Fiziologia gustului: La o idee sau despre mititei

Doamnelor şi domnilor, astăzi ne vom ocupă de istoria mititeilor, graţie cărora ni s-a dus vestea în lume, alături de sarmale, cârnaţi, mămăliguţă şi câte şi mai câte. Aşa cum spunea Caragiale că „gazetarul este brutarul inteligenţei”, vom apela la cea mai interesantă descriere a apariţiei mititeilor pe care o face Constantin Bacalbaşa (1856–1935). Ziarist, memorialist, om politic, C. Bacalbașa a fost preşedinte al Sindicatelor Ziariştilor (din 1919) şi a rămas în memoria urmaşilor pentru volumele de amintiri Bucureştii de altădată, Capitala sub ocupaţia dușmanului, Dictatura gastronomică, Chestia cârciumarilor, Răvașe de plăcinte, Peticul lui Berechet.

Dar pentru a afla istoria mititeilor deschidem cartea de amintiri a lui Bacalbaşa:

„Actuala clădire a restaurantului Iordache din Covaci nu exista. În locu-i tot o şandrama la fel. Intrai înăuntru aplecându-te, dar mâncarea fiind bună, era lume multă. Marea vâlvă a restaurantului acestuia, care avea bucătărie curat românească, a început în ziua în care umoristul Nae Orăşanu a compus nostima lui listă de bucate care, în parte, a rămas până la noi şi se va perpetua. Iată, atât cât îmi amintesc, o parte din poreclele lui N. T. Orăşanu: pâinea era numită o abondenţă; ghiaţa: cremă de Siberia; scobitoarea: o baionetă; tacâmul: un regulament; ţuica: o idee; socoteala: protocolul; cârnaţii mici: mititei; cârnaţii mari: patricieni; un ardeiu roşu: o torpilă; varza acră: origină de Belgrad; sticluţa de vin: o pricină; ocaua de vin cu borvis la răcitoare: o baterie; apa: o naturală; paharele pentru vin: semiplutoane; cafeaua neagră turcească: un taifas. Restaurantul dobândise chiar supra numele «La idee». Dar vorba nu s-a păstrat.” (Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, București, Editura Albatros, 2007).

Dar cum au apărut mititeii este o altă poveste al cărei protagonist este tot umoristul N. T. Orăşanu. Se spune că într-una dintre nenumăratele nopţi albe petrecute la cârciuma lui Iordache N. Ionescu de pe strada Covaci nr. 3, cârciumarul a rămas fără maţe de oaie necesare pentru pregătirea cârnaţilor săi tradiţionali. N. T. Orăşanu i-a cerut atunci să pună pe grătar amestecul de carne tocată şi mirodenii aşa cum era, fără maţ. Cârciuma, care atunci se numea „La trei frunze de viţă” şi care pentru puţin timp s-a numit „La idee”, a devenit celebră pentru noul său produs. La restaurantul românesc de la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1899, mititeii româneşti, numiţi de francezi „saucisses à la roumaine”, au avut un succes extraordinar, fiind printre cei mai solicitaţi. „Mititeii, bateria şi protocolul s-au împământenit. Mititeii şi bateria vor trăi lungă vreme în viitor”, conchide Constantin Bacalbaşa.

Pușa Roth