O zi la Gara de Nord

gara de nord proza scurta liber sa spun

proza scurta rubrica liber sa spunGara de Nord nu doarme niciodată. Ea suferă de insomnii superbe, sclipitoare, devastatoare. Zvâcnește ca o iapă nărăvașă, încordată și îndrăgostită, așteptând.

Trenurile sunt copiii. Pleacă, se întorc, stau un timp la sânul ei de mamă, apoi iar pleacă departe.

locomotive gara de nord

Eu am crescut odată cu ea. Vreo 40 de ani am trăit-o și m-a trăit, am respirat-o și m-a respirat. Locuiam în apropiere și noaptea, din pătucul meu, îi auzeam locomotivele cum țipă. Când eram mică, o asemănam cu o biserică mare, vie, aurie, privită de jos, de la nivelul meu. Zgomotele ei aveau un ecou ciudat, iar cântecul, care se auzea din când în când la megafoane, mă făcea să fiu veselă mereu. Continuă lectura „O zi la Gara de Nord”

Încearcă și mă uită, Cristian Vasile!

Cristian Vasile in anul 1932

proza scurta rubrica liber sa spunRestaurantul „La Răcaru” își înghițea clienții încet, discret, ca pe homari. Fumul de țigară sufoca ochii, lumea bună a Bucureștiului anilor ’30 râdea, povestea, mesteca și bea. Orchestra cânta în surdină o romanță gălbuie, fără cuvinte.

La o masă, lângă fereastră, doi bărbați tineri și frumoși sorbeau cafele turcești și discutau aprins. Unul dintre ei, era brun și înalt, îmbrăcat în uniformă. Colonel, comandant de regiment de cavalerie. Adesea compunea tangouri, romanțe și melodii de inimă albastră, de plângeau și mesele din crâșme, când erau cântate de cine trebuie.

tudor serbanescu

Col. Teodor (Tudorel) Şerbănescu

Se numea Tudorel Șerbănescu și iubea femeia cu patimă. I se dusese buhul că după ce se despărțea de câte o amantă îi lăsa și pianul ca amintire. După care cumpăra altul, și altul… Așa a umplut multe case din București cu piane ori pianine. I se mai zicea „omul cu pianul”. Continuă lectura „Încearcă și mă uită, Cristian Vasile!”