1900 – InSpired

1900 inspired

Grupul 4 Art prezintă publicului iubitor de artă contemporană expoziţia 1900 – InSpired în perioada 11 iulie–11 august la InSpayer Bistro din str. Batiştei nr. 24 A din București, vizavi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vernisajul va avea loc marţi, 16 iulie, ora 19.00, într-un decor contemporan inedit îmbinat cu elemente clasice de interior.

Având ca punct de plecare istoria spațiului în care sunt expuse lucrările, grupul 4ART vă propune o incursiune în timp. Perioada anilor 1900 aduce ca noutate arta decorativă, manifestată în cele două curente: Art Nouveau și Art Deco. Pornind de la acestea, artiștii vizuali Alina Manole, Cristian Crestincov, Cosmin Matei, Răzvan Stanciu și Petre-Emanuel Ghergu aduc în prim plan compoziții plastice originale, trecute prin filtrul propriului stil, creând o armonie între spațiul de expunere și lucrările lor.

Elementele decorative și moda acelor vremuri vor fi juxtapuse aerului secolului XXI, invitându-vă la o anamneză a vremurilor începutului de secol XIX.

„Prin fiecare dintre lucrările noastre, ne-am dorit să putem stârni privitorului sentimente şi gânduri neaşteptate care să-l transpună imaginativ din cotidian într-o epocă plină de eleganţă şi rafinament”, au precizat membrii Grupului 4 Art.

„InSpayer Bistro îşi deschide porţile pentru susţinerea şi facilitarea dialogului dintre tinerii artişti şi public. Suntem bucuroşi să putem pune o amprentă în timp în vederea creării unor valori culturale prin intermediul acestor evenimente, având ca inspiraţie chiar fostul palat Spayer”, a declarat Catalin Bădiţoiu, manager InSpayer Bistro.

Totodată, cei care doresc să fie prezenţi la vernisaj, sunt invitaţi să vină cu un obiect de vestimentaţie reprezentativ pentru anii 1900, pentru a oferi o culoare temporală vie şi mai puternică asupra acestui eveniment.

moda anilor 1900

Despre InSpayer Bistro

Imobilul care găzduieşte InSpayer Bistro, cunoscut și sub denumirea de Casa Marmorosch Blank, a fost ridicat în anul 1900. Proprietarul, Herman Spayer, un mare proprietar şi industriaş a apelat la celebrul arhitect Louis Blanc pentru a realiza o construcție elegantă, stil Ludovic al XV-lea. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor. În perioada interbelică, imaginea Palatului H. Spayer era una de referință pentru București, fotografia acestuia fiind imprimată pe cărți poștale, vederi ilustrate și ghiduri turistice. Poziţionat central, cu o arhitectură deosebită şi o capacitate mare de locuri pentru desfăşurare de evenimente, InSpayer Bistro, îşi propune prin activităţile artistice şi conexe să devină un loc de relaxare şi bună dispoziţie pentru iubitorii de frumos şi nu numai.

casa marmorosch blank bucuresti

Casa Marmorosch Blank București

Despre Grupul 4 Art

Grupul 4 Art a luat naştere din iniţiativa artiştilor vizuali Alina Manole, Cristian Crestincov, Răzvan Stanciu, Cosmin Matei și Petre-Emanuel Ghergu de a contribui prin lucrările lor la îndeplinirea valenţelor pe care arta contemporană le înregistrează: cea a dialogului dintre artistul vizual și public și, nu în ultimul rând, cea a educării vizual estetice. Cei patru tineri au în palmaresul lor multiple participări la expoziții de grup, dar și expuneri personale, în ţară și în Bucureşti.

Pentru informatii suplimentare, vă invităm să accesaţi 04art.wordpress.com şi www.facebook.com/4Art.team.

Spectacolul „Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti” va fi jucat la Chişinău

Umor amor fior de dor  in Bucuresti

Institutul Cultural Român (Direcţia Generală Reprezentanțe în Străinătate și Direcția Generală Românii de Pretutindeni), Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău și Teatrul „Nottara” prezintă sâmbătă, 30 martie, şi duminică, 31 martie 2013, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, spectacolul Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti.

Regia şi scenariul sunt semnate de Diana Lupescu. Din distribuţie fac parte: Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Cristina Păun, Roxana Colceag, Alexandra Timofte, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolaie, Vlad Gălăţianu, Alexandru Mike Gheorghiu şi Ionuț Anghel. Coregrafia îi aparţine Roxanei Colceag, iar conceptul video lui Ciprian Duică. Direcţia muzicală este asigurată de prof. univ. dr. Dan Ardelean.

Spectacolul reprezintă mici fresce ale Bucureştilor la sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX. Proiecţii cu Bucureştii vechi, muzică, dans, modă şi atmosfera corespunzătoare… Câţiva tineri descoperă, într-o ladă a bunicii, gramofonul, discuri, rochii, pantofi, accesorii, poze, ziare… Intrând în joacă, ei glisează într-o lume în care trăieşte Unionul lui Caragiale şi Cărăbuşul lui Tănase, muzica lui Zavaidoc, Cristian Vasile sau Maria Tănase; fac câţiva paşi senzuali de tango, nebunatici de charleston sau frenetici de cancan. Actorii devin personaje dintr-o epocă apusă; fiecare pereche întruchipează o mică poveste. Sunt veseli, dezabuzaţi sau plini de patimă.

gramofon

„Ne îmbrăcăm retro, vintage, apreciem bijuterii retro, ne place muzica retro, dar oare cum am putea să simţim retro? Să iubim retro? Cum poate aprecia un messenger-ist aşteptarea unei scrisori, timp în care mintea poate imagina enorme delicii sau suferinţe… Realitatea e atât de pragmatică! Între mâine şi ieri, azi s-a comprimat şi ratăm clipa. Şi totuşi, ce frumos era cândva!” – Diana Lupescu.

Spectacolul s-a jucat cu succes şi în Germania şi în Cehia. De asemenea, a făcut parte dintre spectacolele jucate vara trecută în Centrul Vechi al Capitalei, în cadrul Festivalului „Bucureştii lui… Caragiale”.

caseta bijuterii retro

Turneul face parte din proiectul Teatrul românesc, între Bucureşti şi Chişinău, care are ca obiectiv activarea schimburilor culturale reciproce între Teatrul „Nottara” şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Dezvoltarea unor strategii culturale coerente, ca fundament al relaţiei dintre teatrele și artiștii de pe ambele maluri ale Prutului, este vitală pentru păstrarea identităţii naţionale. Sperăm ca împreună şi în paşi mici să (re)construim un colţ de Europă în care specificul naţional să rămână nealterat şi, în acelaşi timp, o Europă în care să nu existe graniţe culturale.