Timișoara va intra oficial în competiția „Capitală Europeană a Culturii”

opera-timisoara

Joi, 20 decembrie 2012, Timișoara va intra oficial în competiția „Capitală Europeană a Culturii” pentru anul 2021, relatează opiniatimisoarei.ro. Cu această ocazie vor fi organizate mai multe spectacole, atât pe scena Operei Române din Timișoara, cât și în Piața Operei.

Pentru anul 2021, Comisia Europeană a propus două țări din care vor fi desemnate orașele ce vor purta titlul de „Capitală Europeană a Culturii” peste nouă ani: România și Grecia. În fiecare dintre aceste țări va fi organizată o competiție la care vor participa orașele interesate.

În România, lupta se dă între orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Arad și Alba-Iulia. Până acum, România a mai avut un singur oraș care a deținut titlul de „Capitală Europeană a Culturii” – orașul Sibiu, în 2007.

Muzeul banatului

De asemenea, la sfârșitul lunii noiembrie, orașul Cluj-Napoca a fost desemnat „Capitala Europeană a Tineretului” în anul 2015, după ce orașul a prezentat „SHARE”, un program despre care organizatorii competiției au afirmat că este „clar, solid, diversificat şi interesant”.

Programul prin care va fi lansată oficial candidatura Timișoarei va începe joi, la ora 19.30, în sala de spectacole a Operei Române, unde primarul Timișoarei, Nicolae Robu, va susține un discurs. De la ora 19.45 până la ora 21.00, pe scenă vor evolua Mike Stern și Trilok Gurtu, într-un proiect al muzicianului Csaba Toth Bagi: Balkan Union with Csaba Toth Bagi, Mike Stern & Trilok Gurtu. De la ora 20.00, Formația „Phoenix” va susține un concert în Piața Operei din Timișoara.

phoenix

La evenimentele de la Timișoara vor participa ambasadorul Sloveniei (orașul Maribor din Slovenia deține în acest an titlul de Capitală Europeană a Culturii), doisprezece dintre consulii din Timișoara, reprezentanți ai cultelor bisericești, directori ai Institutelor Culturale Române, primari din regiune, din țară și din străinătate, rectorii universităților timișorene, reprezentanți ai mediului cultural, sportivi și foști sportivi din Timișoara, reprezentanți ai mediului de afaceri, europarlamentari și parlamentari, precum și reprezentanți din administrația locală.

Evenimentele din 20 decembrie sunt organizate de Primăria Timișoara în colaborare cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Congresul Societăţii de Studii Româneşti: Europeanization and Globalization: Romanians in Their Region and the World

În perioada 2–4 iulie 2012 se desfășoară la Sibiu cel de-al şaselea Congres al Societăţii de Studii Româneşti (Society for Romanian Studies – SRS), eveniment organizat de Societatea de Studii Româneşti (Society for Romanian Studies) şi Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Tema acestei ediții este Europeanization and Globalization: Romanians in Their Region and the World.

Congresul îşi propune să încurajeze perspective venite din domeniile istoriei, sociologiei, ştiinţelor politice, relaţiilor internaţionale, antropologiei şi lingvisticii, cu o atenţie deosebită acordată contextualizării şi previziunilor sociale şi culturale, globalizării economice, probleme de actualitate cum ar fi migraţia şi chestiuni ale diasporei, provocări educaţionale, politice şi sociale, literatura şi arta ca mijloc de comunicare. La mai bine de două decenii de la căderea comunismului şi la câţiva ani de la integrarea sa europeană, românii din ţară, din regiune și din diasporă sunt tot mai integraţi într-o Europă interconectată, în instituţii şi practici globale, din punct de vedere economic, politic, istoric, cultural, social, educaţional sau ideologic.

Printre subiectele sesiunilor de comunicări (grupate în aproximativ 50 de panel-uri care se desfășoară în paralel pe parcursul celor 3 zile) se numără teme de istorie locală, memorie transnaţională, democratizare si justiţie transnaţională, problematici lingvistice în România contemporană, aspecte identitare şi etnice în România de după 1918, accesul la informaţie în România post-comunistă, cetăţenie, migraţie şi integrare europeană în Republica Moldova etc. În urma apelului public lansat de organizatori s-au înscris peste 250 de cercetători şi cadre didactice din SUA, Marea Britanie, Canada, Republica Moldova, Eleveţia, Franţa, Ungaria, Olanda, Irlanda, Polonia, Spania, Italia, Grecia, Germania şi România.

Invitaţii de onoare ai acestei ediţii sunt: dr. Tom Gallagher (Professor of the Study of Ethnic Conflict and Peace in the Department of Peace Studies, University of Bradford, Marea Britanie), prof. dr. Igor Caşu (Universitatea de Stat din Chişinău, Republica Moldova) şi prof. dr. Bogdan Murgescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, România).

Society for Romanian Studies este o asociaţie profesională cu sediul în SUA, fondată în anul 1973, cu scopul promovării la nivel academic a tuturor temelor de cercetare privind cultura şi civilizaţia românească, având ca partener local Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. SRS are tradiţie în organizarea periodică a congreselor internaţionale reunind cercetători interesaţi de diverse arii de cercetare privind atât România, cât şi Moldova. Prima dintre aceste întâlniri a avut loc la Universitatea Sorbona din Paris în anul 1986, urmând ca celelalte ediţii să fie desfăşurate la diverse universităţi cu tradiţie din ţară (Universitatea din Iaşi – 1993 și Universitatea din Cluj – 1997).

Parteneri şi co-organizatori: Institutul Cultural Român, Bucureşti; Institutul Cultural Român, Chişinău; Ambasada Statelor Unite, Departamentul Cultural; Universitatea Lucian Blaga, Sibiu; Primăria Sibiu, Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti.

Mai multe detalii pe site-ul evenimentului:  www.society4romanianstudies.org.

Institutul Cultural Român, partener al Astra Film Festival

În perioada 25–30 octombrie 2011 se va desfăşura la Sibiu cea de-a XI-a ediţie a Astra Film Festival, cel mai vechi festival internațional de documentar din România şi cel mai amplu festival de profil din Europa Centrală şi de Est. Partener al manifestării, Institutul Cultural Român va acorda cel mai important premiu: Trofeul Astra Film. În afara proiecţiilor de filme documentare, ediţia din acest an găzduieşte, printre altele, expoziţii de fotografie, spectacole de muzică, workshop-uri şi, pentru prima dată, o serie de masterclasses cu invitaţi din elita producătorilor şi regizorilor de film documentar din lume.Organizatorii celui mai important eveniment din lumea filmului documentar din Europa Centrală și de Est au încheiat selecția filmelor care vor fi proiectate în cadrul acestei ediţii.

Pentru a putea înțelege spectacolul lumii contemporane, dar și felul în care reușesc autorii să îl exprime prin film, pe marile ecrane, la Astra Film Festival vor fi aduse în acest an 100 de documentare din 30 de țări. Din cele peste o mie de filme din 74 de țări înscrise la AFF, au fost selecționate pentru cele patru secțiuni competiționale – International, Europa, Romania și Student Docs – 54 de producții. Împreună cu filmele prezentate în secţiunile speciale: Astra Film Junior, Eco-Doc, Made in Romania, Panel Doc-Investigational, One World Romania și Panorama, AFF 2011 proiectează în total 100 de filme.