A patra zi a Festivalului

festivalul george enescu editia 2013 a patra zi

În a patra zi a Festivalului Internațional „George Enescu”, sub genericul „Muzica secolului XXI – Workshop // Enescu și contemporanii săi”, în seria Aspecte stilistice, estetice și tehnici de compoziție în creația proprie, la ora 10.00, în Sala „Dinu Lipatti” a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti este programată conferința compozitorului Dan Dediu.

De la ora 14.00 la Studioul de Operă şi Multimedia al UNMB va avea loc un concert al tinerei generații de compozitori români (seria „New Generation”). Interpretează: Ansamblul IconArts, dirijor: Gabriel Bebeșelea. În program: Cristina Uruc – Latens, Bogdan Chiroșcă – Cvartet de coarde, Victor Colțea – Sketches of a Requiem, Cătălin Ștefănescu Pătrașcu – Seranada, Alexandru Murariu – Aeolus, Sebastian Androne – Stihiile. Intrarea este liberă.

logo festivalÎn mod excepțional, concertul din seria „Mari orchestre ale lumii”, de la Sala Mare a Palatului, este programat miercuri 4 septembrie, la ora 17.00. Orchestra Filarmonicii Naționale a Rusiei va fi dirijată de Vladimir Spivakov. Solist: Sergey Dogadin. Programul cuprinde: Suita nr. 3 pentru orchestră, în Re major, „Săteasca”, op. 27 de George Enescu, Poemul pentru vioară şi orchestră, op. 25 de Ernest Chausson, Introducere şi Rondo capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns și Simfonia nr. 1 în re minor, op. 13 de Serghei Rahmaninov.

De la ora 19.30, la Ateneul Român, reîntâlnire cu pianistul român Radu Lupu – recital Schubert: Sonata nr. 20 în La major, D 959 și Sonata nr. 21 în Si bemol major, D 960. Recitalul este dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa (27 septembrie 1978, Brașov–2 august 2012, Viena).

La Cluj-Napoca va avea loc concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta lui Jörg Widmann. În program: Ulpiu Vlad – Lumina drumurilor, J. Widmann – „Ad absurdum”, piesă de concert pentru trompetă şi orchestră mică (dedicată lui Sergey Nakariakov), solist: Sergey Nakariakov; J. Widmann – Missa pentru orchestră mare, soliști:Alfred Melichar, acordeon cu claviatură, Wilhelm Bruck, chitară.

Concertul de la ora 17.00 va fi transmis în direct la Radio România Cultural și Radio România Muzical.

editia 2013 festival enescu

Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei (NPR) a fost fondată în ianuarie 2003 de către Ministerul Culturii, după o împuternicire semnată de preşedintele Vladimir Putin. Orchestra a reunit cei mai buni muzicieni sub conducerea lui Vladimir Spivakov, violonist şi dirijor cunoscut la nivel mondial, devenind una dintre cele mai bune orchestre simfonice din Rusia.

Dirijori celebri colaborează şi concertează în mod regulat cu NPR. Între aceştia, James Conlon, Alexander Lazarev, Krzystof Penderecki, Gennady Rozhdestvensky, Jukka-Pekka Saraste, John Nelson, Hans Graf, George Cleve, Okko Kamu, Michel Plasson, Eri Klas, Saulus Sondeckis. Orchestra aspiră la conservarea valorilor moştenite formându-şi în acelaşi timp un stil propriu ce îmbină tradiţiile cu tehnologii noi. Un alt obiectiv important al NPR este susţinerea muzicienilor tineri .

De-a lungul timpului NPR a concertat împreună cu mulţi artişti de seamă, precum starurile de operă Jessye Norman, Kiri Te Kanawa, Renée Fleming, Angela Gheorghiu, Plácido Domingo, José Carreras, Dmitri Hvorostovsky, Maria Ghuleghina, Juan Diego Florez, Ferruccio Furlanetto, Marcelo Alvarez, Ramon Vargas, violonistii Gidon Kremer, Gil Shaham, Hilary Hahn, Laurent Korcia, Mayuko Kamio, violoncelistii Natalia Gutman, Xavier Phillios, Tatiana Vasilieva, pianistii Arkady Volodos, Barry Douglas, Valery Afanasiev, Mikhail Rudy. Pianiştii John Lill, Denis Matsuev, Alexander Ghindin şi Olga Kern colaborează cu NPR în mod regulat.

NPR a participat la Moscova şi Tokyo la primele audiții ale Simfoniei „Lord of the Rings” de  H. Shore şi a prezentat Simfonia a V-a de A. Rybnikov, precum şi Newspaper Overture. A News Release in the Mozart Year de V. Martnov. Orchestra Filarmonică Naţională din Rusia susţine concerte atât la Moscova cât şi în alte regiuni ale Rusiei. În fiecare an, NPR participă la Festivalul de la Colmar, Franţa şi la alte festivaluri europene importante precum Reingau, Kissinger Sommer etc. Orchestra a făcut turnee în țările din cadrul Comunităţii Statelor Independente, în ţările baltice, SUA şi Japonia.

luminita gliga poem cromatic

Luminița Gliga, Poem cromatic

Orchestra a înregistrat mai multe lucrări de Ceaikovski si Rahmaninov la „Sony Music”. În mai 2005 Casa de discuri „Cappricio Recording” a lansat CD-uri şi DVD-uri conţinând Concertul pentru orchestră de Isaak Schwartz, denumit „Yellow Stars”, sub bagheta lui Vladimir Spivakov, cel căruia ompozitorul i-a dedicat această lucrare. În septembrie 2010 Sony Music a lansat un CD cu Nikolay Tokarev: Concertul nr. 1 pentru pian de Ceaikovski și Concertul nr. 3 pentru pian de Rachmaninov.

Vladimir Spivakov, un remarcabil violonist și dirijor rus, a fost elevul renumitului Yuri Yankelevich la Conservatorul din Moscova şi al lui David Oistrah, unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului 20. A fost premiat încă din primii ani ai tinereţii la concursuri internaţionale importante: Marguerite Long – Jacques Thibaud (Paris, 1965), Concursul Paganini (Genova, 1967), Concursul Internaţional de la Montréal (1969), Concursul Ceaikovski de la Moscova (1970). Cariera sa internaţională a început odată cu turneul triumfal din Statele Unite (1975). A cântat ca solist cu cele mai importante orchestre simfonice din lume, sub bagheta unora dintre cei mai apreciați dirijori ai secolului XX (E. Mravinsky, E. Svetlanov, K. Kondrashin, Y. Temirkanov, M. Rostropovich, L. Bernstein, S. Ozawa, L. Maazel, Carlo Maria Giulini, Riccardo Muti și Claudio Abbado).

vladimir spivakov

Vladimir Spivakov

Vladimir Spivakov a cântat până în anul 1997 pe o vioară Francesco Gobetti, primită cadou de la profesorul Yankelevich. Din 1997, cântă pe o vioară Stradivarius, primită în folosinţă pe toată durata vieţii.

În 1979, Vladimir Spivakov a înfiinţat, împreună cu câţiva artişti ruşi de renume, Orchestra „Virtuozii Moscovei”. A studiat dirijatul cu profesorul Izrail Gusman în Rusia, precum și cu Leonard Bernstein și Lorin Maazel, în SUA.

Ca dirijor de orchestre de cameră și simfonice, Vladimir Spivakov a condus ansambluri europene și americane:  orchestre simfonice din Londra, Chicago, Philadelphia, Cleveland și Budapesta, Orchestra Simfonică La Scala, Orchestra dell’ Academia „Santa Cecilia”, Orchestra Filarmonicii din Köln, Orchestra Radio France și cele mai bune orchestre din Rusia.

În perioada 1999–2002 Spivakov a fost dirijor principal al Orchestrei Naționale Ruse, iar din 2003 este Director Artistic și Dirijor principal al Filarmonicii Naționale din Rusia și președinte al Performing Arts Centre din Moscova. Este fondatorul Festivalului Internaţional de Muzică de la Colmar (Franța, 1989), al cărui director artistic a fost de la început.

Vladimir Spivakov a înregistrat peste 40 de CD-uri, atât ca solist cât şi ca dirijor.

Implicat în numeroase acţiuni caritabile, a făcut un turneu în Armenia, împreună cu „Virtuozii Moscovei”, la scurt timp după cutremurul din 1988 și un altul în Ucraina, la trei zile după dezastrul de la Cernobîl. În 1994 a fondat Fundația Filantropică Internațională „Vladimir Spivakov”, cu obiective umanitare, artistice și educaționale, cum ar fi îmbunătățirea standardelor de viață pentru orfani și copiii cu handicap, precum și crearea condițiilor pentru dezvoltarea creativă a tinerelor talente.

A primit titlul onorific „Artist al URSS” (1989), Premiul de Stat al URSS (1989) și Ordinul Prieteniei Popoarelor (1993). De asemenea, Centrul Spațial Rus a dat numele de Spivakov uneia din planetele mici, atunci când artistul a împlinit 50 de ani.

Vladimir Spivakov a fost decorat cu distincții de stat de nivel înalt din Rusia, Ucraina, Franţa, Armenia. În 2000 a primit Ordinul Legiunea de Onoare din partea președintelui Franței. În 2002 a fost ales Doctor Honoris Causa al Universitatii Lomonosov din Moscova, iar în mai 2005, împreună cu Alexander Soljenițîn și Leonid Roshal, a fost ales Rusul anului.

În 2006, Vladimir Spivakov a fost desemnat Artist UNESCO pentru Pace pentru marea sa contribuție în lumea artei și a activităților sale vizând pacea și dialogul între culturi.

sergey dogadin

Sergey Dogadin

Născut în anul 1988 într-o familie de muzicieni, Sergey Dogadin a început să cânte la vioară la vârsta de 6 ani sub îndrumarea celebrului profesor Lev Ivaschenko. A studiat cu Vladimir Ovcharek (Conservatorul Sankt-Petersburg) şi cu Maxim Vengerov, în Elveţia, iar acum cântă pe o vioară Giovanni Battista Guadagnini din 1758.

A câștigat nouă competiții internaționale de muzică, a participat la turnee în Europa şi SUA, concertând în săli celebre, a cântat cu London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică din Budapesta, Nordic Symphony Orchestra, Münchener Kammerorchester, Stuttgarter Kammerorchester, Taipei Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Naţională a Rusiei, Orchestra Teatrului Mariinsky, Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din Moscova, National Orchestras of Estonia and Latvia, Orchestra Simfonică de Stat din Rusia.

A colaborat cu dirijori ca Valery Gergiev, Vladimir Ashkenazi, Vladimir Spivakov, Yuri Simonov, Alexander Rudin, Saulus Sondeckis, Vasily Petrenko, Anu Tali, Muhai Tang, Dmitry Liss.

În martie 2008 a înregistrat un CD pentru Casa de discuri „Solo Musica” (compoziții de  Ceaikovski, Rahmaninov, Prokofiev și Alexander Rosenblatt).

A cântat la festivaluri pe vioara lui Niccolò Paganini și pe cea a lui Johann Strauss.

Costin Tuchilă

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Tetralogia wagneriană în mai puțin de o lună, la Festivalul „Enescu”

wagner tetralogia festival enescu 2013

festivalul-george-enescu-2013-Festivalul Internațional „George Enescu” aniversează anul Wagner cu tetralogia „Inelul Nibelungilor“ în interpretarea Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. În zilele de 15, 16, 19 și 22 septembrie 2013, la Sala Palatului din București va avea loc o serie de patru concerte grandioase, care reunesc peste o sută de muzicieni. Au mai rămas două săptămâni până la ediția XXI a Festivalului.

Programul zilei de 19 septembrie 2013

În această ediție a Festivalului “George Enescu” publicul se poate bucura de un eveniment extraordinar: la Sala Palatului din București, cunoscuta Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, alături de Marek Janowski, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai momentului, va prezenta timp de patru seri integrala tetralogiei Inelul Nibelungilor: Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried și Amurgul zeilor, sub formă de opere în concert.

Unul dintre cei mai apreciați dirijori ai lucrărilor lui Richard Wagner, Marek Janowski a realizat prima înregistrare digitală din lume a tetralogiei Inelul Nibelungilor, între anii 1980 și 1983, la Casa de discuri RCA, cu Staatskapelle Dresden. „Cu o secțiune magnifică și măreață de instrumente de coarde, dirijorul german oferă emoții copleșitoare. Ce intensitate, ce frumusețe și ce claritate magnifică în continuitatea acestui discurs muzical!”, scria „Intermusica” despre înregistrarea Inelul Nibelungilor sub bagheta lui Marek Janowski, care, din anul 2002 a fost ales dirijor pe viață al Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin.

Tetralogia wagneriană, considerată una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale genului de operă din toate timpurile, este prezentă în Festival în anul în care întreaga lume aniversează două secole de la nașterea lui Richard Wagner (22 mai 1813, Lepzig–13 februarie 1883, Veneția) și comemorează 130 de ani de la moartea sa.

Pe 19 septembrie, de la ora 19.30, pe scena Sălii Mari a Palatului, publicul va putea asculta a treia parte a tetralogiei, Siegfried. Din distribuție fac parte unii dintre cei mai importanți soliști de repertoriu wagnerian ai momentului și unii dintre cei mai reprezentanți soliști de operă din România. Reamintim că ediția din această vară a celebrului festival BBC Proms a fost deschisă cu tetralogia Inelul Nibelungilor, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim, care va fi prezent, de asemenea, în Festivalul „George Enescu”.

Încă mai puteți găsi bilete pentru Siegfried: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529256/performance.html.

Vortice-Soliloquy-Pachet-JTI

În aceeași zi, de la ora 19.00, pe scena Operei Naționale din București va avea loc cel de-al doilea spectacol din Festival al companiei portugheze Vortice Dance Company: Soliloqui – about Wonderland, o interpretare unică, pe muzică de Phillip Glass, Maurice Fulton, Kronos Quartet, Daft Punk, Nino Rota, Eric Satie, Oswaldo Ferrés, Camille Saint-Saëns, Arvo Pärt, Billie Holiday și Claude Debussy.

Acest spectacol va loc cu casa închisă, dar îl puteți urmări în transmisie live în sala de cinema, o premieră în istoria Festivalului, la Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

Spectacolele Vortice Dance Company – Dracula și Soliloqui – about Wonderland – din cadrul Festivalului „George Enescu” fac parte din Întâlnirile JTI.

antal zalai vioara

Antal Zalai

Festivalul Internațional „George Enescu” continuă tradiția de a aduce muzica clasică de calitate și în țară. Astfel, la Oradea va concerta violonistul Antal Zalai, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” (2011): Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Brahms. Îi vor fi alături muzicienii Filarmonicii de Stat din Oradea, cu dirijorul Romeo Rîmbu la pupitru. Pe lângă Concertul de Brahms, în program: J. Brahms – Uvertura Academica în do minor, op. 80 și G. Enescu – Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13.

Au mai rămas două săptămâni până când începe cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul „George Enescu”, care se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară. Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra. Festivalul „George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului: http://festivalenescu.ro/calendar/events.

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Elena Cernei – perfecțiunea artei lirice

Un uomo universale reprezintă expresia complexă a esenţei omului superior. Ea implică în sinele său acea tuşă puternică de renascentism individual, specific fiecărei personalităţi umane în parte, care invită peste timp, cu simplitate şi cu convingere, la desăvârşirea fiinţei umane prin forţa exemplului şi prin continuitatea sa firească mai departe. Fiindcă omul are pentru viitorime datoria evoluţiei personale. Decadenţa individuală şi, implicit, cea societară trebuie scoase, aşadar, din vocabularul obişnuit al existenţei şi anulate definitiv cu orice preţ din parcursul înainte al istoriei omenirii, pentru ca fiecare urmă fină a sa nu face altceva decât să ucidă, inconştient şi în mod treptat, umanul şi raţionalul aşezate amândouă în mod complementar în fibra interioară a fiecăruia dintre noi.

Elena Cernei (1 martie 1924–27 noiembrie 2000)

Muzica aleasă, putem spune fără tăgadă, este acea înşiruire unică de trăiri şi de sunete, care se generează şi se combină unele pe altele cu o voluptate a firii greu de descris în cuvinte. „Trecătoare este orice clipă a acestei arte şi asa trebuie să fie… În apariţie si dispariţie, în faptul de a deveni şi de a fi trecut, se ascunde puterea biruitoare a sunetului şi a sentimentului. După cum acestea două se contopesc cu altele, se ridică, se coboară… pe frânghia bine întinsă a armoniei, după legi veșnice, indisolubile, şi pe urmă acţionează din nou, tot astfel fac şi spiritul, curajul, dragostea şi speranţa noastră”, scria la 1800, în Calligone, Johann Gottfried Herder, marele spirit german al Epocii Luminilor şi al omenirii, student al filosofului de la Königsberg, Immanuel Kant, şi născător al fundamentului ideatic al miscării „Sturm und Drang”, care a construit cu soliditate temelia culoarului preromantic. Şi tot Herder continua în aceeaşi lucrare a sa: „Cui nu i-au rămas în suflet, zile întregi, de neuitat, tonurile, cui nu i-au rămas mişcările pătimaşe ale unei voci care lega cu căldură tonul, gesturile şi cuvântul? O legătură atât de intimă există între gest şi ton, între voce și sentiment, încât, în clipa când am auzit-o, am şi dat crezare cântăreţei că toate acestea sunt proprietatea cea mai proprie a inimii sale; am crezut în ceea ce ne comunică ea atât de miraculos, de firesc. Acum ele sunt, spunem noi, cuvintele ei, sunetele ei; artistul a oferit doar prilejul ca fiinţa care însufleţeste cântecul să-şi dezvăluie sufletul…”

În Eboli din Don Carlo de Verdi

Pentru istoria artei lirice a vremurilor de până acum şi a celor ce vor veni, se poate afirma, în contextul la care facem referire aici, faptul că una dintre cele mai mari interprete ale lumii, mezzosoprana Elena Cernei, se încadrează mai mult decât perfect în semantica generoasă a sintagmei atotcuprinzatoare mai sus amintite. Pe Elena Cernei aveam s-o întâlnesc, printr-un dar al Providenţei, pe holul Conservatorului bucurestean, exact acum zece ani, la începutul toamnei lui 1999. Fusese invitată în fata studenţilor şi a profesorilor, pentru ca să îşi povestească viaţa. Nu puteam şti atunci că discuţia noastră avea să fie pentru mine prima, dar şi ultima, din nefericire, din tot parcursul acestei vieţi. Pentru că, peste numai un an, inegalabila noastră artistă lirică avea să îşi construiască definitiv un alt fel de interfaţă-portativ în cheie personală, dar una către eternitate, o eternitate care mie mi-a săpat în suflet un vid lăuntric imens. Nu mi-am putut imagina cu niciun chip în secunda aceea faptul că legenda impunătoare şi marmoreană din faţa mea, cu un chip aidoma statuii din piatră a Sfinxului egiptean, avea drămuit atât de strașnic de către soartă propriul său interval existenţial. Acum înţeleg de ce, privind şi din acest unghi de vedere trist, Elena Cernei îmi părea o fiinţă aproape ireală, total diferită de lumea ce gravita gălăgioasă în jurul său, prin ţinuta şi prin aerul sau încărcate de un calm superior, pe care îl arunca cu o măsură necuantificabilă vreodată în sufletul meu. Părea ca interpreta în acele momente, cu graţie şi cu geniu, un alt personaj operistic binecunoscut şi nicidecum propria-i viaţă.

În Amneris din Aida de Verdi

A încerca să definești o personalitate clocotitoare şi profundă, precum cea a Elenei Cernei, e totuna, cred, cu a te apleca în taină şi în liniste ca să desluşeşti misterul piramidelor stravechi. Pentru că, această magnifică creatoare de operă a adus interpretării lirice mondiale o conotaţie desăvârşită, pe care a construit-o cu o sensibilitate şi cu o inteligenţă deosebite în retorta variabilei dominante denumite generic de noi timp. Pentru ea, acul ceasornicului sorţii a început să ticăie cu putere la începutul de martie al anului 1924 şi şi-a oprit, din nefericire, ultima bătaie la final de noiembrie 2000. Unii ar spune mult, alţii nu ar spune așa, cert este că, în cele șapte decenii şi jumătate de ani pământeşti, pe care i-a hărăzit bunul Dumnezeu, Elena Cernei a dăruit totul muzicii. S-a dăruit pe sine însăşi, aş putea spune, şi nu greșesc cu absolut nimic. Dacă ar mai fi sălășluit printre noi, anul acesta, la cei 85 de ani pe care i-ar fi împlinit, sunt convinsă că ar fi apărut la fel de maiestuoasă şi de plină de mister pe scena Operei Române sau pe cea a Conservatorului bucureştean şi ar fi încercat să cânte exact că în toamna lui 1999, dar de data aceasta integral, „Stride la vampa”, cunoscuta arie a Azucenei, ţiganca înecată în deznădejde, după ce şi-a aruncat în foc propriul copil, din opera Trubadurul a lui Giuseppe Verdi.

Alexandre Cabanel, Samson și Dalila, 1878

Dacă Irina Arhipova, faimoasa mezzosoprană a Rusiei, a fost cea mai mare „Carmen” a lumii, atunci Elenei Cernei a fost cu siguranţă cea mai grandioasă „Dalilă” a tuturor timpurilor. Îi aud şi acum, când scriu aceste rânduri, sensibilitatea unică a vocii sale grave din „Mon coeur s’ouvre à ta voix” sau „Printemps qui commence”, cu care vibra aerul şi sufletul celui ce asculta şi prin care a transformat, practic, total, însuşi modul de interpretare a operei cu caracter biblic a compozitorului romantic francez Camille Saint-Saёns. „Dalila” Elenei Cernei e un personaj unic, deloc mitic, remodelat afectiv şi cu o structură metamorfozată aparte. În el găseşti ceea ce autorul nu a dorit să aşeze, găseşti blândeţea interpretativă a cântăreţei, profunzimile trăirilor proprii. Fiindcă marea noastră artistă lirică mângâia cu sufletul său deosebit fiecare partitură muzicală cu o responsabilitate şi cu o precizie ieşite din comun, de matematician extrem de riguros. De altfel, în modul său de a interpreta, Elenei Cernei crea un spaţiu pur al sunetului, crea o universalitate a momentului, unde vibraţia inteligenţei emoţionale si disecţia fină a miezului partiturii îşi defineau în mod unic parametrii săi specifici, aşa cum, poate, numai Marta Alboni, cea mai de seamă voce de contralto a secolului al XIX-lea, Haricleea Darclée, Monserat Caballé sau Renée Fleming au reuşit să o contureze în diverse epoci ale istoriei interpretative a muzicii de operă.

Elenei Cernei avea în privire o melancolie, care i-a desăvârşit întreg conturul personalităţii sale artistice într-un mod cu totul şi cu totul singular. Pot spune că tristeţea ochilor săi dezvăluia într-un fel mai mult decât sugestiv sensul răvăşitor al unei romanţe, oricare ar fi fost ea. Doar cel ce-a suferit a devenit, pentru mine, expresia desăvârșită a trăirii sale lăuntrice. Aici întâlnim, dintr-o dată, un Ceaikovski cu miez puternic si adânc vibrat, care, ca şi Saint-Saёns, nu rămane el însuşi. Prinde viaţă, renaște într-un mod profund personalizat, prin detaliul infinitezimal al glasului marii noastre artiste, care a impus cântului de operă mondial, prin distincţia interpretării teatral-vocale, o nouă revoluţie a felului de a aduce sunetul din interiorul fiinţei interpretului în afara sa și de a-l aşeza în sufletul celui ce ascultă cu un singur scop, anume acela de a face Lumină acolo, de a lămuri sensuri şi de a rescrie adevărata semantică a spiritului omenesc. Pentru că Elenei Cernei a scris istorie, confundându-se cu muzica până la desăvârşire şi până la sublim. A încercat să îi redefinească esenţa şi a reusit în totalitate. A reconturat orizonturi şi a anulat limite impuse. A spart convenţii şi a creat un nou drum. A năpustit asupra noastră vibraţii şi a făcut-o într-o manieră greu egalabilă vreodată. Şi, cu toate acestea, Elenei Cernei nu a dorit vreun moment să îşi înceapă călătoria prin spaţiul inefabil de dincolo de aici, până nu a articulat, aşa cum numai ea a știut întotdeauna acest lucru, ultima notă a perfecțiunii sale interpretative… Denumirea piesei? Forţa destinului…

Magdalena Albu

14 noiembrie 2009

 Ascultă

 Elena Cernei, Aria Dalilei, „Mon coeur s’ouvre à ta voix” din „Samson și Dalila” (actul II) de Camille Saint-Saёns, Metropolitan Opera New York, dirijor: Kurt Adler. Samson: Ludovic Spiess

Elena Cernei, Seguidilla din „Carmen” (actul I) de Bizet, 1970

Elena Cernei, Aria lui Orfeu, „J’ai perdu mon Eurydice” din „Orfeu și Euridice” (actul III) de Gluck, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, dirijor: Constantin Bobescu, 1962

Dirijorul Adrian Morar revine la Sala Radio

Concertul Orchestrei Naţionale Radio de vineri, 20 ianuarie 2012, ora 19.00 se va desfăşura sub bagheta dirijorului Adrian Morar, care revine pe scena Sălii Radio şi propune publicului bucureştean un program variat. În deschiderea concertului va fi interpretată lucrarea Solstiţiu a cunoscutului compozitor clujean Adrian Pop, compusă în 1979 şi inspirată dintr-o colindă din Bihor, numită Colinda Soarelui. Va urma Concertul nr. 3 în si minor pentru vioară şi orchestră, op. 61 de Camille Saint-Saëns, compus în 1880 pentru violonistul Pablo de Sarasate, care l-a cântat în premieră. Concertul din seara de 20 ianuarie o va avea ca solistă pe violonista Cristina Anghelescu.

În partea a doua a programului vom audia Carnaval de Robert Schumann (op. 9, 1834, lucrare compusă pentru pian), în varianta pentru orchestră realizată de Theodor Rogalski.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Parcursul artistic al dirijorului Adrian Morar reflectă o atentă preocupare pentru actul artistic, concretizată prin numeroasele concerte dirijate atât în ţară cât şi în Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Spania şi Thailanda. Adrian Morar a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a beneficiat de îndrumarea profesorilor Florentin Mihăescu – dirijat coral, Emil Strugaru şi Alexandru Fărcaş – canto, urmând apoi şi cursuri de masterat alături de Aurel Stroe şi Victor Dumănescu. A avut totodată prilejul de a participa la cursurile de dirijat ale unor remarcabili muzicieni precum Peter Eötvös, Eri Klass, Eric Ericsson, Ton Koopman, Zoltán Pesko, Helmuth Rilling. În anul 1994 a obţinut Premiul I al Concursului „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, iar în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”. În prezent dirijor al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, Adrian Morar colaborează cu Operele din Timişoara, Iaşi şi Bucureşti, la aceasta din urmă ocupând şi funcţia de director artistic între 2006–2007. Adrian Morar susţine concerte alături de Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, precum şi alături de orchestre simfonice din Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Târgu-Mureş, Sibiu, Satu Mare.

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vîrsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ştefan Gheorghiu şi în prezent este solista Formaţiilor Muzicale Radio. Este cîştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius” – Helsinki, 1990, „Alberto Curci” – Napoli, 1983, „Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar, 1985 – Chile şi Andria, 1991. A mai câştigat de asemenea Premiul V la Concursul „J. Thibaud” – Paris, 1981, Premiul IV la Concursul „Tibor Varga” – Sion, 1983 şi Premiul IV la Concursul „P. I. Ceaikovski” – Moscova, 1986. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovsky Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, Finlandia Hall din Helsinki, cu orchestre importante. A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români. A susţinut numeroase turnee de concerte şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud. A realizat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră „Philharmonia” din Londra.

Naturalețe și expresivitate

Un ton interiorizat, aproape șoptit, cu nuanțe calde și visătoare alege Alexandra Costin pentru prima parte a Concertului nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră de Beethoven, înregistrat pe discul recent apărut la Fundația Casa Radio. Remarcabilă, interpretarea sa, în compania Orchestrei Naționale Radio, dirijată de Horia Andreescu, este o excelentă dovadă a echilibrului și maturității artistice la care a ajuns pianista, unul dintre cele cei mai apreciați tineri muzicieni români. În scurt timp, Alexandra Costin s-a impus prin personalitatea interpretativă, confirmând pe deplin aprecierile formulate la primele sale apariții publice. Versiunea Concertului în Sol major exploatează cu multă delicatețe, într-un mod perfect adecvat stilistic, lirismul acestei partituri, poate cel mai poetic dintre cele cinci concerte pentru pian și orchestră de Beethoven. Nici un accent nu e deplasat, nici un pasaj nu suferă de afectare sau nu e încărcat inutil. Tușeul fin, catifelat, creând nuanțe neașteptate, îndepărtându-se de orice alunecare în patetism, susține această viziune romantică asupra paginii beethoveniene. Naturalețea abordării, acolo unde de multe ori, în alte versiuni, se observă strădania nefericită de a adăuga artificii stilistice nepotrivite, este de-a dreptul reconfortantă în interpretarea Alexandrei Costin, care cântă parcă fără nici un efort, fiind susținută corespunzător de orchestră și dirijor.

Înregistrarea Concertului de Beethoven datează din 2008 și este realizată în studioul Radiodifuziunii, ca și cealaltă, din cuprinsul aceluiași disc: Concertul în la minor pentru pian și orchestră de Schumann, în compania Orchestrei Naționale Radio, de data aceasta dirijată de Ovidiu Bălan (2009). Și aici marca stilistică este evidentă. Construcția de ansamblu și detaliul mărturisesc o bună analiză a trăsăturilor care evidențiază acest concert între creațiile romantice de gen. Sonorități rotunde, parcurgând o gamă coloristică bogată, cu efecte de lumini și umbre, ne întâmpină în fiecare dintre cele trei părți ale concertului. Claritatea conceptuală, transpusă în relieful pe care îl conferă fiecărei secțiuni a partiturii, înseamnă în ultimă instanță expresivitate, pianista ferindu-se de excesul sentimental „de rutină”, adesea vizibil chiar în verisuni tehnic ireproșabile. Alexandra Costin are un rafinament armonic distinct, probat cu multe ocazii atât în repertoriul cameral, cât și în cel concertistic. Edificator pentru arta interpretei era discul apărut în 2003 la Editura Casa Radio, care cuprindea Sonata nr. 1, op. 11 de Schumann, Sonata nr. 2, op. 14 de Prokofiev și Concertul nr. 2 de Saint-Saëns.

Stabilită la Boston, după studii la Universitatea Națională de Muzică din București, la Universitatea Mozarteum din Salzburg și la Baylor University (SUA),  doctor în  Arta interpretării pianistice la Boston University, Alexandra Costin este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale. În anii trecuți a susținut concerte în compania filarmonicilor din România, a Orchestrei Naționale Radio, a Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Simfonice din Maracaibo (Venezuela), a Orchestrei Simfonice Naționale din Taiwan ș.a. A cântat și cântă frecvent în Austria, Germania, Franța, SUA, concertele și recitalurile sale bucurându-se întotdeauna de succes. Am ascultat-o cu mai multe ocazii în Sala Radio și, desigur, aș vrea să o văd mai des programată în stagiunea de concerte din București.

Costin Tuchilă

Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu, Tiberiu Soare şi Orchestra Naţională Radio

Vineri 17 iunie, la ora 19.00, în Sala Radio, finalul stagiunii de concerte 2010–2011 readuce în faţa publicului meloman una dintre cele mai de succes formule muzicale ale momentului, care transformă sălile de concerte în spaţii neîncăpătoare, la fiecare apariţie: Alexandru Tomescu şi Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Inspiraţi de începutul de vară, cu vreme imprevizibilă şi atmosferă constant romantică, artiştii vor oferi publicului o combinaţe inedită de compozitii muzicale variate, selectate din repertoriile mai multor artişti consacrați ai marii muzici: cele Trei dansuri româneşti ale dirijorului şi pianistului român Theodor Rogalski se vor întâlni cu acordurile romantice ale Poemului lui Ernest Chausson. Tabloul muzical va fi întregit de compoziția lui Camille Saint-Saëns, Havanaise, cunoscută publicului larg şi din filmul lui Roman Polanski, A noua poartă, în care a reprezentat coloana sonoră.

Concertul se va încheia cu Simfonia a X-a în mi minor, op. 93 de Dmitri Şostakovici, lucrare pe care Orchestra Națională Radio o va relua în turneul de săptămâna viitoare de la Varna.

Solist concertist permanent al Orchestrei Naţionale Radio, având o carieră impresionantă, ce se întinde pe patru continente şi peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu se detaşează net drept liderul tinerei generaţii de violonişti români. Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii intâi naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu precum: „Niccolò Paganini” (Italia), „Pablo Sarasate” (Spania), „Marguerite Long – Jacques Thibaud” (Franţa) sau „George Enescu” (România). În ultimii ani tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale din Italia, Franţa sau România. De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică, acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concert ale lumii: Carnegie Hall – New York, Concertgebouw – Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées – Paris sau Metropolitan Arts Center – Tokyo, alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri: Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach.

În mâinile tânărului artist se găseşte celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României. Împreună cu pianistul Horia Mihail a început în 2007 o serie de turnee naţionale ce îşi propun să popularizeze muzica clasică şi – în premieră – adaugă demersului lor cultural o campanie socială: strângerea de fonduri în scopuri caritabile. În urma turneului Stradivarius 2009, desfăşurat în 14 oraşe din România, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail au strâns peste 120.000 de euro pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România.

„Romanian Piano Trio” – Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma – este un ansamblu cameral ce s-a impus rapid pe scena româneasca şi internaţională prin numeroase turnee, concerte şi recitaluri. Activitatea trio-ului a fost recompensată cu numeroase premii, dintre care amintim: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural şi premiul „Iosif Sava” al Uniunii Criticilor Muzicali.

Discografia violonistului Alexandru Tomescu a cunoscut o creştere exponenţială în ultimii ani: nu mai puţin de 4 noi titluri au fost lansate în 2008. Discul înregistrat împreună cu pianistul Horia Mihail, se numeşte Virtuoso Stradivarius şi cuprinde exclusiv lucrări de bravură: Paganini, Wieniawski, Sarasate, Ceaikovski. Simply Mozart by Alexandru Tomescu cuprinde Concertele nr. 2, 3, 4, 5 pentru vioară şi orchestră de W. A. Mozart, realizate alături de Orchestra de Cameră Radio şi maestrul Horia Andreescu.

Născut în Bucureşti, Tiberiu Soare a absolvit în anul 2000 cursurile secţiei de interpretare (clasa tubă) şi în anul 2001 pe cele de dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti; între anii 2001–2002 a urmat cursuri aprofundate de dirijat. Distins cu premii la ediţiile din 1993, 1994 şi 1995 ale Concursului Naţional de interpretare instrumentală, Tiberiu Soare a obţinut, în anul 2003, Premiul Criticii Muzicale al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”, iar în 2006 şi 2010 a fost nominalizat finalist la marile premii „Prometheus” pentru tineri muzicieni. Între 2002–2004 a fost dirijor al Filarmonicii din Giurgiu, din anul 2003 este dirijor al Ansamblului de Muzică Contemporană „Profil”, iar din anul 2005 este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti. Tiberiu Soare este deseori prezent la pupitrul unor prestigioase orchestre simfonice şi al unor teatre de operă din ţară, efectuând totodată şi turnee de concerte în China, Elveţia, Germania, Israel, Polonia sau Ungaria.

În 2010, Tiberiu Soare a dirijat Orchestra Naţională Radio într-un concert susţinut la Shanghai în cadrul Expoziţiei Mondiale, şi a fost invitat să dirijeze London Philharmonic Orchestra, solistă fiind Angela Gheorghiu. Din anul precedent, Tiberiu Soare a început o colaborare alături de Kammerensemble N din Stockholm.

Trei dansuri româneşti au fost scrise de Theodor Rogalski (1901–1954) într-o perioadă în care populismul şi folclorismul simplist dominau scena artistică românească. Primul dans, din Ardeal – „un joc mândru de flăcăi voinici”, cum a fost definit – dobândeşte o orchestraţie adecvată simplităţii sale viguroase. Cu rezonanţă de străvechi ritual, Gaida, inspirată din folclorul macedonean, este o horă bătrânească, nostalgică, valorificată de înveşmântarea armonică şi orchestrală, originală, de o poezie aparte. Ultimul dans, Hora din Muntenia, al cărui arc melodic are certe ecouri lăutăreşti, rotunjeşte strălucitor o miniatură simfonică plină de savoare.

Poemul pentru vioară şi orchestră, op. 25 este una dintre cele mai cunoscute compoziţii ale lui Ernest Chausson (1855–1899), a cărui muzica sa remarcat prin rafinament, delicatete şi sensibilitate, şi a căpătat ulterior şi un ton elegiac şi premonitoriu, prin prisma destinului tragic al artistului (a murit tânăr într-un stupid accident de bicicletă). Poemul se desfăşoară fără întrerupere, ca o povestire în care se succed episoade misterioase, dramatice sau chinuitoare, către final impetuoase, încheindu-se într-o atmosferă de pace.

Havaneza pentru vioară şi orchestră, op. 83 este una dintre partiturile de cea mai mare popularitate ale lui Camille Saint-Saëns (1835–1921), artist de autentică vibraţie, autor a aproximativ 200 de lucrări în toate genurile, de la lied la piese de fanfară, şi a cărui muzică se situează la hotarul dintre muzica romantică și cea clasică. Saint-Saëns a militat pentru reînnoirea muzicii franceze, a fost unul dintre virtuozii celebri ai pianului din epoca sa şi şi-a încheiat lunga şi rodnica existenţă cu toate onorurile. Havaneza, scrisă în 1887, este una dintre cele mai populare piese ale repertoriului concertant de vioară, inspirată din acordurile muzicii hispanice.

Compozitor de tip emoţional, Dmitri Şostakovici (1906–1975) traduce intensitatea trăirilor sale în pagini ale căror ton predominant rămâne forţa ciocnirilor dramatice. Opera lui este cunoscută publicului pentru intensitatea trăirii transpuse într-un discurs în care tragismul părţilor lente şi pasionalitatea eruptivă a mişcărilor năvalnice sunt elementele dominante. Simfonia a X-a este un exemplu evident. Şostakovici încifrează în scriitura muzicală a simfoniei portrete, aluzii biografice: debutul, este inspirat vizibil din tema sumbră a Simfoniei „Faust” de Liszt, ne introduce în ideea faustiană a singurătăţii artistului ce caută esenţa vieţii (valsul lent al clarinetului, ecourile unor cântece tărăgănate ruseşti) potenţate până la accente dramatice spectaculare, în timp ce finalul este alcătuit din momente succesive: un andante ce reînvie frământările trecute, dansuri zglobii, un marş de copii, imagini întunecate ca un remember sumbru, ce duc spre iluminare, toate topindu-se într-un iureş voios.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (str. Gral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

Temele formaţiei „Beatles” deschid Festivalul Internaţional de Chitară

Temele formaţiei „Beatles” vor răsuna la Sala Radio miercuri 16 martie 2011, de la ora 19.00, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijată de Gian Luigi Zampieri, care a cuprins în program piesa Introducere şi fugă pe teme de Beatles de G. Panella. Concertul beneficiază de participarea extraordinară a chitaristului spaniol Ricardo Gallén.

Programul prezentat de Orchestra de Cameră Radio şi invitaţii săi în prima seară a Festivalului Internaţional de Chitară (ediţia a V-a, 16–23 martie 2011) cuprinde, pe lângă Introducere şi fugă pe teme de Beatles de G. Panella, 3 Preludii simfonice pentru Regele Oedip de I. Pizzetti, Concertul în Re major pentru chitară şi orchestră op. 99 de M. Castelnuovo Tedesco şi Simfonia a II-a în la minor, op. 55 de C. Saint-Saëns. Concertul este organizat cu sprijinul Institutului Cervantes din Bucureşti.

Vineri 18 martie, de la ora 19.00, este programat cel de-al doilea concert simfonic din cadrul Festivalului. Cu această ocazie, pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vor urca chitaristul de talie internaţională Goran Krivokapić şi dirijorul german Ralf Sochaczewsky. În program: Uvertura operei „Freischütz” de C. M. Weber, Concertul pentru chitară şi orchestră de H. Villa Lobos şi Simfonia a II-a în Re major, op. 73 de J. Brahms.

Dirijorul Gian Luigi Zampieri a fost ultimul elev al marelui maestru Franco Ferrara. Şi-a completat studiile muzicale sub îndrumarea lui Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski, Leonard Bernstein şi la cursurile de la Accademia di Santa Cecilia din Roma şi Academia Chigi de la Siena. A concertat alături de orchestre de renume din toată lumea, printre care Haifa Symphony Orchestra, Orquesta de Euskadi (Ţara Bascilor, Spania), Philharmonic Orchestra of University City Mexico, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Opera din Tirana, Orchestra „Haydn” di Bolzano e Trento, Opera din Roma, Orchestra Sinfonica Abruzzese, The Verona Philharmonic Orchestra.

Ricardo Gallén a studiat chitara şi muzica veche la Universitatea Mozarteum din Salzburg şi la cea din München. În 1999, a absolvit studiile de master ale Hochschule für Musik und Theater München cu Joaquin Clerch. A susţinut recitaluri şi concerte cu maeştri ai baghetei dirijorale precum Maximiano Valdes, Juan José Mena, Monica Huggett şi Sergiu Comisiona în numeroase ţări, printre care Mexic, Chile, Argentina, Cuba, Rusia, Statele Unite, Egipt, Norvegia, Iordania, Liban, Istrael şi majoritatea statelor Europei. În prezent este profesor la Universitatea Extremadura din Spain şi asistent al prof. Fisk la Mozarteum din Salzburg. Câştigator a peste 20 de premii la festivaluri şi concursuri internaţionale, Ricardo Gallén va sustine, în cadrul Festivalului Internaţional de Chitară, pe lângă concertul de deschidere, un recital joi 17 martie.

Chitaristul muntenegrean Goran Krivokapić s-a născut în 1979 la Belgrad. Şi-a început educaţia muzicală la vârsta de 8 ani sub îndrumarea lui Mićo Poznanović. A absolvit Facultatea de Artă şi Muzică din Belgrad, continuându-şi apoi studiile cu Hubert Käppel şi Roberto Aussel la Universitatea de Muzică din Köln. A obţinut de asemenea o Diplomă Cum Laude la Conservatorul din Maastricht, Olanda, unde a studiat cu Carlo Marchione. Pentru performanţele sale muzicale, Goran Krivokapić a primit numeroase distincţii şi premii, inclusiv două premii „The Golden Guitar” la Convenţia Internaţională de Chitară din Alessandria, Italia, pentru cel mai bun chitarist în ascensiune şi pentru cel mai bun album al anului.

Dirijorul Ralf Sochaczewsky a urmat Universitatea de Muzică alături de Marc Piollet şi profesorul Christian Grube. În paralel a studiat vioara sub îndrumarea lui Irmgard Huntgeburth. În prezent este dirijorul principal al Berlin Choirs Cantus Domus şi Ensemberlino Vocale, obţinând cu ambele formaţii Premiul I la Competiţia de Cor de la Berlin. În noiembrie 2007, a fost asistentul lui Vladimir Jurowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra, orchestră pe care a dirijat-o din nou în mai 2010, la Royal Festival Hall.

Programul complet al Festivalului Internaţional de Chitară poate fi găsit pe site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele pentru Festivalul Internaţional de Chitară pot fi procurate de la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.