Târg de Sfântul Nicolae la Muzeul Național al Țăranului Român din București

afis_Targ de Sfântul Nicolae

4–6 decembrie 2015

Sunt 20 de ani deja de când, în preajma sărbătorii de Sfântul Nicolae, zeci de meșteri din toate zonele țării vin la târgul de la Muzeul Țăranului Român din București cu lucruri frumoase, pe care le-au meșterit peste an. Nu vor lipsi nici în acest an aniversar.

Cei mai pricepuți olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari participă la Târgul de Sfântul Nicolae, începând de vineri, 4 decembrie, până duminică, 6 decembrie 2015, de la 10 dimineața la 6 seara. Continuă lectura „Târg de Sfântul Nicolae la Muzeul Național al Țăranului Român din București”

Din Bucureștiul de altădată: Grădina Giafer

Pe Podul de Pământ, Calea Plevnei de azi, la intersecţia cu actuala stradă Vasile Pârvan, se afla vestita Grădină a lui Giafer.

În mijlocul unei livezi de nuci, un turc, pe nume Giafer, a deschis o cârciumă, iar bucureştenii veneau „La Giafer” să petreacă de Sfântul Toader, de Sânziene şi de Carstovul Viilor.

„Se îndreptau bucureştenii spre Giafer cu paporniţele doldora de mâncare, cu ploştile şi damigenele pline ochi…” scriu cronicile vremii. De Sfântul Toader, în Grădina Giafer, bărbaţii îndeplineau un ritual ciudat: datul câinilor în tărbacă. Acest supliciu la care erau supuse bietele patrupede însemna legarea lor cu sfori şi răsucirea în aer cu mare iuţeală până când animalele ameţeau, spre distracţia generală. Aceste obiceiuri au persistat până în anul 1934, când au fost interzise de „Societatea pentru Protecţia Animalelor”.

Grădina Giafer, în care se petrece acţiunea unui capitol din romanul Ipsilant şi Tudor de Gr. H. Grandea („Grădina Giaferului”, în „Albina Pindului”, II, 1869, p. 85), era situată „peste drum de Biserica Sfântul Constantin de pe strada cu acelaşi nume” (localizarea îi aparţine lui I. Roman). Grădina lui Giafer a existat până târziu, iar Constantin Bacalbaşa îşi aminteşte că vara, cu câţiva ani înainte de 1877, „cine rămânea în Bucureşti se mulţumea cu grădinile Stavri şi Raşca, dacă era din lumea bună, sau cu Giaferul, grădina cu cai, leul şi cârnatul, dacă era de a doua mână.” (Bucureştii de altădată, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1935, p. 72)

Autorul descrie şi câteva obiceiuri ale bucureştenilor care se adunau în grădinile Breslea, Barbălată, Cişmigiu şi Giafer. Acolo, fiecare cap de familie îşi întindea masa şi împreună cu amicii beau şi mâncau, după care învârteau o horă strămoşească dar şi dansuri vesele. Bătrânii stăteau răsturnaţi pe iarba verde sub umbra deasă a copacilor şi fumau. Tinerii se aruncau „cu exaltaţie în arena danţului”. Când trecea furia dansului, toată „compania se punea pe bere şi pe mâncare, râzând şi gesticulând ca nişte nebuni”.

Pușa Roth