Naturalețe și expresivitate

Un ton interiorizat, aproape șoptit, cu nuanțe calde și visătoare alege Alexandra Costin pentru prima parte a Concertului nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră de Beethoven, înregistrat pe discul recent apărut la Fundația Casa Radio. Remarcabilă, interpretarea sa, în compania Orchestrei Naționale Radio, dirijată de Horia Andreescu, este o excelentă dovadă a echilibrului și maturității artistice la care a ajuns pianista, unul dintre cele cei mai apreciați tineri muzicieni români. În scurt timp, Alexandra Costin s-a impus prin personalitatea interpretativă, confirmând pe deplin aprecierile formulate la primele sale apariții publice. Versiunea Concertului în Sol major exploatează cu multă delicatețe, într-un mod perfect adecvat stilistic, lirismul acestei partituri, poate cel mai poetic dintre cele cinci concerte pentru pian și orchestră de Beethoven. Nici un accent nu e deplasat, nici un pasaj nu suferă de afectare sau nu e încărcat inutil. Tușeul fin, catifelat, creând nuanțe neașteptate, îndepărtându-se de orice alunecare în patetism, susține această viziune romantică asupra paginii beethoveniene. Naturalețea abordării, acolo unde de multe ori, în alte versiuni, se observă strădania nefericită de a adăuga artificii stilistice nepotrivite, este de-a dreptul reconfortantă în interpretarea Alexandrei Costin, care cântă parcă fără nici un efort, fiind susținută corespunzător de orchestră și dirijor.

Înregistrarea Concertului de Beethoven datează din 2008 și este realizată în studioul Radiodifuziunii, ca și cealaltă, din cuprinsul aceluiași disc: Concertul în la minor pentru pian și orchestră de Schumann, în compania Orchestrei Naționale Radio, de data aceasta dirijată de Ovidiu Bălan (2009). Și aici marca stilistică este evidentă. Construcția de ansamblu și detaliul mărturisesc o bună analiză a trăsăturilor care evidențiază acest concert între creațiile romantice de gen. Sonorități rotunde, parcurgând o gamă coloristică bogată, cu efecte de lumini și umbre, ne întâmpină în fiecare dintre cele trei părți ale concertului. Claritatea conceptuală, transpusă în relieful pe care îl conferă fiecărei secțiuni a partiturii, înseamnă în ultimă instanță expresivitate, pianista ferindu-se de excesul sentimental „de rutină”, adesea vizibil chiar în verisuni tehnic ireproșabile. Alexandra Costin are un rafinament armonic distinct, probat cu multe ocazii atât în repertoriul cameral, cât și în cel concertistic. Edificator pentru arta interpretei era discul apărut în 2003 la Editura Casa Radio, care cuprindea Sonata nr. 1, op. 11 de Schumann, Sonata nr. 2, op. 14 de Prokofiev și Concertul nr. 2 de Saint-Saëns.

Stabilită la Boston, după studii la Universitatea Națională de Muzică din București, la Universitatea Mozarteum din Salzburg și la Baylor University (SUA),  doctor în  Arta interpretării pianistice la Boston University, Alexandra Costin este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale. În anii trecuți a susținut concerte în compania filarmonicilor din România, a Orchestrei Naționale Radio, a Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Simfonice din Maracaibo (Venezuela), a Orchestrei Simfonice Naționale din Taiwan ș.a. A cântat și cântă frecvent în Austria, Germania, Franța, SUA, concertele și recitalurile sale bucurându-se întotdeauna de succes. Am ascultat-o cu mai multe ocazii în Sala Radio și, desigur, aș vrea să o văd mai des programată în stagiunea de concerte din București.

Costin Tuchilă