gliga pictori contemporani

„Pictor tânăr, țintind la tot pasul rafinamentele plastice, plecată dintr-un neam ardelenesc de cărturari creatori, elevă a unor maeștri din Universitatea Națională de Arte din București, prezentă de timpuriu în galerii ale Brașovului natal, dar și din Paris, Cannes sau Marsilia, Luminița Gliga își trăiește cu jubilație cufundarea în natură și în cultură, deopotrivă. Atașată unor reminiscențe simboliste de bună factură, dar și tradiției foarte moderne a colajului, iubitoare de acorduri armonioase și acute – mergând de la ocru la negru –, într-o pictură când strălucitoare, când mată din compozitiile sale în acrilic, artista a facut pelerinajul pagân și creștin al Efesului, dar și pe cel mental, al Apocalipsei. Luminita Gliga – semnalată recent în prestigioasa revistă «Univers des Arts» – are un viitor pe care îl salut și pe care i-l doresc luminos precum pictura sa.” (Acad. Răzvan Theodorescu).

Colecţionism, Muzeologizare, Patrimonializare

ioan opris colectionism

Miercuri 6 martie 2013, ora 13.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României din București (Calea Victoriei, nr. 12), va avea loc prezentarea celui mai recent volum semnat de Ioan Opriş, Colecţionism, Muzeologizare, Patrimonializare.

Prezintă: gral (r) ing. Vasile Parizescu, preşedintele Societății Colecționarilor din România, acad. Dan Berindei, acad. Răzvan Theodorescu.

Lansări ale Editurii RAO la Târgul de Carte Gaudeamus

Vineri, 23 noiembrie 2012, la ora 13.00, la standul Editurii RAO din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012 va avea loc lansarea volumului Homo Fraudens de acad. Mircea Maliţa. Evenimentul va avea loc în prezenţa autorului şi a unor invitaţi speciali: Emil Hurezeanu, prof. Dan Dungaciu, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Augustin Buzura.

Academicianul Mircea Maliţa, cunoscut pentru studiile sale ştiinţifice şi diplomatice, a excelat şi în genul eseistic, ca om de idei sau călător în lume. A recurs şi la dialoguri cu model antic, iar acum ne suprinde cu o formulă satirică şi critică, poate ca un ecou târziu al umanistului Erasmus. Două eroine, profesoare simpatice, ţin lecţii libere la invitaţia unor cluburi studenţeşti. Ele descoperă că alături de Homo sapiens, specia cu nume nobil a omenirii, fiinţează şi chiar înfloresc două specii derivate, botezate de ele Homo fraudens, al fraudei şi nu al înţelepciunii, şi Homo praedator, prădător ca fiarele. Cercetătoarele cântăresc argumentele care ar pleda pentru sau contra extinderii sau estompării acestor noi hominizi în societatea de astăzi şi de mâine, dar răspunsul e lăsat la latitudinea cititorilor, la sfârşitul lecturii cărţii.

Mircea Maliţa este un matematician, eseist, academician, diplomat (ambasador în SUA și director al Bibliotecii române din New York), profesor universitar român. A fost director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970-1972), ambasador în Elveția (1980- 1982), iar apoi în SUA (până în 1984).

La ora 14.00, tot la standul Editurii RAO din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012 se va continua cu lansarea cărţii Istoria Artei – de la pictura rupestră la arta urbană, coordonată de Stephen Farthing şi una dintre cele mai apreciate enciclopedii de artă de pe piaţa internaţională. Evenimentul va avea loc în prezenţa academicianului Răzvan Theodorescu.

Nu există societate umană în care arta să nu-şi găsească locul. Începând cu cele mai vechi sculpturi preistorice şi picturi rupestre, omenirea a simţit nevoia de a-şi înregistra pornirile creatoare. Astăzi, imboldul către expresiile artistice vizuale este mai evident decât oricând şi continuă să demonstreze cine suntem şi cum trăim.

Printre elementele care fac din această istorie a artei o lucrare unică în peisajul editorial românesc se numără: harta temporală de la începutul fiecărei noi perioade tratate, care oferă o vedere panoramică a curentelor, artiştilor şi lucrărilor incluse; desfăşurătorul cronologic din josul fiecărei prezentări de mişcări artistice; detaliile alese şi explicate, care aduc în centrul atenţiei elemente neobişnuite ale lucrării prezentate; profilul artistului, cu datele sale biografice esenţiale; medalioanele în care sunt înşiruite succint inovaţiile şi elemntele tehnice ale lucrării.

Stephen Farthing este pictor şi profesor-cercetător de desen al Fundaţiei Rootstein Hopkins la Universitatea de Artă din Londra. În 1990 a fost ales maestru al Şcolii de Desen Ruskin a Universităţii Oxford, iar în 1998 a devenit membru al Academiei Regale de Arte din Londra. Este licenţiat în pictură al Colegiului Regal de Artă din Londra şi profesor de arte frumoase din 1977. Farthing este şi editorul general al lucrării 1001 de picturi de privit într-o viaţă (Editura RAO, 2010).

Tot vineri, 23 noiembrie 2012, la ora 16.00, se va lansa volumul Ironia istoriei americane de Reinhold Niebuhr. Lansarea va avea loc în prezenţa invitatului special care a îngrijit şi prefaţat ediţia, George Cristian Maior.

Reinhold Niebuhr (1892–1971) a predat timp de treizeci de ani la Union Theological Seminary din New York. Distins cu Medalia Prezidenţială pentru Libertate în 1964, este autorul mai multor lucrări, printre care se numără The Nature and Destiny of Man [Natura şi destinul omului] şi Moral Man and Immoral Society [Omul moral şi societatea imorală].

Reinhold Niebuhr

Scrisă de-a lungul tumultuoasei dar triumfătoarei perioade a anilor de după război în care America s-a impus ca putere mondială, Ironia istoriei americane este la fel de relevantă astăzi precum a fost întotdeauna. Citată de către politicieni foarte diferiţi, aşa cum sunt, de exemplu, Hillary Clinton şi John McCain, capodopera lui Niebuhr asupra incongruenţei dintre idealurile personale şi realitatea politică este, în acelaşi timp, o acuzaţie la adresa automulţumirii morale americane şi un avertisment faţă de posibila aroganţă a virtuţii. Pasionată, elocventă şi introspectivă, înţelepciunea lui Niebuhr va încuraja cititorii să îşi reconsidere opiniile despre ceea ce este drept şi nedrept, despre pace şi război.

Vasile Grigore

Luni, 20 februarie 2012, în jurul orei 16.00 a încetat din viață la Spitalul Elias din București pictorul și colecționarul Vasile Grigore (n. 27 ianuarie 1935, București). Destinul a vrut ca ampla Expoziție aniversară Vasile Grigore, vernisată în 26 ianuarie 2012, la Galeria Dialog – Primăria Sectorului 2 București (str. Chiristigiilor nr. 11–13, Parcul Obor) să devină acum un OMAGIU adus marelui artist plecat spre orizonturile fără de sfârșit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Expoziția va rămâne deschisă până pe 7 martie 2012, putând fi vizitată zilnic între orele 10.00–18.00.

Pictor, desenator, profesor, pasionat colecționar de artă, Vasile Grigore a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din București (1946–1953). La Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, absolvit în 1959, i-a avut profesori pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mützner și Ion Marșic. La doi ani de la absolvirea institutului, devine asistent, din 1966, lector la Facultatea de arte bucureșteană, apoi conferențiar, și profesor universitar (până în 2005). Debutează în anii studenției, participând la Expoziția anuală de stat în 1957. În 1961 primește Bursa „Frederic și Cecilia Cuțescu Storck”, acordată de Consiliul Popular al Capitalei. 1963 este anul primei expoziții personale, deschisă la Galeriile „Simeza” din București, prilej pentru Alexandru Ciucurencu de a-l recomanda călduros în Catalogul expoziției:

„Artă izvorâtă dintr-o inimă şi gândire sinceră şi dezinteresată, plină de bucurie, tinereţe şi dragoste de viaţă. O pictură expresivă, simplă şi clară. Un cântec al formei şi culorii născute printr-o inteligentă observaţie şi interpretare a vieţii. Pictură luminoasă, senină, de bun gust, frumos compusă şi bine pictată. Îţi face plăcere s-o priveşti. Pictura sa vădeşte personalitate şi se va impune.”

Această caracterizare și judecata de valoare exprimată aveau să se adeverească în timp. Pictura lui Vasile Grigore nu numai că s-a impus destul de repede în peisajul artelor frumoase românești; originalitatea artistului care pictează de la început folosind forme sintetice, uneori foarte simple, în tușe largi și acorduri cromatice puternice, cu reminiscențe fauviste, este neîndoielnică. Vasile Grigore nu seamănă cu nimeni în pictura românească, amprenta sa stilistică este personală, îl recunoști cu ușurință.

După cea dintâi personală, cele 31 de expoziții de autor s-au succedat într-un ritm constant, în medie la 1-2 ani (1963, 1965, 1966, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 1978, 1979, 1982 ș.a.m.d.), în paralel cu participările la expoziții de grup din țară și din străinătate: 1963, 1967, 1969, 1970, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978, 1979, 1980, 1981, 1982, 1983, 1985 etc. – în România; 1965 –Budapesta; 1966 – Novi Sad, Zagreb, Belgrad, Londra; 1968 și 1984 – Franța; 1969 – Torino, Tel Aviv, Viena, Talin, Helsinki, Varșovia, Köln, Lüdenscheid, Beirut, Roma, Rijeka, Skopje; 1970 – Torino, India, Nepal; 1972 – Bamberg, Freiburg, Varșovia, Palma de Majorca; 1973 – Washington, Chicago, Minnesota, Atena, Bagdad, São Paulo, Montevideo, Buenos Aires, Santiago de Chile, Caracas, Lima; 1974 – Québec, Glasgow, Atena, Phenian, Damasc, Alep, Teheran, Tunis, Cairo; 1975 – India, Pakistan, Portugalia; 1977 – Havana, Varșovia, Berlin, Copenhaga, Cairo, Lisabona; 1978 – Teheran, Praga, Ankara; 1979 – Sudan, Bratislava, Moscova; 1980 – Liège, Roma, Bari, Mantova, Perugia, Neapole; 1982 – Praga, Salzburg ș.a.

Vasile Grigore a făcut călătorii de studii în Italia și Franța. A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici (1963), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române pentru lucrarea Câmp cu flori în violet (1966), Premiul criticii acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Premiul Centrului Cultural „Caravaggio,” Italia (1983). În 2002 i-a fost acordat Ordinul „ Serviciul Credincios” în grad de cavaler iar în 2005 a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Asociaţia Română pentru Patrimoniu i-a înmânat Diploma de excelenţă.

Vasile Grigore – scrie Octavian Barbosa în Dicționarul artiștilor români contemporani (București, Editura Meridiane, 1976) – „este un colorist care refuză disonanțele, deși tonalitățile sunt adesea contrastante. Difuziunea în lumină a tonului local le face aparent opozabile, astfel încât negrul și albul se solicită contrapunctic. Tonalitățile pure se îngemânează melodic, într-o ritmicitate continuă. Liniile apăsate ale unui desen infuzat în culoare, sparg fără să distrugă liniștea împăcată a tonalităților calde. Ele se înscriu în întinderea nedefinită a petelor de culoare, ca niște rapeluri directe la realitatea figurativă a lumii exterioare; culoarea se menține în permanență în perimetrul subiectiv al metaforei.”

Abordând temele tradiționale ale picturii (natură statică, portret, flori, nud, arlechin, chiar scena de gen tratată sintetic), dar și altele, mai puțin frecventate, în cadrul unui gen sau altul (cum este, de exemplu, o natură statică cu Stea de mare și clepsidră, 1976 sau Cupă, scoică și trandafiri, 1980), Vasile Grigore găsește mereu o expresie personală prin tratarea sintetică a formei obiectului, prin geometria care reține doar planurile mari ce permit o redescoperire proprie, o reimaginare a obiectului și valorificarea cromatică conform concepției personale. Firește, această tălmăcire poate avea și un conținut metaforic, dacă trebuie neapărat să-l căutăm. Scriind despre expoziția aniversară deschisă la Galeria Dialog, Iolanda Malamen remarca: „Vasile Grigore este un pasional nestăpânit, ce încarcă emoţional privitorul într-un mod direct şi complice. Lumea reală este pentru acest artist prolific, cu spiritul aflat într-o permanentă «alertă», un tărâm al minunilor şi al descoperirilor, un tărîm pe care îl subjugă cromatic şi-l transformă, cu uimitoare celeritate compoziţională şi cromatică, într-un adevăr armonic. Explozia de roşuri, galbenuri, verzuri sau alburile pure inundă hipnotic pânzele, solidarizîndu-le într-o naraţiune ce pare deşertică, uneori, prin fundalurile negre, inducînd o stare abisală. Stăpânind arta delicată a lirismului sugestiv şi geometria suprafeţelor, Vasile Grigore gesticulează evitând observaţia punctuală şi sporind misterul imaginar.” („Luceafărul de dimineață”, nr. 2/2012).

În albumul editat cu ocazia expoziției retrospective de la Sala Dalles, din aprilie 1985, Vasile Grigore, expoziție retrospectivă de pictură și desen, putem citi reflecții și profesiuni de credință ale artistului (Deschideri către frumusețe), un material foarte util pentru definirea esteticii sale, chiar a imaginarului său și pentru analiza critică a operei, din care citez selectiv:

„Atâta vreme cât omul va fi om, dincolo de suferinţă şi temeri, de greutăți și trecătoare mâhniri, va găsi forţa de a crea, de a da măsura nobleței lui. La temelia oricărei fapte mari stau faptele deschiderii către înălțimile frumuseții.

În artă trebuie să te fereşti de legi, de formule şi să cauţi să înţelegi cât mai repede ce este esenţial, atât în concepţie cât şi în exprimare. Să intuiești și să presimţi cea mai eficace modalitate ce te poate defini pe tine. Aceasta cere studiu, cercetare, contemplare, curaj, pasiune și multă, foarte multă muncă.

Gîndirea prin imagini ocupă aproape trei sferturi din forţa creatoare a omului. Educația prin imagine este esenţială. Memoria, fantezia, conceptul sunt produsul imaginii.

Desenul ca şi culoarea şi compoziţia nu se învaţă pe dinafară ca nişte legi. Ele pot fi doar înţelese, nu memorate, favorizând o posibilă devenire.

Mereu iau în discuţie probleme de culoare – de pictură, care s-au pus, pe care mi le pun şi eu şi se vor pune mereu. Nu încerc să clarific, nici să descopăr noul. Studiile mele vor să păstreze şi să reflecteze mai bine memoria fiorului satisfacţiei spirituale în faţa frumuseţii culorilor.

Ştim, desigur, câtă muncă şi sacrificiu se cer consumate în flacăra idealului, câtă încredere trebuie să dăm în schimbul unei clipe de artă. Câtă ordine şi disciplină, câtă probitate şi educaţie.

Repet mereu alfabetul plastic, linia dreaptă, frântă, curbă, închis, deschis, neutru, galben, roşu, albastru. Este cel mai mic alfabet, dar el cuprinde imaginea permanenței memoriei tuturor lucrurilor și a gîndurilor, este însăsi esența adevărului și contemplării naturii și omului – a spiritualului și omenescului din ele.

Pe artiștii adevărați oboseala nu i-a cuprins decât odată cu moartea trupească.

Există un spirit plastic solar. Nu este el acela care îi arată omului umbra ființei sale și tot el îl face să vadă minunile formelor colorate ale naturii?

Exersând observaţia, putem vedea dincolo de puterea ochilor.

Gândirea artistică poate deveni operă şi opera gândire, numai atunci când forţa lăuntrică devine fapt creator.

Mâinile — lauda vieţii noastre.

Privesc evantaiul degetelor şi taina alcătuirii lor în unghiuri elastice şi lungimi inegale, care îmi răscolesc imaginaţia despre frumuseţea şi rosturile lor în unicitatea armoniei omului. Mâna, o, ce minune a transfiguraţiei mentale, care exprimă imagini şi numere, acorduri cromatice şi forma marmurii în tăcerea unei capodopere. Ce destin şi împuterniciri şi subtilităţi are. Catifelată sau dură, puternică sau delicată, este al doilea portret al fiinţei noastre. Ce miraj optic au putut face cu ea Michelangelo, Rembrandt, Picasso. De la aruncarea pietrei, la un superb desen de Holbein şi la acordurile extraordinare ale unui concert de Mozart, mâna s-a metamorfozat continuu atingând perfecţiunea. Câte taine strînge în palmă omul… Ce forţe extraordinare se ascund într-o clipă a mişcării ei? Cu ea am aprins focul şi dragostea şi semnele ei ne sunt date de la naştere, fiecăruia altfel, irepetabile în infinitul numeric omenesc. Ele sunt mărturia timpului prefăcut în istorii – furişat printre degetele noastre. Cu ele ne citim vârsta şi ne acoperim ochii de lumina soarelui şi ne ascundem faţa de lacrimi. Le-am întins ca simbol al prieteniei şi iubirii şi neastâmpârul vredniciei lor este lauda vieţii noastre. Cu ce daruri şi sărutări le putem onora inegalabila lor îndemânare?

Influenţa artei este extraordinară şi nelimitată. Nu este divertisment şi nici relaxare. Ea determină, acţionează, revoluţionează spiritul şi fixează pentru posteritate nemurirea civilizaţiei.

Aş fi dorit ca măcar un singur arlechin din câţi am pictat să râdă, să cânte, să fie vesel ca un «arlechin» dar ei sunt trişti – cu toate că îi îmbrac în cele mai fastuoase şi colorate costume.

Culoarea-lumină și constrast este o esență a reprezentării naturii. Ea comunică asupra simțirii și gândirii noastre o energie binefăcătoare, contribuind la echilibrul spiritului și ființei umane, tot atât de vital ca aerul și apa.

Lumina ne dă bucuria și misterul culorilor.

Întunericul adoarme culorile.

Prima treaptă a toleranței optice în pictură o fac complementarele. Bazele rămân forțe de șoc – fiind și cel mai greu de folosit și acceptat privirilor.

Originalitatea stă în adâncurile esenței creatoare, se naște din marea trăire și înțelegere a conceptului creator.

Expresivitatea și picturalitatea culorilor nu aparțin senzației vizuale – ci fondului spiritual. Picturalitatea nu este altceva decât modificarea perpetuă, logică și emotivă din noi, a raporturilor de valori-culori ale materiei cromatice.

Erorile s-au în mulțit odată cu ambiția artiștilor de a fi originali. Noul poartă în el și calitate și eroare, doar timpul corectează și selecționează.

Prin structura mea artistică sunt un polifonic – un cromatic – așa m-am născut. Când eram copil, dealtfel și astăzi fa fel se întâmplă, îmi venea foarte greu să aleg o anume floare sau o culoare. Rupeam din grădina părinților mei nu una, ci făceam un buchet de flori diferite.

Dorința de a ajunge la nuditatea spiritului, iată himera artei secolului al XX-lea.”

***

În centrul Bucureştiului, într-o clădire de pe strada Maria Rosetti nr. 29, poate fi vizitat un muzeu realmente fascinant, în primul rând prin caracterul său de unicat în peisajul artei contemporane: Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”.

Unicat, spuneam, pentru că în cele cinci săli ale sale, la două niveluri, parter şi etaj, care comunică printr-o scară interioară, se află donaţia Vasile Grigore. Donaţia făcută statului de artistul-colecţionar însumează numai în spaţiile de expunere 500 de piese, reprezentând „un ansamblu care vizează treptat aproape toate domeniile artelor frumoase”: pictură, grafică, desen, sculptură, icoane pe lemn şi pe sticlă, artă populară (covoare, ceramică), stampe japoneze, artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală. Vizitându-l, după ce ai admirat o serie lungă de lucrări excepţionale, datorate în primul rând unor mari pictori şi sculptori români din perioada interbelică şi contemporană, ai sentimentul, tot mai rar astăzi, al gestului de mare nobleţe, un gest pentru care orice cuvânt rămâne simplă şi nesemnificativă convenţie. Directorul muzeului, Viorel Rău şi muzeograful Cornelia König sunt gazde admirabile – şi specialişti de marcă în domeniu – oferind vizitatorului toate elementele necesare pentru a pătrunde în universul atât de bogat al acestei colecţii.

„Cu ani în urmă, pe o stradă de legătură, pe atunci mai discretă, între Ştirbei Vodă şi Calea Griviţei, la etajul întâi al unei case în care arta plastică şi decorativă aleasă, lemnul lucrat, obiectele de cult sau stampele japoneze se găseau, necăutate, ci răsărite şi împlinite acolo, parcă dintotdeauna, într-un decor interior intim, fascinant, de un rafinament cum rar se mai văzuse, prin el însuşi o operă, putea fi întâlnit Vasile Grigore. Colecţia personală a maestrului Vasile Grigore constituia privilegiul celor apropiaţi, singurii beneficiari ai unui tezaur sistematizat şi coerent, ce prinsese contur pe pereţii atelierului”, citim în prezentarea Muzeului, care a fost deschis oficial în 25 mai 2004. „Vasile Grigore a selectat lucrările nu numai după criterii strict estetice şi afinităţi, dar şi după particularităţile mai mult sau mai puţin evidente ale fiecărei categorii de opere. Părea că tradiţia marilor noştri colecţionari a apus. Vasile Grigore demonstrează contrariul şi aceasta într-o manieră excepţională. Să-i fim recunoscători încă o dată.” (Acad. Răzvan Theodorescu).

„Muzeul a început din septembrie 2003 să prindă contur. Pe măsură ce lucrările bine ambalate şi transportate cu infinită grijă îi treceau pragul, spaţiul vid, pereţii obositor de albi şi goi prindeau viaţă. Intimitatea care exista în expunerea din micul apartament de bloc s-a dizolvat treptat, fiecare lucrare găsindu-şi în muzeu locul bine stabilit pe simeze, dobândind în acest fel prestanţă maximă”, scrie arhitectul Viorel Rău, care împreună cu muzeograful Eugenia Florescu, a realizat acest muzeu-unicat în câteva luni.

De la bun început se cuvine să apreciez sistematizarea impecabilă a colecţiei din punct de vedere muzeografic, modalitatea de punere în valoare a fiecărei lucrări şi piese, creând astfel posibilitatea unui periplu spiritual rafinat. Dl. Viorel Rău mi-a mărturisit că maestrul Vasile Grigore nu acceptase ca în colecţia expusă să existe, în timpul vieţii sale, şi o lucrare a sa. Cele 40 de lucrări ale pictorului urmau să fie ţinute în depozit. Acceptase cu greu doar expunerea Autoportretului şi a portretului Mamei artistului. Până la urmă, una dintre sălile de la etaj îi este dedicată.

Se află în Muzeul din str. Maria Rosetti picturi şi desene de mare valoare semnate Theodor Pallady, Natură statică cu mască şi vasul alb, Nud în fotoliu roşu, Răstignirea lui Isus (creion) şi Autoportretul artistului (desen). Despre Theodor Pallady, Vasile Grigore mărturiseşte: „Îl aşez cu credinţa timpului neiertător lângă Eminescu şi Luchian, Bacovia şi Enescu, mari români moldoveni, făcuţi din aceeaşi ţărână şi calm, din acelaşi timp al neuitării.”

Din creaţia lui Iosif Iser, poate fi admirată o Madonă orientală, din cea a lui Gheorghe Petraşcu, Peisaj citadin. Jean Al. Steriadi este reprezentat de un tablou semnificativ, după părerea mea, pentru creaţia sa: Ghicitoarea.

Din opera lui Ştefan Dimitrescu, sunt expuse Stejarul, Portretul dramaturgului Mihail Sorbul, Balcic. Pot fi admirate Nud de Nicolae Tonitza, Portret de femeie cu maramă, Spania ş.a.de Henri H. Catargi. Apoi, Buchet de flori de Dumitru Ghiaţă, Ghicitoare, Intimitate, Flori şi fructe, Casa artistului, Sere la Căciulaţi ş.a. de Alexandru Ciucurencu, două Peisaje cu case de Lucian Grigorescu.

În Muzeu se află şapte tablouri de mare valoare ale lui Corneliu Baba: George Enescu, Autoportret cu tichie roşie, Portretul soţiei artistului, Iepure pe masă gri, Natură statică pe masă, Veneţia, Nud; o impresionantă serie de sculpturi de Ion Irimescu: Autoportret, Pictorul Vasile Grigore, două Portrete de femei, Compozitorul George Enescu, Femeia cu flamură, Maternitate, Pictorul Corneliu Baba, Nud (tors), Portret, Criticul de artă Lelia Pop, Violonistul Ion Voicu.

Aceasta pentru a da doar câteva exemple, lăsând vizitatorului să descopere multe alte lucrări ale unor nume reprezentative ale artei româneşti interbelice şi contemporane: pictorii Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ion Musceleanu, Ion Popescu-Negreni, Gheorghe Vânătoru, Ion Pacea, Traian Brădean, Ion Sălişteanu, Constantin Blendea, Constantin Piliuţă, Georgeta Năpăruş, sculptorii Miliţa Petraşcu, Corneliu Medrea, Vladimir Predescu, Constantin Popovici, Gheorghe Ionescu-Călineşti ş.a., ceramică, icoane pe sticlă şi pe lemn, obiecte de cult, stampe japoneze, mobilier în stilurile rococo, Ludovic al XV-lea, Napoleon al III-lea, covoare româneşti şi turceşti, piese de porţelan şi faianţă, toate – repet – excelent valorificate prin modalitatea de expunere.

Pe lângă acestea, există şi o „colecţie în colecţie”: o întreagă bibliotecă în primul rând de artă (cărţi şi albume) şi o colecţie de înregistrări discografice. Vasile Grigore a fost şi un pasionat meloman.

Albumul apărut în 2004 sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, realizat de Eugenia Florescu şi Viorel Rău, stă la dispoziţia vizitatorilor, alături de un album Vasile Grigore şi volumul Pasiunile unor colecţionari de Eugenia Florescu şi Viorel Rău.

Muzeul poate fi vizitat de miercurea până duminica, între orele 9,00 – 17,00. Preţul unui bilet de intrare: 2,5 lei. În ultima zi de miercuri a fiecărei luni, intrarea este liberă.

Costin Tuchilă

 Vizitați site-ul Muzeului de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”

 și Pagina de Facebook a Muzeului

Tablouri de Vasile Grigore

Faun și scoică, 1970

Stea de mare și clepsidră, 1976

Tors și flori, 1978

Cupă, scoică și trandafiri, 1980

Nud

Frezii

Obiecte din atelier

Femeie la oglindă

Arlechin cu chitară

Pierrot

Nudul rock

Cupă și rodie

Vas cu flori