Fiziologia gustului: Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit, deşi afară numai de bine nu putem vorbi. Cu zăpezi cât casa, cu vânt și geruri, iarna a bătut furios la uşă, dar noi tot despre mâncare vorbim sau, mai bine zis, despre istoria artei culinare pe aici şi pe oriunde. Anton Pann, mare meşter la vorbă şi cântec, n-a putut să nu se oprească la această zonă sensibilă, intitulându-şi poezia Despre mâncare. Cu voia dvs., o reamintim că să luăm aminte, dar să ne mai şi descreţim frunţile:

„Omul trăieşte cu ce bagă în gură,

Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a mâncat.

Pâine cu sare e gata mâncare.

Dintr-o ridiche patru feluri de mâcări se face: rasă şi nerasă, cute şi felii.

Cine caută gurii i să dezgoleşte turii.

Cine mănâcă puţin mănâncă de mai multe ori.

Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să trăiască.

         De aceea

Mâncarea de dimineaţă lasă-o pentru seară.

         Şi

Lucrul de seară nu-l lăsa pentru dimineaţă.

Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”.

Astăzi să mănânci cât un bou, mâine ceri să mănânci cât doi.

         Însă

Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar e mai nebun cine i le dă.

Orce lucru când e mai puţin să pare mai cu gust.

Găina când se vede în grămadă, râcâie cu picioarele.

Păduchele când se satură iese în frunte.

         Iar

Flămândul codri visează şi vrabia mei.

Posteşte robul lui Dumnezeu, dacă nu găseşte tot mereu.

         Că

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Cine are bea şi mănâncă, cine nu, stă şi să uită.

Omul care este harnic totdauna are praznic.

Iar nevoiaşul şi prostul şi în ziua de Paşti postul.

        Că

Astăzi când are parale mănâncă zaharicale.

        Şi

Când se caută mâine, n-are cu ce să-şi ia pâine.

Azi are, satură zece, şi mâine flămând petrece.

       De aceea

Gândeşte de astăzi şi pentru mâine.

De ai venituri mititele, mai opreşte din măsele.”

Ce mai, o adevărată istorie despre cumpătare, despre risipa de mâncare, despre viaţa noastră cea de toate zile. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Ridichea şi gâsca

Doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit. M-am gândit şi m-am răsgândit, în niciun caz nu m-am răzgândit, şi am ajuns la concluzia că totul sau aproape totul pe lumea asta, în materie de gust, stă sub semnul sintagmei: cum vă place. Multe istorii, chiar şi cele militare au printre ele isprăvi culinare. Acum vreau să vă reamintesc câteva dintre întâmplările lumii ca să putem afirma – oare a câta oară ? – că gusturile nu se discută. De exemplu, în campaniile militare, Iuliu Cezar ducea aceeaşi viaţă ca şi soldaţii săi, mâncând aceeaşi mâncare, suferind aceleaşi privaţiuni. Odată, le-a ţinut soldaţilor un discurs, urcat pe un bolovan şi muşcând dintr-o ridiche mare. Gestul împăratului a declanşat un val de simpatie printre soldaţi, aceştia acceptând drept hrană ridichea.

Un alt personaj celebru, Marc Antoniu, mare pescar amator, avea ciudă pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocoşi la pescuit decât el. Pentru a-l îmbuna, Cleopatra i-a spus: „Egiptenilor le e dat să prindă peşti, iar romanilor să prindă regi.” Trebuie să recunoaşteţi, prin acest exemplu, inteligenţa acestei regine, care a marcat istoria lumii. Împăratul Nero numea ciupercile ,,mâncarea zeilor’’, deşi predecesorul său Claudiu, zeificat după moarte, fusese otrăvit cu ciuperci.

În afara salvării Romei antice, gâsca mai e legată de un alt eveniment istoric: salvarea Angliei. Când i s-a adus vestea înfrângerii flotei spaniole Invincibila Armada, regina Elisabeta se afla la masă şi mânca friptură de gâscă. De atunci, în ziua de Crăciun a fiecărui an, în Anglia se mănâncă friptură de gâscă. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth