Școala în alte timpuri (XVIII)

nicolae-tonitza-trei-frati

„Sufletul copilului e un vas comunicant. Cei chemaţi să-i potrivească nivelul sunt educatorii, părinţii, medicii”. Am citat din prefaţa lucrării dr. Gilbert Robin*), fost şef de clinică în perioada interbelică la Universitatea din Paris.

Lucrarea sa Copilul fără defecte a fost tradusă în 1938, la editura ziarului „Universul” de profesorul Ion Grigore Șerban, cel despre care vă povesteam în episodul anterior. Continuă lectura „Școala în alte timpuri (XVIII)”

Taxa pe ureche

taxe bizare taxa pe ureche pusa roth

simple intamplari rubrica liber sa spunAşa cum am mai spus de fiecare dată, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.

Astăzi vom povesti despre ureche, definită de Voltaire ca fiind „bulevardul către inimă”. W. Shakespeare, genial în înţelepciunea lui, a lăsat şi această maximă despre ureche: „O vorbă înţeleaptă adoarme într-o ureche bleagă”. Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, şi o epigramă de I. L. Caragiale, referitoare la ureche:

Unui datornic

„Pentr-o datorie veche,

Eşti fudul de o ureche;

Pentr-o datorie nouă,

Eşti fudul de amândouă.”

taxa pe ureche pusa roth

Lucian Blaga afirma că „o vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, îşi are şi ea mormântul. În urechile prostului.” Sunt doar câteva exemple care arată că urechea a fost mereu în atenţia lumii. Sigur, ea nu putea să treacă neobservată de cei care conduc destinele omenirii şi s-au gândit să pună o taxă pe organul auzului. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, n-am citit niciunde că surzii au fost exceptaţi de la plată, deşi sunt deţinători de urechi. Glumesc şi eu, că legea e lege şi nu poţi fi „mai presus de ea”, ca să imităm şi noi puţin pe puternicii zilelor noastre. Prin urmare, această ciudată taxă a fost introdusă în Tibet în anul 1920, dar se pare că originile ei sunt mult mai vechi, fiind răspândită aproape în toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti însemna tăierea urechilor. Vă închipuiţi, doamnelor şi domnilor, că nimeni nu dorea să rămână fără urechi şi dădea banii statului, ca să se ferească de chinul dar şi de ruşinea de a i se tăia urechea.

simple intamplari ureche freud

Pentru a ne îndepărta de urâţenia acestei taxe, în final am să vă reamintesc un citat din Sigmund Freud referitor la ureche, bineînţeles: „Dacă vrei ca soţia ta să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.”

Pușa Roth

Freud. O viață pentru timpul nostru

La Editura Trei, a apărut volumul Freud. O viață pentru timpul nostru de Peter Gay, în traducerea lui Florin Vlădoi.

Autor al celei mai apreciate biografii a lui Freud, istoricul Peter Gay îmbină, în mod elegant, secvențe de viață privată cu istoria zbuciumată a mișcării psihanalitice. Viena începutului de secol XX, căutarile și îndoielile teoretice ale întemeietorului psihanalizei, prieteniile și dezamăgirile sale, disidențele jungiene și adleriene, iubirea sufocantă pentru fiica preferată, Anna, precum și atitudinea față de feminitate, religie și originile sale iudaice – toate aceste fațete ale biografiei freudiene sunt revăzute cu un ochi proaspăt, prin intermediul unor asocieri surprinzătoare între viața intimă și inovațiile teoretice.

Peter Gay scrie cu nerv, făcând apel la numeroase surse de arhivă și la sute de scrisori inedite. Documentarea sa extinsă aduce la lumină o serie de episoade și aspecte mai rar evocate: constelația familială stranie – cu frați vitregi de vârsta mamei și cu un nepot mai mare decât el – perioada de sărăcie lucie din tinerețe când a lucrat ca cercetător în biologie celulară, dar și de după Primul Război Mondial; analiza fiicei sale Anna, care a debutat chiar de la 22 de ani; colaborarea cu jurnalistul William Bullitt la un studiu de psihanaliză sălbatică în care era denigrat Woodrow Wilson; antiamericanismul sau radical; gusturile sale literare și artistice ori pasiunea pentru arheologie etc.

Fără să-și idolatrizeze subiectul biografic, istoricul american prezintă mizele lucrărilor care stau la baza psihanalizei, dar discută deschis și limitele analizelor aplicate, dedicate fie lui Michelangelo sau Moise, fie evoluției moralității sau religiei. De asemenea, sunt relatate pe larg avatarurile mișcării psihanalitice: de la Societatea Psihologică de Miercuri (Stekel, Adler, Rank) la relația paternă față de Jung și Ferenczi, de la eforturile de împăcare a psihanaliștilor britanici cu cei germani, la fascinația pentru femei de excepție, precum Lou Andreas-Salomé sau Marie Bonaparte.

Istoria intelectuală scrisă de Peter Gay îi va captiva nu doar pe psihologi și psihoterapeuți, dar și pe cei interesați de viața și ideile celui care a revoluționat concepția asupra minții omenești.

Peter Gay este profesor emerit al Universității Yale. Născut în 1923 la Berlin, a emigrat în 1941 în SUA, devenind un cunoscut specialist în domeniul istoriei intelectuale. A mai scris despre iluminism (cartea The Enlightenment a fost răsplătită cu premiul american National Book), despre Republica de la Weimar, dar și despre influența ateismului asupra lui Freud (A Godless Jew: Freud, Atheism and the Making of Psychoanalysis).