Profesorul Simion Hâncu

marina de luminita gliga

calendarÎn a defini o personalitate complexă precum este cea a profesorului Simion Hâncu (n. 1 august 1929) trebuie să porneşti neapărat de la semnificaţia pe care Immanuel Kant, filosoful de la Königsberg, i-o acorda moralităţii. Înaltei moralităţi, aş adăuga eu, în acest caz deloc simplu de abordat sub toate raporturile sale. Fiindcă, dacă ar fi să ne propunem descrierea unui contur imaginar, pe care să poziţionăm o asemenea structură interioară aparte şi unică, atunci ar trebui neapărat şi în mod necesar să precizăm cu rigoare condiţiile iniţiale și cele la limită ale acestui fragment de spaţialitate închipuit, cu alte cuvinte, operatorii lingvistici favoriţi ai profesorului Simion Hâncu. Pentru domnia-sa, fenomenului fizic în sine nu îi este suficient a i se descrie esenţa numai în structuri verbale înşirate una după alta cu mai mult sau cu mai puţin talent literar. Nu. Motivul ? Osatura fenomenologică a ceea ce se petrece la un anumit moment dat în realitatea fizică imediată, ,,naturalul” analizabil cu toate coordonatele sale intrinseci din momentul de timp dat, t, poate fi mai lesne decodificat şi ,,vizibil”, să-i spunem aşa, într-o manieră interpretativă unică şi coerentă din punct de vedere ştiinţific, doar prin sfericitatea pe care o implică simbolul sau modelul matematic în sine de a privi lăuntrul problemei supuse observaţiei. Semnificaţia plină de profunzimi a „modelului” reprezintă, de fapt, pentru Simion Hâncu ecuaţia propriei sale vieţi.

brazde tablou luminita gliga

Unul dintre cei mai prestigioşi hidraulicieni ai ultimei jumătăţi de veac a continentului european, şi nu aş exagera daca aş spune şi ai lumii, profesorul Simion Hâncu şi-a definit corpusul ştiinţific al întregii sale opere drept constructul fundamental al gândirii personale, crezul unei genialităţi manifestate pe tărâmul destul de irespirabil şi de neprimitor pentru foarte mulţi dintre noi al matematicilor superioare. Simion Hâncu trăieşte, respiră şi se identifică, totdeodată, cu ,,câmpiile atomice pure”, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ale esenţelor fine, pe care le implică „decodorii” matematici, să-i numim aşa, ai mulţimii de fenomene naturale, care compun realitatea înconjurătoare.

Puţini cunosc faptul că profesorul Simion Hâncu, personalitatea asupra căreia ,,apasă” din plin cele trei pedale ale desăvârşirii umane anterior enunţate, trebuia să ajungă, de fapt, preot. Nicidecum ceea ce este astăzi. Tributar harului dăruit cu generozitate de Creatorul Suprem, dar şi școlii româneşti a acelui timp istoric, profesorul Hâncu a pus, cu ani în urmă – atunci când valoarea unei iniţiative ştiinţifice mai conta încă –, având sprijinul direct al renumitului academician Marcu Botzan, bazele celui mai modern perimetru de modelare hidraulică situat în proximitatea Bucureştiului. Trist este că, astăzi, urmele acestui spaţiu experimental nu se mai regăsesc decât în zona amintirilor personale şi în câteva documente de arhivă. Ceea ce ar fi salutar în acest sens din partea autorităţilor statale de acum se poate lega de reluarea unui astfel de proiect, azi, în plină globalizare a conceptelor şi a noii ordini prezente, proiect care ar constitui nu numai un fapt deosebit de important pentru ştiinţa contemporană românească, dar şi o reconsiderare a ceea ce mai înseamnă valoare în contextul democratic actual, precum şi prelungirea unei tradiţii şi a unei gândiri proprii a Şcolii româneşti de hidraulică.

pictori contemporani luminita gliga

Spirala timpului sacru înghite murdăria profanului interior într-o semantică înţeleasă de unii şi neluată în seamă de alţii. Dacă a-şi fixa conceptual şi faptic limitele acestui segment existenţial numit Viaţă, înseamnă, pentru unii, a se raporta la ierarhii pământeşti efemere şi a fugi de ei înşişi în încercarea total nereuşită de a fenta moartea, cum foarte frumos spunea de curând eminentul profesor de filozofie al Universităţii bucureştene Vasile Morar, pentru ceilalţi, însă, finitudinea trăirii lor telurice se exprimă prin însăşi ieşirea din timpul contingental plin de coerciţii şi dubitativ în esenţa sa şi proptirea de sine voită în eternitate, în spaţiul temporal cantitativ infinit al lui Dumnezeu. Profesorul Simion Hâncu este tocmai un astfel de ,,ieşit din timp” şi de ,,pătruns în eternitate”. Acest OM este expresia, dacă vreţi, exemplară a umanului sacralizat tocmai prin renunţarea la ceea ce reprezintă limitare propriu-zisă şi prin constituirea sa ca parte a marii substanţe necunoscute, încă, a Universului, la care aderă de bună voie prin intermediul planului înalt al conştiinţei spirituale. Simion Hâncu e, pe undeva, un soi de părinte Arsenie Papacioc, monahul de la Techirghiol, care îl adună pe Dumnezeu în Om, sporindu-i, astfel, definitiv acestuia din urmă accesul la sfinţenie şi la dialog constant cu divinitatea.

Magdalena Albu

30 ianuarie 2010

 Foto: Tablouri de Luminița Gliga: 1 – Marină; 2 – Brazde; 3 – Apa.