„Moarte subită” de J. K. Rowling

moarte subita

La Editura Trei a apărut recent romanul Moarte subită de J. K. Rowling. Traducere de Constantin Dumitru-Palcus.

Când Barry Fairbrother, în vârstă de 40 de ani, moare pe neaşteptate, comunitatea intră în derivă. Idilicul orăşel englezesc, cu o piaţetă pavată şi o mănăstire străveche, ascunde de fapt un război mocnit între mai multe tabere: între bogaţi şi săraci, între adolescenţi şi părinţi, între soţi şi soţii, între profesori şi elevi… Pagford nu este deloc ceea ce pare la prima vedere. Cel mai mare conflict îl stârneşte însă locul lăsat liber de Barry în consiliul parohial. Cine va triumfa într-o luptă electorală plină de patimă, duplicitate şi dezvăluiri neaşteptate?

Roman despre o lume în miniatură, Moarte subită este prima carte pe care J. K. Rowling o dedică cititorilor adulţi.

„Talentul de povestitor al lui J. K. Rowling se îmbină cu abilitatea ei de a crea personaje memorabile într-un roman tipic englezesc, un angrenaj pus în mişcare de blândeţe şi furie.” – „The Observer”.

„O radiografie tăioasă şi plină de umor negru a societăţii contemporane, împărţită pe clase… O remarcabilă poveste despre moralitatea vremurilor noastre.” – „Daily Express”.

Moarte subită constituie evocarea strălucită şi captivantă a societăţii britanice de astăzi.” – „The Mirror”.

„Un roman mare, ambiţios, strălucitor, profan, amuzant, emoţionant, care ilustrează magnific Anglia de azi… J. K. Rowling are o adâncă înţelegere atât a fiinţei omeneşti, cât şi a literaturii.” – „Time Magazine”.

j k rowling

J. K. Rowling

J. K. Rowling este autoarea bestellerului Harry Potter, serie de şapte romane publicate între anii 1997 şi 2007, care s-a vândut în peste 450 de milioane de exemplare în întreaga lume, a fost tradusă în peste 74 de limbi şi ecranizată în opt filme de mare audienţă.

J. K. Rowling a primit Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii pentru copii. De asemenea, a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul „Prinţul de Asturias”, Legiunea de Onoare oferită de Franţa şi Premiul Hans Christian Andersen.

Autoarea britanică sprijină un număr mare de cauze caritabile prin Trustul Volant şi este fondatorul „Lumos”, organizaţie caritabilă care luptă pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor defavorizaţi.

Roman de Gabriela Adameşteanu tradus în germană

gabriela adamesteanu germana

eveniment liber sa spunÎn perioada 12–15 martie 2013, Gabriela Adameşteanu participă la Berlin şi Leipzig la patru evenimente dedicate apariţiei în limba germană a romanului Drumul egal al fiecărei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag, la Editura Schöffling din Frankfurt, în traducerea lui Georg Aescht. Evenimentele sunt organizate şi susţinute de Editura Schöffling, Literaturhaus din Berlin, Forumul Româno-German şi Institutul Cultural Român din Berlin. Drumul egal al fiecărei zile este primul volum al Gabrielei Adameşteanu tradus în Germania.

La Berlin, romanul a fost prezentat marţi, 12 martie 2013, ora 20.00, la sediul Literaturhaus (director Ernest Wichner), în prezenţa redactorului de carte, Sabine Baumann, şi a autoarei. Moderatorul întâlnirii a fost Georg Aescht.

Miercuri, 13 martie, la ora 18.30, la sediul Ambasadei României din Berlin, Gabriela Adameşteanu şi Doina Ruşti vor susţine o lectură publică din cărţile recent apărute în limba germană, alături de traducătorii acestora.

gabriela adamesteanu

Gabriela Adameșteanu

La Leipzig, Drumul egal al fiecărei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag va fi prezentat publicului joi, 14 martie, la ora 18.00, la sediul naTo. International literature, şi vineri, 15 martie, începînd cu ora 11.00, la Café Europa, în prezenţa autoarei. Moderatoarea discuţiei va fi Sabine Baumann, iar traducătoarea – Eva Ruth Wemme. Cu prilejul ambelor prezentări, vor avea loc şi lecturi publice din ediţia germană a romanului.

Drumul egal al fiecărei zile a apărut la Cartea Românească în 1975 si a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România şi premiul Academiei Române.

Reeditat în România de cinci ori (1979, 1992, 2004 şi 2008 – la Editura Polirom), a mai fost publicat în franceză (Gallimard), italiană (Cavallo di Ferro) şi bulgară (Balkani). Versiunea franceză, apărută în 2009 sub titlul Vienne le jour, în traducerea lui Marily Le Nir, a fost nominalizată la premiul „Jean Monnet” pentru Literatură Europeană.

gabriela adamesteanu drumul egal al fiecarei zile

„Gabriela Adameşteanu excelează în descrierea intruziunii politicului în viaţa intimă. Vienne le jour amestecă cu abilitate cronica istorică şi povestea unei educaţii sentimentale şi politice. Adameşteanu reuşeşte să ne facă să simţim aproape fizic promiscuitatea sufocantă, nevoia vitală de singurătate, cu accente care o amintesc pe Virginia Woolf. Un frumos portret de femeie în pragul maturităţii, asupra căreia planează umbra maşinăriei totalitare.” („Le Monde”).

„Magistral compus, romanul ni se înfătişează ca un fel de tablou monocrom, cenuşiu. Subtilitatea privirii autoarei, capacitatea ei de a face simtiţă o apăsare intima îl cruţă pe cititor de plictiseala pe care monotonia descrisă ar putea-o genera. Dimpotrivă, prin forţa evocatoare pe care o atinge, Gabriela Adameşteanu face din Letiţia mai mult decît un personaj – un mit. Cel al opresiunii care nu-şi rosteşte numele, oriunde s-ar instala.” („Le Matricule des Anges”, iulie–august 2009).

bucuresti strada lanariei tus petre chirea

Petre Chirea, București, strada Lânăriei, tuș

„Cu o luciditate pe alocuri feroce, însă mereu temperată de sensibilitatea sa participativă, autoarea disecă impulsurile, temerile, ambiţiile, sentimentele, acţiunile unei femei autentice, pentru a schiţa, cu o precizie chirugicală a gîndirii şi delicateţe a exprimării, portretul coerent, sincer şi literar al unui suflet pe care ar fi reductiv să-l numim doar „feminin” – pentru că Letiţia Branea suntem noi toţi, orice om care îşi caută propriul drum şi îşi doreşte cu încăpăţânare să trăiască şi să iubească, în ciuda durerii şi fricii.” („La Stampa”),

„Principala notă a romanului Gabrielei Adameşteanu, Drumul egal al fiecărei zile, este aceea de revoltă a unei adolescente împotriva unei lumi provinciale, cu ritualuri ce nu pot fi schimbate, absolut previzibilă, în care nu-şi poate găsi locul. Studiile universitare par să-i împlinească visul de a trăi în metropolă (Bucureşti), unde posibilităţile de aventură sunt multe. Totuşi, oraşul vrăjit ascunde multe pericole, iar perspectivele libertăţii par destul de restrînse: protagonista este controlată, ţinută la distanţă din cauza situaţiei familiale, care o face suspectă în ochii multora…” („Alias”, supliment cultural al ziarului „Il Manifesto”).

Memo

istoria cravatei esarfa origine cravata focalia romana

memo pusa roth istoria cravatei din antichitate evul mediuÎn urmă cu câţiva ani la Muzeul Naţional de Artă a avut loc o expoziţie de cravate, fiind prezentat şi un bogat material documentar cu acea ocazie. Mi-am adus aminte de acea manifestare şi mi-am imaginat că majoritatea bărbaţilor planetei poartă cravată, nemaipunând la socoteală faptul că moda a fost adoptată şi de unele femei. Fiind un obiect atât de folosit, evident ca semn de eleganţă, nu putea să treacă neobservat prin istorie.

Dar memoria este o doamnă care ne surprinde mereu, fiindcă aduce în prim-plan evenimente de care noi am uitat sau au rămas o amintire oarecare. Deşi a trecut suficient timp de atunci, brusc mi-am adus aminte de momentul când am devenit pionieră, un moment special pentru copilul de atunci, urmat de intrarea în UTC. De acolo încoace a fost alegerea mea şi nimic nu m-a convins să mă înregimentez politic. Aici mă opresc cu divagaţia şi aş vrea sa vă reamintesc o strofă din cântecul copilăriei multora dintre noi: „Am cravata mea, sunt pionier, / Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! / Mâine – brigadier şi şef de şantier, / Chiar dacă azi sunt numai pionier.” (v. http://www.youtube.com/watch?v=xVnoe3zBtnQ)

Cravata-de-pionier

Dar să revenim la cravata noastră, mai bine spus, la istoria acestui obiect.

Din timpuri străvechi, bărbaţii au găsit cu cale să poarte la gât un soi de cravată sau eşarfă, evident, ca semn al eleganţei sau să-şi arate rangul social şi aş face referire la războinicii împăratului chinez Cheng (Shih Huang Ti*), care purtau în jurul gâtului ceva ce se asemănaesarfa barbati cu nod cu o eşarfă.

Este însă un fapt dovedit că articole vestimentare asemănătoare eşarfei au fost purtate încă din antichitate. Romanii purtau la gât bucăţi de pânză denumite focalia, pentru a se apăra de frig. Oratorii, care trebuiau să-şi protejeze gâtul, foloseau aceste „fulare” pentru ca nu cumva să-şi piardă vocea. Despre împăratul Augustus, care era friguros din fire, se ştie că purta focalia, dar numai în propria locuinţă, niciodată în public. Asta pentru că se considera că este sub demnitatea unui soldat, sau chiar a unui cetăţean, să-şi acopere gâtul şi faţa. Această idee o întâlnim şi la alte popoare, nu numai în Antichitate ci chiar şi în Evul Mediu. Raţiunile de ordin practic, dar mai ales cele legate de modă, au determinat acoperirea gâtului cu incomodele gulere de material textil.

cravata esarfa

În anul 1590, un autor italian desemna, sub termenul de cravată, o eşarfă purtată de soldații legionari, în primul rând, pentru a se proteja de frig. Cravata este la origine o piesă de îmbrăcăminte militară. Originile cuvântului cravată se spune că derivă din limba croată, de la mercenarii croaţi ajunşi în Franţa în jurul anului 1635, care au luptat și pentru regele Ludovic  al XIV-lea şi care se distingeau datorită fularului pe care-l purtau în jurul gâtului. La Paris, în timpul unei parade a victoriei, francezii au fost atât de încântaţi de eşarfele pe care le purtau croaţii, încât le-au numit „les cravates”, adică croat, şi au început să le poarte şi ei. „De atunci – aflăm din ziarul german „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” – cravatele au luat noi şi noi forme, cu toate că soldaţii din Steenkerke au fost primii care au transformat eşarfa într-o cravată cu nod.” În timpul Revoluţiei Franceze (1789–1799), un bărbat îşi arăta apartenenţa politică prin culoarea „croat”-ului, sau a eşarfei pe care o purta în jurul gâtului. În secolul al XIX-lea, eleganta societate europeană a „descoperit“ această nouă podoabă. Începând de atunci, cravata a părăsit arena militară şi politică şi a pătruns în garderobele bărbaţilor de pretutindeni. Vom continua.

Pușa Roth

*) Perioada de războaie între state s-a sfârşit cu victoria statului Ch’in, de la care provine cuvântul China. Conducătorul acestui stat, Shih Huang Ti, a devenit primul împărat chinez, pe timpul căruia execuţiile şi deportările au spulberat puterea aristocraţiei şi au eliminat orice opoziţie. Operele literare clasice au fost arse, iar cărturarii chinezi au fost persecutaţi. Ch’in a standardizat scrierea şi unităţile de măsură chineze, lansând un program de lucrări publice de mari proporţii. Un sistem rutier făcea legătura între diverse zone ale imperiului şi un Mare Zid a fost construit pentru a-i ţine la distanţă pe cei mai de temut duşmani ai Chinei, triburile nomade din nord şi nord-vest. Pentru construirea Marelui Zid a fost nevoie de un milion de oameni, acesta având o lungime de 2400 km. Shih Huang Ti a murit în anul 209 î. Hr., iar dinastia Ch’in a fost înlăturată în 206 î. Hr.

Joia lingurițelor

corina sabau dragostea chiar ea

Joi, 31 ianuarie 2013, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei nr. 45), în cadrul proiectului „Joia linguriţelor”, va avea loc o întâlnire cu prozatoarea Corina Sabău, cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său, Dragostea, chiar ea (Editura Polirom, 2012).

Participă: Bianca Burta-Cernat, Ovidiu Simonca, Daniel Cristea-Enache. Invitat special: Nora Iuga. Moderator: Virginia Costeschi.

Antologie Dickens

charles dickens

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului online Dickens in a Nutshell, editat de Lidia Vianu.

La 7 februarie 2012, s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Charles Dickens (1812–1870). Sărbătorirea lui, acum și în alte dăți, este o recunoaștere a faptului că lumea lui semnatura dickenseste încă vie. Dickens este pentru cititorii lui și Mr Pickwick, și David Copperfield, și Mr Dombey, Pip ori Martin Chuzzlewit.

Mini-antologia aceasta, pe care am intitulat-o Dickens in a Nutshell, se adresează tuturor vârstelor și tuturor gusturilor. Romancierul englez are câte ceva pentru fiecare, fie că e vorba de fraze care stârnesc râsul, ori de situații care ne țin cu sufletul la gură și care duc la un sfârșit fericit ori tragic. Am adunat în doar 111 pagini texte care provoacă hohote de râs, zâmbete ironice și sentimente pe care le veți descoperi citind.

Charles_Dickens_by_Daniel_Maclise

Daniel Maclise, Charles Dickens

Volumul se deschide cu o listă a tuturor cărților lui Dickens în ordinea publicării lor în volum. Fragmentele alese din romane sunt însoțite de un număr mare de ilustrații, toate aparținând edițiilor de acum cel puțin o sută de ani.

Această mică antologie Dickens, publicată de Contemporary Literature Press, la aproape un an după aniversarea nașterii romancierului victorian, are mai presus de orice un scop didactic: este o unealtă în predarea limbii și civilizației engleze, un instrument care îl îmbracă pe Dickens în haina acestei noi invenții – și anume cartea electronică.

dickens

Antologia noastră este numai un început. Sperăm ca acestui prim volum să se adauge cât de curând un roman, sau mai multe, scrise de Charles Dickens, în traducerea unora dintre colaboratorii noștri. Până atunci, textele acestea scurte, variate și însoțite de ilustrații amuzante, vor capta interesul școlarilor, al adulților tineri sau mai puțin tineri, al celor care își reconsideră experiența din persepectiva vârstei. Dickens este un autor care a fascinat în secolul al XIX-lea bunici și nepoți deopotrivă – iar volumul pe care îl publicăm acum, la două sute de ani de la nașterea lui Dickens, arată că, la urma urmei, omul nu s-a schimbat chiar atât de mult.

Lidia Vianu

Dickens in a Nutshell, editat de Lidia Vianu, s-a lansat oficial joi, 24 ianuarie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/Vianu-Dickens-in-a-Nutshell.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro.

„O natură fericită” de Constantin Stoiciu

o natura fericita coperta constantin stoiciu

–„Vă pierdeţi timpul.

– Ce să fac altceva, dacă am harul?”

Cu acest tulburător motto, se deschide romanul O natură fericită de Constantin Stoiciu, apărut la Editura ALLFA din Bucureşti, secţiunea „Literatură română”.

Scriitor, jurnalist, editor, scenarist, Constantin Stoiciu a realizat 14 filme artistice ca scenarist şi câteva documentare ca regizor.

A primit numerose premii în România şi Europa. A colaborat cu unii dintre cei mai bine cotaţiconstantin stoiciu regizori români: Andrei Blaier, Dan Piţa, Lucian Pintilie şi a scris scenariile pentru filmele Dimineţile unui băiat cuminte (1967); Legenda (1968); Filip cel bun (1977) etc.

Constantin Stoiciu a fost producător de film la Casa de Filme 1 până la plecarea din România. În anul 1982, a emigrat în Canada, stabilindu-se la Montréal. A colaborat şase ani la Radio Europa Liberă. În anul 1983, a pus bazele Editurii de literatură universală de expresie franceză Humanitas și al revistei literare „Humanitas”.

Pentru Constantin Stoiciu, „exilul în sine are o tuşă de tragic foarte profundă”. A publicat Le roman du retour, 1992 (Romanul reîntoarcerii, 1993); De l’insouciance, 1994 (Despre farmecul levantin, 1995); Fragments frivoles d’éternité, 1998 (Fragmente frivole de eternitate, 2001); La surprenante dignité d’un inconnu qui étouffe, 1999; Le fuyard, 2002 (Fugarul, 2004); Pelerinii, 2002; L’Addition, 2006; La Patisserie, 2007 (Patiseria, 2011); Răfuieli, 2009. A semnat cronici în „Cotidianul” (2000–2001) şi, din 2007, scrie o cronică bilunară în revista „Cultura”.

Romanul O natură fericită este o întoarcere în timp, în România pe care autorul a avut curajul să o părăsească în plin comunism şi despre care a scris în cele şapte cărţi pe care i le-a dedicat. Este, după părerea mea, un fel de jurnal, un jurnal al trăirilor, al propriilor acţiuni pe care le-ar fi făcut dacă ar fi fost aici. Revoluţia privită de departe, dintr-o altă perspectivă şi reîntoarcerea la capitalismul întrerupt de cinci decenii de comunism. Revelatoare pentru esenţa cărţii este mărturia din Prolog:

„Am rezistat douăzeci de ani. Nici prea dezamăgit de căderea comunismului, nici prea entuziasmat de triumful capitalismului. Mai curând sceptic că o astfel de schimbare se poate petrece fără poticneli, ca într-o magie ale cărei tertipuri scapă observaţiei invitaţilor la spectacol.

de l insouciance constantin stoiciuChiar dacă nu mă simţeam vizat, am avut dreptate să fiu sceptic. Dacă aş fi fost consultat asupra celei mai bune perioade de a face o revoluţie, cu toate că ideea în sine de revoluţie îmi displace, aş fi preferat vara, când eram în vacanţă la mare. Plecat palid şi obosit dintr-o lume şi reîntors bronzat şi odihnit într-o alta, aş fi fost poate mai dispus să apreciez noutatea şi să-mi aduc contribuţia de cetăţean responsabil. Dar n-am fost consultat – nimeni din anturajul meu n-a fost, de altfel – şi, cuibărit în colţul canapelei, am văzut la televizor revoluţia transmisă în direct. Pentru un sfârşit de decembrie vremea era frumoasă, cei care puseseră revoluţia la cale au fost norocoşi, spre deosebire de mulţi dintre cei care se precipitaseră să vadă totul mai de aproape.

O reîntoarcere în istorie, această nouă lume, capitalismul, existând în urmă cu cincizeci de ani, înfăptuită după regulile unui salt violent înainte, în care aproape totul fusese prevăzut pentru a da iluzia unei adevărate revoluţii: lupte între armată şi terorişti apăruţi de niciunde, morţi, răniţi, plimbăreţi rămaşi în viaţă printr-un miracol, cunoscuţi şi necunoscuţi care au năvălit în Studioul 4 al Televiziunii naţionale pentru a anunţa vestea bună şi telespectatori – poporul, plebea care n-a întârziat să-şi piardă minţile, atât de mare a fost surpriza.”

Prezentul românesc cu toate datele lui sau aşa cum stă scris pe coperta a patra a a volumului, „de douăzeci şi doi de ani se ştie cum trebuie trataţi comuniştii care s-au salvat, nostalgicii dictaturii, naţionaliştii şi fasciştii reînviaţi, dar până în ziua fatidică s-a ştiut prea puţin cum trebuie tratate naturile fericite. Nici cretine, nici sărace cu duhul şi nici fără memorie, ele ar submina prin raporturile lor particulare cu Istoria şi cu realitatea imediată ordinea stabilită. Cei din înaltele sfere ale puterii îşi asumă greşeala de a le fi ignorat şi vor lua măsurile care se impun.”

Pușa Roth

„Camera” de Emma Donoghue

portret copil

În colecția „Fiction Connection” a Editurii Trei a apărut romanul Camera de Emma Donoghue, traducere de Ruxandra Ana.

Poveste despre dragostea maternă şi captivitate, romanul scriitoarei irlandeze a fost nominalizat la Man Booker Prize și clasat de „The New York Times” în topul celor mai bune cărţi ale anului 2010.

camera roman emma donoghuePentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită.

Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani.

Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească.

Scrisă în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil.

„Descrise prin ochii şi percepţiile unui copil, întâmplările din Camera – şi sunt o mulţime de răsturnări de situaţie care dau dramatism şi suspans acţiunii – sunt magistral povestite. Emma Donoghue zugrăveşte psihicul unui copil crescut în captivitate, iar performanţa ei e uluitoare.” („Publishers Weekly”).

„Vocea lui Jack este una dintre reuşitele majore ale romanului: Emma Donoghue a creat un narator-copil extrem de credibil. Camera e un roman memorabil, care poate fi analizat prin mai multe chei de lectură: psihologică, politică şi sociologică.” („New York Times Book Review”).

emma donoghue

Emma Donoghue

„Emma Donoghue are abilitatea fantastică de a crea tensiune în scene desfăşurate într-un spaţiu de dimensiuni foarte mici, unde locuiesc personajele principale ale cărţii. Camera este, fără îndoială, o revelaţie a ultimilor ani.” („Boston Globe”).

„Puţini autori ştiu să pătrundă în mintea unui copil şi să descrie ce văd acolo. Camera e un loc atât de ingenios închipuit, încât îţi lasă mereu impresia că e real. Atenţie, însă: odată intraţi, veţi fi prizonierii autoarei până la ultima pagină.” („Newsweek”).

Născută în 1969 la Dublin, Emma Donoghue este autoarea mai multor romane care s-au bucurat de un real succes, precum şi a trei volume de povestiri. De asemenea, scrie ficţiune istorică şi piese pentru teatru şi radio. Locuieşte în Canada, la Londra, Ontario, împreună cu partenerul său şi cei doi copii ai lor.

„Occidentul Românesc”, decembrie 2012

occidentul-romanesc-spania-publicatie-decembrie 2012

A apărut ediția pe luna decembrie a publicației independente Occidentul Românesc, adresată în special comunităţii de români din Spania. Conţinutul editorial, de o foarte bună calitate, este pregătit de o echipă redacţională profesionistă, sub coordonarea directă a jurnalistului Michael H. Cronkite din California – SUA, american de origine română.

Alături de articole cu informaţii practice şi utile, publicaţia oferă cititorilor săii şi teme de interes şi cultură generală, pregătite de jurnalişti români din Spania, SUA, România şi Australia.

Vă prezentăm câteva dintre rubricile permanente: Consultanţă juridică, Sfatul psihologului, Tradiţii româneşti, Bucătărie românească, Interviuri cu personalităţi din România, Pagina sportivă, Informaţii ale autorităţilor române din Spania, Ştiri din Spania şi din România.

Ziarul este gratuit, Occidentul Românesc ajungând direct în locurile frecventate de românii din Spania, sau în care aceştia au acces.

martin-rico- la torre de las damas en la alhambra de granada 1871 72

Martin Ríco, La Torre de las Damas en la Alhambra de Granada, 1871–72

Din ediţia pe luna decembrie am selectat câteva titluri pentru cititorii din România:

• Prezentarea diplomatică a României în Regatul Spaniei, informaţie utilă pentru toţi românii, rezidenţi, cetăţeni spanioli de origine română, sezonieri sau turişti.

• Asociaţia Jurnaliştilor Români din America de Nord (NARPA) a celebrat ziua României alături de românii din Sacramento, California

• Valencia. Congresul avocaţilor români din Spania: 22–23 decembrie 2012

• Despre greşelile noastre şi ale greşiţilor noştri, rubrică permanentă semnată de Dan Caragea, critic literar, Portugalia.

• Când e vorba de ţara mea, nu fac compromisuri. Interviu realizat și editat de Gabriela Căluțiu Sonnenberg cu Mihaela Mihai, din care vă prezentăm un fragment:

G. C. S.: O viață palpitantă și o carieră ca-n filme, s-ar putea spune! Contrar aparențelor, însă, dacă este să aruncăm o privire asupra tractoriei pe care ați urmat-o după revenirea în țară, cu greu ne putem decide care din perioade a fost mai interesantă: sunteți la ora actuală Director de Comunicare al Consiliului National al Audiovizualului din București (din anul 2000); între 2006 și 2008 ați deținut Președinția Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Artă – Cartel-Alfa, iar din anul 2005 sunteți Președinta Uniunii Artiștilor Liber-mihaela mihaiProfesioniști din România (U.A.L.P.R.). Depășind sfera artisticului, în anul 2008 ați candidat pentru postul de Primar General al Capitalei. Judecând după numărul mare de responsabilități oficiale pe care vi le-ați asumat începând cu anul 2001, ca personalitate publică, se poate spune că ați inaugurat o nouă etapă în viață?

M. M.: Cred că am făcut trecerea de la acumulare la valorificarea experienței adunate. Fără îndoială că îmi doresc de pe acum să pun în practică ce am învățat și să ajut acolo unde este mai multă nevoie, acolo unde românii sunt neglijați și dezavantajați. Pentru început mi-am îndreptat atenția spre colegii mei de breaslă și sunt mândră că am reușit să fiu inițiatoare, autoare și membru în Comisia pentru punerea în aplicare a Legii 109/2005. Legea reglementează îndemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor intrepreți sau executanți din România… Din 2006, grație acestei legi, în jur de 7000 de artiști primesc lunar, prin Casele de pensii, această îndemnizație pe care o așteptau de 50 de ani…

G. C. S.: Înțeleg că v-ați îndreptat atenția și spre reprezentarea României în afara granițelor, mizând pe experiența acumulată în cei 24 de ani petrecuți în Franța. În ce mod intenționați să interveniți pe plan european? Vă propuneți să interveniți și pentru românii din străinătate?

M. M.: În anul 2009 mi-am depus candidatura pentru Parlamentul European. Deși candidam ca politician independent, fără a avea un partid care să mă susțină, am reușit să adun 60.000 de semnături pentru acest demers. Fiind alegeri uninominale, a fost o încântare să constat cât de mult mă apreciază românii. Mulți mi-au scris că mă iubesc și că mă respectă ; singura problemă este să afle că sunt candidat. Intenția mea este să candidez din nou la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014 și sper de data aceasta într-un final fericit. Cunosc problemele românilor din străinătate din proprie experiență. Comunitatea română nu este la fel de bine închegată ca aceea a polonezilor, portughezilor sau a altor nații. Știu de ce și pot propune soluții, atât pentru consolidarea solidarității românilor din străinătate, cât și pentru obținerea și respectarea drepturilor noastre în contextul european.

G. C. S.: Concret, care ar fi măsurile la care v-ați gândit?

M. M.: Voi face demersuri pentru a obține în cadrul Uniunii Europene dreptul la muncă al cetățenilor români, recunoașterea diplomelor, recunoașterea drepturilor la asigurări sociale (reciprocitatea drepturilor de pensie, gratuitatea îngrijirilor medicale, ajutoarele pentru handicapați etc.). Acestea sunt drepturi care se negociază prin acorduri cu UE și se semnează de către Guvernul României. Noi, parlamentarii, avem datoria să facem presiuni, în scris, asupra Guvernului României pentru a accelera aceste negocieri spre rezolvarea problemelor românilor din diaspora europeană…”

juan miro ferma 1922

Juan Miró, Ferma, 1922

• Despre dualitatea sufletului omenesc în „Viaţa pe fugă”, un roman de Mirela Roznoveanu (New York)

„…Romanul Mirelei Roznoveanu, Viaţa pe fugă, este elaborat dinamic ca stil, dramatic. Staticul rezultă din singurătatea destinului pe care autoarea îl prezintă. În carte se detaşează mirela roznoveanusondarea morală, puterea de discernământ şi luciditatea analitică a scriitoarei. Personajele sunt realizate prin trasături repezi şi incizii. Aparent, personajul principal al volumului Mirelei Roznoveanu este o femeie, Angela. Simbolic însă, adevăratul personaj principal din Viaţa pe fugă este o întreagă lume devenită fiinţă, o societate, o Cetate numită Lumea Nouă, cu obiceiurile, regulile şi prejudecăţile ei. Arta Mirelei Roznoveanu constă tocmai în ştiinţa portretizării structurii acestei Lumi Noi, căreia îi inventariază atent, toate unghiurile.” (Octavian D. Curpaş, Arizona/USA).

Pentru că ne aflăm în ultima lună a anului 2012, luna bilanţurilor activităţii noastre, mulţumim colegilor de la publicaţia Occidentul românesc pentru efortul făcut de a informa comunitatea românească din Spania. Ei sunt: Kasandra Kalmann Năsăudean şi Florin Barbu, fondatori; coordonator: Michael H. Cronkite (CA); redactor şef: Kasandra Kalmann Năsăudean; editori: Ana-Maria Marinescu (Spania), Dan Caragea (Portugalia) Irina Georgescu Şova (România), Lucian Oprea (Colorado), Marian Petruţa (Illinois), Tudor Petruţ (California); redactori: Alexandru Stancu (Asturias), Anastasia Criste (Barcelona), Gabriela Căluţiu Sonnenberg (Alicante), Mircea Fluieraş (Málaga), Sebastian Rus (Boston), Vasile Mureşan (Illinois), Tiberiu Grădiştean (Timişoara),Timeea Opreanu (Cluj-Napoca), Zoe Stoleru (Valencia); specialişti: Ionuţ Niţu, avocat, Jeni Chiriac, psiholog; redactor investigaţii : Cristian Ioanoviciu (Spania).

Pușa Roth

http://occidentul-romanesc.com/

Zilele Culturii Române în Liban

În perioada 2–12 decembrie 2012 se desfășoară Zilele Culturii Române în Liban, amplă manifestare organizată de Ambasada României în Liban și Institutul Cultural Român, cu sprijinul unor parteneri locali. Activităţile culturale sunt adresate comunităţii românilor din Liban, precum şi publicului libanez și se vor derula la Beirut, Sin El Fil şi Zahle.

Programul evenimentului include: proiecţii de filme româneşti (Medalia de onoare, regia: Peter Călin Netzer, 2010) și scurtmetraje românești din anul 2012 (precum Între deja şi nu încă, regia: Ioana Mischie şi Stremt’89, regia: Anda Puşcaş şi Dragoş Dulea), activități speciale pentru copii (scurte prezentări despre România – istorie, cultură, tradiţii, expoziţii cu imagini din România, filme de animație românești, jocuri şi concursuri). De asemenea, vor fi inaugurate secţiile de carte românească din cadrul Universității Libanezo-Americane şi al Academiei Libaneze de Arte Frumoase (ALBA) a Universităţii Balamand.

În cadrul Zilelor Culturii Române în Liban joi, 6 decembrie 2012, la Institutul Francez din Zahle va fi organizat vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată Memoria zidurilor. Spiritul francez în arhitectura românească, semnată de Daniel Constantinescu.

Zilele Culturii Române în Liban, proiect cultural aflat la cea de-a doua ediţie este realizat în colaborare cu Asociaţia România-Levant, Asociaţia de Prietenie Moldo-Libaneză, Delegaţia Uniunii Europene în Liban, Centrul Cultural CLAC şi Municipalitatea din Sin El Fil, precum şi instituţii academice de prestigiu precum Universitatea St. Joseph şi Collège des Pères Antonins.

Mihai Potcoavă, Profil de fată

În 2012, Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au desfăşurat mai multe proiecte culturale: concerte, cursuri de limba română pentru străini, proiecţii de filme şi conferinţe. De asemenea, România, printr-un reprezentant din cadrul Ambasadei României la Beirut, dr. Dan Stoenescu, delegat de Institutul Cultural Român să reprezinte politicile culturale, deţine funcţia de Preşedinte al reţelei EUNIC Liban (European Union National Institutes for Culture), pentru a doua oară consecutiv pentru perioada 2012–2013.

Program:

• Duminică, 2 decembrie

Ora 20.00 Film românesc: Medalia de onoare (2010), cu subtitrare în limba engleză – Festivalul Filmului European, Cinema Metropolis Empire Sofil 1 din Beirut

• Marţi, 4 decembrie

10.00 Deschiderea secţiei de carte românească la biblioteca Academiei Libaneze de Arte Frumoase (ALBA)

16.00 Deschiderea secţiei de carte românească la biblioteca Universităţii Libanezo-Americane

17.30 Film românesc: Medalia de onoare (2010), cu subtitrare în limba engleză – Festivalul Filmului European, Cinema Metropolis Empire Sofil 1 din Beirut

• Joi, 6 decembrie

17.30 Expoziţia de fotografie Memoria zidurilor. Spiritul francez în arhitectura românească de Daniel Constantinescu, Institutul francez din Zahle

19.00 Film românesc: Medalia de onoare (2010), cu subtitrare în limba engleză – Festivalul Filmului European, Stargate Cinema în Zahle

• Vineri, 7 decembrie

17.00 România pentru tineri – desene animate clasice româneşti la Centrul Cultural CLAC Sin El Fil: Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (regia Victor Antonescu, Animafilm 1987), Mihaela (regia Nell Cobar, 1971), Mieunel şi Bălănel

18.30 Cafeneaua literară – Prezentarea romanului dr. Fahed Hijazi, Pe malurile Mureşului – România prin ochii unui student libanez

• Marţi, 11 decembrie

10.00 România pentru tineri – program pentru copii la Collège des Pères Antonins

16.00 Scurt metraj românesc: Între deja şi nu încă de Ioana Mischie la Institutul de studii scenice, audio-vizuale şi cinematografice (IESAV), Universitatea Saint-Joseph

• Miercuri, 12 decembrie

18.00 Scurt metraj românesc: Stremt’89 de Anda Puşcaş şi Dragoş Dulea la Institutul de studii scenice, audio-vizuale şi cinematografice (IESAV), Universitatea Saint-Joseph.

Detalii suplimentare: beirut.mae.ro

Lansare de carte: „Soni” de Andrei Ruse

Miercuri, 5 septembrie 2012, la ora 19.30, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc lansarea romanului Soni de Andrei Ruse, ediţia a III-a revăzută, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom (coordonator: Lucian Dan Teodorovici).

La eveniment sunt invitaţi atât fanii declaraţi ai romanului, cât şi cei dornici să-l descopere – acum cu final schimbat.

Fragmente în lectura autorului. Muzică live de Cătălin Ţeţe. Amfitrion: Sorin DespoT.

De la ora 21.00, după lectură şi autografe, participanţii la eveniment sunt aşteptaţi la after party în Club A.