Julio Iglesias în România

julio iglesias sala palatului

Julio Iglesias va susține anul acesta o nouă serie de concerte în România, ce vor avea loc în aer liber la Mamaia (19 iulie) și la Galați (20 iulie), iar pe data de 22 iulie 2014 va urca din nou pe scena de la Sala Palatului alături de orchestra sa, pentru a le dărui admiratorilor muzicii sale un show special, total diferit de reprezentația anterioară din toamna anului 2013.

Julio Iglesias a stabilit două Guinness World Records: primul în 1983, pentru că a vândut cele mai multe albume înregistrate în limbi diferite, iar al doilea în 2013, pentru cel mai bine vândut artist latin din istorie. Pe data de 1 aprilie 2013, la Beijing, a primit un premiu istoric: primul și cel mai popular artist din toate timpurile în China.

Julio Iglesias

Julio Iglesias

În cei 46 de ani ai carierei sale, Julio a primit 2.600 de discuri de platină și de aur. A susținut peste 5.000 de concerte în 600 de orașe din întreaga lume și mai mult de 60 de milioane de oameni l-au văzut cântând live.

Julio Iglesias a cântat în duet cu artiști de renume, cum ar fi Frank Sinatra, Diana Ross, Charles Aznavour, Sting, Plácido Domingo, Willie Nelson, Art Gurfunkel, Paul Anka, The Beach Boys, Dolly Parton.

Şlagărele României

slagarele-romaniei

Organizat de STAR AGENCY, acest eveniment va da startul Turneului Naţional „Şlagărele României” organizat în premieră în România. Acest turneu va cuprinde minimum 30 de oraşe ale ţării ce vor fi gazde ale spectacolului în acest an şi alte 50 de oraşe programate pentru anul 2015.

Primul spectacol va avea loc miercuri, 4 iunie 2014, la Sala Palatului. Vor evolua: Marina Voica, Adrian Romcescu, Alexandru Jula, Anastasia Lazariuc, Adrian Daminescu, Natalia Guberna, Gabriel Dorobanțu, Oana Sârbu, Daniel Iordăchioae, Carmen Trandafir, Stela Enache, Carmen Rădulescu, Gheorghe Gheorghiu, Silvia Dumitrescu, Mihai Constantinescu, Ion Suruceanu (Republica Moldova), Marina Florea, Ilie Micolov, Ileana Şipoteanu.

Ilie Purcaru, cel de neînlocuit

pro honorem ilie purcaru gazetarie serban cionoff

cronica de cartePentru că André Gide a apucat să zică o dată: „J’appelle «journalisme» tout ce qui sera moins interessant demain qu’aujoud’hui”, multă lume crede că jurnaliştii sunt doar nişte nume de o vremelnică notorietate, care dispar în noaptea uitării la fel de repede ca şi ştirea pe care au scris-o sau au difuzat-o. Este, la mijloc, o mare confuzie între adevăratul ziarist – ca „istoric al clipei”–  şi urmaşii lui Paparazzo, personajul pitoresc din pelicula lui Fellini La dolce vita”, încrâncenatul vânător de imagini-bombă cu şi despre vedete. Care vedete, de multe ori, nu sunt decât nişte eternităţi de-o clipă. Până la urmă, este vorba, iar şi iar, despre raportul din succes şi valoare, dintre notorietate şi prestigiu sau, în ultimă instanţă, dintre produsele de serie, la modă şi creaţia durabilă.

Un nume de ziarist care a evadat de sub povara prescripţiei lui Gide este, fără doar şi poate, Ilie Purcaru. Personaj captivant, spirit scotocitor, inventiv şi mereu în contra tabu-urilor oficializate prin inerţia gândirii unice. Când se va scrie cu adevărat o istorie a presei române, dincolo de prejudecăţi mai vechi sau mai noi şi de partizanate intolerante, Ilie Purcaru îşi va avea, cu siguranţă, un loc al său, bine stabilit, iar lecţia sa de presă va rămâne deschisă pentru cel ce se va apleca asupra ei cu dorinţa de a învăţa ceva…

Până atunci, nu pot decât să salut frumoasa iniţiativă a confratelui Ioan Barbu de la Râmnicu Vâlcea de a edita volumul „Pro Honorem. Ilie Purcaru. Cine sunt – istoria unei vieţi”, apărut la Editura „Antim Ivireanul”, pe care îl consider a fi un remarcabil omagiu adus lui „Neneailie purcaru volum dedicat ioan barbu Iliuţă”, la împlinirea a opt decenii de la naştere. „În noiembrie 2013, ar fi împlinit 80 de ani”, scrie Ioan Barbu în emoţionantul Cuvânt înainte al cărţii. „Ilie Purcaru-omul şi scriitorul de care ne este dor.” Şi mai departe:” Ne-am gândit să-l omagiem cu volumul Pro Honorem. Ilie Purcaru (n. 5 nov. 1933 la Râmnicu Vâlcea–d. 10 octombrie 2008, la Bucureşti).”

O surpriză, în înţelesul cel mai frumos al cuvântului, avem, sunt sigur, citind textul autobiografic Cine sunt, un text scris, după propria mărturisire, la rugămintea fiicei sale, Anda. Un text fluent şi convingător, fără cine ştie ce revelaţii fulminante şi, mai ales, fără dorinţa de a epata cu care felurite notorietăţi efemere se auto-propun, acum, a fi fost nu doar în miezul unor evenimente decisive, ba chiar şi în epicentrul lor. Trăind, scriind şi lucrând într-o perioadă atât de densă şi de contorsionată de istorie românească (dar nu numai românească), aşa după cum este cea dintre începutul anilor ’50 ai vecului trecut şi până spre sfârşitul primului deceniu al celui în care am păşit, Ilie Purcaru a trăit felurite şi nu totdeauna şi fericite experienţe, de care, rememorându-le, se desparte cu seninătate, cu înţelepciune, mai ales, fără resentimente şi porniri vindicative. Dar- – lucru mare în ziua de azi! – şi fără a-şi supralicita meritul de a fi fost prezent într-o împrejurare sau alta. De-ajuns să mă refer, de pildă, la scandalul iscat după ce, împreună cu alţi colegi de redacţie de la „Scânteia tineretului” a chefuit pe terasa de la ]Turn”, peste drum de Sala Palatului, unde, pe deasupra, s-au cântat şi nişte cântece periculoase. Ispravă care, bineînţeles, nu putea trece neobservată nici pentru ochiul şi timpanul „organelor” şi nici pentru vigilenţii partinici, cadrele de nădejde ale momentului. Vă daţi seama ce ar fi scos de aici un amator de auto-martirizare imagistică spre a-şi etala „dizidenţa de fotoliu”? Dimpotrivă, Ilie Purcaru povesteşte totul cu superioară detaşare, dar şi cu o subtilă undă de ironie. E ceva în toată istorisirea sa care aduce aminte de Opinia publică sau chiar de Mielul turbat ale lui Aurel Baranga. Adică o mică schiţă de moravuri în tuşe neiertătoare.

model de jurnalism ilie purcaru

Ar fi însă nedrept, pentru Ilie Purcaru, şi, în acelaşi timp, incorect, pentru noi, dacă i-am reduce mesajul profund şi trainic şi lecţia de gazetărie trăită şi asumată doar la un şir de întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante. De aceea, socotesc a fi un merit deosebit al cărţii acela că a încorporat în cuprinsul ei atât câteva texte semnificative pentru travaliul reportericesc al lui Ilie Purcaru, cât şi o seamă de mărturisiri ale unora dintre cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi în preajmă (fiindcă privilegiu a fost !). Îmi este greu să aleg o evocare sau alta, aşa încât nu pot decât să las cititorului plăcerea de a pătrunde într-un univers spiritual unic şi plin de tâlcuri frumoase. Şi, cu siguranţă, după ce va fi citit aceste depoziţii sufleteşti, titluri de gazete – de la ]Ramuri” la ]Tribuna româniei” şi, de ce nu?, chiar „Scânteia tineretului” – ca şi numele unor Marin Sorescu, Eugen Barbu, Paul Anghel, Malvina Urşianu, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu sau Fănuş Neagu, vor căpăta, datorită harului unic al lui Ilie Purcaru, alte, noi, înţelesuri.

Aşa după cum sunt convins că fiecare dintre evocările cuprinse în carte va adăuga portretului gazetarului de excepţie dimensiuni mai puţin cunoscute ale poetului, eseistului şi prozatorului Ilie Purcaru conturând mai bine o personalitate de excepţie.

Nu aş putea încheia aceste sumare notaţii fără a face o menţiune specială la un text a cărui valoare de document moral mi se pare demnă de reţinut. Mă refer la amplul interviu pe care mai tânăra colegă de breaslă, Alice Diana Boboc, l-a realizat cu Ilie Purcaru şi care are ca motto una dintre puţinele profesiuni de credinţă direct exprimate ale acestuia: „Eu sunt reporterul-reporter, puţin idilic, puţin ludic, mai cu duhul blândeţii.” Am reţinut şi vreau să consemnez acest interviu pentru că el este un model de dialog între două personaje distincte, adică între o tânără lipsită de inhibiţii dar şi de prejudecăţi – un om care ştie „ce” şi „cum” să întrebe – şi eroul său, un om care, la rândul său, ştie „ce” şi „cum” să îi răspundă. În acest fel, interviul menţionat – ultimul pe care Ilie Purcaru l-a acordat înainte de stingerea sa nedreaptă – este o dovadă că lecţia sa de gazetărie îşi dovedeşte temenicia.

În tot, cartea aceasta rămâne o emoţionantă şi convingătoare mărturie despre omul Ilie Purcaru, despre gazetarul Ilie Purcaru şi despre scrisul său, ceea ce, cu siguranţă, ne va interesa, mâine, la fel de mult ca şi azi.

Şerban Cionoff

Concert extraordinar Dulce Pontes şi Marcel Pavel

concert foto dulce pontes marcel pavel

eveniment liber sa spunTimbrul inconfundabil şi întinderea vocală ieşită din comun sunt elementele ce i-au conferit solistului Marcel Pavel statutul de invitat special în cadrul concertului pe care îl va susţine Dulce Pontes la Bucureşti, duminică, 9 februarie 2014, la Sala Palatului. Marcel Pavel va cânta în duet cu regina muzicii fado, care în decursul timpului şi-a legat numele de colaborări cu artişti de prestigiu precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli.

La rândul său, în decursul unei cariere de peste 15 ani, Marcel Pavel a mai colaborat cu alte nume reprezentative ale scenei româneşti şi internaţionale, printre care se numără: Toto Cutogno, Boney M, Smokie sau sopranele Irina Iordachescu şi Crina Zancu.

Considerată demnă urmaşă a Amaliei Rodrigues, Dulce Pontes a cucerit lumea cu albumul Lágrimas, material ce include şi emblematica piesă Canção do Mar, care se regăseşte pe coloana sonoră a producţiei hollywoodiene Primal Fear, cu Richard Gere în distribuţie. „Làgrimas” rămâne unul din cele mai bine vândute albume din toate timpurile, în Portugalia.

Dulce_Pontes

Dulce Pontes

Colaborarea cu legendarul compozitor Ennio Morricone, demarată în 1995 cu albumul A Brisa do Coração este un alt segment din cariera artistei, încununat de elogii. Ennio Moricone a elaborat pentru Dulce Pontes compoziţii ce scot în evidenţă „amplitudinea ei vocală şi calităţile cameleonice atât de complete şi incredibil de variate, păstrând totuşi conotaţiile de fado portughez.” Iar punctul de vârf al colaborării a fost atins în 2003, o dată cu lansarea albumului Focus, ce i-a adus solistei un disc de aur în doar 20 de zile.

După ce a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, cucerind publicul la Royal Albert Hall din Londra, Arena din Verona, Auditoriumul din Roma, Palatul Mazda din Milano, Palatul Congresului din Paris şi la International Forum Hall din Tokio, Dulce Pontes revine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie pentru un concert ce va face inimile să tresară însufleţite de inflexiunile răscolitoare ale muzicii fado.

Hop-așa!

aplauze festival

Nu ne mai enervăm de mult (enervarea face riduri) la concertele la care minunații noștri semeni aplaudă conștiincioși între părțile unei lucrări simfonice, simfonie, suită sau concert cu instrument solist. Dacă am avea puteri supranaturale, i-am opri, dar cum nu avem, nu-i putem opri. Așadar, ne-am consolat. Muzicienii, și ei. Dar, sigur, mai încearcă uneori să oprească prin semne aplauzele dintre părți. Să nu vă faceți însă iluzii, în multe locuri selecte din lume se întâmplă la fel: se aplaudă cu simț de răspundere. Îmi amintesc de un concert la Roma, în urmă cu mulți ani, să tot fie vreo 17. Bilete scumpe, lume îmbrăcată luxos, șampanie ș.a.m.d. Mstislav Rostropovici cânta Concertul pentru violoncel de Dvořák. Ca să fiu sincer, văzând eu asemenea lux și asemenea ștaif, mă gândeam cu mintea mea de acasă cum că… Ei na! Între părțile concertului nu numai că s-a aplaudat, dar s-a aplaudat frenetic, au fost chiar și urale, care, involuntar, mi-au amintit, vai, de sintagma de demult: „Aplauze prelungite. Urale”. S-au auzit și zgomotele făcute cu pantofii în podea, de se cutremura biata sală… Rostropovici a privit lung, dar nu a scos nici o vorbă și nu a schițat nici un gest. Și el, și orchestra au așteptat. Când uralele au încetat, și-au văzut de treabă mai departe, ca și cum nimic nu se întâmplase.

La ediția abia încheiată a Festivalului Internațional „George Enescu” nu au lipsit distinsele aplauze între părți, dar cu obiectivitate trebuie să recunosc că au fost mai puține decât la edițiile precedente. Umilele mele așteptări au fost – n-o să credeți – parțial înșelate. Să explic: sus-numita categorie de public aplaudă cu mare entuziasm la sfârșitul părții a treia (Allegro molto vivace) a Simfoniei nr. 6, „Patetica” de Ceaikovski, fiind convinsă că acesta este finalul simfoniei, mai convinsă decât că soarele va răsări și a doua zi… (Bietul Ceaikovski nu și-a închipuit că scriind un final exploziv acestei părți a simfoniei, după vreo sută de ani… hop-așa! cu uralele…). Evident că vineri, 27 septembrie 2013, sus-numita s-a pornit, hop-așa! pe aplaudat, evident că ar fi urmat, hop-așa! urale, numai că dirijorul Andrew Litton, cunoscând situațiunea, a făcut rapid semn orchestrei să înceapă partea a patra, Adagio lamentoso. Și orchestra, Royal Philharmonic din Londra, s-a conformat, așa că elanul aplauzelor, ca să vedeți, s-a frânt. Să te întreci cu orchestra nu se face!

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA - Andrei Gîndac_9

Andrew Litton și Royal Philharmonic Orchestra. Foto: Andrei Gândac

Urma și cealaltă, la fel de umilă, așteptare a mea. Ea însă nu mi-a fost înșelată de publicul entuziast. Din nou o imprudență a bietului domn Ceaikovski, care își încheie simfonia cu o notă lungă la violoncele și contrabași într-o nuanță cât se poate de stinsă (pppp scrie în partitură). Unii încep să aplaude înainte ca aceste instrumente să tacă și efectul se risipește… Și, hop-așa! evident că și vineri, 27 septembrie au aplaudat. Aici dirijorul n-a mai avut soluție…

Mi-am amintit atunci de o întâmplare de la o ediție trecută a Festivalului, mai exact din seara zilei de 18 septembrie 1998, când s-a cântat aceeași simfonie ceaikovskiană. După concert, am plecat la redacție, fiindcă trebuia să scriu şi să înregistrez textul rubricii „Punctul pe cuvânt” pentru emisiunea Matinal (Radio România Actualități) de a doua zi – emisiune realizată în acea perioadă de Pușa Roth. Redau textul rubricii difuzate pe 19 septembrie 1998:

Aplaudați, domnilor, aplaudați!

Bună dimineaţa! Îndrăznesc să cred că nu mă veţi judeca prea aspru dacă vă voi tulbura clipa de tihnă din preajma cafelei matinale. Dacă va fi aşa, îmi cer din capul locului iertare. Iertare pentru că vă voi povesti o întâmplare la care am asistat aseară, la Sala Palatului, cu ocazia concertului extraordinarei Orchestre Simfonice din Chicago, dirijată de Daniel Barenboim. Cuvântul pe care se cuvine să pun punctul îl las la alegerea dumneavoastră.

de ce aplaudam intre partile simfoniei

Conform unei reguli elementare, între părţile unei lucrări simfonice, fie ea simfonie, suită, concert pentru instrument solist şi orchestră, nu se aplaudă. Aceeaşi regulă funcţionează şi în cazul lucrărilor camerale. Este însă foarte adevărat că realitatea, trista realitate, ne contrazice din când în când. Vă asigur că nu se întâmplă numai la noi, ci şi în multe alte părţi ale lumii, considerate mai civilizate. Şi vă asigur că, până recent, publicul românesc greşea foarte rar, aplaudând între părţile simfoniei.

Dar iată faptele. Aseară, în antepenultima zi a ediţiei a XIV-a a Festivalului „George Enescu”, o bună parte a publicului a aplaudat frenetic după partea a treia a Simfoniei „Patetica” de Ceaikovski. Că respectivii nu şi-au închipuit că simfonia are patru părţi, că au fost înşelaţi de finalul acestei secţiuni tumultuoase a partiturii, că s-au luat unii după alţii, putem eventual înţelege. După simfonie, înaintea primului bis, maestrul Daniel Barenboim a rostit elegant, în limba română, următoarele cuvinte: „Public simfonia nr 6 patetica ceaikovski finaladorabil, dar nerăbdător…”

Dar a mai fost un amănunt, era să uit. Un amănunt aproape neverosimil. Imediat ce a răsunat ropotul de aplauze nepotrivite, în întreaga sală s-a aprins lumina. Şi ce lumină: toate lămpile din plafonul sălii şi, pe deasupra, proiectoarele! Şi aşa a rămas, să fim bine înţeleşi. Orchestra americană şi-a văzut înainte de treabă, cu partea a patra a simfoniei. Înainte ca ultimul ei sunet, în pianissimo, la violoncele și contrabaşi, să se stingă marcând finalul, cel mai nerăbdător spectator a strigat din toate puterile: „Bravissimo!”

Ce seară, doamnelor şi domnilor! Bună dimineaţa!

Costin Tuchilă

Wagner, Enescu, Prokofiev, Stravinski

amurgul zeilor integrala tetralogiei wagner festival enescu

Al doilea concert susținut de Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, dirijată de Mariss Jansons, este programat la ora 11.00, la Sala Palatului. Solistă: Lisa Batiashvili. În program: George Enescu – Rapsodia română nr. 1 în La Major, op. 11; Serghei Prokofiev – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, în Re major, op. 19; S. Prokofiev – Suita din baletul „Romeo și Julieta”: Montecchi şi Capuleti ; Julieta, copil; Măşti; Romeo la mormântul Julietei (selecţie realizată de Mariss Jansons); Igor Stravinski – Suita „Pasărea de foc”: Introducere – Pasărea de foc şi dansul ei (variaţiuni pe tema Păsării de Foc); Dansul Prinţesei; Dansul infernal al Regelui Kașcei; Cântec de leagăn; Final.

mariss jansons

Mariss Jansons

De la ora 17.00, la Sala Palatului, ultimul „act” al tetralogiei wagneriene Inelul Niebelugului: Amurgul zeilor, WWV 86D, operă în concert în versiunea dirijorului Marek Janowski, la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio Berlin. Distribuţia: Siegfried – Stefan Vinke, Gunther – Valentin Vasiliu (Opera Naţională Bucureşti), Alberich – Martin Winkler, Hagen – Eric Halfvarson, Brünnhilde – Petra Lang, Gutrune – Alexandra Reinprecht, Waltraute – Elisabeth Kulman, Prima ursitoare – Daniela Denschlag, A doua ursitoare – Elisabeth Kulman, A treia ursitoare – Aneliya Vidinova, Woglinde – Ileana Tonca, Wellgunde – Alina Bottez, Fosshilde – Sorana Negrea. Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu”. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner. Spectacol subtitrat în limba română.

moartea lui siegfried

Moartea lui Siegfried

Radio România Cultural și Radio România Muzical vor transmite ambele concerte.

Apreciată pentru virtuozitatea și „sensibilitatea profundă” („Financial Times”), Lisa Batiashvili este o violonistă în plină ascensiune pe plan internațional. Cântă pe o vioară Stradivarius ex-Joachim, din 1715, împrumutată de Fundația Nippon Music, şi lucrează frecvent cu Filarmonica din Berlin, Staatskapelle din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra de Cameră a Europei, Filarmonica din New York, Philadelphia Orchestra și Orchestra Simfonică din Boston.

În stagiunea 2012–2013 Lisa Batiashvili a deținut titlul de Capell-Virtuosin a Staatskapelle din Dresda, unde a cântat sub bagheta prim-dirijorului Christian Thielemann. Artist rezident al Orchestre Simfonice WDR din Köln, Lisa Batiashvili a mai concertat alături de Daniel Barenboim (Staatskapelle Berlin), Gustavo Dudamel (Orchestra Simfonică Gothenburg), Thomas Hengelbrock (Orchestra Simfonică NDR) și Mariss Jansons (Royal Concertgebouw Orchestra).

lisa batiashvili

Lisa Batiashvili

A concertat alături de orchestrele filarmonice din Londra și Rotterdam, ambele dirijate de Yannick Nézet-Séguin, dar și alături de Orchestra Tonhalle din Zürich și Orchestra Națională a Franței, cu David Zinman, Orchestra Simfonică din Sydney, sub bagheta lui Vladimir Ashkenazy, Orchestra Simfonică NHK, dirijată de Charles Dutoit şi cu Orchestra Filarmonică Regală din Stockholm, sub bagheta lui Sakari Oramo.

Lisa Batiashvili colaborează exclusiv cu Deutsche Grammophon. Cel mai recent album al său (2013) include Concertul pentru vioară de Brahms (cu Staatskapelle Dresda) și Trei romanțe pentru vioară și pian de Clara Schumann (cu pianista Alice Sara Ott). Albumul de debut, Echoes of Time (2011) i-a adus un ECHO Klassik.

A participat la festivalurile de la Salzburg, Edinburgh International, Schleswig-Holstein, Heimbach și Verbier și face frecvent turnee cu muzicieni precum oboistul François Leleux, violistul Lawrence Power, violoncelistul Sebastian Klinger sau pianistul Paul Lewis. Printre primele audiții mondiale pe care le-a realizat este și Concertul pentru vioară de Magnus Lindberg.

Lisa Batiashvili a devenit cunoscută la nivel mondial la 16 ani, când a fost cel mai tânăr concurent din istoria Concursului „Sibelius”, unde a câștigat locul al doilea. În 2003 a câștigat premiul Leonard Bernstein la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein și a primit trofeul Beethoven Ring Prize la Festivalul Beethoven de la Bonn. În 2008 a fost recompensată cu un trofeu MIDEM Classical, premiul Choc acordat de „Le Monde de la Musique” și un ECHO Klassik pentru înregistrarea concertelor pentru vioară ale lui Sibelius și Lindberg, la Casa de discuri Sony. Este câștigătoarea prestigiosului premiu oferit de Academia Internațională de Muzică Chigiana.

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Festivalul Internațional „George Enescu”: Programul zilei de sâmbătă, 7 septembrie 2013

sambata 7 septembrie 2013 festival enescu program

Reflecții asupra muzicii trecutului și prezentului se intitulează conferința susținută de compozitorul și dirijorul Jörg Widmann, la ora 10.00, în Sala „Dinu Lipatti” a Universității Naţionale de Muzică Bucureşti. Intrarea este liberă, ca și la concertul European Contemporary Music de la Sala Mică a Palatului (ora 11.00), din seria „Muzica secolului XXI – Workshop // Enescu și contemporanii săi”. Programul cuprinde lucrări de A. Iorgulescu (Kaleidoscope, primă audiție), M. Padding (Hop, Creation ECO 2012), T. Hearne (First World, Creation ECO 2012), Fr. Narboni (Embarquement pour l’outre-là, Creation ECO 2012), P. A. Charpy (Brûlures, Creation ECO 2012), L. Dănceanu (Hexaih, op. 147, p.a.).

La ora 12.00, la Studioul de Operă şi Multimedia al UNMB este programat recitalul de lieduri susținut de Bianca și Remus Manoleanu: Ede Terenyi – Ciclul „Dincolo de tăcere” (versuri de Şerban Codrin; Irina Odăgescu Ţuţuianu – Continuum Y; Anatol Vieru – Ciclul „Destinderi” (Nicolae Labiş): Ceară, Cearcăn, Toamnă; Darie Nemeş Bota – Ciclul „Lu mi dum” (Răzvan Ropotan), primă audiție absolută; Dumitru Capoianu – Amurg (Victor Ion Popa), Întrebare (Victor Ion Popa); Nicolae Coman – Freudvoll und leidvoll (Goethe), Gefunden (Goethe), Mädchenmelancholie (Rainer Maria Rilke) primă audiție; Valentin Timaru – Din Ciclul „Cântece” (pe versuri de Ana Blandiana): Octombrie, Baladă, Rugăciune; Theodor Grigoriu – Din Ciclul „Poeţii şi Abisul Timpului”: Clipa genezei (Ion Barbu), Zbor deasupra valurilor (Mihai Eminescu); Viorel Munteanu – Ciclul „Întoarceri la Blaga”: 7 poeme pentru soprană şi pian, p.a.a. Intrarea este liberă.

festivalul enescu septembrie 2013 detalii program interpreti

Începând de la ora 14.00, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (Sala „Dinu Lipatti”) va conferenția compozitorul german Peter Ruzicka (seria Aspecte stilistice, estetice și tehnici de compoziție în creația proprie).

Tammuz Quartet va susţine un concert la Ateneul Român (ora 17.00): R. Fuchs – Cvartetul cu pian nr. 2 în si minor, op. 75, G. Enescu – Cvartetul cu pian nr. 2 în re minor, op. 30, G. Fauré – Cvartetul cu pian nr. 2 în sol minor, op. 45.

O raritate repertorială, la noi cel puțin, este cantata Gurre-Lieder de Arnold Schönberg, în interpretarea Corului și Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București (ora 19.30, Sala Mare a Palatului). Dirijor: Leo Hussain. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner. Distribuția: Tove – Violeta Urmana, Waldemar – Nikolai Schukoff, Klaus – John Daszak, Waldtaube – Janina Baechle, Peasant – Thomas Johannes Mayer, Narator – Victor Rebengiuc. Subtitrare în limba română.

baritonul furio zanasi orfeu

Baritonul Furio Zanasi

În seria „Concertele de la miezul nopții”, la Ateneul Român, de la ora 22.30, va putea fi ascultată opera L’Orfeo, SV 318 (1607) de Claudio Monteverdi, cu Ansamblul La Venexiana, dirijat de Claudio Cavina. Distribuția: La Musica / Euridice – Roberta Mameli, Orfeo – Furio Zanasi, Messaggera / Speranza – JoséMaria Lo Monaco, Proserpina / Ninfa – Monica Piccinini, Plutone – Raffaele Costantini, Caronte – Salvo Vitale, Apollo / Pastore I – Luca Cervoni, Pastore II / Spirito I – Alessio Tosi, Pastore III – Raffaele Pe’, Pastore IV / Spirito II – Mauro Borgioni. Cu participarea Corului de cameră „Preludiu”al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, dirijor: Voicu Enăchescu. Concertul este prezentat de Enel.

editia-princeps-orfeu-claudio-monteverdi

Orfeu de Monteverdi, ediția princeps, 1609

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la ore 17.00 și 19.30.

Leo Hussain a intrat în atenția internațională în 2009, când a fost numit în funcția de director muzical la Salzburg Landestheater. De asemenea, a avut un debut senzational la Théâtre de la Monnaie (Bruxelles) într-o nouă producție a lui György Ligeti – Le Grand Macabre de La Fura dels Baus.

Mai apoi, Hussain a fost invitat de unele dintre cele mai apreciate orchestre și teatre de operă, printre care Symphoniker Wiener, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, BBC Symphony Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg, Berliner Staatsoper, Theater an der Wien, English National Opera, Mariinsky Theatre, Frankfurt Opera si mai multe proiecte ale Operei La Monnaie.

Leo Hussain a dirijat Visul unei nopți de vară de Benjamin Britten la English National Opera. „Leo Hussain și orchestra au țesut magie, realizând unul dintre cele mai amețitoare și tulburătoare spectacole de la English National Opera.” („Financial Times”).

Leo Hussain schonberg

Leo Hussain

Viitoarele sale angajamente includ debuturi la Bayerische Staatsoper (München) cu L’elisir d’amore și la Royal Danish Opera cu Falstaff, dar și reîntoarceri la Theater an der Wien cu Beatrice et Benedict, la Berliner Staatsoper cu Aida și Tosca, Frankfurt Opera cu Tosca și The Passenger de Weinberg.

Născut în 1978, Leo Hussain a studiat la Cambridge University și Royal Academy of Music, având colaborări cu unii dintre cei mai buni dirijori ai lumii, printre care Sir Simon Rattle, Valery Gergiev, Riccardo Muti și Yannick Nezet-Seguin. Cariera sa în operă a început în 2004 ca Director artistic în sezonul de primăvară pentru English Touring Opera, dirijând ulterior îndeosebi în Marea Britanie (inclusiv pentru Glyndebourne on Tour și Opera North). A fost numit Director muzical la Newbury Choral Society în 2004. Recent, a colaborat frecvent cu Festivalul de la Salzburg.

Claudio Cavina este unul dintre cei mai importanţi contratenori italieni ai generaţiei sale. Şi-a început studiile la Bologna, cu Candace Smith şi a continuat pregătirea cu Kurt Widmer şi Renè Jacobs la Schola Cantorum Basiliensis. Cântă frecvent în compania unor ansambluri de muzică veche precum Clemencic Consort, Ansamblul Huelgas, La Colombina, Ansamblul Elyma, Concerto Italiano, Europa Galante, Al Ayre Espanol, Le Parlement de Musique, Fitzwilliam Ensemble. Cavina a fost invitatul multor festivaluri prestigioase din Europa (Madrid, Barcelona, Paris, Ambronay, Geneva, Bruges, Anvers, Utrecht, Amsterdam, Londra, Glasgow) şi din lume (Tel Aviv, Tokio, Ciudad de Mexico).

claudio cavina orfeu monteverdi

Claudio Cavina

Cu oratoriul Gesù al sepolcro de G. A. Perti, dirijat de Sergio Vartolo, a făcut turnee în Franţa (Metz, Lille, Lourdes, La Chaise Dieu) şi în Italia (Teatro La Fenice în Veneţia şi Teatro La Scala din Milano). De-a lungul carierei sale, a cântat în Orfeu de Monteverdi la Arena di Verona (1990) şi la Opera di Roma, în Costanza e Fortezza de J. J. Fux la Musikverein din Viena, în La Purpura de la rosa de Torrejon y Velasco la Teatro Comunale di Bologna şi în Messina şi în Atenaide de A. Vivaldi, sub bagheta lui Fabio Biondi. În 1994 a susţinut un turneu alături de Concerto Köln, dirijat de G. Leonhardt, iar în 2000 a cântat în Orfeu de Monteverdi, sub conducerea lui Renè Jacobs (Teatro Comunale din Florenţa).

Numele lui Claudio Cavina apare pe mai mult de 70 de discuri înregistrate la case de discuri cunoscute, precum Duetsche Harmonia Mundi, Sony Classical, Opus 111, Arcana, K 617, Stradivarius, Glossa, Accent şi Cantus. CD-ul său de muzică barocă germană, De vita fugacitate (Glossa) a fost primit cu mare entuziasm de presa internaţională de specialitate.

În 1996, Cavina a fondat La Venexiana, un cor italian, specializat în muzică veche, de succes. A dirijat Vecerniile Sfântului Ioan de Monteverdi la Festivalul Van Vlaanderen şi în Povo de Varzin (Portugalia), Ballo delle ingrate de Monteverdi la Festivalul Tage Ale Musik din Regensburg,  Selva morale e spirituale la Festivalul Muzicii Sacre din Cuenca (Spania) Vecerniile Fecioarei Maria la Roma (Festivalul pentru Artă Sacră Santa Maria Maggiore), toate în anul 2005.

Claudio Cavina predă la Corsi Internazionali di Belluno din Urbino, Italia şi în Tsuru, Japonia.

 Costin Tuchilă

 Detalii despre Monteverdi.

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Tetralogia „Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner, integral, în concerte, la Festivalul „Enescu”

richard wagner tetralogia

festivalul-george-enescu-2013-De astăzi într-o lună, începând de duminică, 15 septembrie 2013, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” va putea fi ascultată integral, în variantă de opere în concert, Tetralogia Inelul Nibelungilor de Richard Wagner (1813–1883), în anul în care se aniversează două secole de la naşterea compozitorului şi se comemorează 130 de ani de la moartea sa. Capodopera wagneriană va fi interpretată de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. Prima parte a Tetralogiei, Aurul Rinului este programată pentru seara de 15 septembrie, la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului.

Festivalul Internațional „George Enescu” celebrează anul internațional Richard Wagner prezentând Tetralogia Inelul Nibelungilor. Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried și Amurgul zeilor vor fi interpretate în patru concerte de Orchestra Simfonică Radio din Berlin, condusă de dirijorul Marek Janowski pe 15 august, (ora 19.30), luni, 16 august (ora 18.00), joi, 19 august (ora 17.00), duminică, 22 august (ora 17.00), pe scena Sălii Mari a Palatului. Combinând elemente din mituri germane și scandinave, Wagner a scris el însuși libretele, imaginându-și „opera de artă totală”. Inelul magic făcut de piticul Alberich din aurul furat de la Fiicele Rinului, bijuterie care conferă putere asupra întregii lumi, se află la baza intrigii care implică trei generații de protagoniști, zei și personaje mitologice. Din distribuție fac parte unii dintre cei mai importanți soliști de repertoriu wagnerian ai momentului și unii dintre cei mai reprezentativi soliști de operă din România.

Marek-Janowski

Marek Janowski

Festivalul oferă publicului o ocazie rară de a asculta capodopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice celebrează opera lui Wagner. Chiar în această vară, celebrul Festival BBC Proms a fost deschis cu Tetralogia Inelul Nibelungilor, sub bagheta lui Daniel Barenboim, care va fi prezent, de asemenea, în această ediție a Festivalului.

În România, Tetralogia wagneriană s-a cântat integral, sub formă de opere în concert, o singură dată, în stagiunile 1981–1982, 1982–1983, la Sala Radio, cu Iosif Conta la pupitrul Orchestrei RTV.

Încă mai puteți găsi bilete pentru Aurul Rinului: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529256/performance.html

În aceeași zi, duminică, 15 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 17.00, unul dintre cei mai bine cotați dirijori asiatici ai momentului, Otomo Naoto, va dirija Harmonious Chamber Orchestra – Osaka. Solist: Ionuț Bogdan Ștefănescu. În program: A. Jolivet, Concertul pentru flaut și orchestră de coarde, Yasushi Akutagawa, Triptic pentru orchestră de coarde, G. Enescu, Octuor în Do Major, op. 7. Este unul dintre puținele concerte din Festival la care se mai pot găsi bilete, la adresa de mia sus.

De la ora 22.30, în cadrul seriei „Concertele de la miezul nopții”, Ghislieri Choir & Consort vor concerta pe scena Ateneului Român, alături de cunoscutul dirijor Giulio Prandi și soliștii: Roberta Invernizzi, Salvo Vitale, Francesca Boncompagni, Valentina Aregentieri, Marta Fumagalli, Luca Cervoni, Marco Bussi. Programul cuprinde „Regina coeli” în Do Major, KV 108 (1771) de W. A. Mozart și Mattutino de’ morti de D. Perez. Încă mai puteți cumpăra bilete pentru acest concert.

De la ora 13.00, publicul se poate bucura de un concertul „Rezonanțe enesciene”, cu intrarea liberă, la Sala „Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune.

Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului: http://festivalenescu.ro/calendar/events.

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Yanni revine în România

Yanni

eveniment liber sa spunPianistul şi compozitorul grec Yanni va concerta din nou în Bucureşti duminică, 31 martie 2013, la ora 19.00. Yanni revine în ţara noastră după succesul extraordinar al concertului de la Zone Arena din 2011. De data aceasta însă faimosul muzician va concerta într-un cadru ceva mai intim, la Sala Palatului.

Degeaba…?!

tudor-gheorghe-degeaba-sala palatului

„Un concert ca şi România, cu disperare, cu frustrare, dar şi cu iertare şi speranţă.” – Tudor Gheorghe

eveniment liber sa spunTudor Gheorghe, maestrul cuvintelor cântate va încheia seria concertelor din anul 2012, la Sala Palatului din Capitală, cu o reprezentaţie inedită a spectacolului Degeaba…?!, ce va aveatudor-gheorghe loc sâmbătă, 22 decembrie, începând cu ora 19.00.

Inspirat din proiectul Mie-mi pasă, prezentat cu succes publicului la şapte ani de la Revoluţie, „Degeaba” va oferi celor prezenţi garanţia unei experienţe în stilul rock-simfonic prin intermediul poeziei şi a cântecului românesc.

Sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu, alături de mult îndrăgitul artist vor evolua timp de aproximativ două ore, peste 70 de instrumentişti, un grup coral şi o trupă rock, iar efectele speciale de lumini şi efectele pirotehnice vor completa atmosfera unui peisaj muzical de neuitat.