Viorica Ghiță Teodorescu

viorica ghita teodorescu

Joi, 25 iulie 2013, după-amiază, a încetat din viaţă, la vârsta de 79 de ani, jurnalista Viorica Ghiţă Teodorescu, care și-a dedicat timp de mai bine de 40 de ani Radioului.

Viorica Ghiță Teodorescu este un nume de referință în istoria recentă a Radio România: un redactor și reporter cultural de excepție, un adevărat model de profesionalism, cultură generală, aplicație asupra faptului cultural surprins, chiar virtuozitate în a spune și „scoate” de la interlocutor esențialul în interviuri, indiferent dacă erau în genul scurt, de două minute, cum se obișnuia la Radio România Actualități sau convorbiri ample, conduse cu măiestrie. A realizat materiale în genuri publicistice diverse, de mare frumusețe radiofonică și culturală, unele – adevărate modele de gen. O mare pierdere pentru noi, profesioniștii din Radio.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 27 iulie 2013, la ora 13, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, Calea Giulești nr. 236-238, București (lângă Institutul Pasteur).

Costin Tuchilă

 lumanare in memoriam viorica ghita teodorescu

Prietenia mea cu Viorica a fost ca un poem la care ea a pus punctul final astăzi. A plecat dintre noi, acolo unde sperăm că toate durerile trec. Domnul a îngăduit ca în urmă cu câteva zile să o aud pentru câteva secunde la telefon şi să-i spun că mi-e dor să o aud. Atunci am auzit-o pentru ultima oară. S-a stins ca o lumânare… Viorica vorbea despre moarte cu calm, cu ştiinţa că noi suntem doar nişte trecători, chiriaşi pe această planetă. Mereu întreba de ceilalţi şi vorbea foarte puţin despre ea. Într-o zi mi-a spus că boala e mai puternică decât ea. Dar Viorica a fost mereu o învingătoare, trăind frumos, sincer, fără gânduri ascunse. Viorica iubea lumea, lumina, culoarea cu o pasiune pe care o va duce dincolo de viaţă. Râdea frumos, vorbea frumos, gândea frumos, ca un om cu suflet frumos Am învăţat de la Viorica multe lucruri, dar unul a fost esenţial: simplitatea.

Am mai pierdut un prieten adevărat, pe draga mea Viorica Ghiţă Teodorescu! Dumnezeu să o aibă în paza Lui!

Pușa Roth

25 iulie 2013

Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic: Patru povestiri de Petre Barbu

petre barbu teatru radiofonic

Marţi, 12 martie 2013, la ora 23.03, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră Patru povestiri de Petre Barbu: „Gerul iubirii”, „Rolul vieţii mele”, „La o crâşmă din Fundeni”, „Vai, sărmanul tată!”. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Vlad Ivanov, Dan Condurache, Dan Tudor, Andreea Vasile, Marioara Sterian, Ana Maria Ţoghină. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Redactor: Domnica Ţundrea. Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 11 martie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Spectacolul radiofonic aduce în atenţia publicului patru poveşti de viaţă, impecabil alcătuite, patru întâmplări aşezate într-un crescendo dramatic răscolitor, patru crâmpeie ale unui univers interior neliniştitor şi lucid, îmbinând firescul cotidianului cu fiorul tragic, de sorginte aproape metafizică… pentru că fiecărei experienţe de viaţă îi corespunde o anumită filosofie şi fiecare fapt relatat aduce cu sine o viziune despre lume.

Albert Camus spunea că „totul începe prin conştiinţă şi nimic nu are valoare decât prin ea”. Petre Barbu reuşeşte să capteze datele esenţiale din cotidian şi, filtrându-le prin propria luciditate, să recompună, cu forţă de expresie, un univers tulburător. Se creează astfel o sinteză între lume şi spirit, iar spectacolul ne prilejuieşte apropierea de o problematică umană de maximă însemnătate, de la lucruri fireşti, de fiecare zi (atât de importante, în fond!) până la fiorul tragic al iminenţei morţii şi, finalmente, chiar până la contactul cu moartea, relatat însă cu un fel de îngheţare a emotivităţii, ceea ce sporeşte evident tensiunea dramatică şi conferă montării radiofonice profunzime şi forţă filosofică.

petre_barbu

Petre Barbu

Opera lui Petre Barbu reprezintă o constantă a carierei regizorale a lui Attila Vizauer, astfel încât se poate vorbi, fără îndoială, de acum, despre o relaţie dramaturg-regizor bine sudată în timp şi exersată în multiple ocazii, scenice sau radiofonice. Faptul nu putea fi decât benefic pentru intuirea exactă, de către regizor, a intenţiilor autorului, pentru valorificarea tuturor meandrelor, nuanţelor psihologice ale personajelor, pentru acea condensare a timpului dramatic, care ne determină să ne transpunem cu totul în atmosfera spectacolului şi, ascultându-l cu atenţie, să ne lăsăm copleşiţi de emoţie.

luminita gliga compozitie 27

Luminita Gliga, Compoziție 27

Montarea radiofonică se distinge prin calitatea compoziţiei auditive, prin tonul şi ritmul secvenţelor dramatice, printr-o atentă distribuire a planurilor sonore, prin crearea de imagini, de la cele ale unui cotidian aparent banal şi până la construcţii stranii, dedublări ale acţiunii şi dialogului, evocări pe calea memoriei, proiecţii în imaginar… Sunetul devine un adevărat personaj în spectacol, un partener al eroului principal (acelaşi în cele patru povestiri), sonorităţi speciale creează o realitate paralelă, ambianţa ne copleşeşte şi ne potenţează reacţiile afective.

Vlad Ivanov, în rolul personajului principal, se dovedeşte remarcabil prin firescul interpretării, prin emoţie reţinută şi interiorizare, prin măsura dozei exacte, prin uşurinţa de a trece de la tonul unei discuţii obişnuite la trăiri profunde, marcate de tragism şi frământare lăuntrică, iar ceilalţi actori îşi susţin partiturile cu talent şi profesionalism, contribuind la crearea unei lumi extrem de percutante de realităţi concrete şi imagini. La tot pasul, descoperim adevărul vieţii, adevărul despre noi înşine şi ne recunoaştem în aceste trăiri, în aceste întâmplări, în aceste emoţii.

Domnica Ţundrea