La limita de jos a cerului

afis the unsaved la limita de jos a cerului

cronica de film liber sa spunAm fost cu toţii, la un moment dat, la limita de jos a cerului. E greu să admiţi că viaţa ta nu este deloc aşa cum îţi doreşti, încerci să schimbi macazul, dar nu-ţi iese şi te trezeşti că trenul în care te-ai urcat ajunge pe o linie moartă. Regizorul Igor Cobileanski a reuşit să surprindă în mod plăcut întreaga asistenţă de la premiera filmului său La limita de jos a cerului, care a avut loc la 26 septembrie 2013, la CinemaPro, datorită modului în care a ales să supună unui ochi critic structurile morale şi sociale ale Republicii Moldova şi nu numai, credem noi.

Povestea unui traficant de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova a fost neaşteptată, total neaşteptată. De la prima scenă, în care asişti la încercarea unui tânăr de a-şi duce visul la împlinire, acela de a zbura, chiar dacă e să facă asta cu un deltaplan care abia îşi trage suflul, până la cea din final, care îţi oferă şansa de a gusta câteva migdale amare şi de a rămâne cu gustul acestora pe buze multă vreme, La limita de jos a cerului este un film de artă.

Nimeni nu poate spune altfel, oricât de mult s-ar strădui. Sunt momente în care pur şi simplu uiţi că eşti în sala de cinematograf şi vrei să te ridici să-ţi faci o cafea, să mănânci cartofi sau pilaf cu personajele, să încerci să-l mângâi pe eroul principal, doar, doar vei obţine un zâmbet de la el.

cronica film la limita de jos a cerului

Sunt clipe în care ai sentimentul că asişti la reînvierea filmului neorealist şi oricând pot intra peste tine Hoţii de biciclete ai lui Vittorio De Sica sau să dai peste Rocco şi fraţii săi al lui Visconti.

Un dans real şi totodată simbolic al oamenilor captivi în jurul jarului-junglă pe care-l simt dincolo de pragul casei, iar fiecare gând al acestora parcă arde pe cel care cutează să-şi înfrunte destinul.

Spun asta pentru că filmul are în distribuţie oameni simpli, în locuri reale, nefardate, ceea ce îi oferǎ o vigoare şi o elocinţă fantastice.

filme noi la limita de jos a cerului

Strǎzi adevǎrate din cartiere sǎrace, protagonişti filmaţi nemachiaţi, unii dintre ei, neprofesionisţi, dar extraordinar de talentaţi. Cu o împletire îndrăzneaţă de stiluri şi stări de spirit, Igor Cobileanski a capturat tensiunea vieţii în rola filmului său.

Filmul îşi concentrează atenţia asupra problemelor sociale evidente, cum ar fi sărăcia şi şomajul cronic. E vorba despre cum poţi face o crimă, fără să urmăreşti asta, dar eşti responsabil de ea. Citește cronica integral în Jurnal spiritual, revistă de dialog etic, estetic și religios.

Loreta Popa

Pascal Bruckner lansează la București un nou roman

pascal bruckner

eveniment liber sa spunBinecunoscutul autor Pascal Bruckner se va întâlni cu cititorii joi, 4 aprilie 2013, ora 18.00, la Librăria Cărturești-Verona din București, unde va avea loc lansarea celui mai recent roman al sau, Casa Îngerilor, apărut la Editura Trei, în traducerea lui Doru Mareş. Alături de Pascal Bruckner vor fi prezenți: criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu și directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Marculescu.

Casa Îngerilor este primul roman pe care Pascal Bruckner îl scrie după aproape șapte ani.

Casa Îngerilor ne poartă într-o călătorie înfiorătoare și fascinantă prin tenebrele Parisului. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane și a contrastului izbitor dintre viața „civilizată” și cei aflați pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă. „Celălalt Paris” e un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor.

„Intră în această Casă a Îngerilor, care atinge punctul nevralgic al societăţii contemporane, scoţând în evidenţă ipocrizia tuturor, de la cinici la binefăcători şi de la boemi la cei implicaţi în cauze umanitare. – „L’Express”.

casa ingerilor

Casa Îngerilor ne invită să medităm la condiţia celor fără adăpost, la oamenii invizibili de pe trotuare, precum şi la nevrozele fiecăruia dintre noi.” – „Le Point”.

„O fabulă necruţătoare despre sărăcia cruntă cu care se confruntă omenirea în zilele noastre.” – Evene.fr.

Când cerşetorii devin îngeri…

Antonin Dampierre, în vârstă de treizeci de ani, foarte preocupat de înfăţişarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel puţin, aşa pare. Lucrează într-o agenţie imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacţie din pricina a doi beţivi, se repede la unul dintre ei şi îl omoară în bătaie.

Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerşetori. Aşa că îşi începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaşte pe Isolde de Hauteluce, un fel de mamă a răniţilor. Va reuşi această eroină dedicată întru totul umanităţii să-l salveze pe Antonin de el însuşi?

Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ.” – Pascal Bruckner.

emile claus saracie

Émile Claus, Sărăcie

Pascal Bruckner este autorul mai multor romane, dintre care bestsellerul Luni de fiere, Copilul divin sau Hoții de frumusețe, precum și a numeroase volume de eseuri: Paradoxul iubirii, Euforia perpetuă, Mizeria prosperității, Tirania penitenței sau Noua dezordine amoroasă (scris în colaborare cu Alain Finkielkraut). Toate aceste cărți au apărut în traducere românească la Editura Trei.

Constantin Virgil Negoiţă: Alt fragment dintr-un jurnal de lectură

Vetiver, Portalul Scriitorilor Româno-Americani din New York / Romanian-American Writers in New York publică articolul semnat de Constantin Virgil Negoiţă: Alt fragment dintr-un jurnal de lectură.

Profesorul Constantin Virgil Negoiţă trăieşte de peste trei decenii la New York, unde predă matematici superioare la prestigioasa universitate Hunter College din Upper East Side. În Statele Unite a început să scrie proză. „Pullback (1986), Cybernetic Conspiracy (1988), Connections (1990), Implications (1994), Fuzzy Sets (2000), cele cinci romane pe care le-a publicat până acum sunt în engleză, opţiune ce reduce potenţialul public românesc, dar care deschide posibilităţi asociative de altă natură. Adoptând topica şi stilul limbii engleze, dar pe un fond creativ ce vine din altă parte, atât lingvistic, cât şi tematic, Negoiţă intră automat într-un regim de expresie interstiţial, cu graniţe literare elastice.” (Cosana Nicolae, „România literară”).

Alt fragment dintr-un jurnal de lectură

De curând am citit un interviu luat scriitorului muribund Fănuș Neagu, în care spunea că: „De când lumea românească s-a împărțit în miliardari și disperați, coloanele de rezistență ale neamului românesc sunt atacate violent de pretinse elite ale culturii ticluite după porunci din afara țării…

Un grup de comando, bine conturat și plătit, susținut de un grup de lingușitori mituiți cu posturi media, universități, institute de cultură, cu burse, bani sunători, decorații etc., duce o bătălie purtată pentru impunerea unei noi scări a valorilor. […]”

Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să se fi înşelat.

Dar nu a fost să fie aşa.

Îmi aduc aminte că într-una din seri, mă aflam în faimoasa clădire Altman, la intersecţia dintre strada 34 şi Fifth Avenue, unde ţineam un seminar cu studenţi ai unui program doctoral, când am văzut afişat anunţul unei piese de teatru, cu un titlu îngrozitor. Fuck you Romania urma să fie jucată, cu trei actori, peste o jumătate de oră, în amfiteatru, jos la parter.

Institutul Cultural Român, înfiinţat de curând, cu personal proaspăt, pornea o proaspătă ofensivă, pentru a intra în corul ţărilor avansate, adresându-se unui public „american”, într-o mare universitate americană, din centrul lumii.

Intru în sală. Plină. Oameni bătrâni. Feţe necunoscute. Altele decât cele de pe vremea când Institutul era numai Fundaţie şi româno-americanii erau consideraţi suficient de americani. Acum, bătrânii troţkişti ai Regatului României, savurau înjurăturile semnate de o domnişoară formidabil de tânără, în plină lansare.

Iată, în fine, o atitudine proaspătă, mi-am spus eu, uluit de siguranţa acestei tinere anti, care ştia bine ce vrea. Sigur că da, clientul nostru, stăpânul nostru.

Oameni de treabă, ce plecaseră de acolo de mult, după multe necazuri, pentru că nimeni nu pleacă de bine, erau răzbunaţi în tăcere, cu ochii în lacrimi, pentru că, orice s-ar zice, e mai bine să fie târziu decât niciodată.

De atunci am rămas dus pe gânduri.

Constantin Virgil Negoiţă

New York, septembrie 2012

Interviu cu scriitorul Constantin Virgil Negoiță, de Pușa Roth, difuzat la Radio România Actualități, 31 ianuarie 2010, pe site-ul pusaroth.wordpress.com, pagina Interviuri