Seară de poezie la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

seara de poezie venetia

Ziua Culturii Naţionale

Miercuri, 15 ianuarie 2014, începând cu ora 18.30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va sărbători ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu, declarată în 2010 Ziua Culturii Naţionale.

Cei 164 de ani de la naştere vor fi marcaţi printr-o seară de poezie la care vor participa şase dintre studenţii care frecventează cursurile de literatură română şi de traducere literară organizate la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia în cadrul convenţiei dintre IRCCU Veneţia şi prestigioasa instituţie veneţiană de învăţământ superior: Kevin Allotta, Constanţa Burlacu, Chiara Cavallin, Nicoleta Cheptea, Monica Crişan, Carolina Pîslaru. Studenţii vor citi poeme  eminesciene şi fragmente din corespondenţa cu Veronica Micle, după care vor împărtăşi publicului veneţian impresiile lor de lectură, în încercarea de a-i transmite acestuia emoţiile şi gândurile prilejuite de întâlnirea lor cu nepreţuita operă eminesciană.

Alessandro Canzian luceafarul

Invitatul special al serii este poetul italian Alessandro Canzian, autorul poemului Luceafărul (prefaţă de Sonia Gentili, Samuele Editore, Fanna 2012), care va oferi publicului o lectură a propriilor versuri şi-i va dezvălui întâlnirea sa cu poetul român şi experienţa de lectură care l-au condus la re-elaborarea capodoperei eminesciene.

Alessandro Canzian locuieşte şi lucrează la Maniago (Pordenone). A colaborat şi colaborează ocazional cu diverse reviste şi bloguri literare (Progetto Babele, Whipart, Books and other sorrows di Francesca Mazzuccato, Blog di Poesia di RaiNews di Luigia Sorrentino). În octombrie 2008 a fondat Editura Samuele Editore, care până în prezent a publicat numeroase volume premiate, prefeţe excelente, poezii de Franco Buffoni, Maria Grazia Calandrone, Isabella Vincentini şi alţii, şi a participat la târguri şi prezentări de carte în cele mai mari oraşe italiene (Roma, Milano, Torino, Pordenone, Udine, Napoli, Salone del Libro di Torino, Pordenonelegge, Casa della Poesia di Milano). În articolul Penisola dei poeti, publicat în 2013 în „L’Espresso”, Alessandro Agostinelli îl menţionează pe Alessandro Canzian printre cei mai promiţători poeţi din generaţia tânără şi, totodată, îl intervievează, considerându-l ca fiind unul dintre cei mai buni editori italieni de poezie la ora actuală.

Seară de poezie

eduard rudolf roth cartea viselor

Eduard Rudolf Roth, Cartea viselor

Muzeul Literaturii Române Iaşi în colaborare cu revistele „Alecart”, „Timpul” şi „Zona Literară” va invită vineri, 8 martie 2013, începând cu ora 18.00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, din str. Anastasie Panu, nr. 54, din Iaşi, unde, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Salonului de literatură Zero+, va avea loc o Seară de poezie cu Anton Lascu şi Paul Gorban. Invitat: Cosmin Perța.

Moderatorii cenaclului sunt: Mirel Cană, Liviu Antonesei, Şerban Axinte.

Vor fi prezentate cărțile de poezie: Poveste fără sfârșit de Anton Lascu, Ed. Zona, Publishers, 2012, Caii din Perugia de Paul Gorban, Ed. Paralela 45, 2012, Teofil și Câinele de lemn de Cosmin Perța, Ed. Herg Benet, 2012.

salonul de literatura zero plus

La Iaşi, mai multe grupări şi reviste literare, câteva asociaţii şi instituţii culturale s-au gândit să demareze un nou program literar. În acest sens, în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române, filiala ieşeană, revistele „Zona Literară”, „Timpul” şi „Alecart” dau startul primei şedinţe a Salonului de literatură Zero+.

În cadrul cenaclului vor fi abordate orice tip de literatură: proză, poezie, eseu, dramaturgie, jurnal etc. Se urmăreşte, pe de altă parte, crearea unor evenimente literare, marcate prin lansări de carte, întâlniri cu scriitori consacraţi, dar şi crearea unui pol literar atât din punct de vedere estetic, cât şi critic, reprezentativ timpurilor actuale. Salonul de literatură Zero+ este un concept care vine, în primul rând, în sprijinul noilor valuri literare, sprijinind libertatea de creaţie artistică.