„Lettre Internationale”, nr. 84, iarna 2013

expresionism abstract

revista revistelor culturale rubrica liber sa spun„Walter Benjamin spunea că Îngerul Viitorului înaintează întors cu fața spre trecut, iar Paul Klee a dat o înfățișare plastică acestei viziuni” – scrie Adrian Mihalache în deschiderea noului număr al revistei „Lettre Internationale”, în cuvântul Către cititorii noștri. Trecutul la care se referă articolele din secțiunea „Retrospective” a acestui număr ascunde, încă, surprize.

Aflăm, astfel, de exemplu, cum CIA a susținut și orchestrat voga europeană a expresionismului abstract de sorginte newyorkeză. Surprizelor li se adaugă paradoxuri de felul celui la care se referă, pe urmele lui Václav Havel, articolul semnat de Ion Vianu: faptul că un regim despotic aflat în disoluție pare să permită mai multe grade de libertate decât unul liberal în care regulile sunt respectate riguros.

Dinspre Europa, privirea se îndreaptă, în secțiunea „Dincolo de eveniment”, către est, spre India, China și Afganistan. O secțiune nouă – „Gastronomie și convivialitate” – face trecerea între deja cunoscutele de către cititorii fideli „Cultura – cardiograme” și „Știință, filosofie, credință”. Numărul se încheie cu o obișnuita corespondență de la Praga, în care Mircea Țicudean relatează, la cald, despre succesul stângii la recentele alegeri din Cehia.

lettre internationale

Sumarul nr. 84:

• Retrospective

Henri Zalis – Depoziții asistate de memorie

Alexandru Grigorescu – Războiul cultural

Iolanda Malamen – Pictură și insurgență

Ion Vianu – Adu-ne cea mai bună șampanie!

• Dincolo de eveniment

Perry Anderson – Gandhi – în centrul scenei

Hans Kühner – Distrugeți tot ce aparține trecutului!

Ahmed Rashid – Întoarcerea generalului dezertor

Birger Priddat – La ce bun să fii bogat?

• Cultura – cardiograme

Janne Teller – Printre rânduri

Carlos Fraenkel – O democrație filosofică?

Zé Do Rock – São Paulo, monstru roz

Jean-Claude Soulages – Discursul publicitar și imaginarul său

• Gastronomie și convivialitate

Pascal Lardellier – Masa în familie: scena, riturile și culisele

Vintilă Mihăilescu – Gastrogonii

• Știință, filosofie, credință

Adrian Mihalache – Istorii romanțate despre știință și tehnologie

Simona Brînzaru – E vremea lumilor ce mor

Mihai Spăriosu – Religie, globalizare și democrație liberală europeană

Cătălin Bogdan – Cine îl apără pe creștin de Biserică?

Constantin Hostiuc – De ce (nu) ne temem de Apocalipsă

• Biblioteca „Lettre Internationale”

Michela Murgia – Accabadora

Giovanni Papini – Geniul satanic

Alexandru Vlad – Ce fel de zi?

• Comentarii și corespondențe

Adrian Mihalache – Cibernetică și cibercultură

Mircea Deaca – Moartea artei cinematografice

Urs Mannhart – Gara de frontieră pentru 85 de milimetri

Rodica Binder – Capcanele transparenței

Mircea Țicudean – Viraj spre roșu

Începând din luna februarie 2013, prețul revistei este de 10 lei. Numerele mai vechi pot fi achiziționate la prețul de 5 lei.

Revista poate fi achiziționată online, pe www.e-icr.ro